Pentru pacea universală.
Nu putem să stăm pasivi, în timp ce cleptocrații ticăloși distrug și canibalizează Pământul, ucigând milioane de oameni.
În rândul nostru există câini turbați. Și unii dintre ei e posibil să nu poată fi niciodată să fie aduși la rațiune sau iluminare spirituală. Așadar, în acest caz nu putem face nimic?
Dreptul la autoapărare este universal. Folosirea abilităților spirituale superioare ca ultimă măsură; se poate interveni și se pot proteja persoanele nevinovate atunci când cineva cu adevărat nebun e liber să acționeze. Într-o anumită măsură, trăim într-o societate care are o componentă ridicată de nebunie colectivă. E o societate nebună. Și trebuie să se întâmple un număr de lucruri care cer disciplină și acțiune decisivă.
Cu toate acestea, nu trebuie să ajungem la răzbunare și furie. Totul trebuie să se producă din motivele corecte, ca atunci când disciplinezi un copil, nu într-un mod răzbunător sau furios, ci pentru edificarea acestuia, pentru formarea sa spirituală și pentru viitorul său.
Putem fi foarte iubitori, însă în același timp trebuie să vedem unde este cazul să intervenim, să fim disciplinați și să nu permitem un comportament incorect sau să ne facem că nu vedem atunci când există câini turbați care încearcă să sfâșie o turmă de oi pașnică (simbolic vorbind).
Aceasta necesită înțelepciune.
Am trăit până acum într-o lume în care oamenii s-au grupat în jurul unor dogme sau a unui anumit mod de a gândi de genul: „noi împotriva lor, hai să-i omorâm pe toți cei pe care nu îi înțelegem”. Greșit! Trebuie să cunoaștem timpurile în care trăim, iar acestea nu sunt încă cele ale unei lumi perfecte.
A existat un ciclu de patru sute de mii de ani care s-a încheiat la jumătatea și sfârșitul anilor 1800.
După acesta urmează un ciclu de cinci sute de mii de ani, al cărui punct culminant îl constituie pacea universală, individualitatea ființelor umane, indivizibilitatea vieții umane și universale și stabilirea unei civilizații cu adevărat superioare pe Pământ. Aceasta este o perioadă de pace neîntreruptă care, la început este o pace politică: nu mai au loc războaie și conflicte majore pe planetă. Ea conduce mai apoi la o perioadă de pace absolută, pacea iluminării, când întreg Pământul și toată lumea de pe planetă ajunge la Spiritualitatea Superioară, Conștiința Supremă. Pământul devine unul dintre centrele extraordinare ale iluminării și este cunoscut ca atare în întregul cosmos.
Acesta este destinul rasei umane pe planeta Pământ.