„O! Tu, Viață Eternă,
O! Tu, Pace Supremă,
Am găsit refugiul în Tine.
Fie ca lampa-mi întunecată
Să se aprindă prin lumina ta.
Înscrierea gloriei Tale pe fruntea mea
Să-mi spele ignoranța pentru totdeauna
Picioarele Tale să întețească focul
Care-mi va schimba cenușa în aur.
Fie ca tot ce este întunecat în mine
Să ardă în flăcări,
Și vălul iluziei să fie îndepărtat pentru totdeauna.”
Rabinandranath Tagore
Noi trebuie să știm că raportarea noastră cât mai deplină la Ființa Supremă (Dumnezeu Tatăl) este esențială în orice moment și în orice situație de viață în care ne aflăm. Cu atât mai mult pe sublima cale spirituală a cunoașterii și revelării depline a esenței noastre divine (spiritul sau „scânteia” lui Dumnezeu în noi), grația atotputernică a lui Dumnezeu poate fi înainte de toate atrasă de stăruință și permanenta noastră aspirație frenetică de a ne identifica cu însăși Natura Sa Supremă și Eternă.
Dorințele noastre, care ne subjugă (necontrolate) și ignoranța reprezentau și încă mai reprezintă cauzele principale ale suferinței și menținerii ființelor umane în ciclul nașterilor și morților succesive.
Existența supremei realități divine a cărei deplină revelare și conștientizare îi permite ființei umane să realizeze starea de completă fuziune cu Principiul Suprem (Dumnezeu) din care de altfel, ea derivă trebuie să fie cunoscută și recunoscută constant.
Este necesară permanent o orientare interioară pentru a putea conștientiza plenar natura esențială divină a ființei umane „Sinele nemuritor”, „Sinele Suprem”, Dumnezeul din interiorul fiecărei ființe.
Natura efemeră limitată și condiționată a ființei umane, obiectivitateză pe deplin această lume iluzorie la care se raportează ființa umană ignorantă, pentru a-și da cât mai grabnic seama de această stare care, dacă nu este depășită nu poate conduce decât la o perpetuare ciclică a suferințelor sale.
Experiența umană obișnuită, de orice natură ar fi, naște mai devreme sau mai târziu suferință, atâta timp cât menținem starea de ignoranță.
Spiritualitatea oferă calea sau modalitatea de eliminare definitivă a suferinței.
Prin raportarea noastră practică la spiritualitate, prin creearea unei atitudini constante de integrare a marilor adevăruri în existența noastră de zi cu zi vom ajunge să înțelegem din ce în ce mai profund mesajul spiritual dătător de iluminare pe care învățăturile spirituale îl conțin.
Suferințele din relațiile umane au la bază: ignoranța și egoismul ființelor.
Aceste învățături oferă chei sigure de depășire a destinului nostru individual sau cu alte cuvinte, a karma-ei noastre negative acumulată din viețile trecute, ajutându-ne să devenim capabili să realizăm cu ușurință cum ne putem angrena eficient și cu perseverență, liberul arbitru spre a atinge cât mai repede (însă întotdeauna direct proporțional cu angrenarea noastră și cu punerea inteligentă în acțiune a anumitor energii benefice din Macrocosmos) starea de eliberare spirituală, libertatea ființei umane.
Pentru cel care aspiră cu adevărat la atingerea stării de înțelepciune și depune efortul necesar înțelegerii acestor mari adevăruri spirituale, punându-le cât mai des în practică, succesele spirituale nu întârzie să apară din ce în ce mai repede pentru că atunci el intuiește cum este condiționată ființa sa și poate să acționeze în anumite situații chiar fulgerător pentru a face gradat să dispară pentru totdeauna aceste condiționări.
Puterea de înțelegere și acțiune care atrage simultan după sine gradul mai mare sau mai mic de ignoranță depinde în toate cazurile de propria noastră karmă (de ceea ce numim noi destin).
Eliberarea spirituală supremă și definitivă de orice suferință apare odată cu anularea și încetarea completă a ignoranței. Prin anularea și încetarea completă a ignoranței încetează complet karma noastră individuală (sau altfel spus dispar total condiționările și înlănțuirile care în cazul nostru, sunt posibile datorită destinului).
Prin încetarea completă a karma-ei individuale, încetează imediat să mai fie condiționată în funcție de aceasta (karma) conștiința. Prin încetarea tuturor condiționărilor conștiinței încetează numele și forma. Prin încetarea numelui și formei încetează să ne mai influențeze în multiple moduri cele șase organe ale simțurilor (mentalul este cel de-al șaselea organ). Prin încetarea influențelor tiranice ale celor șase organe ale simțurilor care, spontan, pot fi controlate perfect, atunci și totdeauna încetează definitiv contactul. Prin încetarea contactului încetează senzația. Prin încetarea senzației încetează dorința. Prin încetarea dorinței încetează atașamentul. Prin încetarea atașamentului încetează existența condiționată și se atinge suprema detașare.
Prin încetarea existenței încetează nașterea. Prin încetarea nașterii încetează: bătrânețea, moartea, tristețea, înlănțuirile, lamentările, mizeria, durerea și disperarea.
Astfel, lanțul întreg și esențial al agregatelor fundamentale ale suferinței dispare și ființa umană atinge suprema eliberare spirituală divină care îi permite să cunoască adevărul ultim.
„Fenomenele vieții pot fi comparate cu un vis, o fantasmă, o bulă de aer, o umbră, roua strălucind în lumina unui fulger, și așa trebuie contemplate.”
Buddha, Sutra Nemuritoare