Puteți câștiga doar prin puterea conștiinței voastre. Virtuțile individuale care sunt atât de natural la cei care au un suflet uman și o conștiință.                                   

Un plan pentru viitorul omenirii, speranța pentru umanitate 

            Ignoranța este cel mai mare rău, oamenii trebuie să devină conștienți și responsabili.         

Omenirea poate fi transformată prin mame si tați inteligenți, constienți, care vor aduce pe lume copii cu suflete curate, sanatoși și dotați cu cele mai frumoase calități. Părinții au o responsabilitate imensă. Iată de ce ei trebuie să-si pregătească chiar cu mulți ani înainte viitorul lor rol de binefăcători ai omenirii.

            Cum pot salva umanitatea femeile și bărbații, viitorii părinți?

            Acest plan trebuie înțeles astfel. În primul rând, fiecare ființă umană produce gânduri, gândește. Simbolic, ea aduce pe lume copii, gândurile sale. Aceste gânduri pe care fiecare femeie și bărbat le aduce pe lume care, chiar dacă nu se văd, există și ele sunt niște ființe vii. Pentru cei neinițiați aceste lucruri sunt mai greu de înțeles dar, și dacă înțelegem și dacă nu, aceste adevăruri spirituale au fost demonstate științific. Vezi Masaru Emoto „Mesjele ascunse din apă” și alte cărți. 

            Deci, prin gândurile noastre aducem pe lume copii, dar ce fel de copii?

            Viitorul omenirii depinde de copii, adică de gândurile și sentimentele pe care fiecare bărbat și femeie se vor decide ăa le aducă pe lume.

 Începeți deci cu aceasta: creați copii divini, sentimente curate, bune, gânduri curate, luminoase și fapte asemănătoare. Cum? Lucrând să vă purificați inima și să vă luminați intelectul, astfel încât ele să devină instrumente perfecte ale sufletului și spiritului. Fiindcă prin aceasta începe adevarata lucrare pentru salvarea omenirii.

 Daca fiecare dintre noi traieste în iubire și întelepciune, poate invada întreaga lume cu sentimente, gânduri si fapte luminoase, și poate arunca semințe peste tot pentru a ameliora ființele si a le face bine. Da, astăzi a sosit momentul în care, pentru a echilibra si neutraliza forțele negative, binele trebuie să crească și să se înmulțească, altminteri răul si distrugerea vor invada Pamântul ca o buruiana care își întinde peste tot ramificațiile.   

            Există în univers două principii fundamentale ce se reflecta în toate manifestările naturii și ale vieții, denumite principiul masculin si principiul feminin. Întreaga creație este opera acestor două principii, care sunt repetiția celor două mari principii cosmice creatoare: Tatăl Celest și Mama Divină a căror reflectare sunt deopotrivă barbatul si femeia. Peste tot în natură veți vedea la lucru numai aceste două principii sub diferite forme și dimensiuni. Le veți observa și în ființa umana, nu numai în corpul ei fizic, ci și în fiinta ei psihica unde spiritul și intelectul reprezintă principiul masculin, iar sufletul si inima, principiul feminin. Aceste două principii trebuie să lucreze în mod obligatoriu împreună; separate, ele devin neproductive, de aceea ele se cauta mereu unul pe celalalt….

            ‘Oricâte veți lega pe Pamânt, vor fi legate si în Cer, și oricâte veți dezlega pe Pamânt, vor fi dezlegate si în Cer.’

Mulți creștini nu au descoperit sensul profund al acestor cuvinte. Cum se explică aceasta corespondență între Cer și Pamânt? În realitate, Cerul și Pamântul reprezintă cele două principii masculin și feminin care lucrează în lume, cei doi poli pozitiv și negativ regăsiți în toate fenomenele naturii și vieții. Între cei doi poli se derulează o circulatie, niște schimburi neîntrerupte ce presupun mereu o corespondență.

            ‘Dacă doi dintre voi se vor învoi pe Pamânt în privința unui lucru pe care îl vor cere, se va da lor de către Tatăl Meu, care este în Ceruri. Că unde sunt doi sau trei, adunați în numele Meu, acolo sunt și eu în mijlocul lor.’  (cuvintele lui Iisus)

            Întreaga creație este opera a două principii: masculin și feminin care sunt reflectarea, repetiția a două principii cosmice creatoare denumite Tatăl Celest și Mama Divină. Tatăl Celest și Mama Divină sunt ei înșiși polarizarea unui principiu unic, Absolutul, Nemanifestarea, pe care Cabala îl numește: Ain Soph Aur: Lumina fără sfârșit. Veți observa peste tot în natura numai cele două principii sub diferite forme și dimensiuni. Fie ca priviți pe Pamânt sau sub Pamânt, că vă scufundați pe fundul oceanelor sau urcați în aer, veți vedea la lucru numai cele două principii. Le veți vedea și în fiinta umană, nu numai în corpul ei fizic, ci și în psihicul ei unde Spiritul și intelectul reprezintă principiul masculin, iar sufletul și inima, principiul feminin. Lucrarea intelectului cu inima dă naștere acțiunii. Toate faptele noastre sunt produsul intelectului și inimii noastre, gânduri ale intelectului nostru și sentimente ale inimii noastre. Atunci când gândurile noastre sunt drepte, corecte și cinstite iar sentimentele dezinteresate, faptele noastre sunt constructive.

            Acțiunea este întotdeauna copilul intelectului și al inimii. Veți spune că întâlnim persoane foarte active al căror intelect și inimă nu sunt atât de dezvoltate…. Este adevărat, dar și la ele acțiunea va fi copilul intelectului și al inimii…. dar al absenței intelectului și inimii lor! A acționa într-un mod plin de chibzuință și iubire, sau într-unul straniu, fără vreun sentiment, înseamnă să dai mereu naștere unor fapte care sunt fructul intelectului și inimii. Natura copilului depinde de gradul de evoluție al părinților: faptele sunt inteligente sau prostesti, bune sau rele, în funcție de starea intelectului sau a inimii. Există deci mereu, adică cerul și pământul.

            Să presupunem că ați plantat o sămânța. În acel moment, voi ‘legați ceva de pământ’ deoarece numeroase elemente din sol vor participa la creșterea sa. Dar legați și ceva în cer. Din clipa în care sădiți o samâță în pământ, se produce o legătura între pamânt și cer: ploaia va veni să o ude, soarele își va trimite lumina și căldura sa. Ați plantat pur și simplu o sămânța sau un sâmbure în pamânt, dar prin acest gest angajați cerul să participe la creșterea sa. Ce facem atunci când mâncam? Introducem o samânța (hrana) în pamânt (stomacul nostru), și imediat cerul (creierul) își trimite curenții spre această hrană absorbită pentru a o transforma în energii, în sentimente, în gânduri…. Imediat ce hrana ajunge în stomac, din toate punctele organismului vor veni forțe să lucreze asupra ei.

            A lega, a dezlega…. aceste două cuvinte rezumă activitațile inimii și ale intelectului. Inima este deci cea care leagă, iar intelectul dezleagă. Inima face sinteze, ea reunește, adună, apropie, creează legaturi cu tot ceea ce iubește, și uneori niște legături prostești!…. Din contră, intelectul analizează, separă, descompune. În vremurile noastre, în care intelectul este pus pe primul plan, el distruge totul. Trebuie să ne hotarâm deci să redăm un loc inimii, pentru că ea este cea care însuflețește, care animă, care reunește prin caldură si tandrețe. Dar nu trebuie să concluzionați din toate acestea că trebuie să anihilați intelectul. Nu, intelectul trebuie să lucreze în legatura cu inima. Cum? Uitați o mica anecdota.

            Într-o zi, au fost aduși la tribunal doi oameni acuzați că au furat niște mere dincolo de gardul unei grădini. Toți îi priveau uimiți pentru ca primul era olog, iar al doilea orb. Primul a declarat: ‘Domnilor judecatori, vedeți ca nu am picioare, cum puteam eu să apuc merele, cățărat pe un zid?’ iar celaălalt a spus: ‘Domnilor judecatori, eu fiind orb, nici nu puteam vedea că erau mere de furat!’ Tribunalul convins de nevinovația lor vroia să îi elibereze, atunci când unul dintre judecători, mult mai avizat, spuse: ‘Bineînțeles, ei nu puteau fura fiecare singur merele. Dar dacă îl asezați pe olog pe umerii orbului, iată un om complet! Ei au furat împreuna merele.’

            Ce reprezintă cei doi hoți? Inima și intelectul. Inima este cea care nu vede. Toata lumea știe că inima este oarbă, dar ea poate să se deplaseze, chiar să alerge. Toate impulsurile, toate dorințele se află în inima care ne poate conduce peste tot. Intelectul este cel care vede și observă, dar el singur nu se poate deplasa, inima trebuie să îl conducă. Dacă inima și intelectul se reunesc, ele pot face lucruri extraordinare: minuni sau crime.

 Activitatea inimii și a intelectului pot fi studiate în toate domeniile: în fizică, în matematică, în botanică, în psihologie…. și constituie un studiu nesfârșit, fiindcă în realitate este vorba despre activitatea celor două principii masculin și feminin ce se gaăsesc la originea tuturor manifestărilor.

            Acest aspect al creației se regăsește în fenomenul galvanoplastiei. Acum vom încerca să îl interpretăm pentru a înțelege la ce corespunde cu noi înșine.

            În ce constă fenomenul? Se scufundă doi electrozi într-un vas plin cu o soluție care conține o sare metalică ce poate fi de aur, de argint, de cupru etc…. Anodul (polul +) este o placă din același metal ca acela al sării dizolvata în vas. Catodul (polul -) este un mulaj în gutapercă acoperit cu grafit și reprezintă o piesă, o monedă, o medalie…. Cu ajutorul unui fir electric se leagă cei doi electrozi la cei doi poli ai unei baterii și se dă drumul la curent. Metalul se depune atunci pe catod, în timp ce anodul, descompunându-se, regenerează lichidul soluției. Mulajul se acoperă încet-încet cu metalul soluției și se obține o medalie cu aur, cu argint sau cupru în funcție de metalul ales.

            Pentru a face această experiență a galvanoplastiei, sunt necesare patru elemente:

 1 – bateria, deoarece ea produce curentul,

 2 – soluția în care sunt dizolvate elementele ce se vor depune pe catod,

 3 – electrodul pozitiv, anodul, confecționat din metalul care va acoperi piesa,

 4 – electrodul negativ, catodul, unde se află piesa ce trebuie acoperită.

 Este o experiență foarte simplă, dar aplicațiile sale tehnice au fost considerabile și sunt îndeosebi interesante dacă sunt studiate în ființa umana. Funcțiile fiecărui element (bateria, soluția, anodul, catodul) sunt legate de funcțiile spirituale ale sufletului, ale intelectului și ale inimii. Iar în aceste patru funcții se pot regăsi cele patru operații matematice. Da, fiindcă inima aduna, intelectul scade, sufletul înmulțește și spiritul împarte. În același fel, catodul adună: el captează elementele dizolvate în soluție și el se acoperă. Anodul reprezintă scăderea, fiindcă lamela sa metalică se subțiază încet-încet. În soluție există înmulțirea: ionii se transformă în atomi, molecule si electroni. Cât despre baterie, ea împarte fiindcă repartizează forțele ce permit celorlalți să acționeze.

            Fenomenul galvanoplastiei interpretat de Știința Initiatică ne învată cum trebuie să lucrăm cu forțele vieții. În primul rând, punându-ne în minte (anodul) niște gânduri ce reprezintă materii rezistente, curate, un aur prețios. În al doilea rând, punându-ne în inimă (catodul) imaginea unei ființe excepționale sau a unui înalt ideal de atins. În al treilea rând, legându-ne la Spiritul nostru (bateria) care îl reprezintă pe Dumnezeu în noi și de unde vin toate forțele însufletitoare. În fiecare zi se vor degaja materii subtile pe care curentul le va transporta în întreaga noastră ființa, și astfel ne vom dezvolta toate calitățile așezate de Creator în noi de la creația lumii. Sub influenta lor, chiar trăsăturile chipului nostru, chiar forma corpului se vor modifica, și într-o bună zi vom avea chipul Tatalui nostru Ceresc. Aceasta este galvanoplastia spirituala sau alchimia spirituală. Acest fenomen se regăsește și la femeia însarcinată.

 În fiecare zi trebuie să ne legam de Cer pentru a restabili aceasta circulație de energii între el si noi. Cum?…. Este foarte simplu. Prin gândul nostru și iubirea noastră. Acest pasaj din evanghelii mentionat anterior: ‘Iarași graiesc vouă că, dacă doi dintre voi se vor învoi pe Pamânt în privința unui lucru pe care îl vor cere, se va da lor de catre Tatal Meu, Care este în Ceruri. Ca unde sunt doi sau trei, adunați în numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor.’ Altfel spus, te gasești acolo unde se găsesc: lumina intelectului, bunătatea inimii și activitatea voinței. Trebuie să fie legate deci două sau trei. Este suficient să fie legate două pentru ca al treilea să apară. Apare scris: ‘doi sau trei’ si nu patru sau cinci…. Doi, adică acela care gândește și acela care dorește; trei acțiunea, copilul celor două. Pentru a obține un rezultat, este suficient să gândești și să simți, fiindcă acțiunea, rodul gândurilor și sentimentelor va urma mereu.

            Acest pasaj din Evanghelii nu trebuie înțeles într-o manieră literară. Spunând: ‘Că unde sunt doi sau trei adunați în numele Meu’, nu înseamnă neapărat numai două persoane. Dacă vă aflați singuri în desert și vă rugați cu ardoare lui Hristos (Buddha sau alti sfinți….), cum să nu fie acesta cu voi? Vedeți dar că textele evanghelice nu trebuie interpretate mereu într-o manieră literară. Doi sau trei sunt: intelectul, inima și voința.  

            Dacă întelegeți astfel, fie că sunteți singuri sau cu o sută de persoane, Hristos, puritatea, lumina vor fi cu voi din moment ce gândurile și sentimentele voastre se vor uni pentru a realiza ceva în numele său.

            Galvanoplastia ne explică că există legi pe care le putem folosi la evoluția noastră. Dacă ați înteles bine, veți alege deci imaginea unei ființe perfecte sau a unui înalt ideal pe care o veți aseza în mintea voastră, și veți medita asupra ei, o veți contempla cu adorație. Veți stabili astfel curentul spiritual care va hrani această imagine cu materiile cele mai nobile dizolvate în sufletul vostru. Apropiindu-vă astfel interior de această imagine sau de acest înalt ideal pe care l-ați contemplat, o veți concretiza din ce în ce mai mult în voi însivă.              

Bărbatul și femeia, reflectările principiilor masculin și feminin

 

            Există în univers două principii fundamentale ce se reflectă în toate manifestările naturii și ale vieții. Întreaga creație este opera acestor două principii masculin și feminin. Pentru a fi rodnice, aceste două principii trebuie să lucreze în mod obligatoriu împreună; separate, ele devin neproductive. De aceea ele se caută mereu unul pe celalalt. Nimic nu este mai important pentru o ființa decât întâlnirea cu principiul ei complementar, și se poate spune că cele mai mari probleme ale barbaților și femeilor, care sunt și ei o manifestare a celor două principii masculin și feminin în lume, au la origine o întelegere greșită a acestei probleme.

            În mod conștient sau nu, toate creaturile au aceleași reacții în fața acestei probleme a celor două principii: toate îi acordă o importanță deosebită. Atunci când bărbatul crede că a găsit la o femeie acest principiu complementar de care are nevoie, el este gata să părăseasca totul. Chiar dacă este rege, el este în stare să-și părăseasca regatul cu supușii săi, cu armata și comorile sale, numai pentru o femeie. Dar ce posedă această femeie pentru a face să păleasca în ochii lui o națiune de milioane de oameni?…. În realitate el nu o caută pe femeia respectivă, ci principiul complementar, fiindcă nu exista nimic mai important. Iar o femeie procedează la fel: ea se va opune întregii familii, și lumii întregi dacă este necesar, pentru a-l urma pe bărbatul iubit. Oare nu are dreptate? Ba da. Tatăl Celest și Mama Natură, soția sa, au înscris această lege în inimile oamenilor: ‘De aceea va lăsa omul pe tatăl sau și pe mama sa și se va uni cu femeia sa și vor fi amândoi un trup.’

În străfundurile fiecărei ființe este scris că trebuie să-și caute principiul complementar. Dar nu toți sunt conștienți, fiindcă această căutare ia cele mai diferite forme în funcție de domeniile în care ea se desfășoară: știință, filosofie, artă, religie….

            De ce un barbat se îndrăgostește de o femeie în detrimentul celorlalte? Fiindcă această femeie corespunde la ceva în sinea sa, iar acest ceva este tocmai cealaltă latura a ființei sale. Ființa umana este polarizată, și tocmai această polarizare o împinge să caute cealalta latură a sa în femei sau barbați, și chiar în Dumnezeu. Dincolo de aparențe, este mereu cealaltă parte din sine pe care o caută.

            Un mistic susține că îl caută pe Dumnezeu. În realitate, ceea ce el numește Dumnezeu nu este decât latura sa complementară cu care el cauta să se unească, să fuzioneze cu ea pentru a deveni o entitate împlinită, perfectă. Pâna aici el se simte ca o fiinta incompletă, mutilată. Toate ființele își caută numai principiul lor complementar numit în Știintța Inițiatică ‘sufletul pereche’ pentru a-și găsi împlinirea. Numai forma sub care ele o caută este diferită.

            Fiecare ființă umana poseda sufletul ei pereche. La origini, omul era doi într-unul, iar aceste două părți se completau perfect; fiecare era jumatatea perfectă a celeilalte. Da, la origini ființa umană era deopotrivă bărbat și femeie, iar această ființa perfectă era numita androgin. Apoi, pe parcursul evoluției, cei doi poli pozitiv și negativ ai acestei unitați s-au divizat. De aceea fiecare vine pe Pamânt cu o vagă speranța că va întâlni undeva un suflet care îi va da tot ceea ce are nevoie si că va exista între ea și acel suflet o armonie, o fuziune de nedescris. În toate ființele pe care le-ați întâlnit de la începutul multiplelor voastre încarnări ați cautat această complementaritate. Dar, cel mai adesea această întâlnire este împiedicată deoarece condițiile de existență pe Pamânt se opun realizării unei iubiri atât de perfecte, absolută.

            Să nu înțelegeți greșit: nu înseamnă că, aflând acum ca soțul, soția voastră nu este sufletul pereche, îl/o puteti părăsi. Dimpotrivă, în acel moment trebuie să vă gândiți că sunteți ca doi asociați care au de îndeplinit împreună o lucrare, și este nevoie să vă înțelegeți bine pâna în clipa în care moartea vă va despărți.

            Din punct de vedere filozofic, se poate afirma că sufletul nostru pereche suntem noi înșine, celalalt pol din noi înșine. Dacă noi ne aflam jos, celălalt pol se găsește în înalt, și el comunică cu Cerul, cu Îngerii, cu Dumnezeu în perfecțiune și împlinire. De aceea în toate Inițierile discipolii erau învătați cum să se unească cu celalalt pol. În India, Jnani Yoga oferă metode cu ajutorul cărora yoghinul ajunge să se unească cu Eul său Superior, fiindcă unindu-se cu Eul său Superior, el se unește cu Dumnezeu Însuși. Sahaya Yoga oferă metoda de Realizare a Sinelui. (Cartea „Era metamodernă”, Shri Mataji Nirmala Devi, Editura Tridona, 2016, precum și toate cărțile lui Omraam Mikhael Aivanhov).

În Grecia, această idee se regăsește exprimată în formula înscrisă pe frontispiciul templului din Delphi: ‘Cunoaște-te pe tine însuți.’ Evident, a te cunoaste pe tine însuți nu înseamnă a-ți cunoaște caracterul, bun sau rău, cu calitățile și defectele sale, nu, este prea usor.

Adevarata fuziune, cunoastere, este o fuziune a celor doua principii. ‘Cunoaște-te pe tine însuți’ înseamnă: găsește-ți celălalt pol în sine și vei deveni o divinitate. Această cunoaștere, această fuziune nu se împlinește în planul fizic, ci în regiunile subtile ale luminii. Atunci când veți pătrunde în această lumină veți deveni Unul cu voi înșivă.

Putem comunica cu Dumnezeu prin Eul nostru Superior. Legându-se de sufletul său superior, omul se leagă de acel principiu divin care se găsește peste tot, în toate sufletele, și prin el este legat de Dumnezeu. Nu puteți ajunge la Dumnezeu decât prin Eul vostru Superior, deoarece el conține totul și reprezintă ceea ce este mai bun și mai pur în voi înșivă. De aceea toate doctrinele spirituale ne învață cum să ne îndepărtăm cu ajutorul gândului de lumea fizică, materială, pentru a ne înalța pâna la lumea sublimă a Divinității, principiul sufletului nostru superior. Si cum există mereu o polaritate, se creează o afinitate, o simpatie, o legatură cu principiul complementar, fiindcă masculinul este mereu atras de feminin, iar femininul de masculin.

Fiecare ființa care posedă celălalt principiu în ea însași îl poate găsi pe Dumnezeu numai prin celălalt principiu. De aceea, femeia îl găsește pe Dumnezeu prin bărbat, fiindca bărbatul reprezintă celălalt principiu și acest principiu o leagă de Tatăl Celest. Iar bărbatul găsește Divinitatea numai prin principiul feminin, fie că este o femeie, fie ca este natura însăși (care este un principiu feminin) sau Mama Divină. Dar fără acest principiu feminin, nu există nici un elan, nici o inspirație, nici o lucrare. Și fără principiul masculin, principiul feminin rămâne deformat, inert, steril. Studiați cum a facut natura lucrurile: veți vedea cum soarele, care este principiul masculin, proiectează lumina, căldura, și toți sunt însuflețiți.

Fiecare dintre voi își caută sufletul pereche. În Știința Inițiatică se spune că nu se poate găsi nimic în exterior dacă nu l-ați găsit deja în interior, și chiar dacă întâlniți ceva în exterior, pe care nu l-ați găsit încă în interior, veți trece fără să îl vedeți. Cu cât vă veți descoperi în interior frumusețea, cu atât mai mult o veți descoperi în exterior, în planul fizic. Vă gândiți poate că, dacă nu ați văzut-o înainte, înseamnă că ea nu era acolo…. Ba da, ea exista acolo, dar ramânea invizibilă fiindcă ceva în interiorul vostru nu era încă treaz, dezvoltat. Dar acum, după ce ați văzut-o în interior, o vedeți și în exterior, deoarece lumea exterioara nu este facută decât din reflectări ale lumii interioare. Să nu cautați niciodată nimic în exterior dacă nu ați făcut mai întâi efortul să îl găsiți în sinea voastră. Atunci când ați văzut, ați găsit în interior sufletul vostru pereche, în meditațiile și contemplările voastre, îl veți găsi peste tot în întreaga lume, în chipuri, în lacuri, în munti, în plante, în păsări și îi veți asculta vocea. 

Iată un adevăr important de cunoscut de toți aceia care se iubesc, altminteri legătura lor, căsătoria lor va fi o catastrofă. Dacă bărbatul a găsit în sine principiul feminin, iar femeia principiul masculin, și dacă doresc să îl slujască și să lucreze pentru el, atunci da, să se iubească, să se căsătorească, iubirea lor va fi o sursă de binecuvântări. De aceea femeia trebuie să îl vadă pe Tatăl Celest în bărbatul iubit, fiindcă, în mod simbolic, acest bărbat este reprezentantul Domnului pe Pamânt. Iar el trebuie să vadă în femeia iubită pe Mama Divină, să o contemple, să o slujească. În acel moment, toate comorile se vor deschide în fața lor și ei vor trăi zi și noapte în încântare, în extaz și frumusețe. Altminteri, ei vor fi dezamăgiți, vor suferi, vor începe să vorbeascaă cu dispreț despre bărbat și femeie. Pur și simplu fiindcă ceea ce au cunoscut unul despre celalalt nu era nici sufletul, nici Spiritul lor, ci niște zdrențe, niște haine purtate, murdare…. Iată ce se întâmplă acelora care nu au acceptat aceste adevăruri: își sparg capul, suferă și se pedepsesc pe sine deoarece fug de lumina care le putea deschide ochii și însenina calea.

                Căsătoria

Înainte de a fi oficializată între oameni, căsătoria există deja în natură. Fiindcă căsătoria reprezintă un fenomen cosmic ce se sărbătorește mai întâi în lumea sublimă între Tatăl Celest și soția să, Mama Divină. Iar oamenii repetă acest proces cosmic, toți cautând o altă ființă pentru a se uni cu ea.

 ‘Tot ceea ce se află în lumea de jos este la fel cu ceea ce se află în lumea din înalt’ a spus Hermes Trismegistus, adică ceea ce se găsește jos, în lumea oamenilor, este la fel cu ceea ce se găsește în înalt, în Cer. Toate manifestările noastre își au modelul lor în înalt, în lumea divină. Evident, nimeni nu știe ce este Dumnezeu. Este Absolutul, Non Manifestarea. El nu are nici corp, nici chip. Dar atunci când a dorit să se manifeste, să se exprime în lumea obiectivă, El s-a polarizat, și datorită acestei polarizări a spiritului (soțul) și a materiei (soția) El a putut crea: cei doi poli au acționat unul asupra celuilalt, și din toate aceste ‘acțiuni’ s-a născut lumea, întregul univers. Spiritul și materia par să fie absolut distincte, dar în realitate ele reprezintă unul și același lucru, și apar în mod diferit, chiar opuse, tocmai datorită unui fenomen de polarizare.

            Adevărată căsătorie există în fiecare atom, iar când ‘soțul’ este separat de ‘soție’ prin fisiune, această separare pulverizează totul. Ei trăiesc în liniște și creează fiind căsătoriți; separați prin forță, ei produc explozii.

            Dacă spiritul nu era unit cu materia, materia ar fi rămas fără formă. Tocmai spiritul este acela care îi da formă, o modelează. Și cum totul se reflectă cu exactitate, se observă același fenomen producându-se la bărbat și la femeie. Acest proces se repetă peste tot, în întreaga creație, de la atomi pâna la brutarul care plămădește aluatul.

            Căsătoria spiritului cu materia se întâlneste mereu sub milioane de diferite forme. De aceea, atunci când se vorbește despre un ‘spirit pur’ este vorba numai despre o modalitate de exprimare, fiindcă un spirit pur nu ar putea există în domeniul manifestării, al polarizării: el s-ar reîntoarce să se contopească cu oceanul cosmic. Pentru a se putea manifestă, are nevoie de un corp, adică de un vehicul. Iar cu cât spiritul manifestat este mai măreț, cu atât mai mult corpul sau, vehiculul sau, materia ce îl înconjoara este mai subțire, mai subtilă, mai luminoasă, pâna în punctul în care cele două aproape că se confundă. Îna celași timp, spiritul și materia ramân mereu doi poli diferiți, altminteri orice manifestare ar fi imposibilă: spiritul s-ar reîntoarce la sursă să, iar materia ar ramâne că o pulbere lipsită de viață.

            Spiritul este un principiu subtil, insesizabil; el poate fi comparat cu un parfum care, dacă nu este închis într-un flacon, este atât de volatil încât dispare, se evaporă. Desigur, căsătoria spiritului cu materia implică un sacrificiu: spiritul acceptă să se limiteze pentru a însufleti materia, iar materia acceptă să se supună pentru a-i dărui niște copii.

            Pentru fiecare om, adevărată căsătorie reprezintă în realitate uniunea spiritului nostru și a corpului nostru. Corpul nostru fizic este soția noastră, și prin intermediul lui noi facem…. adică spiritul nostru face schimburi cu lumea exterioară, și astfel el poate lucra pe pamânt, zămislește, se manifestă, se exprimă în toate modalitățile posibile. Cât despre adevăratul divorț, acesta înseamna moartea, clipă în care spiritul și materia se despart.

            Această prima căsătorie cu trupul este deja o mare limitare pentru spirit, iar dacă ne decidem să mai avem înca un soț sau o soție în lumea exterioară, o a două căsătorie diminuează și mai mult libertatea spiritului, fiind obligați să îndeplinim toate dorințele soțului sau soției, pentru a-i fi pe plac, a o mulțumi, slăbind astfel spiritul. Și mai mult, prima soție (corpul fizic) protestează și spune: ‘Tu comiți un adulter, ești infidel!’ și astfel apar tot felul de tulburări și anomalii pe care nimeni pâna atunci nu le întrezarise gravitatea.

Ce mai spun oamenii când citesc toate acestea!…. Auzi, noi suntem spiritul, iar corpul nostru fizic este soția noastră! Este o idee care va fi foarte greu acceptată! Și totuși, acesta este adevărul, iar dacă există atâtea probleme în cupluri, în căsnicii, înseamna că toate căsătoriile încheiate reprezintă în realitate niște adultere. Ne căsătorim cu cineva din afară noastră și care nu ne convine, în timp ce adevărată căsătorie, singură căsătorie legitimă, este uniunea spiritului nostru cu aceea a corpului nostru.

            Aceia care sunt conștienți de această realitate preferă să nu se căsătorească. Cum spiritul lor este deja limitat de prima lor soție/soț, ei/ele nu doresc să se mai încarce cu o a două povara. EI/ele știu deja că, căsătorindu-se a două oară, vor fi obligați să încalce multe legi și să fie infideli/le, adică să ofere celei/celui de-al două/doilea soțîi/soț toate energiile ce ar fi trebuit să le păstreze pentru prima; această va decădea deci, va slabi, se va revoltă și va refuză să îl servească.

Din acest motiv, toate marile spirite au dorit să fie libere, pentru a împlini o lucrare unică, imensă, de a face bine miilor de persoane mai degrabă decât uneia singure (care de altfel nu este niciodată recunoscătoare, fiindcă facând totul pentru cineva, el/ea va cârti și va găși motive să va critice); ele au decis mereu să-și conserve timpul, energiile, calitățile, pentru a le consacră propriei soțîi care devenea mai sănătoasă, mai frumoasă, mai activă, mai suplă, mai vie, mai expresivă și inteligență.

            Această nu trebuie acum să devină o motivație pentru a fi răi/rele cu cea/cel de-a/de-al două soție/soț sau să o/îl alungați. Nu, dacă sunteți deja căsătoriți, dacă ați spus da, ați făcut nitte promisiuni ce trebuie să le îndepliniti pâna la capăt. Nu ne separăm de soțul sau de soția noastră fără o motivație gravă…. altminteri îi vom întâlni într-o nouă încarnare, și va fi mult mai rău. Trebuie să învatam să ne eliberăm, desigur, dar nu aruncându-ne toate responsabilitățile.

            Suntem deja căsătoriți…. chiar și celibatarii! Da, noi avem cu toțîi îndatoriri către soțul/soția nostru/noastră, corpul nostru fizic; trebuie să îl îngrijim, să îl hrănim, să îl educăm, să veghem să fie mereu curat și sănătos, fiindcă neglijându-l, vom antrena niște consecințe supărătoare. Acela care fumează, se gândeste oare la soția să care suferă? Ea îi spune că nu îl suportă, dar el continuă să o tulbure cu fumul de țigară. Dar bărbatul care se îmbata, se gândeste oare că își distruge soția?…. Oare câti oameni au înteles că trebuie să facă din trupul lor un instrument al atotputerniciei spiritului? Începeti această muncă și va aflați pe calea adevărului, pe care va trebui să pășiți și să lucrați. Aceste adevăruri sunt esențiale pentru viață omului pe pamânt.

            Natura a pus în fiecare ființă instinctul de a fugi de singurătate că de ceva greu, îngrozitor. Este bine, este normal, dar trebuie să cunoașteți cea mai bună metodă de a scapă de singurătate. Mulți bărbați și femei nu au putut rezolva însa această problema! Ei și-ar fi dorit nespus un partener dar cum nu îl întâlnesc, ei sunt nefericiți.

            Priviți cum reacționează o femeie părăsită de soț: în loc să înteleaga latura pozitivă a noii situațîi create, spunându-și în sfârsit că este liberă, ea plânge, se vaită și aprinde lumânari Sfintei Fecioare (dacă crede în ea) pentru că această să i-l aducă înapoi. Din contra, de ce nu se bucură ea de această libertate, gândindu-se că va putea în sfârsit să facă tot felul de lucruri ce și le-a dorit multă vreme? Ah nu, ea se va preface bolnavă, se va duce la spital, pur și simplu fiindcă are nevoie de iubire. Dar ce iubire i-ar fi putut aduce acest sărman individ? El nu avea deloc iubire și nici nu putea să i-o transmită; dovadă este că, el a plecat să o caute altundeva! Da, trebuie să judecăm: cum va închipuiti că un sărac va va putea îmbogati? Este că și bărbatul care îi promite fericirea soției sale. El însusi este nefericit, nu știe ce înseamna fericirea, și o va face oare pe ea fericită?…. Dacă ar fi atât de ușor! El se gândeste, desigur, că este de ajuns să fie în pat cu ea pentru a-i oferi fericirea. El îi va transmite mai degrabă bolile, viciile sale, proastele sale obiceiuri, dar în nici un caz fericirea.

            Natura a creat astfel oamenii, pentru că să simtă toți afecțiunea, tandrețea, nevoia de a face schimburi. Este o necesitate universală, nimeni nu se poate îndoi sau comenta ceva în privința ei. Dar trebuie să știți că, atunci când căutați manifestările fizice, tangibile ale iubirii, depindeți de persoană care vi le va oferi, nu mai sunteți liberi, și aici apar tot felul de necazuri și decepțîi. Fiindcă nu depinde totul de voi, iar pentru a obține favorurile partenerului, veți fi siliți să faceți anumite concesii, anumite sacrificii pe care adesea ar fi fost mai bine să nu le faceți.

            Să luăm exemplul unei tinere: ea are nevoie de afecțiune, curată și fără să se gândeasca, fără să observe în profunzime caracterul băiatului îndragit, ea îl alege repede și ei se căsătoresc. Pentru a satisface astfel ceea ce resimte, ea este obligată să accepte totul de la acest băiat: caracterul sau, gândurile, sentimentele sale ce sunt poate grosolane și cu care ea nu este mereu de acord. Desigur, el îi oferă ceva, dar din această cauza ea este obligată să suporte restul. Așa se întâmpla tuturor băieților și fetelor: pentru a trăi câteva senzații, câteva firimituri de bucurie, de fericire, ei sunt obligați să suporte tot felul de opreliști. Și apoi se plâng întreaga viață, sunt nefericiți, nu mai știu ce să facă, și uneori chiar, pentru a încerca să scape de această situație, ei încalca multe legi. Da, această este tristă realitate! Pentru a avea o mică satisfacție, toți se amestecă în situațîi de nedescurcat. Ei au o necesitate, și din cauza acesteia, sacrifică restul. Pentru că avem nevoie de câteva firimituri, suntem obligați să acceptăm toate schimonoselile celui de la care dorim să primim aceste firimituri!

            De aceea, tinerii să nu se grăbească, să nu se repeadă și să-și distrugă viață alături de primul sosit. Studiați, încercati să vedeți clar această problema. Dar înainte de toate, încercati să observați dacă această ființă este cu adevărat pregătită că să facă o lucrare împreuna cu voi, mergând pe același drum, altminteri va veți petrece existența distrugându-va reciproc. Examinați cu atenție dacă va aflați amândoi în perfectă armonie cu cele trei planuri: fizic, sentimental, intelectual, sau cedați numai la atracția fizică. Dacă aveți păreri diferite față de partenerul vostru asupra unor chestiuni importante, să nu va spuneți: ‘Oh, nu are nici o importantă, în timp ne vom întelege, vom cădea de acord.’ Va fi exact contrariul.

După un timp, de îndata ce va veți plictisi de anumite plăceri și atunci când sentimentul deopotrivă se va înmuia, veți întelege că aspirațiile, gusturile voastre sunt mult prea opuse, și iată cum apar disputele, certurile, separările. Întelegerea în planul ideilor și al gusturilor este foarte importantă. Atracția fizică, chiar susținută de puțînă iubire, nu este de ajuns: ea se potolește repede, și veți deveni repede blazați. Iar îndragostitii ajung să se plictisească unul de celălalt deoarece inteligență le este săracă și ei nu știu să întretina o conversație interesantă, mereu regeneratoare.

            Există oameni care nu se iubesc fizic, dar care se adoră fiindcă au mereu mii de lucruri să-și spună, să-și explice, să-și povestească, este formidabil! Ideal este că să existe un acord între cele trei planuri. Din punct de vedere fizic, cei doi trebuie să resimtă mutual o anumită atracție. Apoi, să existe o întelegere în domeniul sentimentelor și al gusturilor, fiindcă dacă unul preferă zgomotul iar celălalt liniștea, dacă unuia îi place să citească și celuilalt să danseze, vor apărea conflicte. În sfârsit, dar cel mai important, trebuie să existe o mare comuniune de idei, de scop, de ideal. Dacă această armonie există în cele trei planuri, nu există nimic mai frumos, mai minunat, decât uniunea celor două ființe, fiindcă această este o sursă inepuizabilă de bucurie, de fericire și de întelegere.

Din nefericire, nu toți băiețîi și fetele posedă aceste criterii; ei sunt necumpatati, prea grăbiți, se bazează pe o simplă întâmplare pentru a-și găși un partener. Închipuiti-va un sac plin cu șerpi, sopârle, porumbei, crocodili, șoareci…. Veți spune: ‘Eu voi bagă mâna și voi scoate cu siguranță un porumbel.’ Dar cum nu ați privit în sac, atunci când băgați mâna în el, va muscă o viperă. Trebuie să fiți naivi să credeți că, din întâmplare, orbește, veți alege un porumbel, o turturică sau o veverița. oamenii își închipuie că Atotputernicul îi privilegiază mereu pe orbi, pentru a-i ajută, pentru a-i salva. Nicidecum! Atotputernicul fuge repede vazându-i pe orbi de departe, și lasă că destinul să se ocupe de ei; iar după cum știți, destinul are interesul să îi facă să țipe. Dar dacă Atotputernicul vede două ființe care își folosesc ochii, El spune: ‘Ah, îmi place ce văd, Îi voi ajută!’ Extraordinar este însa că, anumiți orbi, după ce au fost mușcăți de o viperă, caută din nou aceeași viperă pentru a fi mușcăți a două oară. Unele femei foarte tenace spuneau: ‘Eu o voi lua de la capăt cu același bărbat, poate că se va schimbă.’ Dar cine a văzut o viperă sau un crocodil care să se schimbe?

            Atracția fizică este importantă, desigur, dar nu este esențialul. S-au văzut de multe ori oameni îndragostiti lulea care după o vreme se urau. Și, totuși, ei nu s-au schimbat din punct de vedere fizic…. De exemplu, un băiat se căsătorește cu o față foarte frumoasă, ea este încântatoare din toate punctele de vedere, iar el este pur și simplu zăpăcit. Dar după o vreme, el observă că ea este ușuratică, infidelă, capricioasă, proastă, și o iubește din ce în ce mai puțîn; chiar frumusețea ei nu îi mai spune nimic, atât este de dezgustat de monstruozitatea ei interioară.

Iar contrariul poate să existe. Un băiat cunoaște o față. nu foarte frumoasă, dar după o vreme el este încântat de întelepciunea, bunătatea, răbdarea ei, de spiritul ei de sacrificiu, și toate acestea îi apropie din ce în ce mai mult; toate celelalte pălesc în comparație cu această față care nu atrăgea îl deloc. Fiindcă în interior ea este o minune: ea este fidelă, stabilă, cinstită, îl consolează mereu, îi pansează rănile, îl sfătuiește. Atunci, planul fizic nu mai contează, el o adoră, și atunci când o prezintă prietenilor, se poate întâmpla că ceilalți să îl deplânga sau să îl critice că a ales o față atât de modestă, dar el gândeste: ‘Sărmanii, ei nu știu ce comoară este soția mea!’

            Mulți bărbați se căsătoresc cu o femeie elegantă pentru a o plimbă în public și a lasă lumea cu gură căscată. Toată lumea îi felicita fără să știe că ei s-au căsătorit cu o drăcoaica care îi tulbură și îi face să fiarbazi și noapte. Numai că, ei sunt mândri să iasă în lume cu o frumoasă decorație și să fie invidiați. ei suferă, dar nu le pasă, merg la opera, la serate, la recepțîi, pentru a se afișa cu soția lor. ei nu-și doreau decât o bijuterie…. dar această bijuterie îi costă foarte scump.

            Băieții și fetele care doresc să se căsătorească să nu ia decizii pripite, ci să studieze mai întâi legile iubirii. Atunci când vor învata cum să se iubească, cum să se pregătească să aibă copii și să îi educe, ei se vor putea hotarâ. Dar dacă se grăbesc. și copiii au apărut deja, când greutățile și bolile apar, că niște sărmani încep să strige, își pierd cumpătul, merg la medici, citesc cărți că să se instruiască, pe când înainte se amuzau și spuneau: ‘Oh, avem timp destul, ne vom descurcă după!’ Nu, înainte trebuiau să se instruiască.

            Nu trebuie să va grăbiți. Spuneți: ‘Dar în curând vom fi batrâni!’ Este de preferat să va căsătoriți chiar fiind mai în vârsta, dar să alegeți bine. De ce să va grăbiți? Pentru a îmbatrâni mai repede suferind? Vezi femei după trei, patru ani de la căsătoria lor: grijile, necazurile le-au îmbatrânit într-atât încât nu le mai recunoști. În timp ce, dacă îl întâlniti pe Făt Frumos chiar la batrânete, veți redeveni la fel de tinere că la douăzeci!

            În realitate, fie că așteptăm sau nu, că știm să distingem sau nu, orice am face, dacă nu suntem pregătiți, va fi un eșec. Pentru a ne căsători, trebuie cel puțîn să fim pregătiți. Cine va va acceptă dacă nu sunteți pregătiți? Veți spune: ‘Da, dar dacă vreau să mă însor cu o prințesă, cu regina cerului?….’ Dar ea oare va va dori? Atunci când ești slab, neștiutor, idiot, incapabil, vei găși o femeie pe măsură. Priviți însa o față încântatoare care nu știe totuși să se exprime clar, nu este în stare să-și înteleaga iubitul, să îl încurajeze, să îl înveseleasca sau să îl consoleze, bazându-se numai pe frumusețea trupului ei. Ei bine, acest bărbat se va satură foarte repede de ea și o va părăși fiindcă nu îi poate oferi ceva subtil sufletului, spiritului sau. Chiar dacă această față își va găși cel mai bun băiat, tocmai în acest caz ea va fi cea mai nefericită, observând că nu are nimic în sinea să care să îl satisfacă. El va avea poate gusturi artististice, spirituale, iar ea nici unul, și va suferi vazând că el o depășește mult. Dacă nu ați făcut nimic că să fiți la înaltimea situației, este mai bine să nu întâlniti vreun prinț sau o prințesă.

            Primul lucru constă în a va pregăti că să faceți față oricărei situațîi. Altminteri, chiar alături de cele mai minunate ființe, nimic nu va merge: ele va vor părăși pentru alte creaturi mai inteligente, mai dotate, și nu va va ramâne decât să plângeti. Pregătiți-va deci, dobânditi multe comori, multe nestemate, adică niște calități, niște capacități, astfel că nimeni să nu va poată egală. În acel moment da, ființă iubita va ramâne alături de voi, de ce ar caută ea pe altcineva? Dar niciodată, nimeni nu își pune problema în acest fel. O față dorește să cucerească un băiat, și prin tot felul de tertipuri, ea reușește. Bine, dar oare cum îl va păstra lânga ea? Iată problema. Dacă nu posedă nici o comoară interioară, ea nu îl va păstra mult timp. Trebuie deci să ne pregătim…. să ne pregătim ani îndelungati.

Veți spune: ‘Dar tot atteptând, voi face riduri….’ Nu-i nimic, poate că veți avea niște riduri exterioare, dar veți fi atât de tânara și frumosa în sine încât îl veți păstra pe prinț alături de voi!

 Înainte de a va angaja într-o aventură amoroasă, urmați criteriile Științei Inițiatice. Este mai bine să așteptați, să aveți radbare, pâna când veți găși în sfârsit o ființă cu care să va aflați în afinitate, o ființă care să va fie complementară din toate punctele de vedere, chiar magic; atunci, va puteți lega de ea, va puteți cacatori și avea copii. Dacă nu întâlniti această ființă complementară, nu merită să încercati orice aventură, fiindcă va va costă mult. Așteptați, căutați, și atunci când o veți întâlni, veți simți că totul vibrează în voi la unison cu cerul, într-o iubire pe care numai poețîi au putut să o descrie. Este păcat totuși să faceți zece, douăzeci, o sută de experiențe, macinându-va, murdarindu-va, decazând; merită chiar să refuzați să încercati. Dacă vreți să întâlniti iubirea, această trebuie să fie una adevărată, sau mai degrabă deloc!

            Căsătoria este o reflectare a celui mai mare mister care se sărbătorește în înalt, între Dumnezeu și soția să, Natură, Isis. Iar ceea ce oamenii au făcut pâna acum orbește, inconștient, ei trebuie să-l facă de acum înainte întelegându-i întreaga profunzime. Soțul va întelege cum poate să îi transmită soției sale calitățile Tatălui celest, iar soția să să se impregneze de acea conștiința că îi poate oferi soțului ei calitățile Mamei Divine. Și astfel, amândoi, cu această conștiința de a-și oferi și a-și transmite reciproc tot ceea ce nu posedă, ei se vor iubi veșnic. Iar atunci când vor ajunge foarte, foarte batrâni, ei se vor iubi mai mult decât în prima zi de căsătorie. Fiindcă nu vor mai iubi carnea, trupul, ci sufletul, spiritul. Ce mai contează dacă trupul s-a zbârcit, a îmbatrânit…. În spatele acestor riduri strălucește un suflet minunat. Iar sufletul nu are nici un preț.

Cei mai mulți oameni au o conștiința atât de limitată încât, iubindu-și soțul sau soția, uită de întreaga lume; nimic nu mai există pentru ei. De altfel, ei însisi sunt atât de mici, de limitați, lipsiți de orizont, încât nu îi întâlnim niciunde, ei sunt pierduți undeva în spațiu. Ei nu sunt înca obișnuiți să înteleaga iubirea într-o manieră mai vastă, ei o diminuează, o micșorează, o sărăcesc, o mutilează: iubirea divină nu mai este aceea care tâsneste și potolește setea creaturilor. Bărbațîi, femeile trebuie să înteleaga că adevărată iubire este cea care nu-și dezvoltă rădăcinile numai lânga o singură ființă pentru a o sufocă. Adevărată iubire îmbratiseaza toate creaturile, și această iubire atât de vastă este mult mai benefică pentru un cuplu decât o singură iubire.

Pentru că oamenii să primească aceste adevăruri inițiatice, ei trebuie să fie în armonie cu ele. Curățenia, puritatea determina evoluția ființei. Toate aceste adevăruri au fost descoperite demult și îi așteaptă pe oameni. Numai că ele nu puteau să le fie revelate, fiindcă ei nu erau pregătiți să le accepte; era desigur mai bine că ei să ramâna undeva înlantuiti, altminteri ar fi pricinuit prea multe pagube acestor revelațîi. Atât timp cât ființele nu sunt evoluate, este de preferat că libertatea să le fie puțîn blocată, legându-le de un partener sau o partenera care îi va împiedica să facă peste tot prostii. Dar acelora care nu-și vor folosi libertatea pentru a face rău, li se poate prezența o nouă filosofie, o altă morală.

            Este bine dacă alegeți să va căsătoriți și să aveți copii, dar cuplurile trebuie instruite într-o concepție mai largă, aratând mai puțînă posesivitate și gelozie, mai multă moralitate și puritate. Bărbatul se bucură vazând pe soția să iubind întreaga lume, iar soția este fericită vazând că soțul ei are o inima atât de largă, dar amândoi păstrează întelepciunea și puritatea. Astfel căsătoria, împreuna cu toate tradițiile și regulile cele mai minunate, va fi apărată, și în același timp, soțul și soția vor întelege că își pot deschide fără încetare inima și să iubească toate creaturile, fără a încalca regulile fidelitățîi și ale întelepciunii.

            Iată adevărată soluție pentru cei care aleg căsătoria. Dar există o soluție și mai bună despre care vom vorbi imediat.

            Aceia ce au hotarât să ramâna celibatari simt că le lipsește ceva și regretă uneori că nu s-au căsătorit. Aceia care s-au căsătorit nu sunt nici ei mai fericiți și regretă că au făcut-o. Atunci când oamenii vor găși cea de-a treia soluție, orice ar face, căsătoriți sau nu, ei se vor află mereu în fericire și împlinire.

            Căsătoria nu trebuie desființată. Căsătoria există de atâtea mii de ani încât s-a creat la oameni un atavism și desființarea ei va fi urmată de tot felul de tulburări. Să presupunem că toți spun: ‘Nu, familia nu valorează nimic. Trebuie să facem tot ce ne dorim cu toți bărbațîi și femeile…. Trăiască libertatea absolută!’ După o vreme, se va observă producerea multor anomalii din toate punctele de vedere: fizic, psihic, social, economic și se revene la familie. Apoi va există iar o saturație, va apare din nou libertinajul, desfrânat, destrăbălat, pâna când obosiți, epuizați, dezgustați, își vor spune înca o dată: ‘Nu, era mai bine în familie’…. și tot așa, fără încetare, vor merge dintr-o extremă în altă, pâna când vor ajunge în sfârsit la cea de-a treia soluție.

            Această soluție nu se găsește nici în familie, nici în amorul liber. Ea își află izvorul mai întâi în inteligență: ea ne îndeamna să întelegem că există alte aspecte ale iubirii, alte modalități de a o manifestă și mai minunat, alte expresii mai vaste și mai pure, în care bărbatul și femeia încearca să obțînă unul de la celălalt, o concepție mai nobilă, mai înalta și să-și ofere o liberate mutuală.

 Cei mai mulți oameni nu pot ajunge la această concepție a iubirii: prea multe tendințe vechi protestează și se revoltă în ei. Dar atunci când două ființe cu adevărat evoluate se căsătoresc, ele și-au acordat dinainte deja această libertate mutuală de a iubi toți bărbațîi și toate femeile. Fiecare se bucură că poate iubi toate creaturile fără să-și închipuie că poate face tot felul de nebunii cu ele. Soția își întelege soțul, soțul își întelege soția, și amândoi se înalta, se îndreapta împreuna spre cer, devin din ce în ce mai împliniti și luminați fiindcă trăiesc adevărată viață, plină de o iubire fără limite…. Iată cea mai bună soluție. Dacă nu gășiți o soție sau un soț care să va ofere această libertate, care vrea numai să va acapareze, să va limiteze, este mai bine să nu va căsătoriți: veți ramâne astfel liberi să iubiți întreaga lume, fără că nimeni să aibă dreptul de a va reproșa ceva. Iar dacă oamenii sunt atât de îngusti, de egoiști și posesivi, nu merită să va legați de ei pentru a vedea apoi întreaga viață un ‘drac împielitat!’

            Adevărată filosofie inițiatică nu condamnă nici iubirea, nici căsătoria. Dimpotrivă, ea este cea care permite oamenilor să se iubească mai bine și să fie fericiți, fiindcă îi învata cum să considere lucrurile. Credeți voi că este chibzuit să va concentrați întreaga atenție, toate gândurile, întreaga iubire asupra unui singur bărbat sau a unei singure femei? Nevoia de a iubi este una naturală, dar trebuie să știți unde să concentrați această nevoie, către cine și în ce fel. Căsătoriți-va, faceți copii și fiți fideli partenerului vostru, dar să nu va faceți iluzii: un soț, o soție nu va vor oferi decât ceea ce pot ei să va ofere.

            Fiecare femeie de pe pamânt reflectă numai o mică parte din splendoarea Femeii Cosmice. Toată această frumusețe pe care o vedem împartita tuturor femeilor este frumusețea singurei și unicei femei, Femeia Cosmică, Mama Divină care reunește toate splendorile, întreaga perfecțiune. Iar fiecare bărbat de pe pamânt nu reflectă decât o parte a splendorii Tatălui Celest, unii ceva mai mult, alțîi mai puțîn. Iubind deci numai un bărbat sau o femeie, nu poți fi niciodată satisfăcut, copleșit, fiindcă întreaga perfecțiune nu este cuprinsă în el sau ea.

            Puterea iubirii…. dar trebuie să ști cum să iubești, fiindcă isteriile, nevrozele, depresiile apar mereu dintr-o întelegere greșită a iubirii atunci când energiile sunt prost dirijate, prost reglate, prost orientate. Trebuie fără încetare să facem că această iubire să urce cât mai sus, să o înaltam pâna în regiunile Tatalu Celest și ale Mamei Divine.

            Desigur, nu putem cere tuturor să o iubească numai pe Mama Divină prin toate femeile sau pe Tatăl Celest prin toți bărbațîi, fiindcă foarte puțini sunt capabili de această; cei mai mulți nu pot iubi decât o femeie sau un bărbat deodată, cel puțîn o vreme. Este foarte bine să iubești numai un o femeie sau un bărbat, dar de ce să nu încerci să vezi în aceea femeie sau bărbat pe toate femeile și pe toți bărbațîi de pe pamânt?…. Este poate și mai greu să ajungi la această concepție, dar cu timpul, și cu lumina întelepciunii inițiatice, această va veni. Bărbațîi și femeile nu vor mai fi atât de posesivi, de geloși, de limitați.

            De altfel, de ce este un bărbat gelos? Deoarece este neștiutor. El este cu soția să, și înhipuindu-și că nu se mai află nimeni altcineva acolo, este liniștit. Dar dacă ar ști ce se întâmpla în mintea soției sale, câte gânduri, idei, imagini intră și ies! Această femeie poate avea deopotrivă numeroși prieteni invizibili, ea poate comunica cu entitățile pamântului, apei, aerului…. Iar atunci când privește soarele, oare câti îngeri coboară, o îmbratiseaza, îi oferă daruri? Iar soțul, nu spune nimic, el are orbul găinilor, fiindcă nu vede nimic! Numai dacă cineva o atinge în planul fizic, atunci el scoate pistolul. Câta ignoranța!

            Dacă întreaga voastră afecțiune se va îndrepta numai spre un singur bărbat, evident acesta va fi foarte mândru, foarte fericit că i-ați devenit sclava, că nu puteți face nimic fără el; dar nu este sigur că sunteți fericită. Și invers, dacă bărbatul este legat și dus cu vorba că un sclav, vanitatea femeii va fi foarte satisfăcută fiindcă un neghiob nu poate trăi fără ea, dar oare este așa ceva de dorit pentru un bărbat? De mii de ani, bărbațîi și femeile se leagă mutual pentru a-și satisface vanitatea și posesivitatea. Nu are importantă dacă această poate fi contrară fericirii și chiar bunului simt, ei sunt satisfăcuți, egocentrismul lor este satisfăcut, nu mai contează nici adevărul și nici bunul simt! Bărbațîi devin niște călăi, iar femeile deopotrivă.

Atunci când oamenii vor posedă mai multă lumina asupra acestei probleme, aceatsa ordine a lucrurilor se va schimbă. Veți spune că va veni dispariția familiei, dezordinea, anarhia! Nu, nu ați înteles nimic: această iubire despre care va vorbesc este adevărată iubire care nu se oprește numai la o persoană, care nu se năruie acolo, care merge mai departe, care udă, care înfloreste, care urcă pâna la Domnul. bărbatul și femeia se înteleg, se ajută, se ascultă unul pe celălalt, lucrează să evolueze împreuna, sunt asociați la lucrarea divină, nu există gelozie între ei și unirea lor are o influență binefăcătoare asupra lumii întregi.

            Unii au dorit să supună un bărbat sau o femeie prin magie. Este posibil: există tot felul de formule și procedee magice pentru a subjuga femeile și bărbațîi, dar este mai bine că nimeni să nu le folosească. De ce? Să presupunem că reușiți să siliți o femeie să va iubească. Se poate întâmpla chiar că ea să se îndragosteasca nebunește de voi…. totul este posibil sub soare! Dar atunci când acea femeie va va îmbratisa și va va oferi ce așteptați de la ea, nu veți șți în același timp ceea ce ea va va comunica. Spiritele pe care le-ați atras prin puterea prin puterea formulelor voastre s-au instalat în ea; și nu spiritul ei va veni să va iubească, ci niște entități inferioare, iar dacă ați dori să le vedeți, părul vi s-ar face măciucă și ați imploră Cerul să va elibereze. Subjugarea ființelor nu este o metodă bună. Desigur, veți obține ce doriți, dar crezând că veți gustă iubirea pe buzele acelei femei, veți bea o otravă ce va va distruge încet-încet. Puteți invocă entitățile lumii astrale impunându-le voință voastră, dar spiritul este liber, el nu poate fi nici legat, nici înlantuit. Nu veți reuși niciodată prin aceste metode să cunoașteți fericirea. Trebuie să aveți o altă atitudine pentru că spiritul ființei iubite să va fie atașat astfel încât nimic să nu îl poată separă. Aici începe știință iubirii. Pentru că cineva să va iubească liber, fără a fi silit, nu dispuneți decât de un mijloc inofensiv: să nu va gânditi niciodată în mod negativ la el, să îi trimiteți numai gânduri frumoase, luminoase, curate. Chiar dacă el este dur și rău, aveți multă răbdare, suportați totul și continuăți să îl ajutați, să îl iubiți; dacă țineți într-adevăr atât de mult la el, mai devreme sau mai târziu va începe și el să va iubească, cu o iubire pură și divină.

            Cineva spune: ‘Da, dar dacă nu suntem geloși pe soție, ea va face prostii.’ Deschideți ochii. Dimpotrivă, tocmai dacă veți fi geloși, ea va face cele mai multe prostii. Puteți pătrunde oare în mintea, în inima ei pentru a șți ce se întâmpla? Soția îl va însela chiar pe Dumnezeu Însusi, ea este atât de capabilă să mintă, iar un soț neghiob își închipuie că o poate păstra! Un bărbat nu poate păstra o femeie. Ea însasi este acea care o poate face, da, dar nu soțul ei. El o poate închide într-un turn, ea îl va aduce pe Diavol și se va distra cu el pentru a se răzbună pe soțul ei.

            Gelozia aduce mereu catastrofe. Obligată să-și asculte mereu soțul repetând: ‘Tu mă înseli…. tu mă înseli….’ soția își spune într-o bună zi: ‘Să încercam puțîn, poate fi interesant!’ Pâna în acea clipă ea era fidelă, nu se gândea să îl însele, dar el, prin bănuielile lui, creează condițîi în planul astral, și din momentul în care ea se va decide să îl însele, nu numai că o face, dar se va arată un aș în a-i alungă bănuielile: ‘Dragul meu, poți fi liniștit, eu îți spun adevărul….’ și atunci, el care nu o credea când ea îi spunea adevărul, o crede acum când ea îl minte.

            Gelozia este o lipsa de inteligență. Gelozia este un sentiment îngrozitor care întuneca spiritul și aruncă ființele în regiuni foarte joase. Gelozia este cel mai rău consilier al infernului, ea îi împinge pe oameni să comită fapte necugetate pe care ei apoi le regretă, dar este prea târziu. Gelozia este un semn de sărăcie. acela care este bogat în interior nu se teme că va ramâne singur, chiar dacă toți îl părăsesc, el simte că sute și mii de spirite continuă să îl viziteze.

            Una dintre cele mai bune metode de a te elibera de gelozie este de a învata să-ți înalti iubirea pe un plan superior. De ce o femeie care iubește un bărbat pentru inteligență, cunoașterea să, spiritul sau, bunătatea să, dorește să îl facă cunoscut lumii întregi? De ce este fericită că întreaga lume va veni să să se lumineze, să se încalzeasca lânga el?…. Fiindcă iubirea să este de o altă natură, superioară celei pe care o vedem manifestându-se într-o iubire obișnuită, când o femeie iubește fizic un bărbat pentru frumoasul sau par, corp etc!

            Ceea ce este important este să șți să-ți transformi iubirea; dacă ea este foarte senzuală, să știți că gelozia îi este neapărat alăturată. Da, cu cât iubiți fizic pe cineva, cu atât mai mult doriți să va aparțînă numai vouă, și gelozia apare. Cu cât îl iubiți spiritual, cu atât mai mult doriți să îl oferiți și altora, să împartiti cu ei această bucurie de a-l iubi. Este minunat să te căsătorești, dar că să nu suferi, regulă esențială este de a nu va consideră soția sau soțul că proprietatea voastră, altminteri veți fi supuși unor mari contradicțîi, fiindcă va apare mereu un moment în care veți realiza că această ființă nu va aparține. De altfel, ea există înainte să o cunoașteți și va există și după voi; un Altul a creat-o, nu voi. Considerați-o numai că asociatul vostru în această existența și aduceți-va aminte că ea este liberă! Înainte de voi, ea a fost legată de alțîi, legătură voastră cu ea nu este veșnică. Fiecare soție a avut deja atâtia soți încât, dacă ar trebui să îi numere, sărmana de ea nu ar reuși; și fiecare bărbat, deopotrivă, a avut deja multe soții. Și nu este spus că, în următoarea încarnare, va avea tot aceeași soție. Este deci inutil să va faceți iluzii sau să va agățați. Trebuie că bărbațîi și femeile să își spună: ‘Iată, noi suntem niște asociați, vom lucra cât mai bine, vom fi cinstiți, atâta tot!’

Viitorul oamenilor depinde de concepția pe care o au despre iubire

                            Cum să ameliorăm manifestările iubirii

            Concepția despre iubire a evoluat de-a lungul veacurilor. Primitivii se comportau în acest domeniu cu o violență, o brutalitate și o senzualitate indescriptibile. Erau niște oceane dezlănțuite, niște vulcani în erupție. Cu trecerea timpului, mai mult sau mai puțîn, cu trezirea conștiinței, a sensibilitățîi, s-au adăugat noi elemente: tandrețea, finețea, delicatețea…. Și totuși, chiar în zilele noastre, iubirea a rămas o manifestare primitivă în majoritatea cazurilor. Această iubire pasională, instinctivă, practicată mii de ani s-a înscris atât de profund în om încât el nu mai știe cum să o afineze, să o înnobileze, iar pentru moment iubirea se aseamănă înca cu un masacru: oamenii se aruncă unii asupra altora cu brutalitate, lipsiți de pregătire, de estetică, de poezie. Le este foame, ei manânca, se desfată și sunt ghiftuiti pentru o vreme; apoi le este foame din nou, și se aruncă din nou asupra hranei. Mulți oameni, chiar aceia care aparțîn unei societăți aparent educate, practică iubirea că sălbaticii: nici o poezie, nici o frumusețe, nici o armonie, nimic, ei se sfâsie. Și chiar dacă ei se străduiesc să ofere partenerului lor un comportament mai rafinat, acesta nu reprezintă înca adevărată iubire, nu sunt decât mici firimituri.

            Iubirea este un impuls minunat, dar în ea se amestecă prea multe elemente pasionale ce împiedica apariția adevăratei sale naturi…. Priviți animalele la naștere: un cățeluș, un vițel, o căpriță…. ei nu sunt prea curați și mama lor îi curată. Copilul nou născut este și el spălat. Același lucru se întâmpla și în cazul iubirii. Iubirea este un copil divin, fiindcă în ea se află Dumnezeu sub orice formă, dar ea trebuie curățată, purificată, educată, întarita, eliberată  pentru a descoperi Divinitatea. Chiar iubirea cea mai egoistă, inferioară, cea mai senzuală, conține o chintesența divină, dar acoperită de prea multe elemente heteroclite, fiindcă a trebuit să străbată anumite locuri care nu erau prea curate, hornuri sau drumuri noroioase…. Chiar cele mai bune lucruri care vin din Cer trebuie să străbată aceste straturi pe care noi le-am acumulat: gânduri și dorințe inferioare, și tot soiul de prostii mincinoase. De aceea, pentru moment, ele sunt acoperite de murdării: niște pietre prețioase ce trebuie curățate. Atât timp cât omul nu se gândeste  să se purifice, toate impulsurile, toate elanurile, toate puterile venite de la Cer vor fi fi deformate.

            Iubirea este viață divină care coboară în regiunile inferioare pentru a le invada, a le udă, a le însufleti. Este aceeași energie că energia solară, aceeași lumina, aceeași căldură, aceeași viață, dar venind pâna la noi, asemenea unui fluviu, ea se încarca cu impurități din regiunile pe care este obligată să le străbată. Ea a tâsnit pură și cristalină din vârful munților, dar a devenit de nerecunoscut din cauza coborârii ei în straturile inferioare, printre oamenii care consideră iubirea numai un mijloc de obținere a plăcerii sau de perpetuare a speciei.

            Apare atunci următoarea problema: deoarece este o energie divină, cea mai puternică, esențială, cum să o facem din nou la fel de pură cum era la început, la izvorul ei?…. Trebuie mai întâi să știm că iubirea are mii de grade, de la cel mai grosier la cel mai subtil și că putem parcurge aceste grade. Puteți face o lucrare asupra voastră însiva, printr-o gândire trează, printr-o atenție susținută, printr-un control inteligent, pentru că această energie să redevină la fel de limpede că lumina soarelui și să acționeze benefic peste tot pe unde trece, în loc să demoleze și să distrugă. Există deci câteva reguli de cunoscut, dar pentru a le aplică nu trebuie să așteptați să va țineți prietenă în brațe când va iubiți. Trebuie să învatati această în activitățile zilnice, cu mult timp înainte că procesul iubirii să se declanșeze.

            Să luăm un exemplu. Trebuie zilnic să va hrăniți. Așezați la masă, nu înghititi tot ce se află pe farfurie, faceți o triere. Fie că este vorba despre scoici, peste, brânza, legume sau fructe, există mereu ceva grosier sau indigest de spălat sau de aruncat. Omul își selectează hrană, fiind mai evoluat decât animalele; acestea nu o fac. Dar când este vorba despre sentimente și gânduri, el nu face nici o selecție, înghite tot. De ce? De ce îndragostitii, când doresc să se îmbratiseze, nu s-au gândit mai întâi să elimine impuritățile din ceea ce vor ‘mânca’? Adesea în sentimente, în sarurile lor, ei au lăsat să pătrundă germeni ai bolii și morțîi pe care inconștiență lor nu le-a permis să îi vadă și să îi elimine. Da, moartea se strecoară în iubirea inferioară, iubirea prostească în care nu există nici conștiința, nici stapânire, nici lumina. Iar această iubire este peste tot cântata, lăudată, slavita! Nimeni nu cunoaște o altă iubire, iar dacă vorbiți despre această, veți fi priviți că niște nebuni.

 Totul începe cu nutriția. Înainte de a va așeza la masă va spălați pe mâini, iar în trecut seobisnuia chiar să se facă o rugăciune pentru a-l invită și pe Dumnezeu la masă. Poate că mai există unii țărani care mai practică acest obicei, dar oamenii cultivați au eliminat aceste tradițîi. Iată unde inteligență și cultură îi conduc pe oameni!…. A-ți spală mâinile și a-L invită pe Dumnezeu la masă ta erau practici care conțineau un sens profund, iar Inițiațîi care le-au adus vroiau să spună discipolilor lor: ‘Tot la fel, înainte de a iubi o ființă, înainte de a o ține în brațe, invitați-i pe îngeri la ospăț; dar spălați-va mai întâi mâinile, adică purificați-va, străduiți-va să nu o murdăriți, să nu îi transmiteți bolile, descurajarile voastre, tristețea voastră.’

            Priviți cum se petrec în general toate acestea: băiatul este nefericit, darâmat, și are nevoie pentru a-și reveni să-și îmbratiseze iubita; oare ce îi poate aduce el? El ia tot: forțele ei, bucuria, inspirația ei, iar în schimb i-a oferit numai niște murdării! El nu trebuia să o îmbratiseze în acel moment, ci să spună: ‘Astăzi sunt neputincios, necăjit, murdar; mă voi pregăti deci, mă voi spală și când voi fi în stare bună, îi voi aduce bogăția mea.’ Nimeni nu se gândeste niciodată astfel, dar în viitor, când întelegem cum stau lucrurile, vom fi rușinați și scârbiti să vedem cât de urât i-am iubit pe ceilalți. Veți replică: ‘ Dar toată lumea o face: când ești trist, ai nevoie să fii îmbarbatat.’ Dar dacă întreaga lume este inconștiență și egoistă, de ce să fiți și voi la fel? în viitor toți vor învata să iubească că soarele, că îngerii, că marii maeștri care în iubirea lor nu știu să ia, ci numai să dea mereu.

            Există zile în care sunteți necăjiți; în acele zile stați la distanță de iubita voastră, altminteri legea va va întreba de ce ați furat-o. Oamenii sunt extraordinari: atunci când se simt bine, ei își împart bogățiile tuturor, dar când sunt nefericiți, disperați, îi jefuiesc pe cei iubiți. Ei se poartă că niște hoți, da, că niște adevărați hoți.

            Prima regulă deci pentru iubire, că și pentru nutriție, este de a nu va hrăni cu ce se află în față voastră fără a face în prealabil un triaj. Pentru această trebuie să știți să faceți diferența dintre un sentiment și altul: un sentiment egoist și un sentiment dezinteresat; un sentiment care limitează și un sentiment care eliberează; un sentiment care perturbă și un sentiment care armonizează…. Dar trebuie  să fiți vigilenți pentru a putea diferenția sentimentele. dacă sunteți conduși de un elan orb și atenția va este adormită, nu va veți află la granița pentru a vedea dacă dușmanii s-au strecurat că să va mineze împaratia. Vigilența, atenția, controlul sunt necesare pentru a nu fi răpuși. Or, în iubirea lor, oamenii nu fac decât să se lase răpuși. Marea iubire pentru ei înseamna să își elimine gândul, conștiința, să se îmbete. S-ar părea că dacă nu ești beat, trăiești mai puține senzații! Dar ce știu ei? Oare au încercat ei să fie vigilenți, să facă această selecție și să se lege la curenții superiori pentru a vedea câta bucurie vor simți și câte descoperiri vor face? …. Fiindcă nu au încercat niciodată, cum pot ei să se pronunțe?

Iubirea inferioară, iubirea pasională aduce moartea. Astrologia o poate confirmă. Zodiacul despre care ne vorbesc astrologii este o carte vie, în care Inițiațîi citesc marile adevăruri ale vieții și morțîi, iar această carte se află aici, reflectată în tot ce se găsește pe pamânt. Cele douăsprezece constelații au creat, au modelat toate formele de existența pe pamânt. Dacă dorim să rezolvăm o problema filozofică, trebuie să ne adresăm acestei mari cărți a naturii care se află în înalt, Zodiacul. Să urmărim acum această chestiune a iubirii și morții și să îl întrebam pe Zodiac care sunt semnele care vorbesc despre iubire. Multe semne ne pot răspunde, dar în special Taurul și Balanță, fiindcă ele sunt domiciliile lui Venus. Taurul reprezintă fecunditatea naturii, iubirea este acolo înca primitivă, senzuală. Boul Apis, care era un simbol al fertilității, era adorat de egipteni tocmai pentru a putea atrage forțele constelației Taurului și a le fixă pe boul Apis, astfel că pamântul să dea recolte îmbelsugate. Prin ceremonii magice, preoții egipteni reușeau să determine acest belșug. Celălalt domiciliu a lui Venus, Balanță, reprezintă dimpotrivă o iubire mai pură, mai înalta. Această nu înseamna că toți cei care îl au pe Venus în Balanță manifestă o iubire spirituală și divină (în realitate există multe alte elemente negative ce pot fi luate în considerare), dar în general Balanță este semnul iubirii spirituale, sensibilă la frumusețe, la poezie, la muzică. Iubirea Taurului are nevoie să atingă, să guste, în timp ce aceea a Balanței se mulțumește să asculte, să privească.

            Dar aceste semne ale Taurului și Balanței trebuie să fie studiate în legătură cu semnele opuse: opusul Taurului este Scorpionul, iar opusul Balanței este Berbecul. Scorpionul este legat de organele genitale, ceea ce subliniază înca natură senzuală a Taurului, și el reprezintă a opta casă astrologică, casă morțîi, ceea ce arată limpede că, în iubirea primitivă în care omul înghite totul fără discernamânt, se strecoară germenii morții, mai întâi discuțiile, diferențele de vedere, apoi războaiele, revoltele, distrugerea. În timp ce semnul Balanței este legat de Berbec care reprezintă capul, adică îndrazneala, curajul, dorința de a avansa, de a explora, de a urcă pe înaltimi, de a se depăși, a se sacrifică. Berbecul reprezintă germinarea, tot ce crește, tot ce trăiește. Dacă o plantă crește, înseamna că în ea se produce deja o iluminare, un discernamânt: elementele morții sunt aruncate, viață tâsneste și circulă.

            Deci, Berbecul legat de Balanță reprezintă iubirea spirituală în care gândul vigilent încearca să oprească pătrunderea impurităților. Berbecul este primul semn al zodiacului, semnul primăverii, epoca în care totul renaște. El reprezintă iubirea, iubirea soarelui, iubirea spirituală a unui Inițiat care începe să tasneasca asemenea luminii, căldurii, vieții. Această iubire este pură fiindcă gândul este acolo prezent. La granița există vameși care nu lasă să pătrundă elemente nocive. În momentul în care va îmbratisati iubita, gândul vostru este vigilent, observați exact ce se petrece în voi și în ea, va legați de Inteligențele Sublime, faceți descoperiri, va aflați în lumina, deveniți puternici. Oare merită să sacrificați toate aceste achiziții: puterea, bucuria, iluminarea, pentru câteva mici furii sau beții?

 Dacă înainte de a va ține în brațe ființă iubita, va legați de Divinitate, exact cum înainte de masă îl invitați și pe Domnul să participe la ea, dați acelei ființe niște elemente divine pe care ea nu le-a primit niciodată. Iar sufletul ei va va fi veșnic recunoscător fiindcă iubirea voastră a fost dezinteresată: ați dorit să o luminați, să o însufletiti, să o legați de lumina, de Mama Divină și numai această iubire este constructivă. Veți spune: ‘Da, dar cum putem fi fericiți amestecând lumina și pe Mama Divină în iubirea noastră? Este imposibil!’ Dimpotrivă, numai datorită lor veți fi fericiți, deoarece iubirea voastră va fi durabilă. Nu veți fi amarâti, nici plictisiți, nici geloși, nici neliniștiți: numai iubirea dezinteresată va ferește de necaz. Altminteri, va asemănați cu un hoț care a furat bani pe undeva; pe moment el jubileaza, dar în curând nu înceteaza să se întrebe: ‘Oare am fost văzut? Oare am fost urmărit? Oare voi fi găsit?’ Și liniștea dispare. Nici în iubirea inferioară, egoistă nu ești liniștit. Cineva va spune: ‘Ba da, eu sunt perfect liniștit.’ Înseamna că sunteți un animal. Animalele sunt mereu liniștite. Priviți o pisica: cu câta liniște își linge ea buzele atunci când se aruncă  asupra șoarecilor! Dar atunci când ești ceva mai mult evoluat, nu mai poți avea aceea liniște.

Chiar dacă nu sunteți de acord, doar cunoscând adevărul, soluția ideală a problemei, faceți deja un progres și chiar dacă nu ajungeți la mari revelațîi, este totuși ceva. Din moment ce cunoașteți un adevăr, el lucrează deja în voi însivasi va apropiați din ce în ce mai mult de el. Dacă nu îl cunoașteți, desigur că nu îl veți atinge; dar dacă îl cunoașteți jumătate din drum este deja străbătut, fiindcă va legați de acea imagine de perfecțiune ideală, poetică. Iată mari posibilități pentru voi în perspectiva, deși mai ramân înca multe alte lucruri de dezvoltat.

            Problema iubirii se va pune în față generațiilor viitoare. Toate celelalte chestiuni vor păli și întreaga lume se va ocupă numai de această problema vitală, iubirea: cum să iubești, cum să devii o divinitate prin iubire. Fiindcă iubirea este Dumnezeu, Dumnezeu este iubire. Dacă omul are niște legături corecte cu iubirea, el are niște legături corecte cu Dumnezeu Însusi.

            Atunci când iubiți pe cineva, nu va întrebati niciodată cum îl iubiți: Rostiți: ‘Eu îl iubesc, eu îl iubesc….’ Este sigur că îl iubiți, nimeni nu se îndoieste, dar nu va puneți întrebari despre natură acestei iubiri, fiindcă fiecare poftă nemăsurată, dorința sau nevoie o denumiți iubire. Din moment ce există un sentiment, trebuie să îi cedați, iar raționamentul este interzis: intelectul tace; în față inimii care este ocupată să iubească, intelectul nu are vreun cuvânt de spus. Inima spune: ‘Taci! Eu vorbesc, iubirea vorbește, ce ai tu de spus?’ În realitate, dacă gândul și sentimentul colaborează, iubirea s-ar manifestă sub niște forme și culori mult mai bune. Cu cât o ființă este mai puțîn evoluată, cu atât mai mult ea cedează în față insistenței iubirii sale fără să se întrebe dacă este dezinteresată, pură sau folositoare.

Din moment ce iubește, ea nu mai are nevoie să judece; iată de ce apar atâtea române, piese de teatru și filme care povestesc aventurile celor care iubesc. De altfel,dacă nu ar avea aceste subiecte subiecte ce s-ar face jurnaliști, regizori?…. Datorită iubirii, câte materiale, câte posibilități minunate nu apar în privința disperarilor, a răzbunărilor, a asasinatelor!…. Este interesant, este vast, este amuzant, există de lucru pentru toată lumea chiar și pentru cei care confecționează sicrie, chiar și pentru pompieri. Undeva un om a dat foc pentru a se răzbună fiindcă  nu i-au fost îndeplinite dorințele, și se aud soneriile, sirenele, claxoanele: ‘Bing-bang, bing-bang’ și toată lumea se îndeparteaza pentru a face loc pompierilor care vin să stîngă focul aprins de un îndragostit natâng!

            În cele mai mari sanctuare inițiatice ale trecutului, în Mistere, se învata că iubirea este singură a adevăratei perfecțiuni, a adevăratei eliberări. Dar ce observăm acum? Tocmai contrariul: în manieră lor de a întelege și a manifestă iubirea, oamenii se înjosesc, se limitează, iar dacă învata ceva, acesta este Infernul, tulburările, geloziile, revoltele. Ei învata, da, dar latura negativă, fiindcă fiecare se gândeste numai la sine însusi și caută numai să se satisfacă batndu-și joc complet de ce i se va întâmpla celuilalt: acesta este distrus, viață îi este tulburată, i se răvășește viitorul, frumusețea, onoarea sau situația să, nu mai contează, numai pentru a potoli foamea celuilalt. Așa merge lumea!

            Oare oamenii au studiat, s-au instruit în Știință Inițiatică pentru a discerne natură patimii ce îi macină, nivelul ei vibrator, și categoria în care ea poate fi clasificată: divină, umană, infernală, egoistă, dezinteresată, frumoasă, urâta?…. Nu, ei au o necesitate, este tot ceea ce îi preocupă. Ei se aseamănă înca cu animalele, și chiar mai rău, deoarece acestea își urmează instinctul speciei și numai în perioade bine determinate ale anului, în timp ce oamenii sunt obsedați zi și noapte de senzualitatea lor, dându-i acesteia forme destrabalate și vicioase pe care nici natură însasi nu le-a prevăzut.

            Pentru a acționa mai bine, omul este obligat să judece, să-și pună întrebari, să se analizeze. El își va spune: ‘O iubesc pe această față, este clar, dar ce îi va aduce iubirea mea? Oare o va ajută să progreseze, să devină mai lubera, sau îi va complică existența?’ Dar el nu judecă, iar atunci când apare un copil, o părăsește fără să se preocupe să știe cum se va descurcă singură pentru a crește acel copil acel copil. Dar o față, la rândul ei, se gândeste oare adesea la viitorul băiatului pe care încearca să îl seducă? Ea va dezlănțui în el cele mai joase instincte – fiindcă femeile posedă puteri magice care îi trezesc și pe cei mai insensibili – iar apoi, sărmanul băiat nu va mai fi  niciodată liniștit. Dar ei îi este totuna: ea este mândra de victoria să, această îi dovedește că are farmec.

            Discipolii învata să se gândeasca mai mult la partenerul lor. De altfel, fiindcă au învatat legile încarnarii și ale karmei , ei știu că dacă nu acționează corect în această viață, vor fi obligați să coboare din nou pe pamânt pentru a-și repara greșelile, adesea cu prețul unor mari suferințe. Pentru a evita cele mai mari nenorociri, ei se străduiesc deci să-și să-și iubească soțul sau soția într-o manieră mereu mai nobilă, mai dezinteresată, în loc să se distrugă fără încetare, să încerce să se elimine reciproc, să-l domine pe celălalt, să profite de el: nici o întelegere, nici o concesie, un egoism formidabil! Soția nu dorește niciodată să fie în situația soțului ei, ea protestează, critică, este arțăgoasă…. Iar el vrea să îi ia totul, să o folosească, să o aservească….

Bărbații și femeile trebuie să se străduiască să se înteleaga și să se stimeze fiindcă au o lucrare de făcut în comun. Soțul trebuie să-și spună mereu: ‘Ia să văd dacă soția mea este fericită, dacă nu îi lipsește ceva, dacă nu i-am promis ceva și nu m-am ținut de cuvânt.’ Iar soția trebuie să-și pună aceleași întrebari. Atunci când se vor obișnui să lase deoparte, pentru câteva minute numai, punctul lor de vedere, ideile preconcepute, câte lucruri nu li se vor revela! Orizontul lor se va largi, un câmp de activități extraordinare se va deschide în față lor…. Altminteri, să nu mai vorbiți despre soți și soțîi! Toți au aceleași tendințe: să posede, să păstreze, să aservească. Iată de ce este preferabil în anumite cazuri să nu va căsătoriți: pentru a fi liberi să îndepliniti o anumită lucrare, și în loc să faceți numai o singură femeie fericită (ceea ce este de fapt imposibil!) veți face fericită întreaga omenire.

Veți spune: ‘Cum? Nu putem să facem o femeie fericită?’ Nu, este mai ușor să faceți fericită lumea întreaga decât o singură femeie. De ce? Deoarece, orice ați face pentru ea, o femeie nu va fi niciodată satisfăcută. După moartea soțului ei, da, ea îi va recunoaște calitățile, dar atât timp cât sărmanul de el trăiește, este un imbecil, un incapabil, vecinul este mereu mai bun, el îi cumpără tot soției sale: o mășînă, un frigider, o mașînă de spălat, bijuterii, blănuri…. Chiar dacă v-ați da peste cap, nu veți mulțumi niciodată o femeie!

            Să nu va gânditi acum că trebuie să va separați de soția sau de soțul vostru. ‘Da, dar după tot ce am aflat, putem trage această concluzie.’ Deloc. Este bine să va căsătoriți și să aveți copii, numai că trebuie să considerați lucrurile într-o manieră corectă. Soția să considere că soțul ei este un aspect al Tatălui Celest, desigur un aspect puțîn neîndemnatic și deformat pentru moment, dar în loc să se plânga mereu de el, să-și pună mai bine în minte această idee: ea îi va acceptă mai ușor defectele și va trăi fericită cu speranța că îl va vedea într-o bună zi devenind o divinitate. Evident, în ateptarea acestui viitor fericit vor există câteva inconveniente de suportat, dar ea trebuie să-și spună: ‘Mi-am întâlnit soțul fiindcă l-am meritat datorită celorlalte încarnari ale mele, fiindcă în lume există o justiție. Trebuie deci să îl accept în această viață, iată o ocazie să învat, să mă îndrept’, și astfel, în loc să contracteze noi datorii dorind să se elibereze, ea le va șterge pe cele vechi. Dar dacă ea se poartă greșit, datoria crește și se va întâlni din nou cu același soț într-o altă încarnare pentru a repara sub aceeași formă sau altă.

Merită deci să acceptăți această filozofie că să va eliberați. Soțul se poate întreba și el: ‘De ce, din trei miliarde de femei, am întâlnit-o tocmai pe ea?’ Judecând, va întelege că nu a fost întâmplator. Existau atâtea altele…. și totuși numai ea! Ei bine, tocmai datorită acestei femei el va face o lucrare interioară, va dezvoltă anumite calități și virtuți. Dar oamenii nu judecă astfel fiindcă nu sunt instruiți asupra reîncarnarii, a legii cauzelor și a consecințelor, a karmei….

            Trebuie de asemenea adăugat că, considerându-și soțul că manifestarea Tatălui Celest, soția să se leagă deja magic de Tatăl Celest. Va închipuiti că această nu da nici un rezultat? Ei bine, va înselati, fiindcă în acel moment calitățile Tatălui Celest încep să se reverse asupra soțului, iar acest om cumsecade începe să se schimbe, fără să știe măcar de ce. Pentru că soția să, iubindu-l, spunându-i: ‘Oh, tu ești frumos, ești inteligent, ești întelept!’ l-a legat de Tatăl Celest. Poate că el nu are aceleași calități, dar cuvintele lucrează în mintea să și el se străduiește în acest sens pentru a nu o dezamăgi. Astfel, această femeie, care este luminată, se îndreapta ea însasi prin propriile strădanii, transformându-și în același timp soțul.

            Oamenii divortau mult mai puțin în trecut. Acum ei nu pot ramâne nici măcar câteva luni împreuna. Ei sunt mult prea personali, prea egoiști, fiecare luptând numai pentru sine însusi, iar dacă acest fenomen va continuă, în curând nu va mai există nici o stabilitate în familii. Aceia care sunt căsătoriți nu trebuie să se despartă fără să judece foarte bine, fiindcă adesea există și alte soluțîi decât divorțul. Cât despre cei care nu sunt căsătoriți, să nu se gândeasca să o facă, să studieze mai întâi bine problema, fiindcă este de preferat să nu divorțeze după ce s-au căsătorit. Trebuie să învete cum să trăiască o viață familială model în armonie și în iubire.

            Un cuplu, el deja căsătorit, tată a doi copii, dorea să divorțeze pentru a se căsători cu tânara care îl însotea. I s-a spus: ‘Trebuie să ști că există două cai: prima este a plăcerii și a satisfacției personale în care nu sunteți preocupat de ceilalți; dacă vreți să porniți pe ea – închipuindu-va că veți fi fericit – veți fi obligat să încalcati anumite legi. Mergând pe această cale urmată de cei slabi, egoiști, senzuali, va veți încarca de datorii și veți avea apoi remușcări, fiindcă v-ați bazat viitorul pe nefericirea altora. În definitiv, nu veți fi nici fericit, nici satisfăcut, fiindcă după puțîn timp ce ați intrat în posesia a ceea ce va doreați, va veți satură, apoi veți regretă. De aceea sfatul este de a urmă a două cale, cea a măreției, a sacrificiului, a renunțării, calea divină, pe care mulți au urmat-o, și urmărind-o au devenit niște ființe remarcabile. Pe această cale luminoasă a devotamentului și a împlinirii voinței divine, veți studia, veți judecă, veți combate, veți învata să depășiți toate aceste dorințe, aceste hartuieli, și veți deveni stapân pe situație, veți fi liniștit și biruitor.’ Iar pentru tânara: ‘Cum așa! Dintre patru, cinci miliarde de bărbați de pe pamânt nu ați reușit să gășiți unul care nu este căsătorit? De ce va agățați de o ființă deja căsătorită pentru a despărți și a distruge o întreaga familie? Ați fi fericită într-o bună zi? Trebuia să îl lăsăți în pace.’ ‘-Dar ne iubim!’ – Da, se știe despre această iubire deja, trebuie să sfârsiti cu acest fel de iubire.’ Soțul trebuie să știe: ‘Dacă va urmați dorința, veți reveni într-o altă reîncarnare să plătiți datoriile contractate față de soția dumneavostră. Să presupunem că soția suferă că ați părăsit-o, că ea nu merită să o faceți, credeți oare că destinul va va lasă nepedepsit? Veți avea datorii de plătit și nu merită să va supraîncarcati în acest fel.’

            Acum aveți prilejul de a acționa corect pe baza acestei lumini, acestor învataturi nemaipomenite care vin în sprijinul binelui suprem al ființei.

Întreaga lume cunoaște asemenea hartuieli între parteneri. Nu există decât adultere, soțîi și soți înselati, și nimeni nu se gândeste că, facându-l pe celălat să sufere, se încarca cu o karma grea și va trebui să se reîncarneze pentru a repara răul făcut. Trebuie să judecați și să studiați înainte de a va lasă pradă tuturor hartuielilor naturii voastre inferioare.

            Desigur, unii vor consideră că au un comportament impecabil, care trebuie să ramâna veșnic așa, și vor continuă să extragă din el o mare plăcere, fiindcă mâncând, bând, distrându-se, resimți totuși o mare plăcere, nu poți nega această. Dar lipsește tot restul, o întreaga dimensiune divină…. Pentru a evolua cu adevărat, fiecare trebuie să-și pună întrebarea: ‘Cum iubesc eu? Ce natură are această iubire? Care îmi sunt dorințele, năzuințele?’ și să încerce să înalte elanurile ce îl însufletesc pâna la expresiile și manifestările cele mai subtile și mai luminoase pentru a putea cunoaște în sfârsit viață veșnică. 

                            Numai iubirea divină ocrotește iubirea umană

            Multe căsătorii sfârsesc printr-un eșec și totuși, în străfundurile ființei lor, bărbatul și femeia continuă în ciuda a tot ce se întâmpla să hrănească speranța că își vor întâlni într-o bună zi sufletul pereche, că va fi minunat, divin, că vor trăi împlinirea. De unde le vine această speranța? Din această cunoaștere ascunsă profund în fiecare ființă, că în înalt, în lumea divină, uniunea celor două principii celor două principii masculin și feminin se realizează în cea mai mare puritate, în cea mai mare splendoare. Unindu-se foarte jos, bărbatul și femeia nu găsesc ceea ce caută. Uneori, o secundă, ei gustă o senzație de extaz, de unitate aboluta. Din nefericire, această se întâmpla foarte rar și ei descoperă mereu că sunt două ființe diferite, separate, și că speranța lor nu era decât o iluzie. Dar dacă ei sunt decepționați, înseamna că nu au înteles adevărul despre adevărată căsătorie. Adevărată căsătorie este atunci când bărbatul și femeia se unesc cu sufletul și spiritul lor în puritate și lumina. Atunci da, fericirea este posibilă și tot ceea ce ei nădăjduiesc se realizează pe deplin.

 Oamenii poartă aceste adevăruri ascunse profund în ei însisi, și ei nu se înseala în credințele sau aspirațiile lor, ci în căutări. Eroarea lor este că au uitat de existența în univers a unei Inteligente Sublime care este de o bunătate, de o generozitate, de o iubire fără egal. Ea ne-a dat totul: viață, corpul, sănătatea, hrană, apă, aerul, soarele, florile, fructele și bogațîi atât de imense încât nu le putem enumeră pe toate. Dar pe această Cauza Primordială, pe această Ființă Divină care ne susține și este gata să ne dăruiască viață veșnică, știință, puterea, victoria definitivă, omul o uită și își închipuie că-și va găși fericirea, forță, sănătatea, satisfacția să totală într-o creatură din carne și os, limitată, neștiutoare, slabă, plapânda, bolnavă. Ce s-a întâmplat oare în mintea oamenilor că să ajungă să iubească cu toată forță, din toată inima, cu toate puterile și gândurile lor, o persoană slabă care nu le poate aduce decât suferință, regrete, poveri?…. Cum au putut uită într-adevăr esențialul?

 Veți obiecta: ‘Această Ființă despre care spuneți este atât de îndepartata! Este că și cum Ea nu ar există: nu o putem nici vedea, nici auzi, nici atinge, în timp ce putem să vedem, să atingem, să mângâiem această ființă umană bine îmbracata, bine machiată, bine parfumată, care este reală.’ Vedeți cum explică oamenii preferință pentru o ființă atât de limitată, săracă și neștiutoare pentru a-și umple viață, mai degrabă decât pe Creatorul tuturor lumilor, fără să va gânditi că însasi sufletul și spiritul vostru vor fi contaminate de această ființă preferată pe care ați așezat-o în inima voastră.

            Întelegi bine, această nu înseamna să nu mai iubiți niciodată nici un bărbat sau nici o femeie, ci numai să nu îi plasați pe primul loc. Atunci când l-ați așezat pe Dumnezeu în inima voastră, dacă mai ramâne puțîn loc undeva în planul fizic, un loc într-un pat, veți putea acceptă o altă creatură că să va alunge singurătatea. Dar primul lucru este să recunoașteți, să iubiți, să apreciați Ființă tuturor ființelor, pe Acela care distribuie totul. Fie că în sufletul vostru să se afle mai întâi Splendoarea splendorilor, Lumina luminilor, și apoi dacă doriți, luați pe altcineva, nu există nimic de obiectat. Dar nu plasați niciodată pe primul loc un bărbat sau o femeie, pentru că totul va fi fără cap și coadă!

 O adevărată ființă îl așează mai întâi pe Dumnezeu în inima să, în sufletul, în spiritul sau, apoi caută creatură care este cea mai capabilă să îi amintească de Creator: el se oprește lânga ea, o ia că o colaboratoare în planul fizic fiindcă simte ceva în ea care îl apropie de Izvorul Divin; ea este o mesagera care îi vorbește despre Cer. În acel moment da, lucrurile stau altfel. Dar să va îndragostiti de cineva care nu va amintește de Domnul, care nu va luminează, nu va purifică, nu va înnobileaza deloc, și care va introduce în voi chiar dezordinea, gelozia, cruzimea, distrugerea, este lipsit de sens!

            Există multe persoane înlantuite de creaturi care le tăiau legătură ce Cerul, le împiedicau să se lege de lumea divină, să se roage, să mediteze, și chiar să fie bune. Aceste persoane se lăsau înghitite prostește fără măcar să distingă în ce prăpastie vor cădea după o vreme. Ei da, ele nu aveau nici un disceramânt, nici un criteriu! Noi nu suntem împotriva căsătoriilor, asocierilor, prieteniilor, schimburilor, dar înainte de a va angaja în ele, trebuie să aveți câteva cunoștințe. Să uitați acest izvor de iubire la care va puteți potoli setea zi și noapte pentru a va simți în sfârsit copleșiți, să nu lucrați că să va legați de el, ci să căutați apă în niște mlaștini, în niște bălți, în speranța că veți fi încântati și împliniti…. iată o nebunie!

            Atunci când ați studiat Știință Inițiatică, când știți să va potoliți fără încetare setea la Izvorul inepuizabil de lumina, de iubire, de bunătate, de generozitate, în acel moment, da, puteți merge lânga creaturi să le ajutăți, să le luminați, să le însufletiti. Dar este de neînteles să nesocotiti această realitate sublimă, să va separați de ea pentru a va aventură în mlaștini unde mișună mormoloci și tot felul de gânganii. Și totuși, cei mai mulți oameni procedează în acest mod; ei nu se gândesc decât să se înnoroieze în mlaștini, și apoi îi vedem smulgându-și părul, tipând, cautând să se elibereze fără să știe cum, iar într-un final ei se bat, se omoară.

            Trebuie să învatati, mai întâi, lânga aceia care știu, și numai după aceea să va decideți să va construiți propria viață. dar oamenii ramân niște ignoranți și se năpustesc în aventuri pasionale, prostești, deoarece toată lumea acționează astfel. De ce trebuie să imităm întreaga lume? Dacă procedăm că întreaga lume, vom avea neplăceri de la întreaga lume, vom fi nefericiți, săraci și bolnavi că întreaga lume. Oare această este o viață minunată?…. Nu trebuie să imitați întreaga lume, ci să urmați sfaturile puținilor inițiați, întelepti care au trăit pe pamânt și care au descoperit sensul viețîi, lumina, adevărul, libertatea și pacea. Aceste ființe va pot ajută, ele cunosc metodele și posedă mijloacele.

            Amintiți-va deci: atât timp cât nu căutați iubirea la Izvor, mulțumindu-va numai cu niște mici concentrări, câteva picături întâlnite din întâmplare și nu foarte limpezi și transparente, veți fi nefericiți și nu veți găși iubirea. Dar dacă o căutați acolo unde ea se află, în lumea divină, în Dumnezeu Însusi, ea va va vizită mereu, va va potoli mereu setea. O veți simți, o veți bea, o veți mânca și veți fi satisfăcuți fără încetare. Veți fi chiar uimiți și veți spune: ‘Ce s-a întâmplat? Eu nu am nici soție, nici copii, și această iubire izbucnește în mine!’

            Beți mai întâi iubirea la Izvorul Divin, iar apoi, dacă doriți, căutați-o peste tot unde s-au depus câteva picături din această iubire, dar ea va fi atât de slabă, de săracă în comparație cu Izvorul! Ce putem face cu câteva picături de rouă? Veți spune: ‘Să le bem, să ne desfățam!’ Da, dar a două zi când veți caută din nou alte picături, nu veți mai găși nimic. Va închipuiti că ați găsit iubirea fiindcă într-o zi o față va surâde, va îmbratiseaza și va jură iubire veșnică. Dar a două zi ea va fulgeră cu privirea, deoarece a găsit pe altcineva. Iubirea umană este atât de schimbătoare! De aceea înteleptii beau direct de la izvorul inepuizabil al iubirii divine; zilnic ei își potolesc setea fără încetare și atât de mult încât le pot potoli setea și altora. De ce să uitați această bogăție inepuizabilă pentru a cerși un strop de iubire pe undeva, câteva cuvinte, câteva priviri, câteva surâsuri, câteva săruturi, gândindu-va că veți fi satisfăcuți? Astăzi v-ați săturat, dar mâine va va fi din nou foame și sete….

            Să nu începeti să va justificați spunând că aveți nevoie de iubire…. cine nu are? Credeți că sunteți singurii? Poate că alțîi au mai mare nevoie de ea. Trebuie să învatati unde să o căutați că să o gășiți. Este o diferența minoră, nesemnificativă, dar care face întreaga diferența!

            De ce să va legați de niște oameni care nu au nici lumina, nici credință, nici speranța, nici iubire de Dumnezeu, nimic: ei sunt că niște pietre, și voi deveniți apoi la fel că ei! Ce pot face două pietre împreuna? În orice caz, nu să construiască o casă; ele se ciocnesc din cauza intemperiilor, și poate că din când în când vor tâsni câteva scântei, atâta tot. Înainte de a va lega de o ființă, trebuie să vedeți ce posedă în mintea și sufletul ei, iar dacă nu are mare lucru, să nu va legați de ea, cu excepția cazului când aveți o enormă credință, speranța, iubire, căldură, bunătate, răbdare și bunăvoința. Dacă este cazul, legați-va, căsătoriți-va, nu pentru a aștepta ceva de la aceea ființă comună și palidă, ci pentru a o reînsufleti, a o ajută, a o lumina. Atunci da, gestul vostru este divin.

            Din nefericire, căsătoriile nu se fac în general în acest scop. Chiar dacă celălalt este sărac interior, i se mai ia ceva, pentru siguranță, pentru protecție, și după o vreme cei doi devin la fel de săraci. Judecați deci: dacă doriți să faceți cu adevărat un sacrificiu și sunteți sufucient de înarmat că să rezistați, căsătoriți-va, sacrificiul vostru va fi luat în considerație și numele vostru înscris în cartea viețîi. Lumea invizibilă va fi încântata să vadă că vreți să dați fără să așteptați nimic în schimb, și va fi o binecuvântare pentru partenerul vostru, deoarece veți reuși să îl însufletiti, să îl purificați, să îl faceți să trăiască mai bine. Este demn, este nobil, este măreț.

            Se întâlnesc asemenea cazuri de generozitate și sacrificiu, mai ales printre femei. Din nefericire, dorința de a salva pe cineva nu este suficientă, și adesea ele nu reușesc, fiindcă nu au cunoștințe, nici metode, nici rezistență fizică. Este necesară o cunoaștere, mijloace, metode pentru a salva un alcoolic sau un drogat, altminteri el va fi cel mai puternic, și nu numai că nu se va schimbă, dar își va distruge soția. De câte ori s-a întâmplat că unele femei bine inspirate pentru a salva un bărbat de la băutură au murit de tristețe! Soțul își petrecea nopțile la cârciuma și la întoarcere le bătea. Nu este atât de ușor să salvezi pe cineva; trebuie să fii foarte puternic că să reziști și să continui pâna învingi. Nu trebuie să va supraestimati capacitățile, ci să va măsurați forțele și dacă observați că ele nu sunt prea mari, nu va angajați, mulțumiți-va să va rugați Cerului pentru acea nefericită csterereatura pe care o iubiți. Pentru a va angaja voi însiva trebuie să fiți puternici, iar atunci când nu posedați mijloacele, este mai bine să nu faceți această experiență.

            Reflectați bine la tot ceea ce ați aflat, deoarece este necesar că acest subiect atât de important că iubirea și căsătoria să fie foarte clar. Tocmai în acest domeniu oamenii eșuează adesea, se împotmolesc și își pierd întreaga moștenire celestă. Trebuie deci să gânditi corect. Mai întâi, trebuie să căutați iubirea care este Dumnezeu Însusi, să o introduceți în voi, și apoi, dacă va simțiți capabili să ajutăți pe cineva, puteți caută iubirea în planul fizic, dar să nu trăiți niciodată pe spinarea ei.

            Dacă aveți noțiuni temeinice și corecte despre iubire, puteți să lucrați și să colaborați atunci cu forțele luminii. O bună întelegere a iubirii este absolut indispensabilă pentru viitorul vostru. Viitorul vostru depinde de concepția pe care o aveți despre iubire.   

            Bărbatul și femeia care se iubesc trebuie să fie conștienți că sunt o parte dintr-un mare Tot care nu înceteaza să îi alimenteze, altminteri ei se limitează, iar această limitare este foarte dăunătoare iubirii lor. Fiecare se aseamănă cu o sticlă din care celălalt bea, iar dacă nu sunt legați la Izvorul Divin, ei vor fi obligați să se separe în curând deoarece fiecare va epuiza conținutul celuilalt, și dacă nu mai există nimic, sticlă va fi aruncată. Pentru că sticlă să nu fie niciodată goală, ea trebuie legată la Izvorul Cosmic, și atunci va există mereu de băut, iubirea nu se va sfârsi niciodată.

            Aici intervine știință magică a legăturii. Gânditi-va că ființă iubita este o creatură unică și că depinde de voi să o legați la Izvor. Femeia trebuie să-și considere iubitul că pe un aspect al tatălui Celest, iar bărbatul pe iubita să că pe un aspect al Mamei Divine, iar această manieră de a se aprecia îi va menține legați de Izvor; și din acest Izvor vor curge niște energii fantastice care vor veni să îi invadeze, să îi copleșească. Iubirea va oferă toate posibilitățile dar cum nu sunteți

luminați, în loc să legați ființă iubita de Cer, va agățați de ea fără să știți că astfel sunteți pe cale să o legați de Infern, că o închinati creaturilor distrugătoare. După o vreme, vedeți că această ființă decade, că își pierde lumina. A cui este greșeală? De ce nu ați lagat-o de Cer? Acum, deveniți neliniștiți, îngrijorati în privința ei, și totuși este foarte simplu, voi sunteți cei care ați legat-o de regiunile inferioare. Trebuie deci să o legați de regiunile celeste, să o proiectați foarte sus pentru că ea să poată bea, mânca, respiră. Iar dacă ea reușește să facă același lucru cu voi, în acel moment nu mai sunteți niște sticle, ci deveniți voi însiva izvoare.

            Nu există vreun domeniu mai important că prietenia, iubirea, afecțiunea, și aici este nevoie de cea mai multă lumina. Când iubim pe cineva, nu trebuie să ne gândim atât de mult la el, fiindcă uităm tot ceea ce este divin și sacru, și antrenăm ființă iubita în regiunile inferioare ale dorințelor și poftelor ei nemăsurate. Or, iubirea înseamna dimpotrivă să faci sacrificii, să te autodepășești, să realizezi ceva măreț pentru ființă iubita, și nu este ceva mai importnt decât să te legi de Izvor.

            De acum înainte, când va veți apropia de ființă pe care o iubiți pentru a o strânge în brațe, gânditi-va să o proiectați spre Cer legând-o de entitățile sublime. Și chiar, în loc să strige iubirea cu numele ei: ‘Ioana, Dana….’, bărbatul se adresează Mamei Divine, iar femeia să procedeze la fel, adresându-se Tatălui Celest prin iubitul ei. În acel moment, în loc să-și limiteze schimburile la nivelul inferior unde nu se știe niciodată câte impurități se pot absorbi, bărbatul și femeia se leagă de Izvorul care este Dumnezeu, și ei devin niște asemenea unor lămpi, ei raspândesc fără încetare lumina. Trebuie mereu să va branșați la Izvorul perfecțiunii.

            Un om plapând spune unei fete: ‘Dragă mea, te voi face fericită.’ Îl priviți: el este slab, neștiutor și nefericit, cum să o facă fericită? De aceea, în loc să caute pentru propria lor plăcere în bogățiile pe care Dumnezeu le-a dat: această viață, această căldură, această prezența, această iubire reciprocă, aceste emanațîi…. bărbatul și femeia trebuie să le folosească pentru a merge mai departe și mai sus. Legându-se unul și celălalt la Tatăl Celest și la Mama Divină, ei captează forțe în acele rezervoare inepuizabile, și beau de acolo o iubire pură, curată, și se simt luminați, întariti și fericiți.

            Chiar dacă va aflăți în față unui necunoscut, fără să îi spuneți nimic, încercati să îl legați la izvorul luminii: doriți-i să înteleaga nouă viață, doriți-i să.și găsească pacea pe care nu a simțit-o înca. Sufletul lui va primi urările voastre de bine, și chiar dacă el nu le poate capta niciodată, ei bine, gândurile voastre bune se vor întoarce la voi, fiindcă tot ce nu își atinge țintă revine la acela care le-a trimis. Astfel, întreaga zi veți avea îndeletniciri chibzuite și, una după altă, fiecare zi va va înfrumuseta existența. Altminteri, o întreaga viață se va scurge, toată splendoarea viețîi se va pierde în mod inutil. Pentru un întelept există mereu de lucru, există activități care dau viețîi un sens de nedescris.

            Considerați poate că ceea ce vedeți aici este ciudat. Nu toți pot întelege, dar există și cei care sunt pregătiți să înteleaga aceste idei și să le aplice. Cât despre ceilalți care aplică iubirea așa cum au făcut-o mereu…. vor vedea dacă aceatsa iubire va fi de lungă durata! de altfel, chiar și în căminele, în aparență, cele mai unite, în care din multe motive, soțul sau soția nu s-au despărțit niciodată de treizeci de ani sau patruzeci de ani, dacă îi întrebati, în realitate lor le-ar fi plăcut uneori să-și schimbe puțîn partenerul; atunci, în lipsa, ei și-au pus în secret în inima lor, el o vedetă de la hollywood, iar ea un cântaret fermecător….

            Atunci când un bărbat și o femeie nu sunt branșați la izvor, iubirea lor nu este divină și nu poate dura. Toți vorbesc despre iubire, toți pretind că o cunosc, dar într-o bună zi își dau seama că în realitate nu au cunoscut înca adevărată iubire. Adevărată iubire este ceva care durează, care se află dincolo de moarte. iată cel mai mare secret. Cel mai mare secret este să știți, prin ființă iubita, că iubiți, că beți direct de la Izvor. Chiar la batrânete veți simți curgând prin voi niște energii de o asemenea prospețime, de o asemenea puritate, de o asemenea luminozitate, încât veți fi fără încetare încântati, unul de celălalt: nu va veți vedea nici ridurile, nici părul alb, ci numai un suflet și un spirit strălucind de frumusețe și tinerețe. În timp ce alțîi, care nu se alimeneteaza de la Izvor, se simt deja batrâni la optsprezece ani, blazați, și se despart, fiindcă nu mai există nici un strop în sticlă. Uneori chiar, ei apucă sticlă și o fac țăndări de pamânt!

Este o greșeală să credeți că iubirea umană poate dura veșnic. Ea este constituită dintr-o materie oxidabila, degradabila, și ea se descompune. Să nu aveți niciodată încredere în cineva care va spune: ‘Eu te voi iubi veșnic’; după o luna, două, el s-a îndragostit deja de altcineva. De altfel, este mai bine în general să nu va încredeti în promisiunile oamenilor: în momentul în care sunt puțîn amețiți de băutură, ei promit orice, dar trezindu-se, își schimbă opinia și spun: ‘Oare în ce stare mă aflăm când am făcut o asemenea promisiune?’ Câte nu spun sub influență unei emoțîi! Îndragostitii își fac la pat jurăminte, promisiuni, declarațîi neverosimile, dar ei se ceartă după câteva ore, se distrug. Cum să poți crede că iubirea umană este veșnică? Numai iubirea divină este veșnică. Alimentați-va de la ea și veți vedea că veți continuă să iubiți milioane și miliarde de ani fără să fiți niciodată plictisiți, obosiți, nici scârbiti, fiindcă ea este singură iubire care este mereu nouă, îmbietoare, încântatoare. Nu există cuvinte pentru a o exprimă. 

                            Actul sexual din punct de vedere al Științei Inițiatice

            Nu există în sine nimic rău în relațiile sexuale dintre bărbați și femei. Dacă ar fi fost cazul, de ce întreaga natură nu arată nimic altceva la toate speciile de la creația lumii? Dacă actul în sine ar fi fost reprobabil, cum l-ar fi tolerat natură, de ce Cerul nu i-ar fi exterminat deja pe toți cei care îl practică? Actul în sine nu este nici rău, nici bun; numai intenția pusă în el îl face criminal sau sfânt. Pentru a face o comparație, ce este mai important: robinetul sau apă care curge prin el? Robinetul poatze fi de aur, dar dacă apă care curge este murdară…. Ceea ce contează este că apă să fie pură. Or, o intenție rea este comparabilă cu apă murdară și o intenție bună cu apă cristalină și însufletitoare. Ceea ce contează nu sunt deci nici gesturile iubirii, nici organele, ci calitatea energiilor, a emanatiilor, a chintesentelor ce se degajă, natură tuturor acestor forțe psihice proiectate de bărbat și femeie atunci când se iubesc.

            Atunci când un om nu a lucrat asupra să însusi pentru a se înnobila și purifică, când are intențîi egoiste sau necinstite, chiar dacă a așteptat să se căsătorească pentru a împlini acest act, el este vinovat. El va fi poate aprobat și aplaudat, familia să îi va pregăti un banchet, primăria și biserica îi vor oferi una dreptul și cealaltă binecuvântarea, dar natură îl va condamnă. Fiindcă ce va putea el comunica soției sale? Boli, vicii, influențe nocive, atâta tot. Chiar dacă întreaga lume îi aprobă acest act, legile naturii vii se vor pronunță împotriva lui deoarece el își murdărește soția. Și invers, întreaga lume va va reproșa poate că aveți relațîi sexuale fără să fiți căsătoriți, dar dacă ați revărsat Cerul în sufletul femeii iubite, toți îngerii în înalt vor fi încântati.

            Binele și răul nu constau în respectul sau nu al convențiilor, ci în natură, calitatea a ceea ce aduceți. Cerul nu se preocupă să știe dacă uniunea dintre un bărbat și o femeie este legitimă sau ilegitimă după legile oamenilor, el se interesează de ceea ce ei își vor da mutual pentru binele lor, pentru înaltarea lor și pentru evoluția lor reciprocă. El se pronunță asupra acestor criterii fiindcă aici se află esențialul. Oamenii trebuie să lucreze asupra lor însisi, să se purifice, să se armonizeze, să se perfecționeze astfel că, dacă într-o bună zi vor avea un succesor, cerul să se manifeste prin el. Și chiar cei care, asemenea inițiaților, nu se căsătoresc, lucrează fără încetare să se purifice, să se lumineze pentru a deveni divinități fără să se preocupe de părerea anturajului lor care îi critică pe celibatari. De altfel, ei nu sunt în realitate celibatari.

            În ceea ce privește sexualitatea, veți găși numeroase detalii în cărțile de medicină, de igienă sau de educație sexuală; există  o numeroasă literatură care vorbește despre actul sexual din punct de vedere exclusiv anatomic, fiziologic sau ‘tehnic+, dacă doriți. Gășiți totul în acele cărți. Însa acest aspect nu ne interesează. Ceea ce este important, este latura spirituală a acestui act. Fiindcă iubirea nu este un amuzament, ea este o lucrare măreață, splendidă, de reconstrucție, de rezidire, de înviere, de divinizare.

            Organele sexuale sunt rădăcinile ființei, iar dacă le folosim oricum, putem distruge întreaga ființă, deoarece rădăcinile sunt foarte importante, totul depinde de ele, totul vine de la ele. Aceste rădăcini colorează ansamblul personalitățîi, dau toate nuanțele unui temperament, unui caracter. Priviți numai diferențele ce există între bărbat și femeie. Multe manifestări ale viețîi lor fizice, afective, morale, intelectuale, își au originiea, rădăcinile lor în ceea ce numim ‘părțile intime.’ Aceste organe reprezintă un rezumat al bărbatului și al femeii.

            În natură există obiceiul de a adună, de a reține, în timp ce bărbatul este prin natură să un risipitor. Toată lumea a remarcat-o, dar nu i se cunosc originile. În realitate, este foarte clar, dar oamenii nu știu să facă analogii. Caracterul femeii, caracterul bărbatului se explică prin conformația organelor lor sexuale. femeia reține, adună; rolul ei este de a strânge, de a păstra, de a conservă. Desigur, există deopotrivă și femei risipitoare, dar acestea nu sunt adevărate femei, sunt bărbați deghizați! Inteligență Cosmică a acordat deci femeii proprietatea de a atrage și a reține dintr-un motiv bine determinat: ea nu trebuie să împrastie, altminteri nu va există copilul. În timp ce bărbatul risipește, din punct de vedere al naturii este mai puțîn grav, mai există înca materii prime. Este nevoie de multe grăunte, de multe semințe pentru a recolta foarte puțîn. Bărbatul trebuie să fie generos pentru a se produce cel puțin o naștere, altminteri totul se va împrastia sau va cădea pe un teren neroditor. În timp ce, dacă femeia ar fi la fel de generoasă că bărbatul, ar apărea sterilitatea; de aceea ea păstrează cu mare grijă puținul pe care îl primește.

            Aceste dispoziții fizice, a păstra la femeie și a risipi la bărbat, se regăsesc deopotrivă și în caracterul lor. Femeia are nevoie să țînă ceva în mâini, un soț și apoi niște copii. Atunci când ea nu îl poate reține pe bărbat și acesta scapă, ea se agață de copil. Cum acesta este foarte mic și îi cere protecție, ea este fericită fiindcă îl poate păstra. Dar imediat ce crește, acesta îi scapă deopotrivă, și ea devine din nou nefericită, deoarece în final nu posedă nimic. Această nevoie de posesie la femei complică totul. Veți spune: ‘Dar bărbatul nu vrea să posede?’ Nu, el vrea să ejaculeze – folosind o expresie mai vulgară – în planul fizic; pentru el posesia înseamna să profite, apoi să fugă. În timp ce femeia se gândeste mai întâi să îl înlantuiasca pe bărbat, și apoi să îi dea tot restul. Bărbatul spune: ‘Nu te îngrijora, vom aranja apoi totul; mai întâi să gustăm această.’ Dar femeia nu este proastă, ea știe că de îndata ce a gustat, el va pleca; de aceea ea spune: ‘Nu, mai întâi semnează aici’, și îl obligă să facă un contract, să-și ia un angajament.

            Sexualitatea este un domeniu foarte bogat, foarte vast, poate fi privită – și a fost privită – din multe puncte de vedere: organic, fiziologic, psihologic, social, moral, religios. Dar ceea ce nu se cunoaște înca, este punctul de vedere inițiatic, deoarece acesta nu a fost înca revelat.

S-au făcut animite experiențe de către cercetători și medici, pentru a studia fenomenele fiziologice ce se produc în timpul actului iubirii. Cum există din ce în ce mai mulți oameni așa zis emancipați, lipsiți de prejudecăți morale, atunci când se caută voluntari pentru acest gen de experiențe, există sute care se oferă. Dar oricare ar fi cercetările, studiile și observațiile, ei sunt înca departe să găsească ceea ce Știință Inițiatică ne revela despre iubire.

            Chiar dacă cunosc într-o bună zi toate reacțiile fiziologice în cele mai mici detalii, oamenii de știință nu vor cunoaște înca nimic despre iubire atât timp cât nu vor studia ce se petrece la nivelul radiațiilor, al emanatiilor, al proiecțiilor eterice, fluidice, subtile. Și de altfel, ei nu bănuiesc nici măcar că există astfel de fenomene. Ei bine, tocmai aceste fenomene sunt cele mai importante. Ceea ce este cel mai important în actul sexual este de a ști în ce direcție sunt proiectate energiile, ce vor produce în lume că distrugeri și pagube, sau că niște construcții și realizări, și cine își va însusi aceste energii. Oare nu sunt niște erupții vulcanice care vor cădea pe unii și vor îngropa orașe întregi – simbolic vorbind?…. Iată ce trebuie să cunoască bărbații și femeile; dacă ei urmăresc pur și simplu plăcerea, anumite entități inferioare crude și îngrozitoare, se vor hrăni cu aceste energii, acestea vor capta aceste energii și se vor desfată pe spezele lor.

            Da, bărbațîi și femeile trebuie să știe că excesul lor de senzualitate va hrăni toate entitățile răufăcătoare care distrug și devorează umanitatea. Chiar și în cluburile de noapte sau în locurile de dezmăț, nici măcar nu va închipuiti câte entități există, chiar și ființe umane imateriale, suflete inferioare, care asista la banchet pentru a stapâni aceste energii. Da, oamenii care nu au putut să se potolească aici, când se aflau pe pamânt, frecventează acele locuri pentru a se hrăni cu emanațiile grosolane a celor ce se dedau la dezmăț.

            Inițiații au studiat toate aceste lucruri de multă vreme. Dacă scopul iubirii este inferior, dacă bărbatul și femeia caută numai plăcerea, să știți că ei își vor deschide în sine o ușa prin care entitățile inferioare se vor fofila, și vor produce mari pagube, mari ravagii într-un timp foarte scurt! În timp ce iubirea spirituală alungă entitățile nocive, dar hrănește îngerii și arhanghelii care doresc, dimpotrivă, să salveze omenirea. Energiile iubirii sunt energii divine ce trebuie să se reîntoarca în lumea divină. Atunci când cei care se iubesc devin conștienți de acest adevăr, numeroase forțe inteligente din natură dirijează aceste energii și le folosesc pentru binele întregii omeniri, și chiar al întreg cosmosului, fiindcă acestea sunt energii vii, formidabil de vii!

            Deci, scopul este acela care contează mai întâi, iar dacă bărbatul și femeia se unesc fiind conștienți de măreția acestui act, ei pot face o lucrare măreață cu aceste energii. Îngeri, entități superioare vor beneficia de aceste energii și vor ajută pe cele două ființe care se înfrumuseteaza și se întaresc fără încetare. Există o întreaga știință ce era cunoscută cândva în Egipt, în India, și îndeosebi în Tibet, iar aceia care puneau în practică aceste mari adevăruri ajungeau chiar să-și prelungească viață și să obțînă unele puteri, fiindcă puterea iubirii este cea mai formidabilă putere din lume. Nici o forță nu o poate depăși, nici măcar egală. Iubirea este atotputernică.

            Ar fi mult mai bine pentru oameni dacă ar întelege că trebuie să se ocupe de suflet și de spirit și nu numai să-și satisfacă corpul fizic. Dar totul se face în favoarea trupului: ei îl admira, îl mângâie, îi vorbesc, îl îmbratiseaza, îl schimonosesc în toate felurile. Lor le este indiferent dacă sufletul și spiritul se vor află apoi în întuneric și suferință. Da, trebuie să ne oferim iubire, dar în regiunile superioare, în loc să ne întâlnim numai în corpul fizic, să ne excităm, să ne satisfacem și apoi să sforăim…. Dar nu dorim să ne înaltam, și în loc să fim conștienți de importantă actului sexual pentru evoluția noastră, ne grăbim, ne grăbim să ne înfundam în mlaștini, iar pentru cei lipsiți de imaginație există chiar o întreaga literatură ce prezintă posturile cele mai neobișnuite pentru a obține plăcere maximă.

            Din nefericire, toți aceia care le practică nu își dau seama de forțele negative ce le atrag prin aceste posturi. Să luăm exemplu un magnet: cele două extremități ale sale sunt polarizate. Pentru a atrage un alt magnet, trebuie să așezăm polul nord al unuia către polul sud al celuilalt, deoarece polii de aceeași natură se resping. Ființă umană este și ea polarizată: picioarele și capul sunt doi poli diferiți, la fel că și partea stânga și partea dreapta, față și spatele corpului. Dacă va așezați spate în spate, este un lucru; iar dacă va așezați față în față, este altceva. Dacă se cunosc aceste nuanțe, ele pot fi utilizate în domeniul practic, chiar pentru vindecarea ființelor. În funcție de felul în care știm sau nu să ne polarizăm cu oamenii, cu pamântul sau cu întreaga natură, apar atracțîi sau respingeri, binefaceri sau anomalii. Iar când un bărbat și o femeie se distrează practicând pozițîi neobișnuite, atrag fără să știe forțe malefice, resping forțele binefăcătoare și tulbură astfel de fiecare dată ceva în ei.

 Dar oare câti vor acceptă să se gândeasca la toate aceste probleme? Când este cazul să gusti plăcerea, nu mai există judecată! Dimpotrivă, toți sunt dispuși să se piardă, să se distrugă, fiindcă în această zdrobire își vvor găși fericirea. De altfel, ei marturiresc de-a dreptul: ‘Dacă nu ne pierdem capul, nu simțim nimic.’ Ei își semnează deci sentința la moarte spirituală. Iar această atitudine este acceptată și se propagă. Dacă un bărbat este vigilent, dacă se stapâneste și lasă să pătrundă în iubirea să numai ce este luminos, poetic și bun pentru partenera să, ea îl va privi spunându-și: ‘Acesta nu este un bărbat, el nu-și pierde cumpătul, luciditatea.’ Dar dacă ea observă o tulburare în ochii lui, dacă el gâfâie pentru a pune în mișcare întreaga lume și totul i se amestecă în minte, convingerile, deciziile, proiectele sale, ea își spune: ‘Ah, este minunat, merită osteneala, iată un bărbat!’ Ea nu îl admira cu adevărat pe el, dar este mândra de puterea ce o are asupra lui, se gândeste că îl are la mâna. Vazându-l pe bărbat tulburat, pierdut, ea se bucură, învinge, și își spune: ‘Ah, ah, el părea foarte puternic, dar acum s-a sfârsit, voi face din el ce voi dori.’ Natură să inferioară va învinge deci, deoarece ea îl va putea domină, conduce, duce de nas fiindcă el îi îndeplineste toate capriciile. Ei bine, această victorie nu este atât de minunată, este o cruzime camuflată.

            Nu trebuie că femeia să se bucure vazându-și soțul, amantul, capitulând în acest fel. Dimpotrivă, în acel moment, ea trebuie să se îngrijoreze, pentru că o asemenea atitutdine nu anunță nimic bun pentru ea. Gesturile lui atât de ritmate și încordate, acea privire injectată de senzualitate arată că el vrea să se potolească, să se hrănească, să distrugă, iar pentru această el este gata să o răvășească, să ia totul. Dar ei îi place, își dorește numai așa ceva. Și chiar dacă un bărbat o privește cu respect și încântare, cu o mare lumina și o mare puritate în privire, ea nu este atât de mulțumită: ‘Eu nu mă pot aștepta la nimic de la acest om’ gândeste ea și îl părăsește. Fiindcă în mod instinctiv femeii îi place să se simtă că o coca în mâinile brutarului, învârtita, brutalizată, agitată, ei îi place, în timp ce respectul și privirile celeste nu îi spun mare lucru. Există și excepțîi, dar în general totul este perfect adevărat!

            Trebuie că bărbațîi și femeile să înceteze să caute plăcerea că un scop. Desigur, va întrebati ce va va ramâne dacă nu căutați plăcerea…. În realitate, veți avea o plăcere, și chiar de zece ori mai mare, dar mai pură, iar esențialul este că energiile voastre nu vor fi arse. Rezultatul va fi deci diferit: lumina, lumina, lumina…. iar Cerul va veni să se bucure în față frumusețîi iubirii voastre.

            Unii spun: ‘Vai, dar această este imposibil de realizat. Toată lumea afirmă că luciditatea omoară plăcerea, și cu cât gândul este mai treaz, plăcerea se micșorează.’ În realitate, gândul i-a fost dat omului pentru a trăi mai bine adevărată iubire; fără el, latura animalică, primitivă, și-ar întinde asupra lui întreaga putere. Tocmai gândul, inteligență cu ajutorul gândului, trebuie să controleze, să orienteze, să sublime energiile.

            Bineînteles, cei mai mulți oameni își găsesc bucuria în erupțiile vulcanice ale iubirii; ei nu știu că acestea sunt și cele mai distructive și mai costisitoare, fiindcă în acel moment ei își consumă cele mai prețioase materiale în sinea lor: ideile, proiectele, inspirațiile lor. Toate acestea sunt arse, și ei nu mai au același elan, același entuziasm, o constată ulterior. Din contra, dacă în iubirea voastră, va veți menține gândul lucid, dacă el veghează, supraveghează, controlează, dirijează forțele, evident că nu veți mai resimți o asemenea plăcere pe care mulți o așteaptă, adică o plăcere animalică, grosolană, dura, lipsită de noblețe, de spiritualitate și de altfel incontrolabilă, dar datorită gândului vostru veți putea face o lucrare spirituală, și plăcerea se va transformă în bucurie, în încântare, în visare, în extaz…. datorită luminii!

            Este păcat că oamenii nu vor să se străduiască să ajungă să vadă cum se poate transformă iubirea. Chiar dacă, pe moment, ei se simt consolati, ușurați, eliberați de o tensiune prea puternică, după câteva luni sau ani, când îi privim, îi regăsim terni, grosolani, lipsiți de inspirație. În timp ce, aceia care se hotărăsc să folosească această energie primitivă atât de puternică, care este un dar de la Dumnezeu, în scopuri celeste, solemne, vor avea diferite sute de alte bucurii, alte plăceri, și vor fi încântati să vadă cum fac descoperiri după descoperiri…. pâna la infinit.

 Nu trebuie să va opriți din drum, trebuie să depășiți limita plăcerii, să încercati să nu va opriți la acest nivel foarte jos: trebuie să urcați, să strapungeti norii pâna când veți contempla soarele. De aceea, să nu uitați niciodată să puneți în toate faptele voastre un scop luminos. Orice ați face, fie că mâncati, va plimbați sau va îmbratisati cu cineva, să aveți că scop lumina. Să nu faceți nimic doar pentru plăcerea voastră. De îndata ce lumina și căldură există, adică inteligență și iubirea, plăcerea urmează obligatoriu. Se schimbă numai calitatea plăcerii, natură, intensitatea să.

Meditați, reflectați deci și nu uitați niciodată că trebuie să ajungeți la lumina. Atât timp cât felul vostru de a iubi nu va da lumina, este un semn că nu merită să mai continuați. Nu veți obține nimic, atât timp cât adevăratul vostru scop nu este lumina.

            Esența solară a energiei sexuale

            Ce caută un bărbat la o femeie? Desigur, atunci când observăm cum acționează, se pare că el caută numai niște forme realmente materiale, ‘trupești’ cum se mai spune – inutil de precizat care sunt. Dar de ce nu este niciodată satisfăcut? Fiindcă el nesocotește că, ceea ce caută în realitate nu este aceea materie, ci o altă materie, fină și subtilă, pe care numai femeia o posedă și de care el are nevoie. Numai că, acest sărman bărbat nu găsește prea multă, fiindcă el însusi nu știe ce caută la femeie, și cum femeia nu conștientizează nici ea că posedă această chintesența atât de prețioasă, ea nu face nimic că să lucreze asupra ei însasi că să i-o dea. Cât despre femeie, ea caută în bărbat forță, forță unui spirit superior. Dar ceea ce găsește adesea este forță brutală, violență, sua slăbiciunea. Nici unul dintre ei nu știe să aducă celuilalt ceea ce are nevoie, de aceea ei ramân nesatisfăcuți.

            Bărbații și femeile trebuie să caute un singur lucru în strângerile și îmbratisarile lor: chintesența cea mai pură a Mamei Divine și forță cea mai pură a Tatălui Celest. Atât timp cât nu le găsesc, schimburile lor nu pot fi ideale. Este ceea ce se întâmpla fără încetare: două animale care fac schimburi. Dar atunci când două ființe care se iubesc au aceatsa conștiința, acest gând, această deșteptare, această dorința de a da energiei sexuale o destinație divină, totul devine sacru. Nu procesele în sine sunt pure sau impure, blamabile sau inocente, ci conținutul, scopul, ceea ce se găsește în mintea bărbatului și a femeii. Din punct de vedere fizic, nu există nouăzeci de moduri de a te apropia, ci unul singur. În domeniul eteric există mii de modalități de a trăi iubirea. în planul fizic nu există decât o modalitate, tradițională, cosmică, numiți-o cum doriți, și nu se poate reproșa oamenilor că nu au găsit altele. Cum poți face că, cel puțîn pentru moment, să ai un copil într-o modalitate diferită de cea folosită de mii de ani? Nu este posibil (lasând la o parte ultimele descoperiri ale științei privind însamântarea artificială și copiii concepuți în eprubetă fiindcă ajungem prea departe). Dar în suflet, în inima, în gând, iubirea oferă atâtea nuanțe, posibilități, expresii…. pâna la infinit.

            În realitate, organele sexuale ale bărbatului au o activitate nu numai în momentul în care acesta fecundează o femeie. Nu, așa cum ochii, de exemplu, sunt mereu gata să exprime ceva din viață interioară, sexul reflectă și exprimă deopotrivă această viață interioară. Nu sunt decât emanății, radiații eterice, dar aceste radiații nu sunt aceleași la toți bărbații; calitatea lor depinde de viață pe care bărbatul o duce, dacă această viață este spirituală sau animalică.

            Omul perfect, omul ideal, omul așa cum Inteligență Cosmică l-a conceput în atelierele sale se aseamănă soarelui, iar ceea ce emană din el este aceeași chintesența că lumina solară, dar în stare eterică. De aceea, cei care abuzează de această forță, în loc să înteleaga că ea este impregnată de sfințenia, de lumina și de viață soarelui și de care se pot folosi pentru creații minunate, sunt pedepsiți de soare și lipsiți de comorile sale cele mai prețioase.

            Cu cât o ființă se apropie de perfecțiune, cu atât mai mult emanațiile sale se aseamănă cu lumina: ele se propagă în spațiu că lumina și creaturile care sunt sensibile le primesc și beneficiază de ele. Iată de ce bărbații și femeile trebuie să caute să atingă perfecțiunea: fiindcă există mereu aceeași forță, aceeași energie solară care iese din creierul, din ochii, din mâinile lor, din cuvântul, din gândul lor și deopotrivă din organele lor sexuale. Și asemenea luminii solare, forță sexuală aduce binefacerile sale nu numai oamenilor, ci și plantelor, pietrelor, întregii naturi. Inteligență Cosmică a conceput creația într-o manieră divină vastă și frumoasă, dar oamenii deformează totul, micșorează totul, urâtesc totul.

 Energia sexuală este de aceeași natură că energia solară. Această idee trebuie să va încurajeze să deveniți mai puri, mai luminoși. La ce va folosește să ascultați asemenea revelații dacă ele nu va împing să va doriți să redeveniți că acea ființă primordială atunci când a ieșit din atelierele Domnului, strălucitoare că soarele….

 La fel cum soarele însufleteste toate planetele, tot așa există ființe care pot însufleti, stimula toate creaturile trezind în inima și sufletul lor niște elanuri sublime. Multe femei ar preferă să fie stimulate, inspirate de o forță de o natură mai spirituală decât cea fizică, dar cum foarte puțini bărbați pe pamânt sunt destul de conștienți, de luminați și stapâni pe ei ansisi pentru a le inspiră în planurile superioare, ele sunt obligate să se mulțumească cu ce li se oferă. Bărbatul fecundează femeia așa cum soarele fertilizează pamântul. Dar de acum înainte, el trebuie să învete să însamânteze în planul spiritual, pentru că femeia, în sufletul ei, în inima ei, să aducă pe lume copii divini. A sosit momentul că iubirea să fie înteleasa în starea să de puritate ideală.

            Elixirul vieții nemuritoare este conținut în razele soarelui, și poate fi deci băut zilnic. Dar în loc să fie atenți să nu risipească toată această bogăție, oamenii se gândesc la altceva, și apoi spun că ei caută misterele universului. Dar aceste mistere se găsesc acolo, în soare, atât de strălucitoare încât aproape că ne orbesc! Ah nu, ei caută aceste mistere în cărți, nu se știe pe unde. Săracă omenire, oare când va întelege ea că toate misterele se află în soare?

            Toți oamenii se vor exersa să atingă această iubire, această forță, această vibrație ce domină materia, toți se vor gândi numai cum să schimbe particule de lumina de cea mai mare puritate. Atunci când două persoane manifestă una pentru cealaltă o iubire foarte înalta, iubindu-se pentru sufletul, pentru spiritul lor, ele schimbă niște priviri extraordinare! Le ajunge numai o simplă privire pentru a fi încântati unul de celălalt, o privire divină…. Și chiar atunci când un bărbat și o femeie vor dori să aducă pe lume un copil, ei se vor află pur și simplu unul în brațele celuilalt, se vor privi că și cum s-ar dărui Cerului, iar gândurile lor vor fi atât de concentrate, iubirea lor atât de intensă încât un spirit va veni după puțîn timp să se încarneze lânga ei: corpul sau va fi constituit din particule pure și luminoase, pe care le-au emanat împreuna acel bărbat și acea femeie. Poate sunteți uimiți, dar este posibil. Această evoluție intră în planurile Inteligenței Cosmice.

Conceperea copiilor

            Biserica repetă de secole că păcatul originar a imprimat în om o pată ce se transmite din generație în generație și pe care nimic nu o poate spală. Că omul este conceput în păcat, se naște în păcat, și deci nu mai este nimic de făcut. Ei bine, nu putem fi de acord cu această fiindcă propagând aceatsa idee, oamenii comit tot felul de fapte, scuzându-se că și așa ei s-au născut în păcat și nu mai este deci nimic de făcut orice ar face…. Omul este conceput și născut în păcat numai în măsură în care părințîi săi îi transmit o ereditate deja necorespunzătoare. Doar din cauza gândurilor, a sentimentelor lor care nu sunt nici luminoase, nici curate, ei își concep copiii în condițîi nefavorabile. Dar că această se transmite mereu din generație în generație, nu. Dacă omul găsește lumina, dacă devine întelept, inteligent și pur, nu mai contează dacă Adam și Eva au comis un păcat sau nu, totul poate fi transformat, schimbat.

            Nu trebuie să le fie inoculate oamenilor niște idei ce îi fac mereu vinovați și imperfecți, fără nici o speranța de a se redresa. Nu suntem obligați să ramâne veșnic la fel, trebuie să progresăm. Iar progresul poate fi realizat dacă bărbațîi și femeile își conștientizează responsabilitatea pe perioada concepției și a sarcinii. Creația este așa cum o fac creatorii, iar aceștia trebuie să se amelioreze pentru că aceste creațîi ale lor să se amelioreze deopotrivă. Este simplu, este logic.

            Trebuie deci că părințîi să se decidă să aducă pe lume copii în cele mai bune condițîi. Iar aceste condițîi încep înainte de nașterea copilului: starea interioară în care se află părințîi în momentul conceperii copilului, acesta fiind lucrul cel mai important. Aspectul anatomic, fiziologic, contează desigu, dar esențialul este aspectul psihologic, spiritual: forțele, radiațiile, puterile produse și atrase de gândurile, sentimentele, dorințele părinților.

            Iată un domeniu de care trebuie să ne ocupăm: condițiile interioare în care trebuie să se facă conceperea pentru a declanșa forțele pozitive ce vor invită entitățile superioare să vină să se încarneze pe pamânt. În loc să oferim adăpost tuturor spiritelor răufăcătoare ale trecutului care se învârt în jurul oamenilor cautând să se reîncarneze, trebuie să primim spiritele luminoase. Din nefericire, din cauza ignoranței lor, există mulți candidați pentru a primi entitățile diabolice care vor face rău societățîi. ‘Ce am făcut noi că să avem acest demon în familie?’ Din nefericire, ei au făcut ceva, ramânând ignoranți, deoarece ignoranța este cel mai mare rău.

            De ce copiii unei aceleași familii pot fi atât de diferiți? Tatăl și mama lor sunt aceiași, între ei există o diferența de vârsta, de un an sau doi în timpul căreia părințîi nu s-au schimbat, și iată că un copil ajunge un hoț, altul un înger, al treile un geniu muzical, al patrulea un incapabil etc…. Aceste cazuri se întâlnesc în multe familii: copii care nu seamănă între ei și nu seamănă deopotrivă nici cu tatăl, nici cu mama lor. Oare ce s-a întâmplat?

            Dacă nașterea copiilor ar avea numai o explicație materialistă, toți copiii născuți din același tată și aceeași mama nu ar trebui să prezinte atâtea diferențe fizice, morale și intelectuale. Dar fiindcă este cazul, această dovedește că există alte explicațîi: natură copilului depinde de elementele atrase de părinți prin gândurile și sentimentele lor în momentul conceperii. Nu este de ajuns să cunoaștem anatomia, fiziologia, trebuie cunoscute procesele fluidice, energetice, care întră în joc în timpul conceperii pentru a întelege că acolo există niște forțe de dirijat într-un scop determinat. Atunci când inginerii trimit o rachetă în spațiu, ei îi calculează puterea, îi studiază traiectoria; ei nu expediază oricum în cer un obiect incontrolabil ce va cădea apoi pe capul lor sau al altora. Ei bine, este tocmai ceea ce fac neștiutorii care creează un copil fără să conștientizeze natură energiilor pe care le declanșează, ei se miră apoi că aceste energii se întorc împotriva lor.

            Două ființe care se unesc pentru a avea un copil trebuie să o facă în lumina, adică constientizând că lucrează împreuna pentru ceva măreț, altminteri ei seamănă cu niște hoți care fură tot felul de lucruri în timpul nopții. Veți spune: ‘Cum așa, niște hoți?’ Da, dacă fiecare se gândeste numai cum să profite de celălalt pentru a-și potoli instinctele (ceea ce este cazul în majoritatea timpului), el se comportă că un hoț. Pentru a nu se comportă că niște hoți, bărbatul și femeia trebuie să învete să nu cadă pradă instinctelor, și să folosească acest formidabil și puternic factor care este gândul. Fiindcă gândul este o putere alchimică și magică: el este capabil să atragă elementele și curenții benefici, să respingă curenții nocivi, dar deopotrivă și să transforme răul în bine.

            Aceia care doresc deci că un spirit superior să vină într-o bună zi să se încarneze în familia lor trebuie să învete cum să îl atragă cu ajutorul gândului; da, printr-un gând care va fi prezent acolo, chiar în timpul conceperii, că un transformator, astfel că toate forțele pe care sunt gata să le declanșeze să nu alimenteze numai creaturile subterane care le vor trimite drept copil un purcel sau un drăcușor. Trebuie să fie cel puțîn conștienți și să.și spună: ‘Prin acest act noi dispunem de puteri formidabile, teribile; să montăm cel puțîn un transformator, gândul nostru, care va ști să le canalizeze, să le orienteze.’ Fiindcă numai gândul va permite să mobilizați instantaneu forțele ce pot colabora în mod binefăcător la lucrarea voastră de creație.

            Aceia care caută în actul sexual numai plăcerea, sunt că niște hoți, fiindcă nu fac altceva decât să-și fure partenerul, pe care îl deposedează de forțele, de vitalitate să. Iar prin acest comportament hotesc, ei vor atrage deopotrivă un hoț în familia lor, deoarece hoții se întâlnesc sub felurile forme. Nu există numai oameni care fură bani, mașini, există și acei care fură gândurile, sentimentele, inspirațiile din inimi, din suflete și spirite.

            Desigur, nu este un obicei obișnuit să se acorde întâietate gândului în timpul actului sexual. Se acordă întâietate senzațiilor, și se încearca mai degrabă că gândul să fie suprimat, fiindcă este considerat că un dusam al plăcerii. Or, tocmai în acel moment atât de esențial al conceperii, gândul trebuie să fie prezent, astfel că bărbatul și femeia să devină niște lucrători conștienți de importantă faptei lor. Și chiar înainte, ei trebuie să se roage, să implore cerul să le trimită un suflet curat care va aduce numai binecuvântari colectivității.

            Fuziunea dintre bărbat și femeie este repetiția fenomenului cosmic al fuziunii spiritului cu materia; spiritul care coboară pentru a însufseti materia, și materia care se înalta pentru a oferi spiritului posibilități de a se fixă și a-și realiza proiectele. Când bărbatul se unește cu femeia, această fuziune declanșează un întreg proces în sinea să: organismul sau lucrează pentru a extrage din univers o chintesența subtilă ce coboară în lungul coloanei sale vertebrale și pe care el o da soției sale. Asupra acestei chintesente soția să va lucra apoi timp de nouă luni pentru a formă copilul.

            De aceea, înainte de a avea un copil, bărbatul și femeia trebuie să înceapa prin a se pregăti să devină conductorii celor două principii masculin și feminin ce se găsesc în înalt, în lumea divină. Pentru moment, bărbatul trebuie să se străduiască să încarneze acest principiu absolut, acest principiu perfect de măreție, de inteligență, de putere, de noblețe, de stabilitate, care este Tatăl Celest. Iar femeia trebuie deopotrivă să se străduiască să devină încarnarea principiului Mamei Divine, care este frumusețe, puritate, tandtete, finețe, generozitate, blândete, subtilitate. În momentul conceperii, bărbatul și femeia care s-au pregătit astfel în mod conștient vibrează la unison cu aceste două Entități Sublime care au creat lumea, care sunt deasupra a tot și care conțîn toate bucuriile, toate bogățiile, toate binecuvântarile. Bărbatul care este conștient că a deveni conductorul Tatălui Celest își fertilizează soția gândindu-se că ea este reprezentanta Mamei Divine; iar soția conștientă că a devenit conductoarea Mamei Divine se străduiește să dea soțului ei, în care vede pe reprezentantul Tatălui Celest, cea mai pură materie pentru această creație. Astfel copilul care se va naște va fi un copil divin, fiindcă a fost conceput într-o stare divină.

            Omenirea poate fi transformată prin mame și tati inteligenți, conștienți, care vor aduce pe lume copii sănătoși și dotați cu cele mai frumoase calități. Părinții au o responsabilitate imensă. Iată de ce ei trebuie să-și pregătească chiar cu mulți ani înainte viitorul lor rol de binefăcători ai omenirii. 

Sarcina

            Sarcina poate fi prezentată și în următoarea varianta: 

            Desenele pagină 151 și 152 Galvanoplastia spiritual, Omraam Mikhael Aivanhov

            Această schemă ne arată cum creierul este legat de baterie, de Izvorul de energie cosmică, de viață, de Dumnezeu, de la care primește curentul, iar acest curent circulă apoi de la creier la embrion. Soluția este reprezentată de sângele mamei în care sunt scufundate anodul (creierul) și catodul (uterul), fiindcă sângele iriga în egală măsură toate organele corpului.

            Anodul este deci corpul care furnizează metalul (gândurile) care va fi transportat de sânge pâna la fetus. Iată cum ar trebui să îi întelegem importantă, fiindcă copilul va fi hrănit și format de elementele pe care le va primi astfel de la mama sa.

            În momentul conceperii, tatăl da samânta; această samânta, poate fi a unui om obișnuit și chiar a unui criminal, sau a unuia foarte evoluat, iar mama este cea care, prin activitatea să psihică, poate favoriza sau dimpotrivă împiedica manifestările tendințelor conținute în embrion.

            Să luăm câteva exemple: să presupunem  că tatăl posedă mari calități intelectuale și spirituale: el le poate transmite copiilor săi, dar dacă mama este foarte puțîn evoluată sau dacă, în perioada sarcinii, ea duce o viață dezordonată și trăiește stări de conștiința inferioare, ea se opune manifestărilor tuturor acestor calități bune. Și contrariul este deopotrivă adevărat: femeia poate primi de la bărbat un germen necorespunzător, dar dacă ea este evoluată, dacă știe să lucreze cu gândurile și sentimentele sale în perioada sarcinii, toate particulele pure și luminoase pe care le emană se vor opune manifestării tendințelor negative. Trebuie să întelegeti bine care este rolul bărbatului și care este cel al femeii: dând samânta, tatăl creionează într-un anume fel, proiectul a ceea ce va fi copilul, iar femeia, prin calitatea materialelor pe care le aduce, are puterea să realizeze acest proiect sau, dimpotrivă, să se opună realizării lui. De aceea puterea femeii este imensă pe toată durata sarcinii.

            Nu s-a înteles pâna acum importantă materiei furnizată de mama pentru formarea copilului, deoarece copilul, vreme de nouă luni, se va formă cu ajutorul elementelor date de mama. desigur, tot ceea ce mama poate auzi sau vedea în jurul ei în timpul sarcinii se reflectă asupra copilului, dar acestea nu sunt decât niște amprente superficiale; constituția, temperamentul copilului depind de calitatea materiei pe care ea o va da, iar calitatea aceste materii depind de felul ei de viață. Dacă materia este de aur – simbolic vorbind – copilul va fi sănătos și voinic atât fizic cât și psihic, dar dacă materia este plumb, el va fi bolnăvicios, plapând.

            Se poate afirmă deci că rolul unei femei însarcinate este dublu: de o parte, ea lucrează asupra germenului primit de la bărbat, favorizând dezvoltarea caracteristicilor conținute de această sau, dimpotrivă, să se opună acestei dezvoltări; pe de altă parte, de ea depinde materia din care se va formă copilul.

            Cele mai multe femei nu-și dau seama de influență modului lor de viață asupra copilului pe care îl poartă. Ele își închipuie că acest copil duce în pântecele lor o existența absolut independența de ele, și că ele sunt libere să ducă viață care le place, să aibă orice gânduri sau emoțîi fără că acestea să îl atingă pe bebeluș. EI bine, tocmai aici se înseala. Viață psihică a femeii îl influențează enorm pe copil, chiar și în planul fizic. În romanul sau ‘Afinitățile colective’, Goethe spune povestea unei femei care, asteptând un copil de la soțul ei, nu a încetat să se gândeasca la un alt bărbat pe care îl iubea: micuța față care s-a născut avea aceeași ochi că ai bărbatului iubit. Atât de mare este puterea gândului și a sentimentului la o femeie însarcinata! Atunci, de ce femeile nu se hotărăsc să împlineasca o lucrare binefăcătoare asupra copilului pe care îl poartă în pântece?

            Copilul petrece nouă luni în trupul mamei sale, iar aceste nouă luni reprezintă timpul necesar formării întregului sau corp. Stările interioare ale mamei influențează materia organelor care sunt în formare. Dacă într-o anumită perioada ea este depresivă, prost dispusă, organele ce se formează vor avea o conformație anormală, dar și reciprocă este deopotrivă adevărată.

            Dacă mama ar fi avut obiceiul să țînă un jurnal al sarcinii, ea ar fi constatat că acel copil va repetă într-un fel sau altul de-a lungul viețîi sale toate stările trăite de ea în perioada celor nouă luni ale sarcinii. Dar în realitate, această repetiție se realizează în sens invers, adică ceea ce mama a trăit în luna a nouă se va manifestă în prima perioada de viață a copilului, ceea ce a trăit în luna a opta în a două perioada…. Durata unei vieți umane putând depăși nouăzeci de ani, și atunci se extinde perioada. Dacă mamele și-ar aminti stările trăite și evenimentele din timpul sarcinii lor, ar întelege mai bine anumite trăsături de caracter ale copiilor lor sau chiar unele dintre problemele lor de sănătate.

            O femeie care așteaptă un copil trebuie să-și spună: ‘Iată, timp de nouă luni eu am toate posibilitățile să fac din copilul meu o ființă sănătoasă, frumoasă, inteligență, nobilă, plină de iubire…. care va fi o binecuvântare pentru întreaga lume. Trebuie să veghez să îi aduc prin gândurile, sentimentele, dorințele, faptele mele numai cele mai pure elemente care să contribuie la constituția să.’ Și apoi să treacă la treaba. Fiindcă de îndata ce s-a născut, totul s-a sfârsit, copilul îi scapă de sub control, ea nu mai poate face nimic. Natură copilului este deja determinată la naștere, iar dacă această natură este necorespunzătoare, nici un educator, nici un profesor, nici un medic sau psihiatru nu vor mai face nimic, sau foarte puțin!

 Adevărată educație a copilului începe înainte de nașterea să, și începe prin educația părinților care trebuie cu mult timp înainte să se pregătească interior printr-o mai bună întelegere a iubirii, că să atragă în familia lor un spirit excepțional. Ei se vor strădui să conceapă acest copil în cea mai mare lumina și puritate, și de îndata ce a fost conceput, mama, conștientă de puterile pe care natură i le-a acordat, va lucra pentru a oferi acestui spirit un corp fizic și niște corpuri psihice plămădite din cele mai bune materiale. Dacă mii și mii de părinți din lume s-ar decide să efectueze această lucrare, omenirea s-ar transformă cu adevărat în trei sau patru generații.

Copiii intelectului și ai inimii noastre

            Dacă comparăm omul cu anumite specii de animale, vedem că și el se reproduce cu o rapiditate extraordinară. Recordul în acest domeniu revine peștilor, dar mai ales microbilor. Ce concluzie ar trebui atunci să tragem?

Trebuie mai întâi să întelegem că familia: bunicii, părințîi, copiii se află în noi însine. Bunicul este spiritul iar bunica este sufletul. Tatăl reprezintă intelectul; mama, inima. dar copiii? Sunt gândurile provocate de intelect și sentimentele stârnite de inima. Dar gândurile, care reprezintă niște băieți, și sentimentele care reprezintă niște fete pot la rândul lor să aducă acum pe lume copii, iar acești copii nu reprezintă altceva decât faptele noastre, fiindcă faptele noastre se nasc mereu din uniunea intelectului și a inimii. Faptele sunt deci strănepoțîi noștri! Iar printre ele, unele sunt masculine și altele feminine, adică unele sunt mai mult de gând și altele de sentiment. faptele nu pot există dacă nu au existat mai întâi gânduri și sentimente. Nu pot există gânduri și sentimente dacă nu există un intelect și o inima, fără un suflet și un spirit care au ieșit ele însele dintr-un Suflet și un Spirit Cosmice…. Așa sunt rânduite lucrurile pâna la Dumnezeu…. Iată ce familie suntem!

 Anumite ființe poartă în sinea lor un bunic, o bunica, un tată și o mama, dar aceștia nu au copii, adică există sufletul și spiritul, intelectul și inima, dar ele nu au început să crească și să se înmulteasca, că să genereze gânduri și sentimente care, la rândul lor, să determine fapte. Aceste ființe sunt moi, insensibile, lipsite de activitate: ele nu au copii. Va așteptați că inteligență lor să producă gânduri frumoase, dar această este sterilă, iar inima lor să emane sentimente bune, dar ea este înghetata. În această familie, trebuie deci să ne rugâm Somnului să îi dea copii! Uneori numai intelectul singur este acela care produce; o anumită ființă are numai gânduri, nu și sentimente, ea fiind în totalitate intelectualizată. Familia să se compune numai din băieți. O altă ființă are numai fete, adică sentimente, iar gândurile lipsesc cu desavârsire. Trebuie să existe băieți și fete deopotrivă, altminteri echilibrul se rupe.

            La anumite ființe familia interioară nu are decât băieți, gânduri, care sunt elemente pozitive, masculine. În această familie se aud numai discuțîi, dispute. Introduceți o față, un sentiment și totul se ușurează, deoarece influență feminină îndulceste orice lucru (deși unele voci rău intenționate pretind contrariul!). În ‘familia’ în care nu există suficientă influență feminină, există duritate, violență, distrugere. Dar la fel, există persoane a căror familie se compune numai din fete; de aceea ele sunt atât de sentimentale, slabe și vulnerabile. Ele posedă bunătate, gingășie, dar prea multă sensibilitate, imaginație și visare. Trebuie introdus un băiat – un gând – astfel că toate aceste fete antrenate de el să devină active, decise, îndraznete.

 Într-o familie este de preferat că primul copil să fie o față, fiindcă dacă este necesar, ea se poate ocupă de frațîi și surorile mai mici. În timp ce, dacă față este a două născută, băiatul nu știe să se ocupe de ea; el o sprijină uneori, dar o lasă să cadă sau o ține într-o manieră neîndemânatica și o face să plânga. Mama fiind deseori ocupată pe undeva, băiatul profită deopotrivă să o tragă pe sora mai mică de par, să îi dea câteva palme…. Priviți și ceea ce se întâmpla în noi. Înainte de venirea băiatului, adică a unui gând inteligent și întelept, sentimentul este cel care trebuie să se manifeste. Iubirea este sora cea mare care se va ocupă de fratele mic. Când iubirea s-a instalat deja în inima, toate gândurile care vin în minte sunt protejate de frig, de seceta, de pericole, și sunt bine hrănite. Iubirea este cea care hrănește. Dacă iubirea lipsește, ce devin gândurile, frațîi cei mici?

Trebuie să ne ocupăm să aducem pe lume o prima născută, față, iubirea. Este față cea mai frumoasă, cea mai pură, cea mai atrăgătoare pe care mama o poate naște. Ea seamănă cu strabunul sau, Sufletul Cosmic, mai mult decât cu mama să, inima. Inima are o origine foarte îndepartata, o lungă ascendentă, fiindcă sufletul este copila Sufletului Cosmic. Apoi poate veni întelepciunea: este cel mai frumos fiu, cel mai puternic, cel mai rezistent, căruia Spiritul Cosmic îi poate da naștere prin tată, intelectul.

            În realitate, acest tată și această mama, intelectul și inima, sunt numai niște guvernanți însarcinati să se ocupe de copii, să le construiască o casă unde ei să poată locui o vreme. Iubirea și întelepciunea au că tată și mama adevărați, Spiritul și Sufletul Cosmice. De aceea ele nu ramân mereu cu intelectul și inima care nu sunt decât niște suporturi sau vehicule temporare.

            În viață obișnuită, atunci când copiii produc pagube sau fură fructe de la vecini, părințîi lor sunt chemați pentru a repara daunele. Vecinii nu îndraznesc să îi bată pe copii, ei știu că nu au acest drept, de aceea se adresează părinților cerându-le despăgubiri. Să presupunem că părințîi refuză să plătească: problema ajunge în justiție. Totul se petrece la fel și în sinea noastră. Dacă gândurile și sentimentele noastre sunt rele, ele sunt că niște copii teribili care produc daune. Cei mai mulți oameni nesocotesc faptul că gândurile și sentimentele lor negative se plimbă în exterior facând rău, și că victimele, obosite să fie stingherite, îi caută pe părinți pentru a repara pagubele pe care copiii klor – gândurile și sentimentele lor – le-au produs în planul psihic. Ei vor afirmă în zadar că nu sunt responsabili, dar li se va arată că sunt.

            Din clipă în care deveniți tatăl sau mama unui copil, sunteți responsabili de faptele sale, nu trebuie să îi lăsăți fără supraveghere. Este sigur că, dacă nu îi veți supraveghea pe copii, ei vor sparge cu pietre ferestrele vecinilor sau felinarele stradale, se vor distra astupând o canalizare de apă sau dând foc unei lăzi de gunoi. Uneori suntem cu adevărat șocați de inventivitatea prostească a copiilor! De aceea, fiecare este responsabil de faptele copiilor săi, adică de gândurile și de sentimentele sale.

Adesea, atunci când oamenii dau prea multă libertate ‘copiilor’ lor (gânduri, sentimente) fac prostii și apoi plătesc pentru această.

            Toate aceste fenomene reprezintă adevăruri, sunt legile vieții interioare. Suferințele ființelor provin din faptul că gândurile și sentimentele lor sunt că niște copii prost educați. Pentru a fi fericiți, ele trebuie să se asemene cu o familie în care copiii frumoși, întelepti, înzestrati cu tot felul de calități și virtuți aduc numai binecuvântari părinților și întregii lumi.

            Aduceți pe lume numai ‘copii’ cu o inima plină de iubire (sentimente curate, pline de iubire) și un intelect luminos (gânduri luminoase). Veți domină astfel pamântul și îl veți acoperi cu o generație minunată. Atunci când părinții au un copil foarte inteligent, foarte capabil, care face carieră în politică, în știință sau în artă, influență să începe să se întinda peste tot, iar pentru părinți este deopotrivă o modalitate de a ‘popula pamântul’. Nu luăm că ideal copiii care se află în fruntea băncilor, a societăților, a sucursalelor…. deseori ei nu aduc nici un bine celorlalți, ci familii care au dat naștere unor artiști, filosofi, cercetători, spiritualiști, inițiați. În acest mod trebuie să populăm planetă, să aducem pe lume genii și sfinți!

            Și chiar dacă fiecare dintre noi trăiește în iubire și întelepciune, poate invada întreaga lume cu copii luminoși, poate aruncă semințe peste tot pentru a ameliora ființele și a le face bine. Da, astăzi a sosit momentul în care, pentru a echilibra și neutraliza forțele negative, binele trebuie să crească și să se înmulteasca, altminteri răul și distrugerea vor invada pamântul că o buruiană care își întinde peste tot ramificațiile.

            Trebuie să știți dacă în viață voastră psihică sunteți celibatari, căsătoriți, separați sau divorțați…. dacă va tulbură soțul, înseamna că nu ați știut să va reglați raporturile cu soțul vostru interior…. Dacă în viață exterioară nu va întelegeti bine cu un membru al familiei voastre, trebuie să începeti prin a va armoniza cu membrul familiei voastre interioare corespunzător. Această discordie cu un membru al familiei vostre arată că în sinea voastră ceva nu este pus la punct. Dacă nu va întelegeti cu soțul vostru, înseamna că ceva nu va funcționează în intelect. Dacă va certați cu soția, ceva nu merge în inima voastră.

            Să nu va înselati: ați ales în exterior soția sau soțul care se aseamănă exact inimii sau intelectului vostru. Schimbați-va intelectul, și soțul vostru exterior se va transformă. Ființele se plâng mereu unele de celelalte, și uită să arunce o privire asupra vieții lor interioare pentru a descoperi cauza tuturor plângerilor lor. Și totuși, toate neîntelegerile, toate conflictele din societate, din familii, provin de aici: dezordinea și lipsa de armonie lăsată de fiecare în familia să interioară.

 Aprofundând această problema, vom putea descoperi înca o mulțime de lucruri privind influență gândurilor și sentimentelor pe care le proiectăm zilnic în jurul nostru: drumurile pe care acestea le parcurg, călătoriile pe care le efectuează înainte de a reveni la noi. Această familie merge atât de departe încât, atunci când revenim pe pamânt, ne construim corpul nostru cu ajutorul acestor mici copii care s-au înmultit la infinit. Fiindcă gândurile și sentimentele noastre pot fi adevărate entități vii care acționează, îmbracate în corpuri făcute dintr-o materie subtilă, dotate cu puteri creatoare, și pastrând legături reale și misterioase cu cel care le-a creat.

            Cei mai mulți oameni nesocotesc faptul că gândurile și sentimentele pot există mai mult decât corpul fizic a celui care le-a creat, devenind la rândul lor niște lucrători, niște constructori ai noului corp fizic, al spiritului atunci când acesta se va reîncarna. Această este realitatea: gândurile și sentimentele, bune sau rele, luminoase sau întunecoase, vor participa alături de spiritul mamei la construcția noului corp al omului în următoarea să încarnare. De aceea trebuie să va supravegheați astfel că să aduceți pe lume cei mai frumoși fii și cele mai frumoase fiice: cele mai bune gânduri și cele mai curate și călduroase sentimente. Din nefericire pentru specia umană, cei mai mulți oameni fac totul pentru a-și omorâ în sine copiii minunați și dau naștere unora răi.

            Omenirea părăsește vechiul drum ce îl urmează de atât timp cu ajutorul iubirii și întelepciunii. Toate femeile știu că, pentru a avea cel mai bun copil, trebuie un tată frumos, inteligent și sănătos, iar unele s-au prezentat celor mai remarcabili oameni pentru a le cere să fie tatăl copiilor lor. Dar cea mai importantă chestiune este viață spirituală: cum să aduci pe lume copii ai iubirii și întelepciunii. Pentru această, trebuie să va legați de virtuțile Spiritului Divin: astfel acești copii vor proveni cu adevărat din Spiritul Domnului.

            Atunci când un inițiat contempla Divinitatea, sufletul sau este că o femeie care vrea să primească o scânteie, un germene de la Dumnezeu Însusi: el se expune și se consacră luminii Domnului. El primește acest germene în sufletul sau, îl poartă în sine și aduce pe lume un copil divin…. Da, asemenea unei femei, un bărbat poate concepe un copil, dar într-o lume diferită de lumea fizică. Atunci când un inițiat se leagă de Creator, el își schimbă polaritatea, el devine femeie pentru a da naștere copilului iubirii și copilului întelepciunii.

            Trebuie să ne rugăm, să ne legăm de Spiritul Cosmic pentru a putea aduce pe lume cei mai frumoși copii. Dacă, în ignoranța să aproape întreaga omenire aduce pe lume copii născuți din tati obscuri, ciudați și întunecosi…. această se datorează faptului că tatăl este diavolul însasi sau mama are niște gânduri, sentimente sau fapte care nu sunt curate. Fiecare ființă umană aduce pe lume copii.

Învatati din ce în ce mai mult să va legați de Dumnezeu. Putem trăi și fără Dumnezeu, dar ce viață vom avea?…. Aceea a microbilor. Și putem deopotrivă să aducem pe lume copii, dar ce fel de copii?

Viitorul omenirii depinde de copii, adică de gândurile și sentimentele pe care fiecare bărbat și femeie se vor decide să le aducă pe lume. Începeti deci cu această: creați copii divini, sentimente curate, bune, gânduri curate, luminoase și fapte asemănătoare. Lucrând să va purificați inima și să va luminați intelectul, astfel că ele să devină instrumente perfecte ale sufletului și spiritului. Fiindcă prin această începe adevărată lucrare pentru salvarea omenirii.

            Să redăm femeii locul cuvenit

            Cei mai mulți călugări din trecut, ascețîi, ermitii au lăsat o filosofie dezastruoasă. Pentru ei, idealul constă în a trăi ascunși în păduri sau în munți pentru a se refugia de tentațîi și mai ales pentru a evita femeile, fiindcă ei considerau femeia că o creatură a diavolului. Dar sărmanii de ei erau urmăriți de alte femei pâna în grote sub formă unor viziuni astrale, de care nu puteau scapă. Da, tentațiile sfântului Anton…. Și chiar dacă nu ajungeau să se refugieze în deserturi, de-a lungul veacurilor, cei mai mulți oameni, influențați de o tradiție creștină greșită, au considerat femeia că o creatură inferioară, slabă, lipsită de judecată și incapabilă să se descurce în viață dacă bărbatul nu o menține pe calea dreapta. Este evident că femeile au anumite defecte, dar ce i-a putut face pe bărbați să se considere superiori lor?

            Adesea, bărbații au fost aceia care le-au refuzat femeilor condițiile favorabile pentru a evolua și a-și arată calitățile. Cum nu și-au observat ei cruzimea, egoismul, nedreptatea față de ele, instinctul lor de dominație? Ei le-au exploata, le-au folosit și au abuzat de ele, dar nu au vorbit despre această. Femeile le pot demonstra acum bărbaților că îi pot depăși în toate domeniile. Vreme de secole ele au trăit în liniște, în sacrificiu, în ascultare, ele s-au aplecat, dar acum ele au posibilitatea de a mișcă întreaga lume. Studiind operele unor scriitori celebri, observăm că mulți dintre ei s-au înselat în privința femeii. Ei nu au înteles-o și s-au lăsat conduși de propriile prejudecăți și fantasmagorii pentru a oferi în final o filosofie greșită. Unii consideră că, dacă se înseala în privința femeii, nu are nici o importantă, dar de fapt este chiar foarte important. Întreaga lume, viitorul omenirii depind de ceea ce gândim despre femeie, totul se va dezvoltă sau va fi în pericol în funcție de felul în care bărbatul va consideră femeia.

 În planul fizic, când este cazul aducerii pe lume a unui copil, femeia nu este mai puțîn importantă decât bărbatul. Nimic nu se poate produce fără uniunea bărbatului și a femeii; amândoi reprezintă factori de o importantă egală. Atunci, de ce bărbatul trebuie să abuzeze de prerogativele sale și să subestimeze femeia atunci când importantă femeii este egală cu cea a bărbatului? Lipsită de principiul femini, creația ar fi incompletă, fiindcă nimic în natură nu poate trăi și prosperă dacă unul dintre aceste principii lipsește. Chiar dacă bărbatul ar fi Dumnezeu Însusi, el ar fi incapabil să aibă copii în lipsa femeii. Iar femeile, oricât de puternice și independente ar fi, nu pot avea un copil fără bărbat. Bărbatul este o putere fiindcă el singur posedă germenele. Și totuși această putere este incapabilă să creeze, să concretizeze, să aducă pe lume un copil dacă îi lipsește un lucru: materia.

            Acest adevăr se găsește peste tot, în muncă brutarului, a muncitorului, a sculptorului, dar nu s-a observat deloc. Atunci când mâncati, repetați același proces: puneți mâncarea în gură. Bărbatul este acela care pune mâncarea în gură: gură este femeia, iar viață care rezultă este copilul. Iar când respirați, este tot același proces. Creatorul a înscris peste tot aceste adevăruri.

 După adevărată Știință Ezoterică, nimic nu este mai important decât principiile masculin și feminin, bărbatul și femeia, iar în ziua în care cei doi vor întelege ce reprezintă în realitate, viață se va schimbă complet, viață socială, viață economică și chiar viață cosmică; Împaratia lui Dumnezeu va veni atunci pe pamânt. De ce acum este imposibil? Fiindcă bărbațîi și femeile nu știu cum să se privească, să se aprecieze, să se cunoască, să se comporte, deoarece comportamentul depinde de modul în care ființele gândesc și consideră lucrurile.

 Aici, pe pamânt, femeia este doar o reflectare foarte îndepartata a Mamei Divine, a Femeii Cosmice, despre care ne e imposibil să avem cu adevărat o idee. Se poate întâmpla că unii să să aibă de suportat o femeie oarecare, rea, grosolană sau urâta, dar nu pentru această, asemenea lui Socrate care a cunoscut-o pe Xantipa, toate femeile trebuie la fel considerate.

            În realitate, nimic nu e mai frumos, mai luminos, mai poetic, mai perfect decât femeia, dar trebuie să învatam să o privim.

 Unii așa-ziși spiritualiști care, în speranța de a se salva de toate tentațiile, își închipuiau femeia acoperită de răni și plăgi dezgustătoare, și o vedeau în cea mai îngrozitoare urâtenie. Este foarte periculos să gândesti astfel. Acela care hrănește astfel de gânduri este pe cale să devină – fără să știe – un mag negru. El o insultă pe Mama Divină. Mama Divină este cea care a creat toate aceste fete frumoase, toate aceste femei, ele sunt copiii ei, iar aceia care și le închipuie mutilate și deformate lucrează împotriva frumusețîi întregii generații.

 Fiecare trebuie să lucreze pentru că frumusețea să vină să se încarneze pe pamânt. Femeia trebuie să iubească frumusețea, trebuie să o mențînă și să lucreze că să o transmită copiilor ei, fiindcă dacă se comportă că bărbatul, pe care această problema nu îl interesează, toate generațiile viitoare vor fi de o urâtenie îngrozitoare. Femeia este cea care, dorind să fie frumoasă, menține înca frumusețea în lume. Problema constă numai în a ști cum vor folosi ele această frumusețe. În loc să se folosească de această pentru a-i seduce pe bărbați, spunându-și: ‘Ah, eu sunt frumoasă, sunt atrăgătoare, voi profită….’ și să-și satisfacă astfel vanitatea, ele trebuie să se angajeze într-o lucrare de regenerare a omenirii.

            Din nefericire sau fericire, este indubitabil că natură a acordat multe puteri femeii. dar totul constăîn felul cum folosește ea aceste puteri. Deseori ea se distrează punându-l la încercare pe bărbat, iar acesta fiind mult mai slab că ea în acest domeniu, ea nu întâmpina nici o dificultate în a reuși. Atunci când ea simte că posedă un farmec căruia bărbațîi nu îi pot rezistă, în loc să folosească toate aceste puteri pentru a-i insipra, a le arată calea, a-i face mai cinstiți, mai nobili, ea profită pentru a-i distruge. Ea ar fi fericită să îi prindă în mrejele sale chiar și pe sfinți, pe profeți, pe inițiați! Nu din răutate, ci din nevoia de a vedea pâna unde i se întinde împaratia. Ea este mândra să constate că pe stradă sau în localuri, toată lumea întoarce privirea după ea. Dar iată că frumusețea nu i-a fost dăruită femeii pentru a satisface apetitul senzual al bărbatului, ci pentru a-l ajută pe acesta să se înalte. Frumusețea, că și toate celelalte înzestrari și calități, este făcută pentru a folosi proiectelor Cerului.

            Bărbatul a abuzat de autoritatea să asupra femeii de-a lungul veacurilor; el s-a arătat egoist, nedrept, violent, crud, și acum, desigur, femeia se trezește. Dar ea nu se trezește în lumina, se trezește pentru a-și lua revanșa, ceea ce nu este bine nici pentru ea. Dimpotrivă, femeia trebuie să îi ierte pe bărbat, fiindcă este mama bărbatului, fiindcă are mai multă iubire decât el, fiindcă natură ei o face să fie bună, indulgență, generoasă, gata de sacrificiu, nu trebuie să caute să se răzbune, conștient sau nu. Femeia trebuie să caute acum virtuți mai mari, să se înalte deasupra intereselor ei personale.

            Toate femeile de pe pamânt trebuie să se unească pentru o lucrare de construcție asupra bărbaților și asupra copiilor pe care îi aduc pe lume. Pentru moment, ele nu sunt unite; fiecare este preocupată să își aranjeze propriile afaceri, își concentrează întreaga atenție pentru a-și pune în valoare farmecele că să-și găsească un soț, apoi niște amanți. Ele urmează regimuri sau tratamente de înfrumusetare a corpului. Poate că devin astfel mai frumoase, au forme mai minunate, dar la ce le folosește dacă în interiorul acestor forme nu există nimic, este vidul, moartea!….

            Femeile nu știu că au o lucrare de îndeplinit pentru a purifică și însufleti totul în ele însele, gândul lor este mereu departe de adevăratul scop. Ele merg în institute de frumusețe, folosesc tot felul de alifii sau tot felul de lucruri pentru a-și înfrumuseta, piele, față, sânii, părul. Pentru cine? Desigur, pentru amanțîi lor! Iar apoi când s-au distrat îndeajuns cu o mulțime de bărbați care le-au lăsat pe piept urmele senzualitățîi, aviditatii lor, ele vor avea un copil, și prin laptele mamei sale acel copil va absorbi toate influențele nesănătoase înregistrate deja de multă vreme. Unde sunt femeile care se gândesc să-și pregătească sânii în mod divin, pentru a-și educa copilul în momentul alăptării? La această vârsta, bebelușul primește în subconștient prima să educație, care este extrem de esențială pentru restul viețîi sale, prin influență maternală.

            Când cei mai mulți află despre toate acestea, din cauza că societatea este atât de deformată, nu numai că nu înteleg, dar se și scandalizeaza!

            Dar, toate viitoarele mame să știe că, dacă îi lasă pe bărbați să depună pe ele straturi fluidice de impurități, această nu se va reflectă benefic asupra copiilor lor.

 Femeia este educatoarea bărbatului; prin gândurile, privirile, atitudinea să, ea este capabilă să îl antreneze să îndeplineasca cele mai nobile fapte. Bărbatul cere numai să fie înaltat, inspirat de femeie, de aceea atât timp cât femeile nu au acest ideal în minte, și se aruncă în brațele primului venit pentru a-și satisface dorințele și plăcerile, ele nu își vor îndeplini adevărată vocație. Femeia are că vocație să fie educatoarea bărbatului. Veți spune: ‘Dar ea este mult mai slabă și mai delicată decât el! Cum i se poate opune?’ Nu este nevoie să i se opună, este suficient că ea să se gândeasca să îl inspire și să îl antreneze în cea mai bună direcție. Iar apoi, ea îl mai poate educa și într-o altă manieră: educându-și copiii; iar aceștia le vor respectă pe femei întreaga viață din cauza mamei lor. Da, prin influență zilnică pe care o pot avea asupra tinerilor lor băieți, mamele sunt capabile să creeze caractere cinstite, nobile, generoase, niște sfinți, binefăcători ai umanității.

            Mamele au o foarte mare influență asupra copiilor lor. Sunt multe exemple în acest sens. De exemplu, mama unui băiat a lăsat în copilul ei niște amprente ce nu se vor șterge niciodată. Ea era neobosită, gata mereu să îi ajute pe alțîi, să îi încurajeze, să îi consoleze. Trăia niște încercari foarte grele dar nu se plângea niciodată în față altora. Când îi venea să plânga, o făcea întotdeauna astfel că să nu fie văzută. Dar copilul ei a văzut-o plângând, dar ea nu știa. Iar în acel moment, de pildă, dacă o vecină venea să îi vorbească de greutățile sale, ea își ștergea repede față de lacrimi, o ascultă cu răbdare expunându-și situația (care era adesea mult mai ușoară decât a ei), și reușea prin cuvintele sale bune să îi redea acesteia curajul și încrederea.

 În aceea perioada copilul ei avea șapte, opt ani, și făcea evident tot felul de prostii că toți copiii de vârsta lui…. Și că să îl cuminteasca, iată ce făcea. Ea nu țipă, nu îl bătea niciodată, dar îi explică ce se va întâmpla dacă va acționa bine și ce, dacă va acționa rău, spunându-i: ‘Alege acum, fiindcă ști ce te așteaptă!’ Apoi, termină mereu repetând frază: ‘Ceea ce este necinstit durează pâna mâine la prânz, ceea ce este drept, durează o veșnicie.’ În aparență, băiatul nu vroia să cedeze fiindcă, așa sunt copii, puțîn orgolioși, dar în sinea liui el era copleșit. Nu a putut uită niciodată cum vorba mama să, fără ura, prezentându-i numai consecințele purtării sale: ‘Dacă faci așa, iată rezultatul. Dacă faci altfel, iată un alt rezultat. Alege….’ Și termină mereu cu această frază: ‘Ceea ce este necinstit durează pâna mâine la prânz, ceea ce este drept, durează o veșnicie.’ Da, necinstea, înselatoriile, minciunile nu durează mult timp, iar ceea ce este drept și nobil ramâne veșnic. Desigur, puteți verifică și voi acest adevăr și veți ajunge la ceritudinea că numai binele și frumusețea sunt veșnice. Iată deci ceea ce mamele trebuie să îi învete pe copiii lor: că a lucra pentru bine și frumusețe înseamna a lucra pentru veșnicie.

            Împaratia lui Dumnezeu, Copil al Femeii Cosmice

            Puterea femei

            Femeile construiesc pe pamânt Epoca de Aur, Împaratia lui Dumnezeu pe Pământ.

            Toate femeile aspiră la un singur lucru: să aibă copii, dacă nu în planul fizic, cel puțîn în cel spiritual. Nici o femeie nu se poate sustrage acestei dorințe. Natură femeii constă în dorința ei de a fi fertilizata – fizic sau spiritual – de către bărbat pentru a aduce pe lume copii. Veți spune: ‘Oare un bărbat poate fertiliza spiritual o femeie?’ Da, iar dacă acest lucru ramâne inaccesibil celor mai mulți dintre ei, înseamna că nu au cunoscut adevărată spiritualitate. Numai adevărațîi inițiați pot să o facă. Veți replică: ‘Dar după această va există un copil?’ Desigur, iar acest copil este cel care își va susține mereu mama, o va ghida, o va lumina, o va instrui, o va proteja. În general, ne gândim că mama ași protejează copilul. Este adevărat în planul fizic, dar în planul spiritual copilul este cel care își ocrotește mama.

            Un maestru, un adevărat maestru poate fertiliza mereu toate femeile pe pamânt, chiar și fără să le vadă sau să le cunoască. El le poate fertiliza cu condiția că ele să accepte numai o singură idee, ideea să, fiindcă acesta este germenele: o idee. Va întrebati cum pot fi fertilizate toate femeile numai cu un singur germen. În planul fizic nu este posibil, dar în planul spiritual, da: un inițiat lansează această idee a Împaratiei lui Dumnezeu pe pamânt, a Epocii de Aur…. și toate femeile de pe pamânt sunt fertilizate acceptând această idee.

 Salvarea omenirii va veni de la femeile întelepte, simple, curate, ele dețîn cheile realizării. Puteți fi mirați, poate stupefiati sau indignați, spunând că bărbatul este cel care are toate posibilitățile de a acționa în lume…. dar nu este așa, gânditi-va: de ce femeia a primit misiunea să aducă pe lume copii? Desigur, bărbatul da germenele, dar pentru că acest germene să crească și să se dezvolte pâna când va deveni un copil perfect dezvoltat, este nevoie de o femeie. În planul spiritual se întâmpla exact același fenomen. Pentru a realiza Împaratia lui Dumnezeu pe pamânt, trebuie să ne adresăm femeilor. Dacă cineva a fost sau este capabil să le ofere germenele, să le fertilizeze cu ajutorul gândului, în mod divin, ideal, așa cum soarele fertilizează pamântul, ele aduc Împaratia lui Dumnezeu.       

            Dumnezeu a conferit mari puteri bărbatului și femeii, dar aceste puteri sunt diferite. Ceea ce poate face femeia, bărbatul nu poate face, și invers. Femeia furnizează materia și bărbatul furnizează spiritul, adică viață. Toată lumea cunoaște această în planul fizic, dar în planul divin nesocotim aceste mari mistere. De acum înainte, toate femeile se unesc pentru a formă împreuna o Femeie Colectivă care da naștere noii vieți în omenire. Fără această materie, spiritul divin nu se poate încarna. Acest fenomen este cunoscut în ședințele spiritiste unde mediumul trebuie să furnizeze o parte din propria să materie, din emanățiile sale, spiritelor care vor să se manifeste. Spiritele iau această materie cu care se acoperă pentru a deveni vizibile, tangibile, și atunci pot acționa cu forță în materie, deplasând obiectele sau chiar distrugându-le.

            Natura femeii emană niște particule foarte subtile, o materie impalpabilă, iar această materie poate primi formă pe care un spirit sublim i-o va da. Și cum toate femeile omenirii reprezintă o unitate colectivă, așa cum în înalt nu există decât o singură Femeie, tot la fel și aici, pe pamânt, există numai una singură. Dacă această Femeie Colectivă decide să consacre o parte a materiei subtile pe care o emană pentru a formă un copilcare îi va da o ființă perfectă, acest copil este Împaratia lui Dumnezeu. Nu este vorba aici bineînteles, de planul fizic. Toate femeile se unesc în planul psihic pentru a deveni mama acestui copil, o mama care este fertilizata de un bărbat printr-o idee divină. Ceea ce este revelat aici este foarte subtil, foarte pur, divin. Această Femeie Colectivă aduce pe lume un copil care este Împaratia lui Dumnezeu.

Acesta este adevărul, purul adevăr. Poate că nu toți îl înteleg deocmadata…. asta este altceva.

De aceea, mulți dintre cei care vorbesc despre femei sunt niște ignoranți, mai ales atunci când se compară profunzimea, măreția, imensitatea a ceea ce va este aici revelat, cu toate aiurelile și prostiile propagate despre ele de veacuri din cauza unor mici invidii personale. Mulți spiritualiști au disprețuit femeia, fără să știe că din cauza acestui dispreț Împaratia lui Dumnezeu nu s-a putut realiza! Împaratia lui Dumnezeu este realizată numai de către femei, fiindcă femeia trebuie să furnizeze materia pentru că ea să capete un corp; femeile oferă toate materialele necesare. Această este singură filosofie care durează, ea va rezistă la tot, și care va dura în veci, pe veșnicie. Această este filosofia multor întelepti dinaintea noastră.

Un întelept foarte cunoscut, care era deopotrivă și rege, Solomon, posedă aceste cunoștințe despre puterile femeilor. Biblia povestește că Solomon a avut 700 de soțîi și 300 de concubine și, în general, nu se știe ce făcea cu aceste femei, se bănuia că acestea îi satisfăceau plăcerile și să trăia cu ele în cel mai cumplit desfrâu. În realitate, Solomon era un mare întelept, un mag care se făcea ascultat de spiritele lumii invizibile. Cum ar fi putut el posedă aceste puteri dacă ar fi trăit în dezmăț? El avea alte raporturi cu acele femei. Nici nu va puteți închipui ce rol îl poate juca femeia lânga un bărbat iluminat care practică o magie cu adevărat divină. Desigur, mai târziu Solomon a murit, deoarece nu a rezistat tuturor forțelor pe care le-a declanșat, nu le-a putut stapâni. Dar la apogeul domniei sale, el posedă o asemenea putere materială și spirituală încât a construit acel faimos templu din Ierusalim, a rostit pilde de o întelepciune extraordinară, devenind cunoscut în întreaga lume.

            Evident, domnia lui Solomon nu avea înca acea splendoare spirituală pentru care lucrează cei mai mari inițiați; de aceea Solomon nu este considerat de inițiați foarte important, deoarece el a lucrat prea mult pentru sine, pentru propriul sau renume, iar magia să nu reprezenta înca teurgia. Există diferite categorii de magie, dar foarte puțini magi au atins acel grad superior în care nu mai există nici măcar un interes pentru magia în sine, în care nu se mai comandă spiritelor, elementalilor, pentrui împlinirea unor ambițîi personale. Adevărațîi magi, cei mai mari care au existat, nu se mai ocupau cu așa ceva; ei lucrau numai pentru Împaratia lui Dumnezeu, ei își foloseau toate forțele, toate cunoștințele pentru realizarea Împaratiei lui Dumnezeu pe pamânt. Ei au fost teurgii, adică ființele care practicau magia sublimă, magia divină; lucrarea lor era complet dezinteresată. Desigur, pentru a atinge acest grad de înaltare, ei aveau o abnegație și o puritate extraordinare, ei nu căutau nici gloria, nici plăcerea, ei doreau numai să transforme pamântul pentru că Dumnezeu să poată veni printre oameni.

 Solomon nu s-a putut ridică la acest nivel, dar el posedă cunoștințe importante, și în special el știa că femeile sunt capabile să furnizeze substanță primară, materia cu care principiul divin poate crea forme. Principiul divin produce germenii, scânteile, focul, puterea, dar există esențe foarte subtile ce se vor pierde în infinit dacă nu sunt fixate. Pentru a obține niște forme solide, stabile, reale, tangibile în planul fizic, trebuie că principiul feminin să participe. De aceea numai femeia, prin emanățiile fluidice pe care le transmite, este capabilă să ofere substanță primară ce poate realiza proiectele, ideile, obiectivele divine ale teurgului. Iar teurgul se folosește de toate emanățiile pe care femeile le trimit în mod inconștient în spațiu; datorită lor, el își poate realiza mărețele proiecte privind Împaratia lui Dumnezeu. Deci Împaratia lui Dumnezeu se poate realiza doar cu ajutorul femeilor!

            Solomon își practică magia datorită materiei emanate de numeroasele femei de care se înconjura, și desigur reușea, dar această nu reprezintă înca magia divină, fiindcă magia divină este bazată pe întelepciune. Teurgia și întelepciunea sunt unul și același lucru pâna la care foarte puține ființe s-au înaltat în istorie. Cele mai multe s-au folosit de aceste cunoștințe sacre pentru a practică magia sexuală, pentru a obține bani, glorie, plăceri. Or, orice practică care servește la satisfacerea naturii inferioare este magie neagră. Mulți ocultisti renumiți, au rămas la acest stadiu, că A. Crowley și B. Randolph, autorul cărțîi ‘Magia sexualis’ împotriva influenței căruia lupta H. Blavatsky.

 Magia sublimă constă în a ști să folosești totul, absolut totul, pentru Împaratia lui Dumnezeu; să folosești apă, să folosești pamântul, aerul, plantele, râurile, stâncile, soarele, să folosești chiar toate emanățiile bărbaților și ale femeilor, aceste energii nemaipomenite care tâsnesc în spațiu fără că nimeni să știe cum să le utilizeze. Sau dacă unii le folosesc, o fac pentru împliniri personale, asemenea lui Solomon. Obiectivele personale, interesate, ating forțele Infernului, și anumite spirite infernale veneau astfel în jurul sau să se alimenteze; el a încercat în zadar să le alunge, ele reveneau, iar la sfârsit, neputând rezistă el a murit.

 Dar să îl lăsăm în pace pe Solomon și să ne întoarcem la esențial. Esențialul este că femeile să înteleaga că, dacă acceptă să-și consacre întreaga materie subtilă ce o emană, să-și consacre întreaga ființă, întreaga lor existența principiului divin din înalt, îngerii, arhanghelii și cele mai înalte spirite de lumina se vor folosi de această materie cu adevărat unică, prețioasă, pentru a pregăti formele noii vieți. În loc să îi slujească mereu pe bărbați, femeile trebuie să se decidă să servească Divinitatea. Iată idealul pe care îl propunem. Nu știu câte dintre ele îl vor împlini, dar le invităm acum să o facă.

 Puterea femeii este imensă, fiindcă ea posedă un magnetism special sub formă de mici particule subtile pe care le emană. Ea nu deține deci cea mai mare putere în planul fizic, ci în cel al emanatiilor. Dacă femeia a fost prezentată că o magiciană, că o zâna, a fost din cauza acestor emanațîi dăruite de natură și cu care ea este capabilă să formeze chiar corpuri de natură eterică. Iată de ce, dacă un mare maestru, un salvator al omenirii le oferă germenele, idea, femeile pot, datorită emanatiilor lor, să plamaduiasca corpul acestui copil: Împaratia lui Dumnezeu pe pamânt. Nu ne închipuim poate că acest lucru este posibil, și totuși este, femeia posedă niște particule ce îi permit să formeze și alte corpuri decât cele ale copiilor pe care îi poartă în pântec. Dacă nu se observă înca asemenea realizări, este pentru că femeile au altceva în mintea lor: idealul lor este înca prea limitat.

            Atunci când femeile se vor decide să se dedice Cerului pentru că toată această materie minunată pe care o posedă să poată fi utilizată într-un scop divin, vom vedea cum pe întreaga suprafață a pamântului se vor aprinde focare de mlumina, și întreaga lume va vorbi limbajul noii culturi, limbajul iubirii divine. ce mai așteaptă ele că să se decidă? Ele se preocupă însa numai cu lucruri mărunte, obișnuite. Înca din copilărie, ele se pregătesc să se mărite și să-și crească liotă de copii. Ele își pregătesc dinainte un destin mediocru, iar apoi se plâng: ‘Ce viață!’ Dar este greșeală lor, de ce nu au avut un ideal mai înalt? Întregul lor destin s-ar fi schimbat!

            De acum înainte, toate femeile de pe pamânt, fie că sunt măritate sau nu, că au copii sau nu, devin conștiente de posibilitățile lor și decid să contribuie cu întreaga lor ființă, datorită emanatiilor lor subtile, la formarea unui nou corp colectiv, Împaratia lui Dumnezeu pe pamânt. Să încerce să vadă lucrurile astfel și vor întelege că starea lor se ameliorează prin această lărgire de conștiința.

            Atunci când femeile încep să facă aceatsa lucrare, ele obțîn adevărată frumusețe. În general, atunci când o femeie așteaptă un copil, este foarte rar cazul să fie cu adevărat frumoasă, ea are trăsăturile obosite fiindcă copilul din ea îi ia energii. Dar atunci când femeile sunt fertilizate de această idee a Epocii de Aur, a Împaratiei lui Dumnezeu pe pamânt, ele devin frumoase, strălucitoare, fiindcă acest copil spiritual le va aduce tinerețea și frumusețea să. Toate femeile au deci interes să hrănească în sinea lor aceatsa idee a realizării Împaratiei lui Dumnezeu, fiindcă această idee le însufleteste și înfrumusețează.

            Aici este prezentat unul dintre cele mai mari arcane ale Științei Inițiatice. Toți aceia care au disprețuit femeia, care nu au înteles importantă rolului ei și nu au lucrat cu ea, nu au putut realiza nimic, fiindcă datorită femeii cele mai minunate idei au posibilitatea de a se încarna. 

            Un plan pentru viitorul omenirii, speranța pentru umanitate

            Omenirea se poate transforma, se poate ameliora cu ajutorul ființelor conștiente de ceea ce reprezintă actul concepției copiilor.

Omenirea poate fi transformată prin mame și tati inteligenți, conștienți, care vor aduce pe lume copii sănătoși și dotați cu cele mai frumoase calități. Părințîi au o responsabilitate imensă. Iată de ce ei trebuie să-și pregătească, chiar cu mulți ani înainte viitorul lor rol de binefăcători ai omenirii.

            Dacă fiecare dintre noi trăiește în iubire și întelepciune, poate invada întreaga lume cu sentimente, gânduri și fapte luminoase, și poate aruncă semințe peste tot pentru a ameliora ființele și a le face bine. Da, astăzi a sosit momentul în care, pentru a echilibra și neutraliza forțele negative, binele trebuie să crească și să se înmulteasca, altminteri răul și distrugerea vor invada pamântul că o buruiană care își întinde peste tot ramificațiile.

 Ignoranța este cel mai mare rău, oamenii trebuie să devină conștienți și responsabili pentru lumea în care trăiesc și pentru cei că ei.

Omenirea se poate transforma, se poate ameliora cu ajutorul ființelor conștiente de ceea ce reprezintă actul concepției copiilor. Bărbații și femeile au deci în acest caz una dintre cele mai mari responsabilități pentru care trebuie să se pregătească dinainte.

            Putem salva umanitatea. Cum putem aduce suflete de lumina pe planetă noastră cu scopul creării unei lumi frumoase?

            Copii sunt speranța noastră la o lume mai bună, Împaratia lui Dumnezeu pe Pamânt și Dreptatea Să. Viitorul umanitățîi depinde de femei, de viitoarele mame. Natură a dat femeilor puteri pe care ele nu le folosesc sau pe care le utilizează în mod greșit. Ele trebuie să conștientizeze aceste puteri, să știe că de ele depind întreg viitorul speciei umane. 

            Cum îi putem aduce pe Pamânt pe acești copii?

 Pentru majoritatea bărbaților și femeilor care se pregătesc să devină tati și mame, constituția copilului lor, caracterul, însusirile sale, calitățile, defectele sale, depind de hazard…. sau de voință Domnului despre care însa nu au o idee prea clară. Cum au auzit totuși vorbindu-se despre legile ereditățîi, ei își închipuie că acest copil va semăna din punct de vedere fizic și moral cu părinții săi, cu bunicii săi, cu un unchi sau cu o mătușa. Dar nu se gândesc că pot face ceva pentru a favoriza sau a împiedica această asemănare, și nici, în general, că pot contribui la o bună dezvoltare a copilului lor atât în plan fizic cât și în planurile psihic și spiritual. Ei bine, tocmai aici se înseala, părinții pot să acționeze favorabil, pot să influențeze copilul care va veni să se încarneze în familia lor. Dar părinții trebuie să se pregătească înca înaintea momentului concepției pentru a putea atrage un spirit sublim, deoarece o entitate superioară nu poate acceptă să se încarneze decât în ființe care au atins deja un anumit grad de puritate și stîpânire de sine. Ceea ce este important pentru o astfel de entitate nu este faptul că ajunge într-o familie bogată sau renumită; ea preferă câteodata familii modeste unde nu riscă să fie tentată de anumite înlesniri, dar are nevoie să primească, de la părinții la care va veni să se încarneze, o ereditate ce nu va împiedica lucrarea spirituală pentru care s-a decis să vină pe Pamânt.

Puțini bărbați și femei posedă calitățile necesare încarnarii marilor spirite, și de aceea pamântul este populat de atâtia oameni obișnuiți, de bolnavi și criminali, în loc să fie populat de divinități.

            Această educație îi învata pe bărbați și pe femei în ce stare de spirit, de puritate, trebuie să se pregătească că să conceapă un copil, alegând chiar momentul acestei concepții după cele mai bune influențe planetare. Cum au reușit oamenii să coboare așa de jos încât să lase la întâmplare un eveniment așa de important: concepția unui copil? Aici trebuie cerut ajutor Cerului, prezența entităților delumina pentru a atrage un spirit puternic, luminos, care să fie binefăcătorul umanitățîi. Ei bine, nu, se cere ajutorul alcoolului sau a altceva, și adesea chiar în acel moment, bărbatul se comportă că un animal: își bruschează soția care va începe să aibă în privința să sentimente de dispreț, de dezgust, de răzbunare…. De ce să ne mai mirăm dacă apare apoi un monstru?   

Părinții trebuie instruiți. Mai întâi ei trebuie să știe că este decisiv, chiar foarte important modul lor de a trăi înainte și după nașterea copiilor. Dar dacă părințîi nu fac nimic pentru propria lor educație, ce ar putea ei face pentru a-și educa copiii? Se tot vorbește părinților despre educația copiilor lor că și cum ei ar fi fost cu adevărat pregătiți pentru această; din moment ce au copii, se consideră că sunt deja pregătiți. Nu, deseori nu sunt, și ei sunt aceia care ar trebui mai întâi să fie instruiți și învatati cum să se comporte și ce pot să facă pentru copii lor și implicit pentru umanitate.

Atâta timp cât părințîi nu sunt pregătiți putem mult și bine să le dăm cele mai bune explicații pedagogice, acestea nu le va servi la nimic, și dorind să aplice noțiuni neîntelese ei vor face chiar mai mult rău copiilor lor.

Câti oameni care vor să aibă copii se preocupă să știe dacă îndeplinesc într-adevăr condițiile necesare: dacă sunt sănătoși și posedă mijloacele materiale pentru a-i crește, și mai ales dacă au calitățile necesare că să fie pentru acești copii un exemplu, o siguranță, un sprijin în toate circumstanțele vieții! Ei nu se gândesc de obicei, la toate aceste lucruri. Ei aduc pe lume copii, iar aceștia vor crește singuri, prin propriile puteri, se vor descurcă cum vor putea și într-o zi vor avea ei însisi copii în condiții la fel de jalnice că și părinții lor.

Sunt mulți tineri, băieți și fete care doresc să se căsătorească fără să se gândeasca că trebuie să se pregătească pentru viitorul lor rol de tati și mame. Când întâlnim anumite tinere femei însarcinate, ne gândim într-adevăr  dacă…. nu vedem oare un copil care poartă în pântece un alt copil! Atunci la ce ne folosesc toate acestea? Este preferabil să nuâ vem copii atâta timp cât nu suntem pregătiți, dacă nu, o vom plăti foarte scump.

Să ne pregătim, dar cum să o facem?

A fi pregătit înseamna a avea gânduri, sentimente, o atitudine ce vor atrage într-o familie ființe excepționale. Da, nu este întâmplator dacă un copil sau altul se naște într-o familie: în mod conștient sau nu, și cel mai adesea inconștient, părințîi sunt aceia care l-au atras. Iată de ce părinții sunt responsabili atât de soarta umanitățîi prin aducerea pe lume a sufletelor dar și de soarta propriilor lor copii. Iată de ce părinții ar trebui să ceară în mod conștient ajutorul geniilor, al divinităților. Fiindcă ei își pot alege copiii: iată ce majoritatea lor nu cunosc.

            Trebuie deci că totul să fie revizuit de la început, iar începututl înseama momentul conceperii copiilor. Părinții nu se gândesc că trebuie să se pregătească cu luni de zile înainte, cu ani, că și pentru un act sacru. Adesea, după o seară de chef, după ce au mâncat și au băut mult alcool, ei concep un copil! Iată momentul pe care l-au ales, dacă mai putem spune că l-au ‘ales’! Ei puteau să aștepte un moment de pace, de luciditate, un moment în care domnea între ei o mare armonie. Dar nu, ei așteaptă să fie excitați de alcool și să nu mai știe unde se găsesc; în această situație se concepe un copil! Ce elemente credeți că vor introduce în el? Un copil care vine pe lume încarcat cu asemenea elemente nu poate fi decât prima victima a propriilor părinți. Atunci pe cine trebuie să educăm mai întâi? Mai întâi trebuie educați părințîi și nu copiii.

Dacă părințîi nu înceteaza să ofere acasă copiilor spectacolul disputelor lor, al minciunilor, al necinstei lor, cum își pot oare imagina că îi vor putea educa? S-a observat că un bebeluș se poate îmbolnavi manifestând și tulburări nervoase că urmare a certurilor dintre părințîi săi: chiar dacă el nu a asistat la acestea, disputele creează în jurul lui o atmosfera lipsită de armonie pe care el o resimte, fiindcă este înca foarte legat de părințîi săi. Bebelușul nu este conștient, dar este totuși foarte receptiv, corpul sau eteric fiind acela care primește șocurile.

            Părinții trebuie să fie conștienți de responsabilitățile lor. Ei nu au dreptul să invite să se încarneze spirite  dacă nu sunt capabili să se ridice la înaltimea sarcinii lor. Îi vedem pe unii părinți comportându-se într-un mod neverosimil încât nu te poți abține să nu întrebi: ‘Își iubesc cu adevărat copiii?’ Dacă ar fi întrebati, ei s-ar indigna: ‘Cum așa? Dacă ne iubim copiii! Evident, îi iubim! Ei bine, nu s-ar crede asta, pentru că dacă i-ar iubi, și-ar schimbă atitudinea, ar începe să corecteze anumite slăbiciuni în ei, slăbiciuni ce se reflectă negativ asupra lor. Ei nu depun însa nici un efort, această este iubirea lor?….’

 Părinții trebuie să înteleaga că nu au voie să aducă pe lume spirite, să facă copii numai pentru a-și satisface poftele, dorințele sau pentru a-și da frâu liber acestui instinct atavic de procreație. Acest instinct există, bineînteles, dar trebuie înteles într-un mod mai spiritual: trebuie că gândul, sufletul, spiritul să participe la acest act, așa încât copilul să fie legat la o lume superioară. Din nefericire, în general, în majoritatea cazurilor, oamenii se mulțumesc să ramâna într-o stare de animalitate: ei manânca, beau, procreaza că și animalele, nu găsim nimic spiritual în faptele lor. Iubirea nu are nici o importantă, plăcerea este cea care contează, iar această plăcere de câteva minute o vor plăți întreaga viață și o vor plăti și copiii lor.

            Să urmărim mai detaliat această problema a concepției

            Pentru că un copil să vină pe lume, trebuie că tatăl să ofere germenele mamei, iar mama să poarte aceste germene la maturitate. Putem spune deci că tatăl este creatorul, iar mama formatoarea. Acest germene pe care îl da tatăl este un rezumat, o condensare a propriei sale chintesente. Tot ceea ce el a trăit, ceea ce trăiește, este exprimat acolo, în germene. Deci, după modul sau de a trăi, tatăl oferă un germene de calitate mai bună sau mai slabă.

 Întregul nostru mod de viață se înscrie, se înregistreaza în noi, în cromozomii celulelor noastre. Fiecare celulă are o memorie. Nu ajută la nimic să joci teatru în față altora, aratându-te drăguț, cinstit, milos: ceea ce gândim, ceea ce simțim în forul nostru interior se înregistreaza și se transmite că moștenire din generație în generație. Iar dacă sunt boli, vicii care se înregistreaza, o dată ce au fost transmise, veți merge să căutați profesori, școli și medici că să vindecați copilul! Dar este prea târziu, nu mai este nimic de făcut. Totul se transmite și dacă nu se manifestă la primul copil, se va manifestă la cel de-al doilea sau al treilea. Trebuie să întelegem că natură este statornică și autentică.

 Constituie o greșeală faptul de a crede că ceea ce  bărbatul oferă femeii în momentul concepției este mereu același lucru. Dacă un bărbat nu a lucrat niciodată asupra lui însusi pentru a se înnobila și purifică, el va da mamei germenele unei ființe obișnuite sau chiar al unui criminal. Să luăm un exemplu: rolul unui robinet este acela de a face că apă să curgă iar această apă poate fi murdară sau curată. Acela care întretine mereu în sine gânduri, sentimente rele, nu poate raspândi decât apă murdară, în timp ce acela care nu înceteaza să lucreze pentru bine, pentru lumina, oferă apă limpede ce învioreaza. Să nu va mirați: germenele pe care bărbatul îl oferă femeii în momentul concepției este diferit în funcție de gradul sau de evoluție.

 Așa cum samânta plantată în pamânt poartă în ea proiectul a ceea ce va fi copacul sau floarea, tot așa și germenele pe care tatăl îl oferă mamei are deja în sine proiectul a ceea ce va fi copilul, capacitățile, aptitudinile lui sau, dimpotrivă, lacunele, tarele sale. Cât despre mama, în timpul celor nouă luni de sarcina, ea aduce materialele ce vor servi la realizarea acestui proiect, și aici sunt foarte multe lucruri importante de care ea poate să țînă seama. În timpul celor nouă luni de sarcina, mama nu lucrează numai asupra formării corpului fizic al copilului, ea lucrează fără să știe asupra germenului pe care bărbatul i l-a dat creând condițîi favorabile sau nefavorabile dezvoltării diferitelor caracteristice conținute în acest germene. Dar cum lucrează ea? Ea își supraveghează gândurile, sentimentele, viață pe care o duce. Acest întreg proces duce la consecințe de cea mai mare importantă pentru întreaga omenire. Odată plantat un grăunte în pamânt el atrage din eterul în care se scaldă toate elementele ce corespund naturii sale. Aceste elemente se depun pe grăunte și astfel el se va dezvoltă după elementele pe care le-a atras. Acest fenomen se regăsește la femeia însarcinata, fiindcă ea poartă de asemenea în sine grăunțele. Grăunțele este germenul viu pe care tatăl l-a depus în pântecele ei; acest germene este o imagine: uneori a unui bețiv, a unui criminal sau a unei ființe obișnuite, alteori cea a unui geniu, a unui sfânt. Când o femeie este însarcinata, un curent circulă între creierul ei și germene. Creierul este legat de Sursă de energie cosmică, Dumnezeu, de unde primește curentul, iar acest curent circulă apoi de la creier la embrion. Știm că sângele scaldă în mod egal toate organele și toate celulele: în el sunt dizolvate toate materiile. Capul furnizează gândurile ce regenerează sângele. Germenele poate fi minunat, dar dacă mama poartă în minte gânduri ‘plumburii’, întunecate (simbolic vorbind), să nu se mire dacă, mai târziu, copilul sau se va naște învaluit în plimb, adică va fi o fire vicioasă, pesimistă, bolnăvicioasă. Trebuie înteles că germenele nu este decât un mulaj, și admitând chiar că acest mulaj reprezintă o figura minunată, dacă este reprodus apoi într-un material ieftin, medalia își pierde din valoare (simbolic vorbind).

            Să presupunem că o mamacunoaste aceste legi și se hotărăște să le folosească pentru a-și aduce copilul pe lume. Din momentul în care a primit germenele în pântecele ei, ea își disciplinează mintea și emite numai gândurile și sentimentele cele mai înalte. Circulația se stabilește și sângele ce parcurge corpul aduce germenului materiale superioare. Copilul crește, învalui de aceste veșminte de aur, iar când se naște, el este robust, frumos, nobil, capabil să învinga toate greutățile, bolile și influențele rele.

            Cea mai mare parte a mamelor nu se tem de influență stărilor lor interioare asupra copilulu pe care îl poartă; ele vor începe să se ocupe de el imediat după ce se va naște…. îi va da educatori, profesori etc. Nu, odată ce copilul s-a născut, este deja prea târziu, el este determinat! Nici un pedagog, nici un profesor nu mai poate transformă un copil atunci când elementele pe care le-a primit în trupul mamei sale sunt de calitate inferioară. Un învatator, un profesor pot face multe dar numai pentru instruirea copilului, ei nu pot schimbă natură lui profundă. Dacă natură profundă a copilului este deja defectuoasă, putem să îi dăm cei mai buni educatori, el nu se va schimbă. Oricare ar fi tratamentul pe care îl va suportă plumbul, el va ramâne tot plumb; chiar dacă l-ați lustruit bine, l-ați pilit, l-ați tăiat pentru a-l face să strălucească, după câteva minute el se înnegreste din nou, pentru că este plumb. Un copil trebuie făcut din aur, nu din plumb. Și chiar dacă v-a trebui să trăiască în cele mai vitrege condițîi, un astfel de copil va ramâne incoruptibil pentru că esență lui este pură.

            Întelegeti acum cât de important este că o femeie să aibă în minte gânduri luminoase. Datorită acestor gânduri, germenele care crește în ea va absorbi zilnic aceste materii pure, superioare și petioase, și astfel ea va da viață unui artist remarcabil, unui savant sclipitor, unui sfânt, unui mesager al Domnului. Mama poate savârsi miracole mari deoarece ea posedă cheia forțelor vieții.

 Părinții cer că în copii lor să existe o mică scânteie. Dacă se suflă asupra acestei scântei, ea poate deveni un foc aprins, dar o scânteie nu reprezintă nimic dacă nu este alimentată. Pentru că să crească, ea trebuie neîncetat să fie alimentată cu lemne, în mod simbolic, și să se sufle asupra ei. 

 Este cunoscut faptul că în timpul sarcinii, multe femei cad pradă unor dorințe bizare, unor impulsuri necontrolate pe care nu le-au resimțit niciodată pâna atunci; dar ceea ce nu cunoaștem însa, este cauza acestor fenomene. Femeia însarcinata este adesea vizitată de entități malefice care doresc să participe mai târziu la viață copilului, ele o împing pe mama să se poarte astfel încât procesul aducerii pe lume a copilului să se facă în cea mai mare dezordine, ceea ce va permite mai târziu acestor entități să pătrundă în copil, să vină și să plece din sufletul sau și să se hrănească prin intermediul sau. Este posibil să-ți dai foarte repede seama de acest lucru.

            Dacă mama lasă de dorit în timpul sarcinii, permitându-și anumite lucruri, atrage astfel entități care cer să ramâna în copil și să profite de el. Aceste entități sunt acolo asteptând momentul favorabil pentru a se exprimă.

            Pe întreaga perioada a sarcinii, mama trebuie să vegheze la protecția copilului. În mod conștient, prin gânduri, ea trebuie  să creeze în jurul lui o atmosfera de puritate și lumina pentru a-l pune la adăpost de atacurile entităților malefice, dar și pentru a lucra în colaborare cu sufletul care se va încarna. Fiindcă, contrar a ceea ce gândesc unii, sufletul nu întră în corpul copilului în timpul sarcinii. Este adevărat că în pântecele mamei copilul trăiește, inima lui bate, el se hrănește dar sufletul lui nu a intrat înca în corpul sau, el nu întră decât în momentul nașterii, odată cu primul suflu, cu prima respirație. Pâna atunci, sufletul stă în preajma mamei și lucrează în colaborare cu ea la contrucția diferitelor sale corpuri (fizic, astral, mental….) În general, mama nu-și da seama de această lucrare fiindcă nu este destul de sensibilă și de luminată. Dar chiar dacă ea nu poate să vadă acest suflet, ea poate cel puțîn să îi adreseze rugăciuni, spunându-i: ‘Iată, îți voi oferi cele mai bune materiale, te voi ajută, dar încearca și tu să aduci anumite calități pentru că acest copil să devină un artist, un filosof, un savant sau un sfânt.’

            În momentul în care mama pronunță cu toată dragostea aceste cuvinte care sunt puternice, magice, ea emană deja anumite particule, iar spiritul copilului care trebuie să se încarneze le ia că materiale pentru a construi diferitele sale corpuri. Copilul însusi nu deține nimic, el primește toate materialele de la mama să. De aceea, oferindu-i-le, ea trebuie să fie foarte conștientă și, prin gândurile și sentimentele ei, să nu îi dea decât particulele cele mai luminoase, cele mai pure.

            Toate aceste fenomene din lumea invizibilă sunt necunoscute majoritățîi oamenilor. Aceste noțiuni va pot face sensibili în față acestei lumi subtile, impalpabile, dar reală, mai reală decât însati realitatea. Datorită lor veți deveni mai conștienți, mai atenți la toți curenții ce va influențează, la toate prezențele care va înconjoara. Și tocmai această conștiința va va face capabili să lucrați pentru bine.

            Bărbații și femeile nu trebuie să uite niciodată că ei, copiii pe care îi vor avea într-o bună zi, vor reflectă într-un fel sau altul propriul lor mod de a gândi și de a trăi. Pentru că tot ceea ce se petrece în mintea sau inima unui om se împlineste mai devreme sau mai târziu; fiecare dintre gândurile, dintre dorințele sale, în momentul apariției în el, este viu, iar copilul care vine pe lume există deja în mintea sau în inima tatălui sau a mamei. Dacă atunci când crește copilul vostru devine un înger care va ajută, înseamna că ați păstrat în voi o idee minunată de-a lungul anilor, o idee care s-a încarnat acum, în copilul vostru și care, prin intermediul lui, continuă să va ajute. Dar dacă acest copil va va cauza numai griji, să știți că el este încarnarea unei idei criminale pe care ați întretinut-o.

            Un copil care se naște nu se naște din nimic. Iar dacă va întrebati din ce se naște…. acesta este răspunsul: Că să știți ceea ce aveți în mintea voastră.’ În acest fel bărbații și femeile învata să se cunoască: prin intermediul propriilor copii.

            Un plan pentru viitorul omenirii

            Pentru a remedia situațiile naționale sau internaționale se prezintă tot felul de planuri: politice, financiare, economice, militare, planuri de o asemenea concepție, de o asemenea inteligență, de nemaiauzit! Suntem obligați să fim încântati. Numai că aceste planuri nu au folosit niciodată la mare lucru pentru că nu privesc decât domeniul material: perfecționarea tehnicilor, îmbunatatirea producției, construirea de laboratoare, de universități, creșterea sau diminuarea înarmarii etc…. iar omenirea se găsește mereu în aceeași dezordine, în aceleași nenorociri. Atunci, vazând toate acestea, ne întrebam: oare nu există nici o speranța pentru destinul umanitățîi? Pentru un viitor de lumina, de pace, adevăr, libertate, dreptate și fericire pentru oameni pe Pamânt. Ba da, există unul și este chiar foarte simplu.

 În loc să lăsăm statele să continue să cheltuiască miliarde și miliarde pentru spitale, închisori, tribunale, școli le sfătuim să se ocupe numai de femeile însarcinate: cheltuielile nu vor fi așa de mari iar rezultatele vor fi infinit mai bune. Cerem deci că statul să amenajeze terenuri în regiuni foarte frumoase și curate, bine amplasate, iar acolo să se construiascalocuinte într-un stil și în culori aparte (indicate imediat). Acolo vor fi de asemenea, parcuri cu toate speciile de copaci și flori, bazine și fântâni cu apă…. și tot acolo femeile însarcinate vor veni să locuiască pe perioada sarcinii, vor fi hrănite și întretinute pe cheltuiala statului pe toată perioada sarcinii.

 Ele își vor petrece tot acest timp în frumusețe și poezie, citind, plimbându-se, ascultând muzică. Ele vor asista la conferințe unde vor fi învatate ce fel de viață să ducă în timpul sarcinii: ce trebuie să manânce, dar mai ales lucrarea pe care trebuie să o facă cu gândurile și sentimentele lor asupra copilului care se va naște. Soțîi vor putea, bineînteles, să vină să le viziteze, vor fi învatati despre felul în care să se comporte cu ele pentru a le ajută în lucrarea lor. Atunci, veți vedea în aceste condiții de pace, de calm, de frumusețe, vor aduce pe lume copii asupra cărora Cerul întreg se va revarsă. În timp ce acum, dintre toate spiritele care coboară să se încarneze, unele coboară cu mare greutate din Cer, dar de unde vin celelalte?…. Porțile sunt închise pentru spiritele Cerului, ele nu pot pătrunde în trupuri pregătite în impuritate, răutate și dezordine. Iată de ce omenirea nu se ameliorează. Bineînteles, într-un final ea se va îndrepta, dar după milenii, după catastrofe mari și suferințe. Iar cu ajutorul acestui plan, ea se poate ameliora chiar foarte repede, fără să treacă prin fel și fel de suferințe. Tot progresul tehnologic, toate schimbările ce au fost aduse pâna în prezent din punct de vedere tehnic, econimic, medical etc, nu au îmbunatatit specia umană care trăiește în continuare în aceleași pasiuni, în aceleași răutăți că și mai înainte! Totuși, putem îmbunatati omenirea, dar cu condiția să începem cu începutul: mama în perioada în care își poartă copilul.

            Dacă ați ști în ce condițîi trăiesc uneori femeile însarcinate! Ele locuiesc în cocioabe fără lumina, fără spațiu și tot ele sunt acelea care trebuie să facă și să suporte totul. Ele merg și la piață, iar soțul care este beat, sau furios pentru că nu a găsit de lucru, sau a fost insultat de prieteni, vine să se descarce pe soția lui, și chiar o lovește. Atunci, în ce stare de spirit își poartă ea copilul?…. În loc să construim spitale pentru aceste            mame, ar fi mult mai bine să le oferim posibilitatea să-și aștepte copilul în condițîi ideale. Apoi, să se reîntoarca în cocioabe, dacă trebuie: copilul lor le va construi palate; da, el este acela care, datorită talentelor și capacităților sale, își va scoate părinții din mizerie.

 Nimeni nu se preocupă de condițiile în care femeile își aduc pe lume copiii, și apoi evident, când ne găsim în față unei asemenea  mulțimi de dezechilibrați, de bolnavi, de criminali, construim case specializate, spitale, închisori, mărim numărul educatorilor, al doctorilor, al polițiștilor. Dar acestea nu servesc la nimic. Iar dacă vom continuă să cheltuim miliarde pentru a ameliora, să spunem așa, psihologia și pedagogia, nu vom ajunge niciodată să schimbăm această chintesența pe care mama a dat-o la început. Numai metodă propusă este eficientă.

            Nici un educator, nici un doctor nu poate schimbă natură profundă a unui copil. Putem doar să slefuim puțîn, atâta tot; toate îmbunatatirile pe care vom încerca să le aducem apoi caracterului sau nu constituie decât un fel de dresaj. Exact același lucru se întâmpla cu sălbaticii: ajungem să îi educăm puțîn, să îi învatam cum să manânce, cum să se îmbrace, dar acestea nu durează: o dată ce s-au întors în tribul lor, ei redevin exact ceea ce erau înainte. Dacă un om este un criminal sau sfânt, nimeni nu îl poate schimbă; este posibil că în mod superficial, pentru scurt timp, să fie influențat, dar în profunzime el va ramâne întotdeauna ceea ce este.

            Acest plan pentru viitorul umanitățîi poate fi criticat de oameni pentru că nu este științific…. Dar ei nu au dreptul să îl critice înainte de a-l încerca. Bineînteles, nu se va aranja totul dintr-o dată, este nevoie de mai multe generațîi. Chiar dacă părințîi fac o lucrare susținută de purificare, nu vor putea să scape de moștenirea slăbiciunilor și a viciilor pe care le-au primit de la proprii părinți. Dar dacă sunt atenți, deja de la prima generație, în ciuda elementelor vicioase ce se vor strecura înca în copii lor, latura bună este cea care va ieși în evidență. A două generație va fi mai bună, a treia și mai bună și, puțîn câte puțîn, toate aceste elemente rele ce existau din trecut vor dispărea. Trebuie deci că oameni inteligenți și responsabili să se decidă să înteleaga importantă lucrării care se face în trupul mamei în perioada sarcinii, și cum o mama instruită de aceste legi, înconjurata cu grijă și afecțiune, și susținută de condițîi materiale corespunzătoare, are posibilitatea de a formă nu numai corpul fizic al copilului, dar și corpurile sale astral și mental (adică corpul sentimentelor și cel al gândurilor), cu ajutorul celor mai bune materiale.

            Oamenii, cadrele medicale sunt înca sceptici la a crede cât de mult influențează gândurile mamei copilul sau. Este adevărat că anumiți biologi care au făcut experiențe pe șoareci au descoperit că stările de frică și de neliniște trăite de mama șoarece în timpul gestației se reflectau ulterior asupra progeniturii sale. Ei da, înca o dată vorbim despre șoareci! Se studiază șoarecii în loc să se studieze femeile are aduc de milioane de ani copii pe lume. Da, șoarecii îi învata pe oameni ce este adevărat și ce este fals! S-au construit laboratoare pentru a se studia șoarecii și se acordă o mare importantă acestor laboratoare, în timp ce laboratoarele naturi care au fost create de la începuturi și care sunt mult mai bine dotate decât laboratoarele oamenilor nu mai contează! Avem nevoie de mărturii despre șoareci! Șoarecii vor fi cei care vor instrui acum omenirea. Și atunci, ce se întâmpla cu femeile? Dar este foarte jignitor pentru ele.

 Pentru femeile însarcinate care au perioade agitate în timpul sarcinii este bine să știe că peste câtiva ani toate agitatiile, tulburările și grijile lor la o anumită luna de sarcina se vor reflectă într-o anumită perioada a viețîi copilului…. dar noi așteptăm răspunsul de la șoareci, și asteptând, pamântul s-a populat cu monștrii! Admitând totuși faptul că biologii au înteles acum, deși nu este sigur, că ceea ce este adevărat pentru șoareci este și mai adevărat pentru femei, ei ramân oricum în întârziere pentru că trebuie să reeduce omenirea dar cu încetineala metodelor lor mai au nevoie înca de secole. De altfel, măcar de ar face ceva pentru că femeile să beneficieze de descoperirile lor! Ei vor continuă să se ocupe de șoareci și nu vor învata femeile despre ce trebuie să facă pe perioada sarcinii.

 Iată de ce acum lansăm o chemare femeilor din lumea întreaga: ‘Treziți-va dragi femei, fiți conștiente de această sarcina măreață pe care v-a încredintat-o Dumnezeu. Sunteți detinatoarele secretelor nemaiauzite prin care puteți regenera umanitatea. Dar voi nu o știți și va jucați cu aceste secrete…. Luați aminte la misiunea voastră, iar pe de altă parte, bărbațîi se vor ocupă să va pregătească cele mai bune condițîi posibile pentru a duce la bun sfârsit această lucrare măreață și magică.’ Desigur, ascultând toate acestea, multe femei vor spune: ‘De-a lungul secolelor am arătat iubire și bunătate, dar bărbații nu ne-au înteles, ne-au batjocorit.’ Da, din nefericire, majoritatea bărbaților se comportă că niște copii egoiști. Dar dacă ei sunt așa, înseamna că femeile sunt cele care nu au știut să-și joace rolul de mame, nu au aplicat legile spirituale pe când îi purtau în pântec și acum suportă consecințele proastei lucrări pe care au făcut-o.

            Natura a dat femeilor puteri pe care ele nu le folosesc sau pe care le utilizează în mod greșit. Ele trebuie să conștientizeze aceste puteri, să știe că de ele depind întreg viitorul speciei umane. Dacă femeile vor să înteleaga, ele vor constitui o putere deosebită în lume, nimic nu le va putea rezistă. Dar ele trebuie să se unească pentru un ideal formidabil. Pentru moment, ele sunt dezbinate, cu excepția momentului când este vorba de a seduce un bărbat și a-l atrage în capcanele lor; de aceea ele nu sunt înca puternice cu adevărat. De acum înainte, trebuie că toate femeile de pe pamânt să se unească cu voință de a regenera umanitatea. În pofida inteligenței, a capacităților lor, bărbațîi nu pot mare lucru în acest sens. Femeia, mama este cea care a primit această misiune întrucât natură i-a dat puterea de a influență copilul care se va naște. Femeile pot deveni conștiente de această misiune măreață, și de asemenea pot să lumineze peste tot în lume pe cei care sunt înca neștiutori. Acest ideal, această dorința de a deveni folositoare, va va umple inima, sufletul, spiritul. a veți simți mereu inspirate, destinse, bogate, fiindcă acest ideal de a contribui la bunăstarea omenirii va va susține, va va hrăni. Atât timp cât nu veți avea acest ideal în sufletul vostru, nimic nu o să va mulțumească; orice ați avea, va veți află mereu în aceeași stare de secatuire, de insatisfacție. Numai această preocupare de a îndeplini misiunea pe care Dumnezeu v-a dat-o și de a face ceea ce așteaptă Cerul de la voi, va va face strălucitoare, luminoase, fericite.

Creșterea și îngrijirea copiilor

 În societate se produce un anumit număr de schimbări ce nu sunt întotdeauna favorabile educației copiilor. De exemplu, femeile lucrează din ce în ce mai mult, dorindu-și să se simtă la fel de independente că și bărbațîi, și cum slujba le da această independența copii sunt dați la creșă sau la grădiniță la vârste din ce în ce mai timpurii, dorindu-și să facă carieră. Dar această carieră le obligă să-și neglijeze copiii care, venind de la școală, adesea nu găsesc pe nimeni acasă: mama și tată sunt la serviciu! Atunci copiii se descurcă așa cum pot…. și se descurcă foarte bine facând prostii departe de privirile părinților lor cărora le devin de altfel tot mai străini!

            Nu spunem aici că mamele nu trebuie să lucreze, doar observăm consecințele acestor obiceiuri asupra educației copiilor. Nu avem dreptul să judecăm pe nimeni, stă în puterea fiecăruia să își administreze viață, familia așa cum crede de cuviință, însa părințîi să știe că nimic nu poate înlocui prezența mamei acasă pentru un copil, cu condiția că ea să fie cu adevărat prezența, bineînteles, și să-și îndeplineasca rolul de adevărată educatoare.

            Mulți spun: astăzi trăim în cea mai ușoară epoca, cu cele mai bune condițîi de trăi, cu tot confortul la un click distanță sau apasând pe un buton, ei da, vorbiți despre progresul tehnologic, despre industrializare…. Desigur, putem da vină întotdeauna pe factorii exteriori, însa nu aceștia sunt cu adevărat responsabili de copiii noștri și nici de modul în care ne trăim viețile. și mai mult, uitați-va în jur să vedeți unde l-a dus acest confort pe om. Nu era obligatoriu că progresul tehnic să îl conducă pe om la o situație catastrofală. Oamenii însisi sunt aceia care, datorită necunoașterii, egoismului, poftelor lor, s-au pus într-o asemenea situație. Condițiile sunt mereu de vină, dar oare cine le-a creat? Ele nu au căzut din cer. Progresul tehnic era un lucru bun, el putea să ușureze sarcina omului; de ce omenirea a procedat astfel încât să ajungă să-și absoarbă toate energiile și să-și cauzeze propria ruină?

 În orice caz, nimic nu justifică faptul că, sub pretextul că sunt ocupăți, părințîi își lasă copiii singuri sau îi încredinteaza altora: menajerei, vecinei…. De ce i-au mai adus atunci pe lume? Dacă nu doreau să se ocupe de ei, ar fi fost mai bine să îi lase acolo unde se aflau. Acești părinți vor primi niște lecțîi, și proprii lor copii vor fi aceia care le vor administra, care îi vor face să sufere. Din moment ce i-au chemat pe această lume, le-au dat un trup, trebuie să se ocupe de ei și nu să treacă această sarcina în grijă altor persoane. Dumnezeu știe ce prostii sau porcării le pot inocula aceste persoane!…. să nu intrăm însa în amănunte.

            Părinții sunt atât de inconștienți! În loc să-și alăpteze ea însasi propriul copil, mama îl încredinteaza unei femei oarecare, obeză, care are mult lapte, fără să fie preocupată de bolile sau viciile pe care această le poate transmite copilului prin intermediul laptelui ei. Copilul primește din lapte câute ceva din caracterul femeii care îl hrănește. Iată de ce este important că mama să fie ea cea care își hrănește copilul, și facând acest lucru să îi dăruiască multă iubire. Astfel, copilul nu o va părăși niciodată, nu o va face să sufere pentru că o dată cu laptele el a fost hrănit și cu iubirea mamei.

 Înainte de naștere, mama își hrănește copilul cu sângele ei; apoi odată născut îl hrănește cu laptele sau. Simbolic, sângele, care este roșu, reprezintă viață, forță, activitatea. Iar laptele, care este alb, reprezintă pacea, puritatea; el este un principiu de armonie ce vine să echilibreze tendințele pur biologice reprezentate de sânge. Iată de ce toți copii care nu au fost hrăniți cu laptele mamei lor nu se pot manifestă mai târziu în plenitudine. Laptele altor femei sau al animalelor nu conține pentru copil aceleași elemente că acela al mamei.

            Mama care își hrănește copilul îi va transmite prin lapte o iubire și o tandrețe de care el are absolută nevoie pentru a se dezvoltă. De aceea, ea nu trebuie să îl hrănească atunci când este nervoasă sau prost dispusă, fiindcă toate aceste stări negative otrăvesc laptele și copilul primește elemente care îl pot îmbolnavi fizic și psihic. Mamele trebuie să fie foarte atente și să se pregătească întotdeauna pentru a-și alapta copiii în cea mai bună stare cu putință.

            Multe mame, din motive estetice, superficiale, dau câte un biberon copilului sau lasă pe altcineva să îl hrănească. În acest timp, ele se duc la chefuri, la serate, la reuniuni și găsesc mai amuzant să-și păstreze sânii pentru bărbați, soț sau ământ, întrucât se pare că alăptatul deformează sânii!…. Observăm acum atâta deviație și dezordine în acest domeniu! Este motivul pentru care din ce în ce mai mulți copii devin niște străini față de părințîi lor și se îndeparteaza de ei: pentru că nu au fost hrăniți cu iubire, cu laptele mamei. Acestea sunt fapte ce au fost verificate.

            Când mama își hrănește copilul, ea trebuie să o facă conștient, gândindu-se la el, vorbindu-i, pentru a-i dărui o parte din inima să, din sufletul sau, din chintesența să. Un copil hrănit în acest fel își va iubi întotdeauna mama; chiar dacă ea este neștiutoare, chiar dacă nu este frumoasă, el o va adoră. Copilul trebuie conceput în iubire și hrănit în iubire. Mamele nu au înca conștiința suficient de deschisă și impersonală, ele nu-și dau seama de importantă misiunii lor de educatoare. Nimeni nu se ocupă de adevărată pedagogie și iată de ce la ora actuală totul o ia razna.

            Priviți ce devin toți acești copii care au fost părășiți și încredintati altora și cărora le-a lipsit iubirea tatălui sau a mamei lor…. În Statele Unite mulți să găsesc pe străzi, unde așteaptă că cineva să le propună să se culce cu ei pentru bani. Sute de copii de opt, zece, doisprezece ani fac trotuarul acum…. Înainte, erau mai ales fete, acum sunt însa și băieți foarte tineri. Când sunt întrebati, acești băieți foarte tineri spun: ‘De ce îi urmați pe acești bărbați? – Pentru că sunt amabili cu noi. Nu o facem numai pentru bani. Ei ne oferă afecțiune, în timp ce părințîi noștri ne-au bătut, ne-au alungat, ne-au părăsit.’ Bineînteles, copiii au nevoie de iubire!

 Ocupați-va de copiii voștri! În acest moment, mulți părinți consideră educația inutilă. Ei au fost convinși că trebuie să-și lase copilul să se dezvolte singur, fără vreo intervenție din exterior, fiindcă orice intervenție riscă să îi distrugă originalitatea; numai în libertate calitățile lui se vor dezvoltă în mod natural. Ce greșeală! În fiecare copil doarme cerul și infernul, iar viitorul copilului depinde de tendințele pe care părințîi încearca să le trezească și să le dezvolte în el. Uitați un exemplu: o copila tânara și pură, cea mai nevinovată, cea mai bine educată; ea pare incapabilă să facă cea mai mică prostie, dar dacă este incitată, dacă este pusă în anumite condițîi ce îi trezesc sexualitatea, veți fi uimiți vazând ce este în stare să facă această creatură angelica! Fiecare este capabil să facă tot binele și tot răul, acest lucru depinde de condițiile pe care i le creați, de intențiile pe care le treziți în el.

 Natură umană are două lături, două aspecte: unul celest, celălalt infernal, iar după metodele pedagigice pe care le folosesc, părințîi favorizează fie pe unul, fie pe celălalt, dacă ei nu veghează, vor vedea urmările! Trebuie să fie foarte atenți, cu atât mai mult cu cât formarea copilului nu s-a încheiat. În timp ce crește, când se formează, el este invadat de energii ce caută o cale, și nu este momentul să avem o încredere oarbă și să ne închipuim că am adus pe lume un mic înger. El va deveni un înger, da, dar cu condiția că voi să fiți atenți, inteligenți, întelepti, iar dacă sunteți neglijenți sau neștiutori, veți vedea ce diavol va ieși!

            O nouă întelegere a iubirii materne

 Să presupunem că o față tânara pune pe primul loc viață spirituală: ea se roagă, meditează, face exercițîi pentru a se apropia cât mai mult posibil de un ideal pe care și-l dorește. Dar iată că se mărită, are un copil…. Ei bine, ea va pune pe primul loc viață conjugală, de familie, viață copilului și va renunta la restul. Să analizăm această atitudine.

 Desigur, toată lumea o va aprobă pe această tânara femeie, oamenii considerând normal faptul că ea să sacrifice viață spirituală în favoarea copilului; ea este mama iar el este copilul ei…. Toate mamele și toți tațîi îi vor da dreptate: în ochii unei mame nimic nu trebuie să fie mai important decât copilul sau, ea trebuie să încalce toate legile divine pentru el, iar dacă acest copil se îmbolnaveste sau moare, ea se supără pe Dumnezeu, acuzându-L de nedreptate și cruzime. Astfel întelegem iubirea și toată lumea este fermecată de această iubire. Însa o femeie care este legată de copilul sau în asemenea măsură încât să îl uite pe Domnul dovedește de fapt că ea se iubește doar pe sine, nu se gândeste decât la ea și nu la copil.

            Da, este clar: îndepartându-se de Cer pentru a se dedică copilului, ea îl smulge pe acesta de la viață divină care este adevărată viață, îl smulge din această imensitate de lumina și pace de care copilul nu mai poate beneficia. În dragostea ei prostească, ea îl face să părăsească singurul loc în care ar fi fost fericit și în siguranță, unde ar fi devenit nemuritor. Crezând că îl salvează, ea îl conduce spre infern, tinându-l departe de frumusețe și armonie. Deci, vedeți, de mii de ani există o neîntelegere care se perpetuează în societate. Mama careîși iubește copilul nu trebuie să îl îndepartreze de Cer de unde toate creaturile trebuie să se lumineze. Dacă ea îl uită pe Dumnezeu pentru a se gândi numai la copilul ei, gândul ei nu va mai avea acele elemente subtile venite din regiuni luminoase, venite de la Divinitatea însasi, și ea îl hrănește cu ceva mort.

            O mama care nu-și păstrează obiceiul de a merge alături de Dumnezeu nu poate raspândi în jurul copilului ei particule vii și luminoase care să facă din el o ființă excepțională. Ea va fi săracă, nu va putea să îi dea nimic. Iubirea ei obișnuită va concepe un copil obișnuit. El va fi probabil sănătos, bine îmbracat, dar va ramâne mediocru, pentru că va fi educat departe de prezența Domnului. În timp ce mama instruită în știință spirituală va merge către Dumnezeu și Îi va spune: ‘Doamne vin în preajma Ta pentru că Tu să îmi dai pentru copilul meu lumina, iubirea, sănătatea, frumusețea Cerului….’ Și când ea va reveni, îl va impregna pe acesta cu elemente pe care mamele obișnuite nu le-au cunoscut și nici simțit vreodată. Ele spun că nu au timp…. Da, dar iubirea lor egoistă nu le permite să aibă o asemenea filozofie, de aceea lumea continuă să fie populată cu ființe mediocre. A venit ziua în care toate acestea se schimbă acum. Mamele devin conștiente de importantă misiune de a schimbă întreaga rasă umană în timpul următoarelor două generațîi, când vor veni pe lume numai suflete pure, curate care transformă planetă și viață rasei umane în adevăr, libertate, lumina, pace, bucurie, abundență și divinitate. Așa este și așa va fi.

            Mama nu trebuie să se ocupe niciodată de copil înainte că ea să meargă lânga Dumnezeu pentru a lua viață și a o oferi copilului. De ce își închipuie ea că dacă îl lasă singur câteva minute, copilul ei va muri? Nu, chiar dacă copilul este în pericol de moarte în timp ce mama lui este plecată în preajma Domnului, când va reveni, ea îl va salva. Dar dacă neglijează să se ducă spre Dumnezeu că să ramâna alături de copil, în ziua în care poate, i se va întâmpla ceva copilului ea nu va mai putea să facă nimic pentru el. Câta vreme mamele și tațîi sunt legați de familia lor atât de mult încât nu îndraznesc să o părăsească din când în când pentru a merge să învete. să se instruiască, ei nu vor putea să le facă viață într-adevăr fericită. Nu îi putem transformă pe membrii familiei atât timp cât ramânem prea mult timp alături de ei. Nu este vorba de a-i părăși în chip fizic, ci de a-i părăși în concepțîi, adică a lasă deoparte o modalitate greșită de a-i iubi și a-i întelege. Veți spune: ‘Dar această este o cruciadă împotriva copiilor noștri!’ Deloc, și prin această metodă dovediți o iubire mai mare pentru copii voștri.

            Mulți părinți datorită iubirii lor oarbe, a slăbiciunii, a neputinței lor fac din copiii lor criminali. Și apoi spun: ‘Da, dar noi îi iubim….’ justificându-și lipsa de pedagogie și de psihologie prin această frază: ‘Noi îi iubim.’ Iată cum este înteleasa iubirea! În loc să spună: ‘Cât suntem de slabi și de proști!’, ei spun: ‘Noi îi iubim.’ O, nu, această nu este iubire.

 Mamele gândesc că e suficientă protecția lor pentru a-și pune copilul la adăpost. Ele vor să-și salveze copilul părăsindu-L pe Domnul. Dar ce protecție pot oferi când ele însele nu sunt protejate, fiincă întorc spatele marelui Protector? Cât orgoliu, câta vanitate! Cu o concepție atât de obișnuită despre iubire, mama nu își poate ajută cu adevărat copilul, pentru că în loc să își ducă copilul spre lumina, dimpotrivă, ea îl îndeparteaza. Pe primul loc în gândurile ei se află iubirea de sine, atâta tot. Nu este bine, iar într-o zi va trebui să plătească această eroare într-un fel sau altul: pentru că nu și-a îndeplinit datoria. Datoria ei era să se afle în Cer, și să-și conducă acolo și copilul.

 Nu trebuie niciodată să părăsim Cerul pentru nimeni: nici pentru copil, nici pentru nevasta, nici pentru soț, pentru că numai ramânând în Cer, vorbind simbolic, putem să le facem bine. Dacă părășiți lumina pentru a face plăcere nu știu cui, nu veți avea nici Cerul, nici pamântul, adică nu veți avea nici pe Domnul, nici pe cei pentru care ați făcut mari sacrificii și veți ramâne singuri. Trebuie să căutați Cerul și veți avea de asemenea și pamântul, fiindcă pamântul urmează întotdeauna Cerul, el i se supune și îl servește.

 Când sentimentalismul, atașamentul orb predomină, nu numai că nu îi veți ajută pe alțîi dar veți și suferi. Pentru a evita aceste suferințe, trebuie să puneți inteligență, întelepciunea și pe Dumnezeu pe primul loc, și din acel moment tot ceea ce iubiți va va aparține. Toți copiii pe care îi iubiți în chip divin sunt ai voștri, și ei va preferă pe voi decât pe mamele lor care îi iubesc în mod prostesc. Veți spune: ‘Dar nu este posibil! Legăturile de sânge sunt acolo….’ Dar să știți: aceste legături nu sunt cele mai puternice, există legături și legături.

            Numai cei pe care știți să îi iubiți, fie ei copii, bărbați, femei, va aparțîn. În aparență legăturile de sânge sunt cele mai puternice, dar în realitate se întâmpla deseori că membrii unei familii să nu aibă afinități unii față de alțîi pentru că aparțîn diferitelor familii spirituale. De exemplu, puteți să aparțineți fizic unei familii de țărani și spiritual unei familii de regi. Și invers, puteți fi în mod fizic copilul unei familii regale, în timp ce în realitate aparțineți unei familii de mizerabili și de vagabonzi.

            Adevăratul tată, adevărată mama își va părăși copilu, familia și, prin rugăciune, va pleca în lumea divină unde va adună bogațîi, și când va reveni, toți se vor găși în bunăstare; în timp ce acela care nu a înteles, va ramâne alături de familia să, dar ce îi va putea el aduce? Nu mare lucru, câteva mărunțișuri, niște pâine mucegăită rămasă prin sertare.

            Adevăratul tată, adevărată mama merg în lumea divină. Pentru cât timp? Această depinde: cel puțîn zece minute, poate o jumătate de ora…. poate o zi sau trei luni, și când revin, își revarsă bogățiile. Vedeți care este diferența. Dacă pretindeți că va iubiți copilul, analizați dacă îl iubiți. Dacă l-ați iubi ați merge în lumea divină prin rugăciune sau meditație cel puțîn zece minute, o jumătate de ora, pe zi și din acel moment, copilul vostru va trăi în belșug.     

 Mama face totul pentru copilul ei; îl iubește, se ocupă de el zi și noapte. Dar de ce acest copil ramâne unul obișnuit…. dacă nu devine un vagabond sau un criminal? Pentru că mama nu a învatat că putea să își proiecteze iubirea spre zonele sublime pentru a lua de acolo alte elemente de care copilul va avea nevoie mai târziu și să i le transmită: particule ce vor lucra asupra lui pentru a deveni o ființă excepțională. Cum poate o mama să creadă că având un spirit limitat, fiind neștiutoare, având preocupări prozaice, va putea obține elemente indispensabile pentru că mai târziu copilul ei să facă minuni și să contribuie la binele societățîi și al întregii omeniri?

 Atât timp cât mama nu încearca să atingă zonele cele mai înalte că să atragă particule de lumina, de puritate, de eternitate, orice ar face, ceea ce va da copilului ei va fi mereu ceva obișnuit. Nu cantitatea elementelor contează, ci calitatea lor, iar ea trebuie să caute și să găsească această calitate. Este că în matematică: nici un număr de figuri din a două dimensiune nu poate da o figura din a treia dimensiune…. nici un număr de corpuri din a treia dimensiune nu poate construi un corp din a patra dimensiune. Ceea ce înseamna că nici un anumit număr de oameni obișnuiți nu va da un geniu, nici un număr de genii nu va da o divinitate…. Pentru a putea pregăti o ființă divină, trebuie adăugate alte elemente ce nu se găsesc decât în lumea spirituală, în lumea divină. Aceste lucruri trebuie întelese.

            Trebuie deci că mamele să învete să lucreze cu copiii lor, că din când în când, câteva minute, de mai multe ori pe zi, să-și imagineze cum lumina le intră prin al treile ochi și apoi prin gândurile lor, prin rugăciunile lor, ele să meargă în față Domnului și să spună: ‘Doamne, vreau că acest copil pe care Tu mi l-ai dat să fie servitorul Tău, dar pentru această am nevoie de alte elemente ce nu se găsesc decât în preajma Ta. Te rog să mi le dai; dacă nu, acest copil nu va da nimic bun și nu va fi bine nici pentru el, nici pentru Ține, nici pentru mine.’ Domnul va stă pe gânduri și va chema pe unii din servitorii săi cărora le va da ordin să se ocupe de această mama. Este foarte important pentru oameni să înteleaga toate acestea. Trebuie să facem totul pentru mame, știm sacrificiile pe care sunt capabile să le facă, și le admirăm și le respectăm pentru asta, însa trebuie că și constinta lor să se lărgească și să învete să lucreze pentru copiii lor cu mijloace noi, cu mijloace spirituale. Ele se gândesc mereu că îngrijirea și sacrificiile lor sunt suficiente. În realitate, nimic nu este de ajuns; trebuie adăugate mereu particule, forțe, puteri cerești. Un copil care este hrănit și impregnat zilnic cu aceste elemente, va uimi mai târziu întreaga lume. Astefl de copiii vin de azi înainte pe lume.

            Veți spune că nu este ușor să apari în față Domnului…. Dar această este numai o modalitate de exprimare! Mama atrage deja elemente de natură subtilă și le proiectează asupra copilului sau unindu-se prin gânduri cu zone celeste, lasând lumina să îi pătrundă prin al treilea ochi. Au fost cazuri în care iubirea mamei a reușit să smulgă de la moarte un copil. Da, pentru că o astfel de iubire era de o asemenea forță încât producea transformări în copil: datorită acestui puternic curent de iubire, multe elemente nocive erau astfel îndepartate, iar copilul era salvat. Acestea sunt evident cazuri excepționale și fără să așteptăm circumstanțe așa de dramatice, în viață curentă, mamele au numeroase ocazii de a-și manifestă iubirea față de proprii copii. De exemlu, dimineață la răsăritul soarelui, mama să își ducă bebelușul, în loc de a-l plimbă numai pe ici pe colo pentru a-l calmă, a-l adormi…. și să se așeze puțîn și să i se adreseze astfel: ‘Tu, comoară mea, iubirea mea, splendoarea mea….’ Și vorbindu-i astfel îl scăldați în lumina; precum soarele îl umpleți cu iubirea voastră, invitați toți îngerii și arhanghelii prin puterea iubirii voastre. Veți spune: ‘Doamne vreau că acest copil să fie servitorul Tău, să fie cel mai frumos, cel mai inteligent, cel mai strălucitor, cel mai luminos, cel mai sănătos’ și să vi-l închipuiti în această splendoare.

 Femeia posedă o puternică imaginație datorită căreia își modelează copilul, iar cum toate sentimentele și dorințele ei se înregistreaza în corpurile eteric, astral și mental ale copilului, actionând astfel, nu numai că mama ajută copilul în evoluția să, dar între ea și el se creează o legătură foarte puternică.

 Una din principalele cauze ale rupturii pe care o observăm acum între copii și părinți este aceea că părințîi nu au știut să-și influențeze copiii cu propriile lor vibrațîi, nu au știut să îi impregneze cu iubirea, cu întelepciunea, cu forță, cu viață lor. De ce mamele nu au descoperit toate acestea pâna acum? Ba da, din timp în timp, când ei sunt bolnavi sau când vin să le îmbratiseze, ele manifestă puțînă iubire pentru ei, dar această iubire este ineficace pentru că este imediat înlocuita cu alte sentimente. Oh, este atât de rar să ști să lucrezi în mod conștient, inteligent. Deci, iată ceea ce trebuie să facă mamele la răsăritul soarelui, și ele vor fi mirate să vadă că vor deveni neobosite datorită iubirii lor. Pentru că iubirea trezește, stimulează toate celulele creierului.

            De asemenea mamele dispun de puterea gândului și de puterea cuvântului. Ele își pot astfel influență copilul vorbindu-i atunci când el doarme în leagăn. Chiar dacă el nu aude, nu întelege, anumite legi ale universului fac că tot ce voi sunteți pe cale să înregistrati în el, să încolteasca atunci când va fi mare. Așa cum agricultorul plantează semințele care încoltesc mai târziu, la fel mama plantează prin gândurile, rugăciunile ei semințele care dau roade. Puteți să îi vorbiți de bine, de adevăr, de legile morale, având convingerea că toate cuvintele voastre se înregistrează.

            Ne adresăm deci mamelor: Vreți cu adevărat că fiul și fiica voastră să devină o ființă minunată, un slujitor al Domnului, un geniu, un sfânt, un binefăcător al omenirii? Ocupați-va de el cu toată iubirea voastră. Numai iubirea poate totul. Vorbiți-i când doarme, mângâiati-l încet, învaluiti-l în toate culorile luminii: roșu, portocaliu, galben-auriu, verde, albastru, indigo, violet…. Dar dacă vreți să cunoașteți adevăratele culori ale luminii solare, trebuie să aveți o prisma, fiindcă nicăieri natură nu oferă culori atât de frumoase, atât de puternice că la trecerea printr-un cristal. Puteți admira astfel culorile mult timp și apoi să le regăsiți prin imaginație. Nu lucrați asupra copilului cu orice fel de culoare, ci numai cu aceste culori ale prismei, care sunt adevăratele culori.

 Încercati să va impregnați copilul cu raze luminoase, să va imaginați că prin toate celulele corpului sau trec curenți…. În acel moment, sunteți pe cale să repetați cel mai mare mister al creației, acela al Domnului Însusi care străbate materia că să o însufleteasca.     

Cuvântul magic

            Câte anomalii există în atitudinea părinților față de copiii lor! Sub pretextul că un copil este prea tânar pentru a întelege ce se petrece în jurul lui, ei își permit tot felul de cuvinte, gesturi și comportamente fără să se întrebe dacă acestea acționează sau nu defavorabil asupra psihicului lor. Copilul este foarte vulnerabil, totul se înscrie în el, și adesea anumite dereglări ce apar mai târziu vin din scene sau din conversațîi la care el a asistat pe când nu era decât un bebeluș.

            Mulți părinți nu sunt destul de atenți la felul în care le vorbesc copiilor lor. Ei nu înceteaza să îi trateze drept incapabili, leneși, idioți, iar copiii, sugestionați, hipnotizați, devin după un timp cu adevărat niște proști și incapabili. Acești părinți nu cunosc deci puterea și acțiunea cuvântului, și faptul că ceea ce spun poate avea o influență enormă asupra copiilor lor. Părințîi sunt aceia care uneori își omoară copiii. De ce trebuie să îi sperie, să îi amenințe că vine lupul sau polițistul că să îi facă mai liniștiți sau mai ascultători? De ce este nevoie că la cea mai mică prostie să le adreseze reproșuri sau blesteme? Ei nu știu că toată viață lor acești copii se vor simți amenințați, în pericol, și că vor deveni niște isterici.

            De acum înainte, părințîi trebuie să învete să se folosească de puterea cuvântului pentru a face bine copiilor lor, uitați aici o metodă. Ea este adresată mamelor care au copii foarte mici. În timp ce copilul sau este adormit, mama se poate așeza lânga patul sau, sau să îl ia în brațe, și să îi spună încet: ‘Copilul meu eu te iubesc mult și mă gândesc la ține, vreau să te faci mare, să fii demn, luminos, divin, plin de inteligență, de forță, de puritate, de bunătate….’ Să îi vorbească astfel despre tot ceea ce ea dorește mai bun pentru el. Se poate că unii să găsească această metodă lipsită de sens, dar aceia care cunosc marile legi ale universului vor fi de acord cu această metodă întrucât ei cunosc atotputernicia cuvântului. Chiar dacă pe moment copilul nu întelege nimic, cuvintele mamei sale se vor înregistra în subconștientul sau și vor lucra asupra acestuia în sensul în care ea a ales să le îndrepte.

            Mamele trebuie să facă această lucrare în fiecare zi, în fiecare seară, sau în timpul nopțîi. Să le vorbească copiilor mângâindu-i pe cap, cu blândete, mentionând toate forțele, calitățile, virtuțile pe care le au și pe care le vor dezvoltă mai târziu. Să le vorbească despre viitorul lor: că ei vor fi fericiți, vor fi mari, vor deveni ființe excepționale. Să pronunțe numai cuvintele cele mai poetice, mai minunate.

 În general, în cazul educației copiilor se așteaptă că aceștia să fie capabili de o anumită întelegere intelectuală. În acel moment li se dau explicațîi și se consideră că acestea reprezintă adevărată educație. Nu, de altfel ele nu au niciodată o mare valoare pedagogică. În pedagogie, singură metodă cu adevărat eficace este exemplul. Arătați în mod concret copiilor ce trebuie să facă, faceți-o voi înainte și nu explicați nimic. Arătați-le cum se spală, cum se face curățenie, cum se face ordine, cum se pregasteste masă…. Copiii sunt niște mici maimuțoi: de îndata ce va văd că faceți ceva, o vor face și ei la rândul lor. Cineva poate spune: ‘Da, eu vreau să fac această însa aș vrea înainte să înteleg exact ce se petrece și care sunt procesele declanșate în domeniul eteric.’ Dacă va așteptați să vedeți și să întelegeti totul că să începeti să faceți ceva, veți aștepta secole, și în acest timp copilul vostru va ajunge un neisprăvit. Treceți la treaba acum, ocupați-va de el pentru că aveți o mare responsabilitate.

            Iar ceea ce este minunat, este faptul că din clipă în care pronunțați aceste cuvinte magice pentru copilul vostru, ies și strălucesc culori din inima, din mintea voastră, și chiar anumite entități luminoase, atrase și emoționate de toată această frumusețe, se decid să ramâna lânga copil pentru a lucra asupra lui. Deci, este de preferat să reduceți puțîn la tăcere intelectul vostru ce este mereu gata să obiecteze și să pună întrebari, și credeți în ceea ce citiți aici astăzi, veți câstiga din această, și mai ales copiii voștri vor câstiga. Oare cunoașteți suficient de bine legile lumii psihice, ale lumii spirituale, pentru a va pronunță sau a pune la îndoiala toate acestea?…. Atât timp cât sunteți înca neștiutori, aveți nevoie să credeți toate acestea, ele au fost experimentate de cei care au mers mai departe decât voi pe calea cunoașterii. Prin urmare, mamele să le vorbească copiilor lor, chiar și când aceștia dorm, chiar dacă ei nu înteleg.

            Știm deja că este o mare diferența între gând și cuvânt. Meditația produce o mare acumulare de energie psihică și multe persoane se mulțumesc să mediteze fără să pronunțe vreodată cuvinte, simțind că aceste forțe sfârsesc prin a le perturbă. De ce? Pentru că nu au știut să le dea o finalitate, o orientare. Trebuie deci că ele să pronunțe câteva cuvinte pentru că toate entitățile adunate prin meditație să se îndrepte în direcția indicată de cuvânt. Dar de ce cuvântul? Oare gândul singur nu este destul de puternic? Ba da, numai că gândul fără cuvânt este că și cum ați scrie pe o hârtie tot felul de promisiuni și de angajamente, dar fără să va puneți sub ele semnătură. Atât timp cât nu va semnați, promisiunile nu sunt valabile. Puteți declara, promite sau lasă prin testament tot ce doriți, dar fără semnătură personală nimic nu va fi luat în considerare. În față lumii, semnătură este aceea care contează. Ei bine, pentru lucrarea voastră spirituală cuvântul este că o semnătură. Cuvântul este deci foarte important. Puteți gândi ore întregi, dacă vreți, dar dacă doriți să declanșați ceva, să dați un impuls pentru a va concretiza gândul aici, în planul fizic, cuvântul trebuie să intervină. Gândul este puternic în planul psihic. Întelegeti deci acest adevăr și veți obține rezultate deosebite. Numai că, bineînteles, nu pronunțați cuvinte înainte de a va formă în voi însiva un gând viu, susținut de un sentiment foarte puternic, altfel cuvintele voastre vor ramâne goale, sărăcăcioase, fără forță, și nu vor produce nici un rezultat.

 Mai târziu, tot ceea ce au înregistrat astfel, fără să înteleaga, va apărea în conștiința lor și în acel moment vor putea profită de toate acestea; le vor folosi și vor reuși mult mai bine decât copiii care au fost îndepartati de anumite preocupări sub pretextul că ele nu erau înca pentru vârsta lor. Copiii impregnați cu lumina la răsăritul soarelui, cu ambianța de puritate, de meditație, de rugăciune și de contemplare primesc razele soarelui care sunt spirite conștiente și aceste raze lucrează asupra corpurilor lor eterice și lasă acolo urme. După câtiva ani, dacă unii încearca să îi antreneze să comită fapte reprobabile, acești copii vor simți în ei o împotrivire, o forță care îi va reține pe calea puritățîi, a luminii, a întelepciunii. Chiar dacă nu îi vor cunoaște originea, această influență va ramâne atât de profundă în ei încât vor fi obligați să o constate. Iată de ce educația trebuie să se facă chiar înainte că întelegerea să apară la copil. După naștere este deja prea târziu că să se înceapa educația unui copil. Din acel moment, părințîi nu mai au nici o putere pentru a-și influență copilul. Ei trebuie să facă acest lucru înainte de naștere, și chiar înaintea concepției. Din acest moment începe adevărată educație, aceea care este puternică, eficientă, reală, indestructibilă.

 Când un copil manânca, el nu întelege înca rostul acestor energii pe care hrană i le va aduce și modul în care acestea vor contribui la dezvoltarea să psihică, morală, intelectuală, dar nu așteptăm momentul în care va întelege pentru a i se da să manânce. Ei bine, nu trebuie nici să așteptăm să înteleaga că să introducem în el elemente divine. Dacă ar trebui să așteptăm că acești copii să fie în stare să înteleaga viață spirituală că să le-o oferim, ei vor muri repede, vor fi morți spiritual. Deseori se întâmpla acest lucru. Așteptăm că ei să ajungă la vârsta potrivită unei educațîi spirituale, și pâna atunci îi lăsăm să se cufunde într-atât într-o viață mediocră, iar când vrem să îi corectăm, va fi prea târziu, nu va mai fi nimic de făcut.

            Să nu lăsam niciodată un copil fără o preocupare

            Trebuie să trezim la copii dorința că ei să se arate cât mai capabili într-o activitate sau altă. Este mijlocul cel mai bun de a-i împiedica să facă prostii și de a-și pierde timpul pe oriunde. Nu trebuie să lăsăm niciodată un copil inactiv. Adesea când cerem unui copil să fie cumpătat, îi spunem: ‘Fii cuminte.’ Dar de ce confundăm cumințenia cu imobilitatea? Oare a nu te mișcă, a nu face nimic înseamna cumințenie? Să nu ne mire faptul că mai târziu copilul va detestă cumințenia, fiindcă în mintea să ea este legată de imobilitate, iar el este atât de dinamic! De altfel, ar fi mai bine să nu îi cerem unui copil să stea nemișcât, ci totdeauna să îi dăm ceva de făcut pentru a-i găși o preocupare.

            De aceea părințîi trebuie să accepte faptul că odraslele lor suferă puțîn când fac ceea ce li s-a cerut la școală sau în altă parte. Copiii au asemenea resurse, o asemenea rezistență încât uită imediat aceste suferințe. Caracterul lor se formează cu fiecare străduință, și această trebuie să îi bucure pe părinți. Dar dacă, dimpotrivă, ei spun: ‘Oh, săracul, nu trebuie să îl obosim’, îl vor face slab, leneș, incapabil, egoist, numai pentru a-l scuti de câteva mici eforturi. Iată care este iubirea și pedagogia adulților! Părințîi trebuie să știe că adesea ei sunt cei care, sub pretextul de a nu-i supraîncarca, își mențîn copiii în slăbiciune. Ei trebuie să-și schimbe atitudinea, dacă nu, ei vor fi cei care vor suferi toată viață fiindcă au făcut din copiii lor ființe egosite și capricioase. Mai târziu, dacă fac această greșeală, își vor smulge părul din cap. Copiii trebuie învatati de timpuriu să îi ajute pe părinți, să spele câteva farfurii, să strânga patul, să facă unele treburi ușoare. Evident, cele mai multe lucrări sunt prea grele pentru cei mici, ei nu au nici forță, nici abilitatea necesară, dar ele pot fi făcute în față lor, spunându-le: ‘Mai târziu o să le poți face și tu.’ Pâna atunci, sunt multe lucruri mărunte pe care ei le pot face deja. Numai că părințîi nu le dau nimic de făcut, pentru că este mai ușor pentru părinți să facă ei mai repede anumite treburi, decât să le arate copiilor cum să le facă și să îi supravegheze în timp ce le fac. Dar această nu este o metodă bună de educare pentru că, mai târziu, ei nu vor mai dori să facă ceea ce nu au învatat când erau mici: capacitățile lor nu au fost exersate destul de timpuriu. În acel moment, părințîi pot să spună: ‘Leneșule, du-te să faci una sau altă, încearca să înveti….’ dar copilul nu va dori fiindcă este prea târziu.

            Există obiceiuri bune pe care copiii trebuie să le învete înca de mici, pentru că aceste obiceiuri le vor avea toată viață.  

            Nu ne dăm seama de forță pe care o reprezintă obișnuință. Dacă un copil este obișnuit că părințîi lui să cedeze la capriciile lui, totul s-a sfârsit: mai târziu, chiar și când nu va avea dreptate și va fi conștient de această, va dori să i se cedeze. Iar în acel moment va fi prea târziu pentru a-l mai schimbă. Un copil care a fost răsfățat, alintat va pretinde să i se acorde mereu aceeași atitudine. Din păcâte, în acel moment nu va există decât o singură forță capabilă să îl educe: viață, pentru că viață este neiertătoare. Atunci copilul va suferi și se va îndrepta. Dar câte suferințe inutile nu le pregătesc părințîi copiilor lor neștiind să se opună capriciilor acestora! De aceea, ‘Atenție, bunătatea voastră nu este în realitate decât slăbiciune, necunoaștere…. Voi veți fi aceia care veți plânge mai târziu pentru că veți fi primele victime ale bunătățîi voastre prostești.’ Sunt părinți care își țîn copiii aproape, și este bine. Să îi oferi posibilitatea copilului să lucreze cu ține și să îl răsplătești este ceva bun. Dar nu trebuie să fiți slabi cu copiii voștri, pentru că apoi ei abuzează și nu va fi din vină lor. Dacă nimeni nu arată unui copil că există reguli ce trebuiesc respectate și dacă, prea tânar deja, el are impresia că totul se învârte după capriciile lui, cum vreți voi că să asculte apoi de acela care l-a mustrat puțîn? El nu îi va ascultă și este normal. El va dori să braveze, să distrugă totul în jur, cu riscul de a se pierde chiar pe sine, doar să nu cedeze. Pentru că așa a fost obișnuit, și nu este totuși vină lui.

            Atunci când părințîi își dau seama că educația proastă a distrus caracterul copilului, nu le mai ramâne decât să se roage Cerului, spiritelor întelepciunii, că să îl facă să judece, să îl îndrepte. Copilul va plânge puțîn, voi îl veți consola, dar va întelege, și datorită acestor rugăminți ale părinților, el va fi salvat. Bunătatea părinților față de copii este minunată, dar cu condiția că ea să se afle în slujba întelepciunii.

 De exemplu, un tată care este foarte bogat nu trebuie să arate acest lucru copiilor săi întrucât ei se vor baza prea mult pe viitoarea lor moștenire și nu se vor strădui să lucreze și să învete pentru a se descurcă singuri; vor crede că toate capriciile și plăcerile le sunt permise, vor deveni leneși și această este cea mai proastă educație posibilă. Părințîi trebuie deci să își lase copiii, cât mai mult timp posibil, fără să cunoască bogățiile ce îi așteaptă. Când aceștia se vor obișnui cu muncă, când vor deveni stapâni pe ei însisi, atunci da, părințîi vor putea să le vorbescă despre averea pe care o vor moșteni mai târziu, dar nu mai devreme. Părințîi care vor să își vadă copiii asumându-și mari responsabilități trebuie să le dea o educație care să îi facă să cunoască viață și greutățile ei, altminteri cum vor întelege ei trudă lucrătorilor lor, a subordonaților etc? Aceia care au plecat dintr-un mediu foarte sărac și s-au ridicat prin muncă lor sunt niște ființe întelegatoare care manifestă adesea compasiune față de suferință altuia, pentru că ei însisi au suferit. În timp ce alții vor spune că și regina Maria Antoaneta: ‘ Ei nu au pâine?…. Atunci să manânce brioșe!’ Ea nu putea să înteleaga.

Pregatiți copiii pentru viitoarea viața de adult

            Chiar dacă avem impresia că sunt prea tineri, copiii trebuie pregătiți pentru viață pe care o vor duce mai târziu, și este deci de preferat pentru aprofundarea întelegerii lor să poată aruncă o privire în lumea adulților. Priviți: ce face o fetiță? Instinctiv, ea cere să aibă păpuși pe care le leagănă, le hrănește, le spală. Această ocupație este o pregătire pentru viitorul ei rol de mama. Există deci ceva în ea care o împinge să exploreze deja acest teren pentru viitor. Trebuie să ne gândim la toate acestea.

            Fiecare copil este obligat, într-o anumită măsură, să anticipeze evenimentele care nu sunt înca pentru vârsta lui și pentru această trebuie să beneficieze de experiență adulților. Să luăm înca un exemplu foarte simplu: un student la chimie începe  prin a studia tot ce a fost descoperit în această știință pâna acum; și dacă este capabil va adaugă și propriile sale descoperiri. Dar el nu, el nu se preocupe de experiențele și descoperirile altora, nu ia în considerare muncă acestora de pâna atunci, decide să ignore totul că să găsească singur totul, și după douăzeci sau treizeci de ani de cercetare concluzionează (dacă totuși descoperă această!) că o moleculă de apă este compusă din doi atomi de hidrogen și unul de oxigen. Dacă el acceptă această noțiune, este mai înelept, fiindcă, în acest fel câstiga timp.

            Dacă un copil este obișnuit să participe la viață adulților, în momentul în care va trebui să facă față el însusi anumitor evenimente, el va fi deja pregătit deoarece își va aminti și va imită ceea ce a văzut deja. Iată de ce este foarte util că tinerii să nu fie limitați numai la activitățile considerate specifice vârstei. I s-a spus unei mame cu două fete: ‘ – Le-ar face bine fetelor dumneavoastră să citească și să afle adevăruri ce le vor ajută mai târziu în viață.’ Știți ce a răspuns? ‘ Oh, nu, ele sunt prea tinere, la vârsta lor trebuie să se distreze: ele iubesc dansurile, petrecerile…. vor avea destul timp că să se gândeasca la lucruri serioase!’ Ei bine, iată o mama care pregătea catastrofe pentru copiii ei.

            Desigur, tinerii trebuie să danseze, nu suntem împotriva dansului, dar trebuie de asemenea să îi obișnuim să aibă preocupări și de o altă natură. Este de la sine înteles faptul că natură umană nu este făcută numai pentru muncă, pentru efort, pentru reflexii; și chiar Inițiațîi sunt aceia care în trecut, au instituit serbări unde poporul, prin cântece, dansuri, deghizări, putea să dea frâu liber tuturor forțelor ce încatuseaza muncă și grijile zilnice. Dar să consideri că în viață esențialul este să te amuzi și să te distrezi, înseamna să-și ratezi existența. Trebuie să vedem pericolul acestor distracții ce nu sunt echilibrate de o judecată. Această față pe care mama să o trimite să ‘se distreze’ va fi foarte repede murdărită și înghitita de primul pierde-vara, și nu numai că își va pierde farmecul și prospețimea, dar își va pierde și luciditatea și va îngrosa repede mulțimea tuturor acelor femei care străbat existența fără să realizeze vreodată unde se află.

            E dreptul tuturor tinerilor să se bucure, să cânte și să danseze, dar să accepte în același timp marile adevăruri, să studieze știință Inițiaților, să învete să se lege de forțele nobile și pline de viață ale naturii. În acel moment vor deveni ființe formidabile, capabile să acționeze în mod binefăcător pentru familia lor, pentru țară lor și chiar pentru lumea întreaga.

 Iată deci câteva cuvinte ce vor să va spună că tinerii nu trebuie lăsăți să caute numai ceea ce le place, ce le este agreabil la nivelul la care au ajuns, ci să țintească mai departe și să anticipeze viitorul. E adevărat că mulți copii anticipează, dar nu chiar așa cum ar trebui. De exemplu, o fetiță drăgălașă, grațioasă, vrea să fie că mătușa ei fiindcă această are buzele și unghiile pictate și degetele acoperite de inele…. iar un băiețel vrea să se asemuiasca cu bunicul sau care trage din țigară…. Tinerii acționează adesea fără să știe și se grăbesc să devină batrâni, să aibă un aer important, blazat. Doamne, ei nu trebuie să se grăbească, fiindcă această va veni oricum. Dacă ceva este sigur, este faptul că vor îmbatrâni, nimic nu îi va putea împiedica.

            Tinerii trebuie să încerce să ramâna cât mai mult cu putință în această stare! Să ramâna tineri în inima: spontani, simpli, curați, surâzatori. Să mențînă cu toate forțele în ei spiritul copilăriei. Să nu uite că tinerețea e că primăvară…. atît de trecătoare!

            Păstrați la copil sentimentul supranaturalului

            Priviți la copiii care ascultă: dacă ați ști cum ne înteleg cuvintele! Față lor vibrează…. În momentul în care trebuie să râda, ei râd; în momentul în care trebuie să gândeasca, ei gândesc. Ei reacționează într-o manieră atât de minunată. E un auditoriu care depășește adulțîi. Numai Dumnezeu știe ce se întâmpla în micile lor capete, cum văd și cum înteleg ei lucrurile! Este posibil că ei să descopere dintr-odată adevărul, în timp ce voi mai aveți nevoie de trecerea anilor. Da, în mod sigur, ei văd mai bine adevărul, mult mai bine decât adulții.

            În remarcile copiilor există multe lucruri pe care adulțîi le găsesc absurde deoarece nu le înteleg deloc. De multe ori ramâi stupefiat în față profunzimii unora dintre reflecțiile lor. Această se întâmpla pentru că ei sunt înca simpli, naturali și apropiați de regiunile celeste de unde au venit. Că urmare, familia, societatea ajung să le inoculeze propriul lor fel de a judecă și a vedea lucrurile, iar în final copiii acceptă aceste puncte de vedere greșite…. Da, adulțîi nu fac adesea decât să deformeze copiii.

            Când copiii sunt prea mici, ei au un sens înnascut al miracolului, ei cred că totul este viu, că totul este inteligent: ei vorbesc cu insectele, cu pietrele, cu animalele, cu plantele. Când se lovesc de o piatră, îi dau un picior adresându-i reproșuri pentru că ei se gândesc că piatră a vrut neapărat să îi rănească! Iar când li se povestesc istorioare cu zâne, cu uriași, cu animale extraordinare, ei cred în ele, este formidabil!…. Câtiva ani mai târziu, ei pierd acest sens al miracolului pentru că adulțîi își bat joc de credulitatea lor, și chiar dacă nu o fac, atitudinea lor materialistă și grosolană sfârseste prin a-i influență.

            De îndată ce copiii au pierdut acest sens, ei au pierdut cu adevărat esențialul. Fiindcă nu se poate imagina că o mare proba de superioritate din partea adulților este aceea de a crede că universul nu are nici suflet, nici inteligență, că omul este singură ființă vie și rațională a creației. Toată natură este vie, inteligență și populată de creaturi vii și inteligente și unele chiar mult mai inteligente decât omul. Din ziua în care omul neagă această viață și această inteligență, moartea începe să se instaleze în el. Dacă voi credeți că totul este mort în jurul vostru, moartea se instalează în voi, să nu uitați niciodată această. Dar dacă veți crede că totul este inteligent și viu, veți spori în voi inteligență și viață.

 Iată un adevăr asupra căruia psihologii și pedagogii trebuie să se oprească, deoarece nu au studiat înca consecințele magice ale unui simplu gând. Dacă voi credeți că toți oamenii de pe glob sunt răi, leneși, depravati, criminali, este foarte rău, deoarece nu numai că această se va reflectă asupra voastră, dar mai devreme sau mai târziu veți deveni că ei. Iar dacă voi credeți că lumina, frumusețea, splendoarea, grandoarea domnesc peste tot, atunci veți lucra asupra voastră însiva și veți deveni din ce în ce mai frumoși, mai nobili, mai expresivi.

            Să nu omorâti deci niciodată simțul supranaturalului la copii. Cultivați-l chiar, pentru că ei se hrănesc cu această întreaga lor viață. Și pe bună dreptate, poveștile păstrează viu în ei simțul lumii invizibile și al ființelor care o locuiesc.

 În multe familii, printre membrii familiei se găsesc câteva persoane în vârsta, ale căror cuvinte sunt întotdeauna pline de o mare întelepciune. Ele, de obicei, nu au o pregătire, cele mai multe nu au fost nici măcar la școală, dar toată atitudinea lor este de o asemenea demnitate, de o asemenea stapânire de sine, încât le admirăm pe aceste ființe, ele fiind niște modele. Ei citesc povești nepoților, copiilor din familie, povești extraordinare în care se desfășoară lupta dintre bine și rău, între lumina și întuneric, între zâne bune și vrăjitoare, și întotdeauna binele este acela care obține victoria. După ce le ascultă copiii, toată viață lor vor simți că prin aceste povești, bunica, bunicul, mătușa sau unchiul le-au dat un impuls spre bine, spre lumina, dorința permanentă de a face să triumfe lumina. Ele lasă o amprenta profundă în sufletul micuților. Ceea ce vor învata ei mai apoi la școală sau la universitate…. se va șterge, le vor ramâne numai poveștile în care lumina învinge întotdeauna întunericul.

            Copiii sunt influențați mult de părinți, de rudele apropiate. De aceea este bine să nu va lăsăți copiii în compania unor indivizi care i-ar putea duce pe o cale îndoielnica, povestindu-le vrute și nevrute. La această vârsta, ceea ce văd, ceea ce aud, se poate impregna în ei, influentându-le întreaga viață. Trebuie să vegheați asupra copiilor voștri. Dacă este posibil, alegeți-le chiar și prietenii: încercati în fiecare zi să aflăți ce băiat, ce față se afla în anturajul copiilor voștri. Chiar și voi, rememorându-va viață, veți găși în copilăria voastră explicațiile gusturilor, a tendințelor voastre sau a comportamentului actual.

            Copilăria este cea care determina toată viață. Amprentele primite în timpul copilăriei nu se șterg niciodată. Iată de ce responsabilitatea adulților este imensă. Dacă distrug un copil prin grosolănie și lene, acesta va ramâne marcat pe viață. Ei trebuie să se controleze și să se teamă să nu îi orienteze greșit. Și întelegeti bine. Trebuie să cunoașteți anumite legi ale spiritualitățîi. Un copil nu ar trebui crescut numai într-un climat de vis, de poezie, de fantezie și de imaginație. Fiindcă acest lucru ar putea fi foarte periculos pentru el. Fiecare metodă are în același timp o latura pozitivă și una negativă și trebuie să ști când și cum să le aplici. Părințîi, pedagogii trebuie să trezească atât intelectul copilului cât și sensul practic al acestuia, să îl învete să se descurce în plan material pregătindu-l să facă față mai târziu realităților viețîi, dar ei nu trebuie să omoare atracția să pentru minuni și sensibilitatea acestuia față de lumea invizibilă. Ei îi pot vorbi despre spiritele naturii: spiritele pamântului (gnomii), spiritele apei (ondine), spiritele aerului (silfide), spiritele focului (salamandrele), și despre lucrarea pe care acestea o fac în univers. Dar, mai presus de toate, ei trebuie să îi arate sensul lumii divine, și pentru această pot începe prin a-i vorbi despre Pomul Viețîi, despre ierarhiile cerești.

            Desigur, trebuie să coborî la nivelul de întelegere al copilului. Nu este cazul să îi enumeri toate numerele cabalistice ale Arborelui Sefirotic, dar este posibil să îl faci să înteleaga noțiunea de ierarhie spunându-i: ‘Tu ști că oamenii sunt mai inteligenți decât animalele aflându-se deasupra lor’ și să îi explici de ce. ‘Iar printre oameni, există unii care îi depășesc pe ceilalți: ei sunt mai buni sau mai întelepti.’ Copilul recunoaște că este adevărat. ‘Atunci de ce nu ar există și alte ființe care să îi depășească chiar și pe oamenii cei mai buni și mai întelepti?’ Copilul acceptă și astfel începe să aibă noțiuni legate de existența Îngerilor, a Arhanghelilor și a tuturor entităților din ierarhiile spirituale.  Un copil pe care îl educăm astfel va păstra întotdeauna conștiința unei lumi superioare plină de întelepciune și de lumina cât și dorința de a tinde către această lume.

            Omul care neagă existența lumilor și a entităților care îl depășesc devine limitat și confuz. Mulți dintre oameni nu avansează, nu evoluează, pentru că sunt neștiutori sau pentru că nu vor să admită că deasupra oamenilor există această ierarhie sublimă a Îngerilor, a Arhanghelilor…. pâna la Tronul Domnului, ceea ce înseamna că nu au un tel, un ideal de care să se lege pentru a primi, a capta energii de un ordin superior.

 Bineînteles, ei trăiesc, se descurcă, dar din punct de vedere spiritual nu avansează, ei nu acceptă spiritualitatea. Ei sunt morți din punct de vedere spiritual. În timp ce aceia care acceptă conștient existența ierarhiilor spirituale au un tel superior și acesta le insuflă elanul necesar pentru a realiza lucruri mărețe.

O iubire fără slăbiciuni

            Tatăl și mama nu trebuie să cedeze niciodată capriciilor copilului lor. Ei trebuie să fie tandri, plini de iubire, dar inflexibili. Atunci când au dat un ordin unui copil, trebuie să îi ceară să îl asculte. Anumite mame cedează în față copilului pentru că el plânge și ele nu vor să îl facă să sufere. Iată o înduiosare prostească pentru că mai târziu copilul, prost învatat, se va urcă în capul părinților. Mama trebuie să ramâna plină de blândete, să nu se enerveze, să nu bată copilul, dar să nu cedeze nicicum, exact că în cazul naturii, unde nici o dorința sau capriciu uman nu o poate supune.

            Dacă copilul bagă degetul în foc sau în gheață, legile căldurii și ale frigului nu se modifică pentru a-l feri. Natură asista impasibilă la faptele copilului, de aceea el învata să o respecte. Pentru copil, mama reprezintă natură, și dacă nu o reprezintă corect, copilul va nesocoti faptul că există limite ce nu trebuie depășite și va fi pierdut. Deseori anumiți copii devin în viață adevărați călăi din cauza slăbiciunii mamei lor.

            Da, adesea iubirea prost înteleasa a părinților este cea care aduce nefericire într-o familie, pentru că ei nu au știut să arate copiilor lor că există legi în față cărora toată lumea este obligată să se încline, atât părințîi cât și copii. Un copil care a fost lăsat să facă tot ce vrea, nu va ști niciodată ce este bun și ce este rău, și nu va fi vină să, fiindcă a fost obișnuit prost. Copilul trebuie să înceapa de mic să învete că există legi și părințîi trebuie să i le dea. ‘Da, dar dacă sărmanul de el va plânge?….’ Ei bine, să plângă!

 Imediat ce copilul începe să plânga, mama cedează pentru că odrasla ei să nu fie nefericită. Atunci, s-a terminat, ea va ceda toată viață, va deveni o sclava, copilul ei o va trata cu brutalitate, și ea va fi cea care va suferi pentru că a confundat iubirea cu slăbiciunea. Copilul plânge? Lăsăți-l să plânga, plamânii i se exersează, și în acest timp el întelege că există reguli de respectat și de aplicat. Dacă la prima lacrimă veți reveni asupra deciziei, copilul va continuă mereu să folosească plânsul pentru a va face să cedați și să îi satisfaceți toate capriciile. Nu știați că un copil este mai inteligent și mai siret decât mama să? El știe să se folosească de lacrimi pentru a o obligă să cedeze și apoi i se va sui în cap și va face pipi…. în sfârsit, ce mai vreți, așa își predau mamele lecțiile!

 Părinții nu trebuie să aștepte pentru a-i face pe copii să înteleaga că nu le vor ascultă capriciile, altfel, în ziua în care se vor hotarâ să reacționeze, va fi prea târziu. Când își dau seama de gravitatea situației, anumiți părinți devin imediat inflexibili, și atunci ce mai lupta! Ei își bat copiii, dar nu pot să obțînă nimic, pentru că este prea târziu. Fermitatea trebuie arătată atunci când el este foarte mic. Părințîi trebuie să ajungă să-și învinga această slăbiciune de a face plăcere copilului că este mic, deoarece prin această ei trezesc anumite tendințe rele în inima și în sufletul lui. Dimpotrivă, tocmai pentru că este mic el va acceptă constrângerile, mustrările, ordinele. Iar mai târziu, când va întelege, își va iubi părințîi și le va fi recunoscător pentru că l-au scutit de mari suferințe.

            Anumiți părinți nu știu ce să mai facă pentru a fi pe placul copiilor lor, pentru a-i distra, iar rezultatul acestei dorințe atât de exagerate de a fi pe placul lor are consecințe catastrofice. Să luăm numai exemplul jucăriilor. Ce jucării de produc pentru a-i distra pe copii? Pistoale, tancuri, tunuri, arme de toate felurile. S-a ajuns chiar pâna acolo încât se vând ghilotine în miniatură…. Dar părințîi ce fac? În loc să se unească pentru a protesta și a interzice aceste jucării, ei acceptă să se fabrice și chiar le cumpără. Iată cum se pregătesc mici pierde vara. Câta prostie, câta necunoaștere! Cum de nu s-au gândit că aceste jocuri vor avea serioase repercursiuni asupra comportamentului și mentalitățîi copiilor? Dacă unii dintre ei devin niște monștrii, înseamna că au primit o educație aberantă din partea unor oameni care nu cunoșteau marile adevăruri spirituale. Sunt copii care se strâmba, fac niște grimase foarte urâte. Când îi întrebi unde le-au învatat, unele mame răspundeau: ‘Oh, tatăl lui îi făcea așa pentru a-l distra, și acum el îl imită.’ Priviți cum se educa copiii! Pentru a-i distra, a-i face să râda, li s-a arătat o oarecare grimasă stupidă pe care ei o vor imită. Nu trebuie niciodată să arătați ceva diform sau prostesc copiilor, chiar dacă doriți să îi distrați. Există sia lte modalități de a o face.

            Părinții nu trebuie să facă decât ceea ce este educativ, inteligent, chiar dacă această nu îi face plăcere copilului. Copilul trebuie să accepte, să se obișnuiască. Lumea întreaga nu caută decât plăcerea, dar plăcerea este cel mai rău ghid, înjoseste omul și îl face să se întoarca la stadiul de animal. Părințîi neștiutori fac plăcere copiilor lor pentru că își închipuie că îi iubesc. Dar există iubire și iubire. Trebuie să căutați iubirea care educa, înfrumuseteaza, întareste copilul și îl face perfect. Ființă umană este în mod natural egoistă, ingrată și riscați să încurajati acest egoism și această nerecunoștință prin o prea mare indulgență. Iubim copiii și vrem să le oferim totul, dar întelepciunea ne sfătuiește să îi lipsim puțîn de anumite lucruri. Când părințîi ajung să constate ce probleme au cu copiii lor, pot să înteleaga de ce anumite metode nu funcționează sau ce ar putea funcționa pentru educarea copiilor lor.

 Spuneam că nu este bine să îi bateți pe copii. În realitate, în cazuri excepționale, o palmă sau o bătaie la fund nu le poate face rău. Dar dacă bateți un copil, fiți atenți la privirea voastră. Da, privirea voastră nu trebuie să exprime nici nervozitate, nici ostilitate, nici un fel de sentiment negativ, întrucât copilul va uită repede palmă pe care i-ați dat-o, dar nu va uită niciodată o privire urâta: mai devreme sau mai târziu, el va încerca să se răzbune. Fiți atenți la privirea voastră dacă va bateți copiii!

 Adesea părinții bat un copil pentru că sunt exasperați de el și și-au pierdut răbdarea, ceea ce constituie o reacție proastă. Palmele și bătaia la fund nu trebuie să fie rezultatul enervării părinților, (enervarea nu este un sentiment pedagogic) ci să fie rezultatul dorinței părinților de a-l face pe copil să înteleaga că există reguli ce trebuie respectate. De aceea, când o mama trebuie să își corecteze copilul, ea trebuie să ramâna stapâna pe sine, să arate copilului cât este de tristă că l-a bătut, să plânga chiar și ea în față lui și să spună: ‘Nu vreau să te bat, dar sunt obligată să o fac pentru că ai acționat prost și trebuie să te corectez.’ Apoi vine urmarea…. bătaia la fund! Atunci, copilul simte că mama să este nefericită, că suferă, și că datorită greșelii lui a fost obligată să acționeze astfel. În acest fel copilul va reflectă și va întelege că există legi ce nu trebuie încalcate. Este foarte importantă această metodă, mai ales că părințîi nu sunt atât de atenți la modul în care își corectează copilul. Ei nu trebuie niciodată să îi bată când sunt nervoși, pentru că lasă în mintea copiilor o impresie de ura, de răutate, de nedreptate, în vreme ce, pentru o bună educație, copilul trebuie să simtă că tatăl sau și mama să sunt drepți și datorită acestui fapt ei îl corectează. Dar chiar nici această metodă nu este potrivită pentru educarea copiilor. De ce? Când bateți un copil într-un moment de furie, curentul lipsit de armonie al sentimentelor voastre se transmite copilului și îi provoacă efecte extrem de distrugătoare. Furia ce a ieșit din voi sub formă unui curent de ostilitate va continuă să influențeze în mod nefavorabil asupra lui timp de luni de zile, de ani, și astfel, fără să știți, ați închinat copilul vostru forțelor negative care vor pune stapânire astfel pe el. Iată neștiință părinților care, în loc să-și ajute și să-și protejeze copilul, distrug în el elemente sacre, divine, pentru că ei i-au comunicat prea multe forțe negative ieșite din inima lor.

Părinții trebuie de acum înainte să-și controleze aceste accese de furie.

            Este necesar că părințîi să-și corecteze copiii, dar fără să dovedească acest sentiment distructiv ce îi va expune influenței spiritelor întunecoase. Iată însa ce se mai poate întâmpla: când mai târziu vor dori să își îndrume copiii, nu o vor putea face; în loc să fie docili și ascultători în mâinile lor, ei vor ascultă de aceste spirite întunecate. Este o problema la care va trebui să va gânditi. Corectați-va deci copiii, dar numai pentru a-i face conștienți că există legi pe care nu le pot încalca fără să se expună unor mari pericole.

            Natura procedează tot la fel. Este iarnă, este frig și spargeți o bucată din geamul ferestrei: ei bine, dacă nu îl veți înlocui, va trebui să suportați consecințele: veți dârdâi. Veți putea spune naturii: ‘Dar îmi este frig, de ce nu dai un pic mai multă căldură?’ Ea va ramâne impasibilă, implacabilă și voi sunteți cei care trebuie să va gânditi la stângacia voastră, să o îndreptati, și să încercati să fiți mai îndemânatici pe viitor. În privința copilului ei, mama trebuie să fie asemenea naturii: impasibilă și implacabilă, și în același timp să îi arate că ea însasi se supune legilor. În acel moment, ea va întipari în mintea copilului idea de ordine, de ierarhie, și ne putem aștepta la minuni din partea unui copil care a fost crescut în această conștiința și respect al legilor.

 În mod evident, copiii nu sunt toți la fel. Suntem deci obligați să îi educăm urmărind gradul lor de evoluție, temperamentul lor, forță, sănătatea lor și înca mulți alți factori. Există într-adevăr atâtea cazuri diferite în care nu putem da reguli generale, nici să spunem: ‘Fă așa sau așa….’ Este nevoie de o metodă pedagogică particulară pentru fiecare copil, și părinților le revine datoria să-și studieze copiii și să se arate suficient de inteligenți și luminați pentru a ști ce metodă trebuie să folosească în cazul lor. Dar ceea ce este sigur este faptul că în toate cazurile părințîi trebuie să fie impecabili în față copiilor lor, să nu arate nici o slăbiciune, nici o lacună. Se cunosc cazuri de mame care au amanți, sau care în timpul petrecerilor se culcau prin wc-uri cu bărbațîi care le plăceau…. veneau acasă cu ei mai apoi, copilul mic era acolo și privea fără să înteleaga. Dar câtiva ani mai târziu, când își va aminti și va întelege, vom putea observă în comportamentul sau față de mama daunele pe care această scenă le-a produs în el. Ele comit tot felul de fapte reprobabile în față copiilor lor crezând că ei sunt prea mici și nu înteleg nimic. Nu, ei înregistreaza absolut totul. Există evenimente de la trei, patru, cinci ani pe care un om nu le poate uită niciodată. El va uită ce a visat, dar își va aminti mereu ce a trăit cu șaizeci sau optzeci de ani în urmă.

            Când părințîi își arată slăbiciunile , copiii se tulbură, se dezorientează, nu mai au nici un punct de reper. Copiii caută mereu din instinct să se sprijine de ființe care încarneaza dreptatea, noblețea, puterea, perfecțiunea; toți simt în ei o nevoie instinctivă de dreptate și adevăr, și când îi văd pe părinți comitând fapte reprobabile, există ceva în sinea lor care se dereglează. Copilu, care se simte mic și slab, dorește să simtă deasupra să o autoritate de neînvins care să îl protejeze. El este neștiutor, dar știe că este slab, de aceea are nevoie de protecție și se cuibărește în mama să pentru a-i simți căldură. El caută un sprijin nu numai în planul fizic, ci și în planul psihic. De aceea, atunci când un copil întelege că mama să și tatăl sau nu sunt la înaltimea situației, el se simte pierdut sau se revoltă, și aici găsim originea numeroaselor tragedii.

            Un copil are nevoie că părințîi săi să nu arate nici o slăbiciune, și de aceea este foarte rău faptul că după ce i-au dat un ordin copilului lor, părințîi acceptă că el să nu asculte. Când părințîi i-au dat un ordin, ei trebuie să supravegheze executarea lui; altminteri, copilul va bagă de seama că părințîi nu au nici o fermitate, nici o stabilitate, și această imagine pe care și-o va face despre ei va dauna educației sale.

 Când un adult vrea să acționeze, el trebuie mai întâi să se gândeasca; copilul nu are de ce să se gândeasca, pentru că mintea să nu este înca pregătită pentru reflecție. La copil, acțiunea este pe primul plan, el trebuie deci să acționeze executând fără comentarii ceea ce îi cer adulțîi. Demersul la copii este exact invers decât la adulți. Dacă copilul vrea că mai întâi să înteleaga și apoi să acționeze, el nu o va mai face niciodată. El trebuie să acționeze înainte de a întelege, pentru că sunt alțîi înaintea lui care au înteles, și având încredere în ei, el își va ușura propriul proces de întelegere, care nu se va manifestă decât mai târziu.

 Copiii au posibilitatea să devină inteligenți actionând exact după ce părințîi le-au cerut să facă. Pentru că inteligență, cea adevărată, este deja o lucrare. Realizarea presupune totdeauna că o inteligență a supravegheat execuția. Când o lucrare este bine făcută, se spune că ea nu poate fi decât opera unei inteligente; iar dacă această inteligență este vizibilă sau invizibilă, conștientă sau inconștiență, această este o altă problema.

            Copilul trebuie deci să execute ceea ce i se cere fără să aibă nevoie de explicațîi. Când mama își ia cu ea băiețelul, nu este nevoie să îi explice în amănunt unde îl va duce. El are încredere și îi da mâna știind că ea nu îl va conduce într-un loc cu șerpi, urși, mistreți care îl vor sfâsia (simbolic vorbind), și astfel copilul va face progrese. dar copiii care nu încredere în părințîi lor, sau care vor să fie independenți, liberi, nu-și pot dezvoltă corect inteligență. Bineînteles, există și excepțîi, putem întâlni copii cu totul excepționali, dar aceste cazuri sunt extrem de rare. Nu credem deloc ceea ce vor unii să ne facă să credem: că majoritatea copiilor sunt genii care au dreptate să se revolte împotriva părinților abrutizati. Nu, există un motiv din moment ce un copil s-a născut într-o familie sau în altă; acum când se află acolo este mult prea târziu pentru a critică și judecă. Dacă el este într-adevăr genial, de ce a venit să se întrupeze într-o familie abrutizată? Dacă a venit, înseamna că a trebuit să facă un stagiu și să-și asculte părințîi. Apoi, vom mai vedea. Au existat fii de regi care au fost trimiși în armata că simpli soldați pentru a fi tratați – uneori maltratați – că și ceilalți! Deci, nu e treaba copilului să discute și să critice, nu i se cere să aducă dezordinea și anarhia. Din moment ce a venit acolo, în acea familie, trebuie să înceapa să se pună în acord cu ea. Atunci când își va dovedi adevărată superioritate, va putea face ce va dori, dar nu înainte. În momentul în care copilul își ascultă părințîi și acceptă să facă ceea ce ei îi cer, inteligență să începe să se trezească. Apoi, încet-încet, copilul însusi va întelege motivația a ceea ce face.

            Evident, există cazuri în care intransigența părinților poate fi catastrofală. Să presupunem că ceea ce copilul cere este de natură spirituală, și că are niște părinți grosolani, neștiutori și necinstiți care îl împiedica să își realizeze idealul pentru că acesta le depășește cu mult întelegerea. Dacă ei se arată inflexibili, vor putea să îi facă mult rău. De aceea, de fiecare dată când dăm o regulă generală, trebuie să aducem nuanțări și explicații.

 Părinții trebuie să măsoare bine consecințele înainte de a se pronunță, de a acordă o permisiune sau a refuză în mod categoric. Dar cum să o facă dacă nu au discernamânt? Ei trebuie să înceapa prin a se instrui pe ei înainte de a se pronunță, pentru că există un număr mare de factori ce trebuie luat în considerare: dacă copilul este destul de puternic…. dacă momentul este bine ales…. dacă va fi bine pentru el…. dacă are aptitudini ce trebuie protejate…. Chiar și în ceea ce privește hrană, părințîi trebuie să ia în considerare anumite elemente și să nu îi forțeze pe copii să manânce ceea ce ei găsesc bun pentru ei însisi.

            Deci, un tată, o mama, nu trebuie să impună o ascultare orbească copilului înainte de a-și fi pus întrebarea: ‘Oare eu îi cer un lucru bun, corect, divin? Oare sufletul sau îl dorește cu tărie sau acest lucru va fi nociv pentru evoluția să?’ Odată ce s-au informat, au văzut și au înteles clar ce este bine pentru copil, ei pot să îi ordone – fie că va fi o permisiune sau un refuz – în mod categoric, irevocabil, iar copilul va trebui să asculte.

            Copilul trebuie să înteleaga că există legi la care părințîi însisi sunt obligați să se supună. Chiar și Inițiații ascultă de aceste mari legi ale naturii și de altfel ei sunt primii care le respectă. Ei respectă poat emai puțîn legile umane ce nu sunt întotdeauna corecte, dar în față legilor divine, legilor veșnice, universale, ei sunt mereu plini de respect și de supunere.

 Trebuie să manifestați multă iubire pentru copii, este de la sine înteles, dar trebuie să știți cum și când să o exprimați. Există momente în care nu trebuie să arătați iubirea, dar să va folosiți de întelepciune, și numai în această situație putem vorbi cu adevărat de o iubire cu adevărat luminată și binefăcătoare. Iubirea prostească și presărată cu slăbiciuni constituie o catastrofă.    

Educație și instruire

            Vedeți s-au construit multe școli pentru copii și pentru adolescenți în ultimii ani. Dar oare s-a ameliorat ceva? Numai latura exterioară. Copiilor le-au fost oferite școli mai mari, mai frumoase, cu laboratoare, cinema, televiziune, muzică, terenuri de sport, piscine…. dar ei totuși nu au progresat.

            În trecut nu se acordă atâta importantă laturii exterioare. Orice casă, chiar orice grajd putea servi drept școală; vântul întră prin ferestrele ce erau șterse cu o hârtie; nu existau provizii de lemne și copiii care veneau de departe aduceau fiecare câte un buștean pentru a menține focul. Câteodata nu existau nici cărți, numai învatatorul avea una…. Dar iată că din aceste școli au ieșit ființe excepționale, caractere puternice, nobile: modele. În timp ce astăzi, când s-au îmbunatatit toate condițiile materiale, din școli ies șarlatani, șmecheri, ființe interesante, necinstite. Ele sunt foarte instruite, sunt capabile să recite, să va uimească, dar caracterul lor nu are nimic solid sau nobil.

            Erau copii care proveneau din familii sărace unde tată era mort de când erau ei mici, și fiind foarte săraci mama nu putea să le cumpere cărți. Plecau adesea dimineață la colegiu fără să manânce și în timpul orelor erau somnolenți, aproape adormiți. În timpul pauzelor împrumutau cărți de la colegii lor, încercând în grabă să învete câte ceva din lecțîi și când profesorul îi ascultă, se străduiau să-și amintească din ceea ce citiseră în câteva minute. Dar toate aceste greutăți cu care s-au confruntat au trezit în ei anumite capacități de care au beneficiat mai târziu. Atunci când trăieșți în confort te anesteziezi. Nu oamenii cei mai bine situați în viață sunt aceia care au dat cele mai importante lucruri umanității. Uitați-va numai ce vorbesc, cu ce se ocupă cei care au de toate! Despre lucruri inutile, idioțenii….

 Unii vor spune: ‘Da, dar toate aceste școli bine dotate sunt foarte utile, copiii noștri vor deveni tehnicieni, ingineri.’ De acord, ei vor deveni tot ceea ce vreți. Dar oare fericirea umanitățîi depinde în mod absolut de progresul tehnic, de confort, de viteză? Nu suntem împotriva progresului, dar trebuie cunoscută direcția spre care se îndreapta acesta. În acest moment, oamenii se interesează numai de progresul material că și cum nu ar mai fi alte domenii în care ar trebui să progreseze. Suntem cu totul de acord cu progresul, dar cu ce fel de progres? În ciuda tuturor progreselor tehnice realizate, viață nu s-a îmbunatatit: oamenii nu sunt mai fericiți, mai luminoși, mai linișțiți…. nici măcar mai sănătoși!

            Din dorința, de altfel lăudabilă, de a îmbunatatii latura exterioară, a fost uitată latura interioară, caracterul. Învatatorii, profesorii, și chiar și părințîi au crezut că este suficent să dea copiilor cele mai bune cărți, materialele cele mai perfecționate, dar din păcâte această nu a adus rezultate foarte bune. Mulți își dau seama, observă că, în ciuda tuturor acestor îmbunatatiri, a mustrarilor și a pedepselor, copiii nu se îndreapta, dimpotrivă. De ce? Pentru că ei nu au în față un exemplu viu.

            Pentru a obține rezultate bune, trebuie că instructorii, educatorii să devină niște modele. Și cum primii educatori sunt părințîi, dacă părințîi își ratează vocația, dacă le dau sfaturi și fac exact invers de cum se exprimă, copiii își dau seama că ceva nu este în regulă. Din acel moment, nu numai că părințîi își pierd autoritatea, dar copiii încep să le urmeze exemplul: își dau seama că sunt două adevăruri, unul pentru alțîi și altul pentru sine și că poți face orice cu condiția să salvezi aparențele. Deci, toți se exersează cum să însele, să fure, fiindcă exemplele le stau în față.

            La ora actuală cea mai mare parte a pedagogilor sunt niște intelectuali care nu au vocație pentru această profesie: ei au citit cărți ce le-au dat cunoștințe superficiale, dar în esență ei nu au de-a face nimic cu pedagogia. Un adevărat pedagog trebuie să se fi născut pedagog, și numai prin prezența, prin privirea să, prin emanățiile sale, copiii sunt educați. S-au văzut în istorie bărbați și femei care s-au născut cu această iubire, cu această calitate morală ce infleunteaza copiii. Copiii sunt sensibili, ei sunt că și animalele care simt de departe dacă sunteți sau nu stapânul. Priviți un cal: dacă călărețul este un las, calul îl simte și îl aruncă jos!…. Altminteri, el se supune. Și copiii au aceeași intuiție naturală.

            Din ce în ce mai mult, se observă faptul că profesorii și învatatorii își revăd propriile lor metode pedagogice, și astfel vor începe să înteleaga că, pentru a educa tinerii, este nevoie să fii tu însuti impecabil, altfel nu poți avea o influență bună asupra lor. Și de ce este așa? Deoarece copiii au flerul animalelor și judecată lor este în general infailibilă.

            În școli, în universități sunt profesori care, de îndata ce întră în clasa, declanșează un zgomot îngrozitor: elevii încep să râda, să glumească…. Ei încearca să facă orice pentru a restabili liniștea: chiar strigă, gesticulează, amenință…. dar tot degeaba. Sunt profesori care provoacă reacțiile elevilor, prin felul lor de a fi, că și cum ceva de degajează din ei că să declanșeze vacarmul și ilaritatea. Altul, întră încet în clasa, chiar fără să privească elevii, studențîi. Dar, îndata ce apare, elevii se așează în liniște la locurile lor și nu se mai mișcă; el așează catalogul pe catedră și începe lecția cu o voce liniștită. Nu se înfurie niciodată, nu amenință, nu pedepsește niciodată. Știe perfect tot ce preda, nu ezită niciodată și elevii erau obligați cu toțîi să studieze. Ramâi profund impresionat. Un astfel de profesor te impresionează profund. Și nu numai din cauza cunoștințelor sale, dar și din cauza prezenței sale, a ceea ce el emană, ceva ce impune în față copiilor.

            Există și cazuri de yoghini care trăiesc în pădurile Indiei, în mijlocul tigrilor, al cobrelor, fără că acestea să îndrazneasca măcar să se apropie de ei pentru a le face vreun rău. Datorită puritățîi, a virtuților lor, aceșți yoghini au vibrațîi pe care animalele le simt, și ele îi respectă, în timp ce altora le sar la gât pentru a-i muscă sau sfâsia.

 Dacă instruirea capătă din ce în ce mai multă importantă, înseamna că toți înteleg că datorită ei vor putea ajunge în situațîi mai bune, mai strălucitoare, mai bine remunerate. În timp ce, educația continuă să fie neglijată pentru că ea nu oferă nici unul dintre aceste avantaje. Dimpotrivă, chiar și acela care a acordat prioritate calităților morale este aproape întotdeauna izgonit de indivizi descurcăreți și fără scrupule. Și apoi este mult mai greu să lucrezi pentru a-ți îndrepta caracterul decât să obțîi dimplome universitare.

            În orice caz, aici este greșeală părinților. Evident, ei sunt mulțumiți să-și vadă copiii ascultători, sinceri, respectuoși, cinstiți, dar sunt și mai mulțumiți dacă sunt primii în clasa sau se fac remarcați recitând versuri sau interpretând câteva cântece. Părințîi pun pe primul plan calitățile intelectuale ale copiilor lor, și nu cele morale; iar mai târziu, atunci când copiii sunt instruiți, chiar erudiți, influențați de cine știe ce filosofie, ei se întorc împotriva propriilor părinți pentru a-i critică și pentru a le face reproșuri. Și atunci, biețîi părinți sunt stupefiati: ei au făcut atâtea sacrificii pentru instruirea copiilor lor și iată cum acestie îi distrug încet-încet!

            Dacă vreți deci că instruirea pe care o dați copiilor voștri să nu se întoarca într-o zi asupra voastră,a cceptati adevărurile spiritualitățîi, ale Științei Inițiatice, sporiti lumina din voi și veți putea marca spiritul copiilor voștri de o sută de ori mai mult decât o fac profesorii lor.

            Nu trebuie că părințîi să-și închipuie că prin instruire au făcut esențialul pentru copiii lor. Nu, această iluzie nu poate decât să provoace lupta dintre cele două generațîi, întrucât în școli copiii vor acumula cunoștințe pe care părințîi sunt departe de a le avea, și când vor reveni cu diplomele lor și cu aerul lor de superioritate , câte lucruri nu vor mai auzi părințîi! Ei vor fi triști și nemulțumiți vazându-și copiii atât de ingrați, de grosolani, de violenți, dar a cui este greșeală? A lor! De ce nu au făcut nimic pentru a obține lumina și virtuțile pe care, în ciuda cunoștințelor lor, copiii le simt mereu superioare? Da, acesta trebuie să fie țelul tuturor părinților: să devină atât de nobili, de dezvoltați spiritual, de luminoși și puternici încât să fie de neîntrecut.

            Dacă părințîi vor cu adevărat să-și păstreze copiii aproape de ei, dacă vor să fie iubiți, admirați și să nu fie niciodată părășiți, trebuie să le ofere acestora un exemplu extraordinar. Altminteri își vor pierde copiii. Bazându-se numai pe soluțîi superficiale, ei devin slabi, vulnerabili, și în ziua în care problemele apar, vor fi pierduți. Dar unde se află câstigul? Nu trebuie să se ajungă aici, lucrurile trebuie gândite astfel încât greutățile să fie depășite din clipă în care apar.

            Asistăm la ora actuală la tot felul de manifestări anormale ce au drept cauza importantă exagerată dată instruirii. Bineînteles, instruirea este necesară, indispensabilă, dar este pe cale să ucidă copiii și studențîi cu prea multe cunoștințe inutile. De altfel, imediat ce-și termină studiile și-și iau examenele, ei se grăbesc să șteargă totul din creierul lor. Pentru ce au îngramadit atâtea cunoștințe, de ce au pierdut atâtia ani, dacă în final se grăbesc să uite tot și nu înteleg nimic din ce este esențial în viață? Uitați ceea ce este esențial în privința educației: ființă umană este comparabilă cu un regat ai cărei locuitori sunt propriile celule, iar ea este regele. Din nefericire, în majoritatea cazurilor, nu este decât un rege detronat, doborât de propriul popor deoarece nu a știut să conducă cu întelepciune; el nu a înteles că trebuie să-și educe celulele pentru că ele să-și poată îndeplini toate sarcinile. În loc să aibă rolul de monarh, el era ocupat să alerge în căutarea plăcerilor de tot felul, și nu îi mai ramânea timp pentru a cunoaște nevoile poporului. În timp ce se găsea acolo, adâncit în activități inutile sau chiar criminale, anturajul sau, fără să-și dea seama, poate că îl admira, dar propriile lui celule îl spionau, pentru că el nu se putea ascunde de ele și într-o zi au decis să darâme acest suveran nedemn.

            Celulele noastre sunt vii, inteligente și ele ne supraveghează. Cum ele se găsesc într-o permanentă comunicare cu noi, noi nu putem scapă de vigilența lor: cele mai mici fraude, cele mai mici șmecherii se înregistreaza în ele și după un timp, ele ne urmează exemplul. Ele își spun: ‘Haideți, beți, mâncati, stapânul nostru este că și noi și noi suntem aidoma lui!’ Iată ceea ce nu se cunoaște: faptul că celulele noastre ne urmează exemplul.

            Înainte de a ne ocupă de educarea altora, fiecare dintre noi trebuie să devină pedagogul propriilor sale celule știind că un popor căruia regele îi da un exemplu prost, îl va imită pe acesta și tot acest popor este cel care apoi îl va detrona. În timp ce, dacă regele da un exemplu de bunătate, de noblețe, de cinste, celulele sale, care de asemenea îl imită, fac totul că să îl susțînă, ele devin atât de ascultătoare, atât de strălucitoare încât această strălucire începe să se manifeste și în exterior. Tocmai această strălucire,aceste emanații sunt cele care acționează asupra oamenilor, a animalelor și chiar asupra vegetației.

 Ceea ce omul a creat în sine prin lucrarea să, prin meditațiile sale, prin puritatea să, se reflectă mai întâi în interior, asupra propriilor sale celule; mai târziu, aceste creații ies pentru a-i influență și pe alțîi. Dacă nu cunoașteți această lege, nu veți ajunge niciodată la realizări adevărate, pentru că lucrurile trebuie să se creeze și să se organizeze mai întâi în interior și abia după aceea să se concretizeze în plan fizic.

            Să nu credeți că numai altora dați un exemplu bun sau rău. Nu, îl oferiți mai întâi propriilor voastre celule și când ele văd că trăiți în anarhie, se vor arată și ele anarhice, imposibil de stapânit! În momentul în care veți dori să va impuneți, ele nu va vor ascultă și astfel nu va veți putea stapâni senzualitatea, furia, poftele. În timp ce, dacă reușiți să câstigati încrederea celulelor voastre, veți câstiga o mare putere asupra lor: dacă vi se întâmpla să va gășiți într-o stare proastă, după câteva momente de concentrare, ele va vor ascultă și veți regăși pacea și lumina.

            Dacă până acum ați oferit un exemplu neplăcut celulelor voastre, de astăzi înainte ar trebui să aveți o atitudine potrivită, un comportament mai bun. Celulele, care va privesc vor lua în considerare schimbările petrecute și din acel moment va vor imită. La început, acest nou comportament nu vi se va părea atât de natural, dar puțîn câte puțîn el va deveni natural și veți fi mereu susținuți, chiar împinsi în aceeași direcție.

            Când un om care a lucrat la început asupra copiilor săi în interiorul sau, trebuie să educe și alți copii, în exterior, sau chiar bărbați și femei, nimic nu este găunos în ființă să, nimic nu este gol: dimpotrivă, totul este plin, puternic, vibrează și toți simt că este un adevărat pedagog, că există în el o integritate, o unitate neasemuită. Da, pentru că în interiorul sau, toți locuitorii săi îl susțîn și îi dau forță. Iată de ce prezența să este magică; orice ar spune, el va obține rezultate pentru că întreaga să ființă este obișnuită să lucreze în această direcție, ea nu este împartita: într-un fel în interior, și în altfel în exterior.

            Trebuie să ajungeți la această integritate, la această unitate: așa cum apăreți în exterior, tot așa să fiți și în sinea voastră. În acel moment, veți deveni foarte puternici că pedagogi, că educatori. Această este adevărată putere, puterea magică, pentru că toate celulele omului degajă ceva adevărat. Altfel, numai partea care vorbește degajă câteva crâmpeie de adevăr, iar tot restul strigă: ‘Nu, nu, nu, este fals!’

 Adevărată magie se află în adevăr, în unitate. Magia subântelege întotdeauna o unificare a tuturor forțelor, a tuturor energiilor; nu există nici o magie în dezmembrare, în împrastiere. Dar când vorbim despre magie, trebuie să întelegem: nu este vorba despre cărți de magie sau vrăjitorie. Întregul univers, întreaga viață reprezintă magia: adevărată carte magică se găsește aici, în față noastră, dar noi nu știm să o citim.

 În realitate, există trei categorii de educatori: aceia care cer copiilor sau elevilor să respecte anumite reguli pe care ei însisi nu le respectă; aceia care se comportă că niște exemple, dar o fac din amor propriu, din orgoliu, pentru a-și păstra bunul renume, dar care, în secret, își permit multe încalcari ale regulilor; și, în sfârsit, cea de-a treia categorie, Inițiațîi,adevărațîi pedagogi care nu sunt împartiti: ceea ce spun, ceea ce doresc, se află în ei, în ființă lor, în esență lor. Trebuie să ajungeți pâna aici.

 Cel mai mare pedagog este soarele. Da, el este un adevărat maestru. El spune: ‘Toți acești așa-ziti pedagogi nu cunosc nimic din adevărată pedagogie. Ei nu știu că pentru a-i încalzi pe alțîi trebuie că ei să fie calzi, pentru a-i lumina pe alțîi trebuie că ei să fie luminoși, pentru a-i însufleti pe alțîi trebuie că ei să fie însufletitori. Educatorii vor să le impună tinerelor generațîi calități morale pe care ei însisi nu le posedă neputându-le fi astfel exemple. Cum vreți că tinerii să nu se revolte? Este normal că ei să nu asculte.’ Da, iată ce spune soarele.

            Un adevărat pedagog trebuie să emane calitățile pe care dorește să le predea, trebuie să transmită din sinea să ceva molipsitor, stimulativ, irezistibil! Un adevărat poet, un adevărat muzician îi impulsionează pe alțîi să devină poeți, muzicieni. Un adevărat purtător de iubire îi face pe alțîi să fie plini de iubire. Educatorii spun: ‘Trebuie să fii bun, sincer, trebuie….’ dar oare ei cum sunt? Atunci cum vreți că tinerele generațîi să fie stimulate?

            Educația actuală ramâne de suprafață, mărginașă. Adevărată pedagogie este o pedagogie a centrului. Dacă în interiorul vostru sunteți nobili, corecți și cinstiți, chiar și fără să spuneți nimic, cei din jurul vostru vor deveni la rândul lor nobili, drepți și onești.

            Dați voi exemplul, întreaga putere magică a pedagogiei constă în acest lucru. Restul nu este decât amuzament, vorbărie. Știm, citim, scriem, explicăm, emitem teorii și suntem incapabili să dăm exemple. Toți pedagogii să-și concenterez întreaga voință asupra unei singure idei: cum să devină un model. Atâta tot.

            Dacă pedagogii s-ar gândi să introducă elemente spirituale în inima și în sufletul copiilor, cum aceste elemente vor continuă mai târziu să acționeze, copiii își vor aminti întreaga viață de acei bărbați și femei care au lucrat asupra lor. În stadiul actual al lucrurilor, copiii nu-și mai amintesc nici chiar de învatatorii și profesorii lor, sau dacă își amintesc o fac aproape mereu pentru a-i detestă a-și bate joc de ei în continuare după trecerea anilor. Muncă acestora nu a avut deci nici un sens, pentru că nu a conținut nici lumina, nici conștiința, nici iubire.

 Atunci când copiii sunt foarte mici, iubindu-i, îi veți câstiga pe îngerii lor păzitori. Fiecare copil are un înger păzitor care se ocupă de el, care veghează asupra lui, care vrea să îl educe; dar adesea el întâmpina mari dificultăți pentru că acel copil suportă alte influențe. Îngerul păzitor veghează, supraveghează, dar el nu poate face totul, de aceea este atât de bucuros când vede că cineva îl ajută pe copilul pe care el îl are în grijă, și îl recompensează. ( „Angels Guardian”, Omraam Mikhael Aivanhov, pe Youtube: www.youtube.com/watch?v=RU6xBerYYh4 )

 Sarcina educatorului este de a lucra asupra sufletului și spiritului copiilor și, prin puterea iubirii, să înscrie în acestea ceva divin.

            Cea mai nobilă, cea mai bună meserie este cea de educator. Educația copiilor este o lucrare divină! Această meserie stă pe primul loc: ființă umană, psihologia să, educația să. Pentru că s-a realizat faptul că se poate obține succes și o fericire stabilă pentru omenire atâta timp cât această problema este pusă la punct. Asta facem noi aici. Secretul pedagogiei se găsește în spiritualitate, în Știință Inițiatică. Trebuie să posezi un element pedagogic înauntru, în inima, în suflet, în spirit, iar acest element este cel care vibrează, care emană, care îi influențează pe alțîi: chiar fără să deschideți gură, ceilalți simt nevoia să va imite. Ei își dau seama că se găsește ceva acolo, în voi, ceva luminos, călduros, plin de viață, și această lumina, această căldură, această viață îi ajută să înteleaga mai bine tot ceea ce doriți să le explicați.

            De altfel, nu prin etalarea cunoștințelor putem să acționăm asupra oamenilor. Cunoștințele sunt, desigur, mijloace puternice; putem să îi facem pe oameni să înteleaga multe lucruri având argumente bune, dar nu este de ajuns: ei pot să înteleaga mult și bine, dar nu se vor urni din loc. Numai iubirea, convingerea, credință sunt puteri care stimulează, care inspiră. Ele sunt forțe pline de viață. Puritatea, moralitatea, credință, adevărul și iubirea, iată unde se află adevărată putere! În față greutăților vieții, cel care posedă cunoașterea intelectuală, și numai pe această, este oscilant, slab, temător, în timp ce acela care manifestă iubire și credință, chiar fără să știe mare lucru, continuă să înainteze, să evolueze, să depășească toate obstacolele. Nu este suficient să acumulați numai cunoștințe, trebuie să lucrați asupra purității, asupra iubirii, a încrederii, a curajului, altminteri veți ramâne slabi. Va veți asemui cu acela care își petrece tot timpul în biblioteci și care, atât de cufundat în cărți, uită să mai manânce: el citește, citește, dar devine plapând, palid, fără viață, și după un timp este obligat să abandoneze totul, chiar și lectură. Acum, dacă preferați cunoștințele din cărți, căutați-le, dar va veți ofili, nu veți mai emană nici iubire și nici bunătate: veți deveni numai o minte rece și seacă ce discuta, critică, disecă, dar care este incapabilă să iasă din dezordinea în care se găsește.

            Ce putem face cu tineretul care nu mai crede în nimic, care trăiește în dezordine? Oare acesta este scopul filosofiei? Ce interes avem noi să știm că cineva a gândit într-un fel sau în altul? Trebuie să oferim tinerilor o singură filosofie, cea adevărată, unică: aceea care este conținută în marea carte a naturii vii. Dar profesorii nu o cunosc nici ei însisi și prezintă un amestec de idei false și adevărate, cu puțîn adevăr și mult fals. Spiritualitatea, știință inițiatică este calea pe care pășim pentru a contrui viitorul de lumina al umanității. Această filozofie este cea care va da viață, puritate, credință și iubire. Încercati să nu o părășiți că să nu va rătăciți în tot felul de elucubrații, poate originale, dar care nu va vor aduce nimic bun. Dovadă constă în faptul că nu deveniți nici mai puternici, nici mai luminoși, pentru că nu va hrăniți cu viață, nu beți lumina: va mulțumiți cu mici amănunte superficiale în loc să lucrați în profunzime. Rezultatele vor veni în funcție de felul cum va veți hrăni cu adevărată viață.

            Dimineață, începeti ziua luând micul dejun că să prindeți putere că să va îndepliniti toate obligațiile…. Dacă mergeți să va petreceți ziua într-o biblioteca fără să fi mâncat ceva în prealabil, veți fi somnolenți și nu veți întelege nimic din ceea ce citiți. Că să poți lucra, ai nevoie de forțe, și că să ai forțe, trebuie să manânci, acestea sunt lucrurile pe care majoritatea le practică. Atunci, de ce să nu întelegeti că există aceeeași lege și în planul spiritual?

            Învatati deci să căutați o hrană spirituală, vie, proaspătă, și absorbiți-o așa cum absorbiți razele soarelui dimineață. Aveți nevoie de o hrană curată care să vină de la sursă, care este că și viață însasi: o hrană simplă, puternică, ce luminează, ce îndestuleaza, ce învie! Și tocmai această hrană o primiți aici.

            Bucurați-va, și chiar dacă nu veți învata nimic aici, veți primi cel puțîn un elan, entuziasmul, viață fiindcă aici se găsește esențialul. trebuie mai întâi să deveniți cu adevărat vii, și apoi puteți să mergeți să învatati tot ceea ce va doriți!

 Învatati din ce în ce mai mult să va legați de Dumnezeu. Putem trăi și fără Dumnezeu, dar ce viață vom avea?…. Aceea a microbilor. Și putem deopotrivă să aducem pe lume copii, dar ce fel de copii?

            Viitorul omenirii depinde de copii, adică de gândurile și sentimentele pe care fiecare bărbat și femeie se vor decide să le aducă pe lume. Începeti deci cu această: creați copii divini, sentimente curate, bune, gânduri curate, luminoase și fapte asemănătoare. Lucrând să va purificați inima și să va luminați intelectul, astfel că ele să devină instrumente perfecte ale sufletului și spiritului. Fiindcă prin această începe adevărată lucrare pentru salvarea omenirii.                

            Să transformăm pamântul pentru că Dumnezeu să poată veni să locuiască printre oameni.

Salvarea umanității vine din învățăturile spirituale ale lui Omraam Mikhael Aivanhov și din Realizarea Sinelui , cartea Era Metamodernă, Shri Mataji Nirmala Devi

                            Artă prelungirii vieții. Secretul florii de aur.

INDEX

Meniu
Meniu
Close Menu