Toate femeile aspiră la un singur lucru: să aibă copii, dacă nu în planul fizic, cel puțin în cel spiritual. Nici o femeie nu se poate sustrage acestei dorințe. Natura femeii constă în dorința ei de a fi fertilizată – fizic sau spiritual – de către bărbat pentru a aduce pe lume copii. Veți spune: ‘Oare un bărbat poate fertiliza spiritual o femeie?’ Da, iar dacă acest lucru rămâne inaccesibil celor mai mulți dintre ei, înseamnă că nu au cunoscut adevărata spiritualitate. Nu mai adevărații inițiați pot să o facă. Veți replica: ‘Dar după aceasta va există un copil?’ Desigur, iar acest copil este cel care își va susține mereu mama, o va ghida, o va lumina, o va instrui, o va proteja. În general, ne gândim că mama își protejează copilul. Este adevărat în planul fizic, dar în planul spiritual copilul este cel care își ocrotește mama. Un maestru, un adevărat maestru poate fertiliza mereu toate femeile pe Pământ, chiar și fără să le vadă sau să le cunoască. El le poate fertiliza cu condiția ca ele să accepte numai o singură idee, ideea sa, fiindcă acesta este germenele: o idee. Vă întrebați cum pot fi fertilizate toate femeile numai cu un singur germene. În planul fizic nu este posibil, dar în planul spiritual, da: un inițiat lansează această idee a Împarației lui Dumnezeu pe Pământ, a Epocii de Aur…. și toate femeile de pe Pământ sunt fertilizate acceptând această idee. Salvarea omenirii vine de la femeile înțelepte, simple, curate, ele dețin cheile realizării. Puteți fi mirați, poate stupefiați sau indignați, spunând că bărbatul este cel care are toate posibilitățile de a acționa în lume…. dar nu este așa, gândiți-vă: de ce femeia a primit misiunea să aducă pe lume copii? Desigur, bărbatul dă germenele, dar pentru ca acest germene să crească și să se dezvolte până când va deveni un copil perfect dezvoltat, este nevoie de o femeie. În planul spiritual se întâmplă exact același fenomen. Pentru a realiza Împărăția lui Dumnezeu pe Pământ, trebuie să ne adresăm femeilor. Dacă cineva a fost sau este capabil să le ofere germenele, să le fertilizeze cu ajutorul gândului, în mod divin, ideal, așa cum soarele fertilizează Pământul, ele aduc Împărăția lui Dumnezeu.
Dumnezeu a conferit mari puteri bărbatului și femeii, dar aceste puteri sunt diferite. Ceea ce poate face femeia, bărbatul nu poate face, și invers. Femeia furnizează materia și bărbatul furnizează Spiritul, adică viața. Toată lumea cunoaște aceasta în planul fizic, dar în planul divin nesocotim aceste mari mistere. De acum înainte, toate femeile se unesc pentru a formă împreuna o Femeie Colectivă care da naștere noii vieți în omenire. Fără această materie, spiritul divin nu se poate încarna. Acest fenomen este cunoscut în ședințele spiritiste unde mediumul trebuie să furnizeze o parte din propria să materie, din emanățiile sale, spiritelor care vor să se manifeste. Spiritele iau această materie cu care se acoperă pentru a deveni vizibile, tangibile, și atunci pot acționa cu forță în materie, deplasând obiectele sau chiar distrugându-le.
Natura femeii emană niște particule foarte subtile, o materie impalpabilă, iar această materie poate primi formă pe care un spirit sublim i-o va da. Și cum toate femeile omenirii reprezintă o unitate colectivă, așa cum în înalt nu există decât o singură Femeie, tot la fel și aici, pe pamânt, există numai una singură. Dacă această Femeie Colectivă decide să consacre o parte a materiei subtile pe care o emană pentru a formă un copilcare îi va da o ființă perfectă, acest copil este Împaratia lui Dumnezeu. Nu este vorba aici bineînteles, de planul fizic. Toate femeile se unesc în planul psihic pentru a deveni mama acestui copil, o mama care este fertilizata de un bărbat printr-o idee divină. Ceea ce este revelat aici este foarte subtil, foarte pur, divin. Această Femeie Colectivă aduce pe lume un copil care este Împaratia lui Dumnezeu.
Acesta este adevărul, purul adevăr. Poate că nu toți îl înteleg deocmadata…. asta este altceva.
De aceea, mulți dintre cei care vorbesc despre femei sunt niște ignoranți, mai ales atunci când se compară profunzimea, măreția, imensitatea a ceea ce va este aici revelat, cu toate aiurelile și prostiile propagate despre ele de veacuri din cauza unor mici invidii personale. Mulți spiritualiști au disprețuit femeia, fără să știe că din cauza acestui dispreț Împărăția lui Dumnezeu nu s-a putut realiza! Împărăția lui Dumnezeu este realizată numai de către femei, fiindcă femeia trebuie să furnizeze materia pentru ca ea să capete un corp; femeile oferă toate materialele necesare. Aceasta este singura filosofie care durează, care va rezistă la tot, și care va dura în veci, pe veșnicie. Aceasta este filosofia multor înțelepți dinaintea noastră.
Un înțelept foarte cunoscut, care era deopotrivă și rege, Solomon, poseda aceste cunoștințe despre puterile femeilor. Biblia povestește că Solomon a avut 700 de soții și 300 de concubine și, în general, nu se știe ce făcea cu aceste femei, se bănuia că acestea îi satisfăceau plăcerile și că trăia cu ele în cel mai cumplit desfrâu. În realitate, Solomon era un mare înțelept, un mag care se făcea ascultat de spiritele lumii invizibile. Cum ar fi putut el poseda aceste puteri dacă ar fi trăit în dezmăț? El avea alte raporturi cu acele femei. Nici nu va puteți închipui ce rol îl poate juca femeia lângă un bărbat iluminat care practică o magie cu adevărat divină. Desigur, mai târziu Solomon a murit, deoarece nu a rezistat tuturor forțelor pe care le-a declanșat, nu le-a putut stăpâni. Dar la apogeul domniei sale, el poseda o asemenea putere materială și spirituală încât a construit acel faimos templu din Ierusalim, a rostit pilde de o înțelepciune extraordinară, devenind cunoscut în întreaga lume. Evident, domnia lui Solomon nu avea încă acea splendoare spirituală pentru care lucrează cei mai mari inițiați; de aceea Solomon nu este considerat de inițiați foarte important, deoarece el a lucrat prea mult pentru sine, pentru propriul său renume, iar magia sa nu reprezenta încă teurgia. Există diferite categorii de magie, dar foarte puțini magi au atins acel grad superior în care nu mai există nici măcar un interes pentru magia în sine, în care nu se mai comandă spiritelor, elementalilor, pentru împlinirea unor ambiții personale. Adevărații magi, cei mai mari care au existat, nu se mai ocupau cu așa ceva; ei lucrau numai pentru Împărăția lui Dumnezeu, ei își foloseau toate forțele, toate cunoștințele pentru realizarea Împărăției lui Dumnezeu pe Pământ. Ei au fost teurgii, adică ființele care practicau magia sublimă, magia divină; lucrarea lor era complet dezinteresată. Desigur, pentru a atinge acest grad de înalțare, ei aveau o abnegație și o puritate extraordinare, ei nu căutau nici gloria, nici plăcerea, ei doreau numai să transforme Pământul pentru că Dumnezeu să poată veni printre oameni. Solomon nu s-a putut ridica la acest nivel, dar el poseda cunoștințe importante, și în special el știa că femeile sunt capabile să furnizeze substanța primară, materia cu care principiul divin poate crea forme. Principiul divin produce germenii, scânteile, focul, puterea, dar există esențe foarte subtile ce se vor pierde în infinit dacă nu sunt fixate. Pentru a obține niște forme solide, stabile, reale, tangibile în planul fizic, trebuie ca principiul feminin să participe. De aceea numai femeia, prin emanațiile fluidice pe care le transmite, este capabilă să ofere substanța primară ce poate realiza proiectele, ideile, obiectivele divine ale teurgului. Iar teurgul se folosește de toate emanațiile pe care femeile le trimit în mod inconștient în spațiu; datorită lor, el își poate realiza mărețele proiecte privind Împărăția lui Dumnezeu. Deci Împărăția lui Dumnezeu se poate realiza doar cu ajutorul femeilor!
Solomon își practica magia datorită materiei emanate de numeroasele femei de care se înconjura, și desigur reușea, dar aceasta nu reprezintă înca magia divină, fiindcă magia divină este bazată pe înțelepciune. Teurgia și înțelepciunea sunt unul și același lucru pâna la care foarte puține ființe s-au înaltat în istorie. Cele mai multe s-au folosit de aceste cunoștințe sacre pentru a practica magia sexuală, pentru a obține bani, glorie, plăceri. Or, orice practică care servește la satisfacerea naturii inferioare este magie neagră. Mulți ocultiști renumiți, au rămas la acest stadiu, ca: A. Crowley și B. Randolph, autorul cărții ‘Magia sexualis’ împotriva influenței căruia lupta H. Blavatsky. Magia sublimă constă în a ști să folosești totul, absolut totul, pentru Împărăția lui Dumnezeu; să folosești apa, să folosești pământul, aerul, plantele, râurile, stâncile, soarele, să folosești chiar toate emanațiile bărbaților și ale femeilor, aceste energii nemaipomenite care țâșnesc în spațiu fără că nimeni să știe cum să le utilizeze. Sau dacă unii le folosesc, o fac pentru împliniri personale, asemenea lui Solomon. Obiectivele personale, interesate, ating forțele Infernului, și anumite spirite infernale veneau astfel în jurul sau să se alimenteze; el a încercat în zadar să le alunge, ele reveneau, iar la sfârșit, neputând rezistă el a murit. Dar să îl lăsăm în pace pe Solomon și să ne întoarcem la esențial. Esențialul este ca femeile să înțeleagă că, dacă acceptă să-și consacre întreaga materie subtilă ce o emană, să-și consacre întreaga ființă, întreaga lor existență principiului Divin din Înalt, Îngerii, Arhanghelii și cele mai înalte Spirite de lumină se vor folosi de această materie cu adevărat unică, prețioasă, pentru a pregăti formele noii vieți. În loc să îi slujească mereu pe bărbați, femeile trebuie să se decidă să servească Divinitatea. Iată idealul pe care îl propunem. Nu știu câte dintre ele îl vor împlini, dar le invităm acum să o facă.
Puterea femeii este imensă, fiindcă ea posedă un magnetism special sub formă de mici particule subtile pe care le emană. Ea nu deține deci cea mai mare putere în planul fizic, ci în cel al emanațiilor. Dacă femeia a fost prezentată ca o magiciană, ca o zână, a fost din cauza acestor emanații dăruite de natură și cu care ea este capabilă să formeze chiar corpuri de natură eterică. Iată de ce, dacă un mare maestru, un salvator al omenirii le oferă germenele, idea, femeile pot, datorită emanațiilor lor, să plămăduiască corpul acestui copil: Împărăția lui Dumnezeu pe Pământ. Nu ne închipuim poate că acest lucru este posibil, și totuși este, femeia posedă niște particule ce îi permit să formeze și alte corpuri decât cele ale copiilor pe care îi poartă în pântec. Dacă nu se observă încă asemenea realizări, este pentru că femeile au altceva în mintea lor: idealul lor este încă prea limitat. Atunci când femeile se vor decide să se dedice Cerului pentru ca toată această materie minunată pe care o posedă să poată fi utilizată într-un scop Divin, vom vedea cum pe întreaga suprafață a Pământului se vor aprinde focare de lumină, și întreaga lume va vorbi limbajul noii culturi, limbajul Iubirii Divine. Ce mai așteaptă ele ca să se decidă? Ele se preocupă însă numai cu lucruri mărunte, obișnuite. Încă din copilărie, ele se pregătesc să se mărite și să-și crească o liotă de copii. Ele își pregătesc dinainte un destin mediocru, iar apoi se plâng: ‘Ce viață!’ Dar este greșeală lor, de ce nu au avut un ideal mai înalt? Întregul lor destin s-ar fi schimbat, și al întregii umanități! De acum înainte, toate femeile de pe Pământ, fie că sunt măritate sau nu, că au copii sau nu, devin conștiente de posibilitățile lor și decid să contribuie cu întreaga lor ființă, datorită emanațiilor lor subtile, la formarea unui nou corp colectiv, Împărăția lui Dumnezeu pe Pământ. Să încerce să vadă lucrurile astfel și vor înțelege că starea lor se ameliorează prin această lărgire de conștiință. Atunci când femeile încep să facă această lucrare, ele obțin adevărata frumusețe. În general, atunci când o femeie așteaptă un copil, este foarte rar cazul să fie cu adevărat frumoasă, ea are trăsăturile obosite fiindcă copilul din ea îi ia energii. Dar atunci când femeile sunt fertilizate de această idee a Epocii de Aur, a Împărăției lui Dumnezeu pe Pământ, ele devin frumoase, strălucitoare, fiindcă acest copil spiritual le va aduce tinerețea și frumusețea sa. Toate femeile au deci interes să hrănească în sinea lor această idee a realizării Împărăției lui Dumnezeu, fiindcă această idee le însuflețește și înfrumusețează.
Aici este prezentat unul dintre cele mai mari arcane ale Științei Inițiatice. Toți aceia care au disprețuit femeia, care nu au înțeles importanța rolului ei și nu au lucrat cu ea, nu au putut realiza nimic, fiindcă datorită femeii cele mai minunate idei au posibilitatea de a se încarna.
Să redăm femeii locul cuvenit
Cei mai mulți călugări din trecut, asceții, ermiții au lăsat o filosofie dezastruoasă. Pentru ei, idealul consta în a trăi ascunși în păduri sau în munți pentru a se refugia de tentații și mai ales pentru a evita femeile, fiindcă ei considerau femeia ca o creatură a diavolului. Dar sărmanii de ei erau urmăriți de alte femei până în grote sub forma unor viziuni astrale, de care nu puteau scăpa. Da, tentațiile Sfântului Anton…. Și chiar dacă nu ajungeau să se refugieze în deșerturi, de-a lungul veacurilor, cei mai mulți oameni, influențați de o tradiție creștină greșită, au considerat femeia ca o creatură inferioară, slabă, lipsită de judecată și incapabilă să se descurce în viață dacă bărbatul nu o menține pe calea dreaptă. Este evident că femeile au anumite defecte, dar ce i-a putut face pe bărbați să se considere superiori lor? Adesea, bărbații au fost aceia care le-au refuzat femeilor condițiile favorabile pentru a evolua și a-și arăta calitățile. Cum nu și-au observat ei cruzimea, egoismul, nedreptatea față de ele, instinctul lor de dominație? Ei le-au exploatat, le-au folosit și au abuzat de ele, dar nu au vorbit despre aceasta. Femeile le pot demonstra acum bărbaților că îi pot depăși în toate domeniile. Vreme de secole ele au trăit în liniște, în sacrificiu, în ascultare, ele s-au aplecat, dar acum ele au posibilitatea de a mișca întreaga lume. Studiind operele unor scriitori celebri, observăm că mulți dintre ei s-au înșelat în privința femeii. Ei nu au înțeles-o și s-au lăsat conduși de propriile prejudecăți și fantasmagorii pentru a oferi în final o filosofie greșită. Unii consideră că, dacă se înșeală în privința femeii, nu are nici o importanță, dar de fapt este chiar foarte important. Întreaga lume, viitorul omenirii depind de ceea ce gândim despre femeie, totul se va dezvolta sau va fi în pericol în funcție de felul în care bărbatul va considera femeia. În planul fizic, când este cazul aducerii pe lume a unui copil, femeia nu este mai puțin importantă decât bărbatul. Nimic nu se poate produce fără uniunea bărbatului și a femeii; amândoi reprezintă factori de o importanță egală. Atunci, de ce bărbatul trebuie să abuzeze de prerogativele sale și să subestimeze femeia atunci când importanța femeii este egală cu cea a bărbatului? Lipsită de principiul feminin, creația ar fi incompletă, fiindcă nimic în natură nu poate trăi și prospera dacă unul dintre aceste principii lipsește. Chiar dacă bărbatul ar fi Dumnezeu Însuși, el ar fi incapabil să aibă copii în lipsa femeii. Iar femeile, oricât de puternice și independente ar fi, nu pot avea un copil fără bărbat. Bărbatul este o putere fiindcă el singur posedă germenele. Și totuși această putere este incapabilă să creeze, să concretizeze, să aducă pe lume un copil dacă îi lipsește un lucru: materia. Acest adevăr se găsește peste tot, în munca brutarului, a muncitorului, a sculptorului, dar nu s-a observat deloc. Atunci când mâncați, repetați același proces: puneți mâncarea în gură. Bărbatul este acela care pune mâncarea în gură: gura este femeia, iar viața care rezultă este copilul. Iar când respirați, este tot același proces. Creatorul a înscris peste tot aceste adevăruri. După adevărata Știință Ezoterică, nimic nu este mai important decât principiile masculin și feminin, bărbatul și femeia, iar în ziua în care cei doi vor înțelege ce reprezintă în realitate, viața se va schimba complet, viața socială, viața economică și chiar viața cosmică; Împărăția lui Dumnezeu va veni pe Pământ. De ce ea totuși nu a venit încă? Fiindcă bărbații și femeile nu știu cum să se privească, să se aprecieze, să se cunoască, să se comporte, deoarece comportamentul depinde de modul în care ființele gândesc și consideră lucrurile. Aici, pe Pământ, femeia este doar o reflectare foarte îndepărtată a Mamei Divine, a Femeii Cosmice, despre care ne e imposibil să avem cu adevărat o idee. Se poate întâmpla ca unii să aibă de suportat o femeie oarecare, rea, grosolană sau urâtă, dar nu pentru aceasta, asemenea lui Socrate care a cunoscut-o pe Xantipa, toate femeile trebuie considerate la fel. În realitate, nimic nu e mai frumos, mai luminos, mai poetic, mai perfect decât femeia, dar trebuie să învățăm să o privim. Unii așa-ziși spiritualiști care, în speranța de a se salva de toate tentațiile, își închipuiau femeia acoperită de răni și plăgi dezgustătoare, și o vedeau în cea mai îngrozitoare urâțenie. Este foarte periculos să gândești astfel. Acela care hrănește astfel de gânduri este pe cale să devină – fără să știe – un mag negru. El o insultă pe Mama Divină. Mama Divină este cea care a creat toate aceste fete frumoase, toate aceste femei, ele sunt copiii ei, iar aceia care și le închipuie mutilate și deformate lucrează împotriva frumuseții întregii generații. Fiecare trebuie să lucreze pentru ca frumusețea să vină să se încarneze pe Pământ. Femeia trebuie să iubească frumusețea, trebuie să o mențină și să lucreze ca să o transmită copiilor ei, fiindcă dacă se comportă ca bărbatul, pe care această problema nu îl interesează, toate generațiile viitoare vor fi de o urâțenie îngrozitoare. Femeia este cea care, dorind să fie frumoasă, menține încă frumusețea în lume. Problema constă numai în a ști cum vor folosi ele această frumusețe. În loc să se folosească de aceasta pentru a-i seduce pe bărbați, spunându-și: ‘Ah, eu sunt frumoasă, sunt atrăgătoare, voi profita….’ și să-și satisfacă astfel vanitatea, ele trebuie să se angajeze într-o lucrare de regenerare a omenirii. Din nefericire sau fericire, este indubitabil că natura a acordat multe puteri femeii. dar totul constă în felul cum folosește ea aceste puteri. Deseori ea se distrează punându-l la încercare pe bărbat, iar acesta fiind mult mai slab ca ea în acest domeniu, ea nu întâmpină nici o dificultate în a reuși. Atunci când ea simte că posedă un farmec căruia bărbații nu îi pot rezista, în loc să folosească toate aceste puteri pentru a-i inspira, a le arată calea, a-i face mai cinstiți, mai nobili, ea profită pentru a-i distruge. Ea ar fi fericită să îi prindă în mrejele sale chiar și pe sfinți, pe profeți, pe inițiați! Nu din răutate, ci din nevoia de a vedea până unde i se întinde Împărăția. Ea este mândra să constate că pe stradă sau în localuri, toată lumea întoarce privirea după ea. Dar iată că frumusețea nu i-a fost dăruită femeii pentru a satisface apetitul senzual al bărbatului, ci pentru a-l ajuta pe acesta să se înalțe. Frumusețea, ca și toate celelalte înzestrări și calități, este făcută pentru a folosi proiectelor Cerului. Bărbatul a abuzat de autoritatea sa asupra femeii de-a lungul veacurilor; el s-a arătat egoist, nedrept, violent, crud, și acum, desigur, femeia se trezește. Dar ea nu se trezește în lumină, se trezește pentru a-și lua revanșa, ceea ce nu este bine nici pentru ea. Dimpotrivă, femeia trebuie să îi ierte pe bărbați, fiindcă este mama bărbatului, fiindcă are mai multă iubire decât el, fiindcă natura ei o face să fie bună, indulgență, generoasă, gata de sacrificiu, nu trebuie să caute să se răzbune, conștient sau nu. Femeia trebuie să caute acum virtuți mai mari, să se înalțe deasupra intereselor ei personale. Toate femeile de pe Pământ trebuie să se unească pentru o lucrare de construcție asupra bărbaților și asupra copiilor pe care îi aduc pe lume. Pentru moment, ele nu sunt unite; fiecare este preocupată să își aranjeze propriile afaceri, își concentrează întreaga atenție pentru a-și pune în valoare farmecele ca să-și găsească un soț, apoi niște amanți. Ele urmează regimuri sau tratamente de înfrumusețare a corpului. Poate că devin astfel mai frumoase, au forme mai minunate, dar la ce le folosește dacă în interiorul acestor forme nu există nimic, este vidul, moartea?!…. Femeile nu știu că au o lucrare de îndeplinit pentru a purifică și însufleți totul în ele însele, gândul lor este mereu departe de adevăratul scop. Ele merg în institute de frumusețe, folosesc tot felul de alifii sau tot felul de lucruri pentru a-și înfrumuseța, pielea, fața, sânii, părul…. pentru cine? Desigur, pentru amanții lor! Iar apoi când s-au distrat îndeajuns cu o mulțime de bărbați care le-au lăsat pe piept urmele senzualității, aviditații lor, ele vor avea un copil, și prin laptele mamei sale acel copil va absorbi toate influențele nesănătoase înregistrate deja de multă vreme. Unde sunt femeile care se gândesc să-și pregătească sânii în mod divin, pentru a-și educa copilul în momentul alăptării? La această vârstă, bebelușul primește în subconștient prima sa educație, care este extrem de esențială pentru restul vieții sale, prin influența maternală. Când cei mai mulți află despre toate acestea, din cauza că societatea este atât de deformată, nu numai că nu înțeleg, dar se și scandalizează! Dar, toate viitoarele mame să știe că, dacă îi lasă pe bărbați să depună pe ele straturi fluidice de impurități, aceasta nu se va reflectă benefic asupra copiilor lor.
Femeia este educatoarea bărbatului; prin gândurile, privirile, atitudinea sa, ea este capabilă să îl antreneze să îndeplinească cele mai nobile fapte. Bărbatul cere numai să fie înalțat, inspirat de femeie, de aceea atât timp cât femeile nu au acest ideal în minte, și se aruncă în brațele primului venit pentru a-și satisface dorințele și plăcerile, ele nu își vor îndeplini adevărată vocație. Femeia are că vocație să fie educatoarea bărbatului. Veți spune: ‘Dar ea este mult mai slabă și mai delicată decât el! Cum i se poate opune?’ Nu este nevoie să i se opună, este suficient că ea să se gândească să îl inspire și să îl antreneze în cea mai bună direcție. Iar apoi, ea îl mai poate educa și într-o altă manieră: educându-și copiii; iar aceștia le vor respectă pe femei întreaga viață din cauza mamei lor. Da, prin influență zilnică pe care o pot avea asupra tinerilor lor băieți, mamele sunt capabile să creeze caractere cinstite, nobile, generoase, niște sfinți, binefăcători ai umanității. Mamele au o foarte mare influență asupra copiilor lor. Sunt multe exemple în acest sens. De exemplu, mama unui băiat a lăsat în copilul ei niște amprente ce nu se vor șterge niciodată. Ea era neobosită, gata mereu să îi ajute pe alții, să îi încurajeze, să îi consoleze. Trăia niște încercări foarte grele dar nu se plângea niciodată în față altora. Când îi venea să plângă, o făcea întotdeauna astfel ca să nu fie văzută. Dar copilul ei a văzut-o plângând, însă ea nu știa. Iar în acel moment, de pildă, dacă o vecină venea să îi vorbească despre greutățile sale, ea își ștergea repede față de lacrimi, o asculta cu răbdare expunându-și situația (care era adesea mult mai ușoară decât a ei), și reușea prin cuvintele sale bune să îi redea acesteia curajul și încrederea. În aceea perioada copilul ei avea șapte, opt ani, și făcea evident tot felul de prostii ca toți copiii de vârsta lui…. Și ca să îl cumințească, iată ce făcea. Ea nu țipa, nu îl bătea niciodată, dar îi explica ce se va întâmpla dacă va acționa bine și ce, dacă va acționa rău, spunându-i: ‘Alege acum, fiindcă ști ce te așteaptă!’ Apoi, termina mereu repetând fraza: ‘Ceea ce este necinstit durează până mâine la prânz, ceea ce este drept, durează o veșnicie.’ În aparență, băiatul nu vroia să cedeze fiindcă, așa sunt copii, puțin orgolioși, dar în sinea lui el era copleșit. Nu a putut uita niciodată cum vorbea mama sa, fără ură, prezentându-i numai consecințele purtării sale: ‘Dacă faci așa, iată rezultatul. Dacă faci altfel, iată un alt rezultat. Alege….’ Și termina mereu cu această frază: ‘Ceea ce este necinstit durează până mâine la prânz, ceea ce este drept, durează o veșnicie.’ Da, necinstea, înșelătoriile, minciunile nu durează mult timp, iar ceea ce este drept și nobil rămâne veșnic. Desigur, puteți verifica și voi acest adevăr și veți ajunge la certitudinea că numai binele și frumusețea sunt veșnice. Iată deci ceea ce mamele trebuie să îi învețe pe copiii lor: că a lucra pentru bine și frumusețe înseamnă a lucra pentru veșnicie.
Creșterea și îngrijirea copiilor
În societate se produce un anumit număr de schimbări ce nu sunt întotdeauna favorabile educației copiilor. De exemplu, femeile lucrează din ce în ce mai mult, dorindu-și să se simtă la fel de independente ca și bărbații, și cum slujba le dă această independență copii sunt dați la creșă sau la grădiniță la vârste din ce în ce mai timpurii, mamele dorindu-și să facă carieră. Dar această carieră le obligă să-și neglijeze copiii care, venind de la școală, adesea nu găsesc pe nimeni acasă: mama și tata sunt la serviciu! Atunci copiii se descurcă așa cum pot…. și se descurcă foarte bine făcând prostii departe de privirile părinților lor cărora le devin de altfel tot mai străini! Nu spunem aici că mamele nu trebuie să lucreze, doar observăm consecințele acestor obiceiuri asupra educației copiilor. Nu avem dreptul să judecăm pe nimeni, stă în puterea fiecăruia să își administreze viața, familia așa cum crede de cuviință, însă părinții să știe că nimic nu poate înlocui prezența mamei acasă pentru un copil, cu condiția ca ea să fie cu adevărat prezentă, bineînțeles, și să-și îndeplinească rolul de adevărată educatoare.
Mulți spun: astăzi trăim în cea mai ușoară epoca, cu cele mai bune condiții de trăi, cu tot confortul la un click distanță sau apăsând pe un buton; ei da, vorbiți despre progresul tehnologic, despre industrializare…. Desigur, putem da vina întotdeauna pe factorii exteriori, însă nu aceștia sunt cu adevărat responsabili de copiii noștri și nici de modul în care ne trăim viețile, șii mai mult, uitați-vă în jur să vedeți unde l-a dus acest confort pe om. Nu era obligatoriu ca progresul tehnic să îl conducă pe om la o situație catastrofală. Oamenii înșiși sunt aceia care, datorită necunoașterii, egoismului, poftelor lor, s-au pus într-o asemenea situație. Condițiile sunt mereu de vină, dar oare cine le-a creat? Ele nu au căzut din cer. Progresul tehnic era un lucru bun, el putea să ușureze sarcina omului; de ce omenirea a procedat astfel încât să ajungă să-și absoarbă toate energiile și să-și cauzeze propria ruină? În orice caz, nimic nu justifică faptul că, sub pretextul că sunt ocupați, părinții își lasă copiii singuri sau îi încredințează altora: bunicii, menajerei, vecinei…. De ce i-au mai adus atunci pe lume? Dacă nu doreau să se ocupe de ei, ar fi fost mai bine să îi lase acolo unde se aflau. Acești părinți vor primi niște lecții, și proprii lor copii vor fi aceia care le vor administra, care îi vor face să sufere. Din moment ce i-au chemat pe această lume, le-au dat un trup, trebuie să se ocupe de ei și nu să treacă această sarcina în grijă altor persoane. Dumnezeu știe ce prostii sau porcării le pot inocula aceste persoane!…. să nu intrăm însă în amănunte. Părinții sunt atât de inconștienți! În loc să-și alăpteze ea însăși propriul copil, mama îl încredințează unei femei oarecare, obeze, care are mult lapte, fără să fie preocupată de bolile sau viciile pe care aceasta le poate transmite copilului prin intermediul laptelui ei. Copilul primește prin lapte câte ceva din caracterul femeii care îl hrănește. Iată de ce este important ca mama să fie ea cea care își hrănește copilul, și făcând acest lucru să îi dăruiască multă iubire. Astfel, copilul nu o va părăsi niciodată, nu o va face să sufere pentru că o dată cu laptele el a fost hrănit și cu iubirea mamei. Înainte de naștere, mama își hrănește copilul cu sângele ei; apoi odată născut îl hrănește cu laptele său. Simbolic, sângele, care este roșu, reprezintă viața, forța, activitatea. Iar laptele, care este alb, reprezintă pacea, puritatea; el este un principiu de armonie ce vine să echilibreze tendințele pur biologice reprezentate de sânge. Iată de ce toți copii care nu au fost hrăniți cu laptele mamei lor nu se pot manifesta mai târziu în plenitudine. Laptele altor femei sau al animalelor nu conține pentru copil aceleași elemente ca acela al mamei. Mama care își hrănește copilul îi va transmite prin lapte o iubire și o tandrețe de care el are absolută nevoie pentru a se dezvolta. De aceea, ea nu trebuie să îl hrănească atunci când este nervoasă sau prost dispusă, fiindcă toate aceste stări negative otrăvesc laptele și copilul primește elemente care îl pot îmbolnăvi fizic și psihic. Mamele trebuie să fie foarte atente și să se pregătească întotdeauna pentru a-și alăpta copiii în cea mai bună stare cu putință. Multe mame, din motive estetice, superficiale, dau câte un biberon copilului sau lasă pe altcineva să îl hrănească. În acest timp, ele se duc la chefuri, la serate, la reuniuni și găsesc mai amuzant să-și păstreze sânii pentru bărbați, soț sau amant, întrucât se pare că alăptatul deformează sânii!…. Observăm acum atâta deviație și dezordine în acest domeniu! Este motivul pentru care din ce în ce mai mulți copii devin niște străini față de părinții lor și se îndepărtează de ei: pentru că nu au fost hrăniți cu iubire, cu laptele mamei. Acestea sunt fapte ce au fost verificate. Când mama își hrănește copilul, ea trebuie să o facă conștient, gândindu-se la el, vorbindu-i, pentru a-i dărui o parte din inima sa, din sufletul său, din chintesența sa. Un copil hrănit în acest fel își va iubi întotdeauna mama; chiar dacă ea este neștiutoare, chiar dacă nu este frumoasă, el o va adora. Copilul trebuie conceput în iubire și hrănit în iubire. Mamele nu au încă conștiința suficient de deschisă și impersonală, ele nu-și dau seama de importanța misiunii lor de educatoare. Nimeni nu se ocupă de adevărată pedagogie și iată de ce la ora actuală totul o ia razna. Priviți ce devin toți acești copii care au fost părăsiți și încredințati altora și cărora le-a lipsit iubirea tatălui sau a mamei lor…. În Statele Unite mulți se găsesc pe străzi, unde așteaptă ca cineva să le propună să se culce cu ei pentru bani. Sute de copii de opt, zece, doisprezece ani fac trotuarul acum…. Înainte, erau mai ales fete, acum sunt însă și băieți foarte tineri. Când sunt întrebați, acești băieți foarte tineri spun: ‘-De ce îi urmați pe acești bărbați? – Pentru că sunt amabili cu noi. Nu o facem numai pentru bani. Ei ne oferă afecțiune, în timp ce părinții noștri ne-au bătut, ne-au alungat, ne-au părăsit.’ Bineînțeles, copiii au nevoie de iubire! Ocupați-vă de copiii voștri! În acest moment, mulți părinți consideră educația inutilă. Ei au fost convinși că trebuie să-și lase copilul să se dezvolte singur, fără vreo intervenție din exterior, fiindcă orice intervenție riscă să îi distrugă originalitatea; numai în libertate calitățile lui se vor dezvoltă în mod natural. Ce greșeală! În fiecare copil doarme cerul și infernul, iar viitorul copilului depinde de tendințele pe care părinții încearcă să le trezească și să le dezvolte în el. Uitați un exemplu: o copilă tânără și pură, cea mai nevinovată, cea mai bine educată; ea pare incapabilă să facă cea mai mică prostie, dar dacă este incitată, dacă este pusă în anumite condiții ce îi trezesc sexualitatea, veți fi uimiți văzând ce este în stare să facă această creatură angelică! Fiecare este capabil să facă tot binele și tot răul, acest lucru depinde de condițiile pe care i le creați, de intențiile pe care le treziți în el.
Natura umană are două lături, două aspecte: unul celest, celălalt infernal, iar după metodele pedagogice pe care le folosesc, părinții favorizează fie pe unul, fie pe celălalt, dacă ei nu veghează, vor vedea urmările! Trebuie să fie foarte atenți, cu atât mai mult cu cât formarea copilului nu s-a încheiat. În timp ce crește, când se formează, el este invadat de energii ce caută o cale, și nu este momentul să avem o încredere oarbă și să ne închipuim că am adus pe lume un mic înger. El va deveni un înger, da, dar cu condiția că voi să fiți atenți, inteligenți, înțelepți, iar dacă sunteți neglijenți sau neștiutori, veți vedea ce diavol va ieși!
O nouă înțelegere a iubirii materne
Să presupunem că o fată tânără pune pe primul loc viața spirituală: ea se roagă, meditează, face exerciții pentru a se apropia cât mai mult posibil de un ideal pe care și-l dorește. Dar iată că se mărită, are un copil…. Ei bine, ea va pune pe primul loc viața conjugală, de familie, viața copilului și va renunța la restul. Să analizăm această atitudine. Desigur, toată lumea o va aproba pe această tânără femeie, oamenii considerând normal faptul ca ea să sacrifice viață spirituală în favoarea copilului; ea este mama iar el este copilul ei…. Toate mamele și toți tații îi vor da dreptate: în ochii unei mame nimic nu trebuie să fie mai important decât copilul său, ea trebuie să încalce toate legile divine pentru el, iar dacă acest copil se îmbolnăvește sau moare, ea se supără pe Dumnezeu, acuzându-L de nedreptate și cruzime. Astfel înțelegem iubirea și toată lumea este fermecată de această iubire. Însă o femeie care este legată de copilul său în asemenea măsură încât să Îl uite pe Domnul dovedește de fapt că ea se iubește doar pe sine, nu se gândește decât la ea și nu la copil. Da, este clar: îndepărtându-se de Cer pentru a se dedica copilului, ea îl smulge pe acesta de la viața divină care este adevărata viață, îl smulge din această imensitate de lumină și pace de care copilul nu mai poate beneficia. În dragostea ei prostească, ea îl face să părăsească singurul loc în care ar fi fost fericit și în siguranță, unde ar fi devenit nemuritor. Crezând că îl salvează, ea îl conduce spre infern, ținându-l departe de frumusețe și armonie. Deci, vedeți, de mii de ani există o neînțelegere care se perpetuează în societate. Mama care își iubește copilul nu trebuie să îl îndepărteze de Cer de unde toate creaturile trebuie să se lumineze. Dacă ea îl uită pe Dumnezeu pentru a se gândi numai la copilul ei, gândul ei nu va mai avea acele elemente subtile venite din regiuni luminoase, venite de la Divinitatea însăși, și ea îl hrănește cu ceva mort. O mamă care nu-și păstrează obiceiul de a merge alături de Dumnezeu nu poate răspândi în jurul copilului ei particule vii și luminoase care să facă din el o ființă excepțională. Ea va fi săracă, nu va putea să îi dea nimic. Iubirea ei obișnuită va concepe un copil obișnuit. El va fi probabil sănătos, bine îmbrăcat, dar va rămâne mediocru, pentru că va fi educat departe de prezența Domnului. În timp ce mama instruită în știință spirituală va merge către Dumnezeu și Îi va spune: ‘Doamne vin în preajma Ta pentru ca Tu să îmi dai pentru copilul meu lumina, iubirea, sănătatea, frumusețea Cerului….’ Și când ea va reveni, îl va impregna pe acesta cu elemente pe care mamele obișnuite nu le-au cunoscut și nici simțit vreodată. Ele spun că nu au timp…. Da, dar iubirea lor egoistă nu le permite să aibă o asemenea filozofie, de aceea lumea continuă să fie populată cu ființe mediocre. A venit ziua în care toate acestea se schimbă acum. Mamele devin conștiente de importanta misiune de a schimba întreaga rasă umană în timpul următoarelor două generații, când vor veni pe lume numai suflete pure, curate care transformă planeta și viața rasei umane în adevăr, libertate, lumina, pace, bucurie, abundență și divinitate. Așa este și așa va fi. Mama nu trebuie să se ocupe niciodată de copil înainte ca ea să meargă lângă Dumnezeu pentru a lua viață și a o oferi copilului. De ce își închipuie ea că dacă îl lasă singur câteva minute, copilul ei va muri? Nu, chiar dacă copilul este în pericol de moarte în timp ce mama lui este plecată în preajma Domnului, când va reveni, ea îl va salva. Dar dacă neglijează să se ducă spre Dumnezeu ca să rămână alături de copil, în ziua în care poate, i se va întâmpla ceva copilului ea nu va mai putea să facă nimic pentru el. Câta vreme mamele și tații sunt legați de familia lor atât de mult încât nu îndrăznesc să o părăsească din când în când pentru a merge să învețe, să se instruiască, ei nu vor putea să le facă viața într-adevăr fericită. Nu îi putem transforma pe membrii familiei atât timp cât rămânem prea mult timp alături de ei. Nu este vorba de a-i părăsi în chip fizic, ci de a-i părăsi în concepții, adică a lasă deoparte o modalitate greșită de a-i iubi și a-i înțelege. Veți spune: ‘Dar aceasta este o cruciadă împotriva copiilor noștri!’ Deloc, și prin această metodă dovediți o iubire mai mare pentru copii voștri. Mulți părinți datorită iubirii lor oarbe, a slăbiciunii, a neputinței lor fac din copiii lor criminali. Și apoi spun: ‘Da, dar noi îi iubim….’ justificându-și lipsa de pedagogie și de psihologie prin această frază: ‘Noi îi iubim.’ Iată cum este înțeleasă iubirea! În loc să spună: ‘Cât suntem de slabi și de proști!’, ei spun: ‘Noi îi iubim.’ O, nu, această nu este iubire. Mamele gândesc că e suficientă protecția lor pentru a-și pune copilul la adăpost. Ele vor să-și salveze copilul părăsindu-L pe Domnul. Dar ce protecție pot oferi când ele însele nu sunt protejate, fiindcă întorc spatele marelui Protector? Cât orgoliu, câtă vanitate! Cu o concepție atât de obișnuită despre iubire, mama nu își poate ajută cu adevărat copilul, pentru că în loc să își ducă copilul spre lumina, dimpotrivă, ea îl îndepărtează. Pe primul loc în gândurile ei se află iubirea de sine, atâta tot. Nu este bine, iar într-o zi va trebui să plătească această eroare într-un fel sau altul: pentru că nu și-a îndeplinit datoria. Datoria ei era să se afle în Cer, și să-și conducă acolo și copilul. Nu trebuie niciodată să părăsim Cerul pentru nimeni: nici pentru copil, nici pentru nevastă, nici pentru soț, pentru că numai rămânând în Cer, vorbind simbolic, putem să le facem bine. Dacă părăsiți lumina pentru a face plăcere nu știu cui, nu veți avea nici Cerul, nici pământul, adică nu veți avea nici pe Domnul, nici pe cei pentru care ați făcut mari sacrificii și veți rămâne singuri. Trebuie să căutați Cerul și veți avea de asemenea și pământul, fiindcă pământul urmează întotdeauna Cerul, el i se supune și îl servește. Când sentimentalismul, atașamentul orb predomină, nu numai că nu îi veți ajută pe alții dar veți și suferi. Pentru a evita aceste suferințe, trebuie să puneți inteligența, înțelepciunea și pe Dumnezeu pe primul loc, și din acel moment tot ceea ce iubiți vă va aparține. Toți copiii pe care îi iubiți în chip divin sunt ai voștri, și ei vă preferă pe voi decât pe mamele lor care îi iubesc în mod prostesc. Veți spune: ‘Dar nu este posibil! Legăturile de sânge sunt acolo….’ Dar să știți: aceste legături nu sunt cele mai puternice, există legături și legături. Numai cei pe care știți să îi iubiți, fie ei copii, bărbați, femei, vă aparțin. În aparență legăturile de sânge sunt cele mai puternice, dar în realitate se întâmplă deseori ca membrii unei familii să nu aibă afinități unii față de alții pentru că aparțin diferitelor familii spirituale. De exemplu, puteți să aparțineți fizic unei familii de țărani și spiritual unei familii de regi. Și invers, puteți fi în mod fizic copilul unei familii regale, în timp ce în realitate aparțineți unei familii de mizerabili și de vagabonzi. Adevăratul tată, adevărata mamă își va părăsi copilul, familia și, prin rugăciune, va pleca în lumea divină unde va aduna bogății, și când va reveni, toți se vor găsi în bunăstare; în timp ce acela care nu a înțeles, va rămâne alături de familia sa, dar ce îi va putea el aduce? Nu mare lucru, câteva mărunțișuri, niște pâine mucegăită rămasă prin sertare. Adevăratul tată, adevărata mamă merg în lumea divină. Pentru cât timp? Această depinde: cel puiîn zece minute, poate o jumătate de oră…. poate o zi sau trei luni, și când revin, își revarsă bogățiile. Vedeți care este diferența. Dacă pretindeți că va iubiți copilul, analizați dacă îl iubiți. Dacă l-ați iubi ați merge în lumea divină prin rugăciune sau meditație cel puțin zece minute, o jumătate de oră pe zi, și din acel moment, copilul vostru va trăi în belșug. Mama face totul pentru copilul ei; îl iubește, se ocupă de el zi și noapte. Dar de ce acest copil rămâne unul obișnuit…. dacă nu devine un vagabond sau un criminal? Pentru că mama nu a învățat că putea să își proiecteze iubirea spre zonele sublime pentru a lua de acolo alte elemente de care copilul va avea nevoie mai târziu și să i le transmită: particule ce vor lucra asupra lui pentru a deveni o ființă excepțională. Cum poate o mamă să creadă că având un Spirit limitat, fiind neștiutoare, având preocupări prozaice, va putea obține elemente indispensabile pentru ca mai târziu copilul ei să facă minuni și să contribuie la binele societății și al întregii omeniri? Atât timp cât mama nu încearcă să atingă zonele cele mai înalte ca să atragă particule de lumină, de puritate, de eternitate, orice ar face, ceea ce va da copilului ei va fi mereu ceva obișnuit. Nu cantitatea elementelor contează, ci calitatea lor, iar ea trebuie să caute și să găsească această calitate. Este ca în matematică: nici un număr de figuri din a doua dimensiune nu poate da o figură din a treia dimensiune…. nici un număr de corpuri din a treia dimensiune nu poate construi un corp din a patra dimensiune. Ceea ce înseamnă că nici un anumit număr de oameni obișnuiți nu va da un geniu, nici un număr de genii nu va da o divinitate…. Pentru a putea pregăti o ființă divină, trebuie adăugate alte elemente ce nu se găsesc decât în lumea spirituală, în lumea divină. Aceste lucruri trebuie înțelese. Trebuie deci ca mamele să învețe să lucreze cu copiii lor, ca din când în când, câteva minute, de mai multe ori pe zi, să-și imagineze cum lumina le intră prin al treilea ochi și apoi prin gândurile lor, prin rugăciunile lor, ele să meargă în fața Domnului și să spună: ‘Doamne, vreau ca acest copil pe care Tu mi l-ai dat să fie servitorul Tău, dar pentru aceasta am nevoie de alte elemente ce nu se găsesc decât în preajma Ta. Te rog să mi le dai; dacă nu, acest copil nu va da nimic bun și nu va fi bine nici pentru el, nici pentru Tine, nici pentru mine.’ Domnul va sta pe gânduri și va chema pe unii din servitorii Săi cărora le va da ordin să se ocupe de această mamă. Este foarte important pentru oameni să înțeleagă toate acestea. Trebuie să facem totul pentru mame, știm sacrificiile pe care ele sunt capabile să le facă, și le admirăm și le respectăm pentru asta, însă trebuie ca și conștiința lor să se lărgească și să învețe să lucreze pentru copiii lor cu mijloace noi, cu mijloace spirituale. Ele se gândesc mereu că îngrijirea și sacrificiile lor sunt suficiente. În realitate, nimic nu este de ajuns; trebuie adăugate mereu particule, forțe, puteri cerești. Un copil care este hrănit și impregnat zilnic cu aceste elemente, va uimi mai târziu întreaga lume. Astfel de copiii vin de azi înainte pe lume. Veți spune că nu este ușor să apari în fața Domnului…. Dar aceasta este numai o modalitate de exprimare! Mama atrage deja elemente de natură subtilă și le proiectează asupra copilului sau unindu-se prin gânduri cu zone celeste, lăsând lumina să îi pătrundă prin al treilea ochi. (vizualizați/vedeți imaginea punctului de deasupra a celor doi ochi fizici). Au fost cazuri în care iubirea mamei a reușit să smulgă de la moarte un copil. Da, pentru că o astfel de iubire era de o asemenea forță încât producea transformări în copil: datorită acestui puternic curent de iubire, multe elemente nocive erau astfel îndepărtate, iar copilul era salvat. Acestea sunt evident cazuri excepționale și fără să așteptăm circumstanțe așa de dramatice, în viața curentă, mamele au numeroase ocazii de a-și manifesta iubirea față de proprii copii. De exemplu, dimineața la răsăritul soarelui, mama să își ducă bebelușul, în loc de a-l plimba numai pe ici pe colo pentru a-l calma, a-l adormi…., să se așeze puțin și să i se adreseze astfel: ‘Tu, comoara mea, iubirea mea, splendoarea mea….’ Și vorbindu-i astfel îl scăldați în lumină; precum soarele, îl umpleți cu iubirea voastră, invitați toți Îngerii și Arhanghelii prin puterea iubirii voastre. Veți spune: ‘Doamne vreau ca acest copil să fie servitorul Tău, să fie cel mai frumos, cel mai inteligent, cel mai strălucitor, cel mai luminos, cel mai sănătos’ și să vi-l închipuiți în această splendoare. Femeia posedă o puternică imaginație datorită căreia își modelează copilul, iar cum toate sentimentele și dorințele ei se înregistrează în corpurile eteric, astral și mental ale copilului, acționând astfel, nu numai că mama ajută copilul în evoluția sa, dar între ea și el se creează o legătură foarte puternică. Una din principalele cauze ale rupturii pe care o observăm acum între copii și părinți este aceea că părinții nu au știut să-și influențeze copiii cu propriile lor vibrații, nu au știut să îi impregneze cu iubirea, cu înțelepciunea, cu forța, cu viața lor. De ce mamele nu au descoperit toate acestea până acum? Ba da, din timp în timp, când ei sunt bolnavi sau când vin să le îmbrățișeze, ele manifestă puțină iubire pentru ei, dar această iubire este ineficace pentru că este imediat înlocuită cu alte sentimente. Oh, este atât de rar să ști să lucrezi în mod conștient, inteligent. Deci, iată ceea ce trebuie să facă mamele la răsăritul soarelui, și ele vor fi mirate să vadă că vor deveni neobosite datorită iubirii lor. Pentru că iubirea trezește, stimulează toate celulele creierului. De asemenea mamele dispun de puterea gândului și de puterea cuvântului. Ele își pot astfel influența copilul vorbindu-i atunci când el doarme în leagăn. Chiar dacă el nu aude, nu înțelege, anumite legi ale universului fac ca tot ce voi sunteți pe cale să înregistrați în el, să încolțească atunci când va fi mare. Așa cum agricultorul plantează semințele care încolțesc mai târziu, la fel mama plantează prin gândurile, rugăciunile ei semințe care dau roade. Puteți să îi vorbiți de bine, de adevăr, de legile morale, având convingerea că toate cuvintele voastre se înregistrează. Ne adresăm deci mamelor: Vreți cu adevărat ca fiul și fiica voastră să devină o ființă minunată, un slujitor al Domnului, un geniu, un sfânt, un binefăcător al omenirii? Ocupați-vă de el cu toată iubirea voastră. Numai iubirea poate totul. Vorbiți-i când doarme, mângâiați-l încet, învăluiți-l în toate culorile luminii: roșu, portocaliu, galben-auriu, verde, albastru, indigo, violet…. Dar dacă vreți să cunoașteți adevăratele culori ale luminii solare, trebuie să aveți o prismă, fiindcă nicăieri natura nu oferă culori atât de frumoase, atât de puternice ca la trecerea printr-un cristal. Puteți admira astfel culorile mult timp și apoi să le regăsiți prin imaginație. Nu lucrați asupra copilului cu orice fel de culoare, ci numai cu aceste culori ale prismei, care sunt adevăratele culori. Încercați să vă impregnați copilul cu raze luminoase, să vă imaginați că prin toate celulele corpului său trec curenți…. În acel moment, sunteți pe cale să repetați cel mai mare mister al Creației, acela al Domnului Însuși care străbate materia ca să o însuflețească.
Cuvântul magic
Câte anomalii există în atitudinea părinților față de copiii lor! Sub pretextul că un copil este prea tânăr pentru a înțelege ce se petrece în jurul lui, ei își permit tot felul de cuvinte, gesturi și comportamente fără să se întrebe dacă acestea acționează sau nu defavorabil asupra psihicului lor. Copilul este foarte vulnerabil, totul se înscrie în el, și adesea anumite dereglări ce apar mai târziu vin din scene sau din conversații la care el a asistat pe când nu era decât un bebeluș. Mulți părinți nu sunt destul de atenți la felul în care le vorbesc copiilor lor. Ei nu încetează să îi trateze drept incapabili, leneși, idioți, iar copiii, sugestionați, hipnotizați, devin după un timp cu adevărat niște proști și incapabili. Acești părinți nu cunosc deci puterea și acțiunea cuvântului, și faptul că ceea ce spun poate avea o influență enormă asupra copiilor lor. Părinții sunt aceia care uneori își omoară copiii. De ce trebuie să îi sperie, să îi amenințe că vine lupul sau polițistul ca să îi facă mai liniștiți sau mai ascultători? De ce este nevoie ca la cea mai mică prostie să le adreseze reproșuri sau blesteme? Ei nu știu că toată viață lor acești copii se vor simți amenințați, în pericol, și că vor deveni niște isterici. De acum înainte, părinții trebuie să învețe să se folosească de puterea cuvântului pentru a face bine copiilor lor, uitați aici o metodă. Ea este adresată mamelor care au copii foarte mici. În timp ce copilul său este adormit, mama se poate așeza lângă patul său, sau să îl ia în brațe, și să îi spună încet: ‘Copilul meu eu te iubesc mult și mă gândesc la tine, vreau să te faci mare, să fii demn, luminos, divin, plin de inteligență, de forță, de puritate, de bunătate….’ Să îi vorbească astfel despre tot ceea ce ea dorește mai bun pentru el. Se poate ca unii să găsească această metodă lipsită de sens, dar aceia care cunosc marile legi ale universului vor fi de acord cu această metodă întrucât ei cunosc atotputernicia cuvântului. Chiar dacă pe moment copilul nu înțelege nimic, cuvintele mamei sale se vor înregistra în subconștientul său și vor lucra asupra acestuia în sensul în care ea a ales să le îndrepte. Mamele trebuie să facă această lucrare în fiecare zi, în fiecare seară, sau în timpul nopții. Să le vorbească copiilor mângâindu-i pe cap, cu blândețe, menționând toate forțele, calitățile, virtuțile pe care le au și pe care le vor dezvolta mai târziu. Să le vorbească despre viitorul lor: că ei vor fi fericiți, vor fi mari, vor deveni ființe excepționale. Să pronunțe numai cuvintele cele mai poetice, mai minunate.
În general, în cazul educației copiilor se așteaptă ca aceștia să fie capabili de o anumită înțelegere intelectuală. În acel moment li se dau explicații și se consideră că acestea reprezintă adevărată educație. Nu, de altfel ele nu au niciodată o mare valoare pedagogică. În pedagogie, singură metodă cu adevărat eficace este exemplul. Arătați în mod concret copiilor ce trebuie să facă, faceți-o voi înainte și nu explicați nimic. Arătați-le cum se spală, cum se face curățenie, cum se face ordine, cum se pregașteste masa…. Copiii sunt niște mici maimuțoi: de îndată ce vă văd că faceți ceva, o vor face și ei la rândul lor. Cineva poate spune: ‘Da, eu vreau să fac aceasta însă aș vrea înainte să înțeleg exact ce se petrece și care sunt procesele declanșate în domeniul eteric.’ Dacă vă așteptați să vedeți și să înțelegeți totul ca să începeți să faceți ceva, veți aștepta secole, și în acest timp copilul vostru va ajunge un neisprăvit. Treceți la treaba acum, ocupați-vă de el pentru că aveți o mare responsabilitate. Iar ceea ce este minunat, este faptul că din clipa în care pronunțați aceste cuvinte magice pentru copilul vostru, ies și strălucesc culori din inima, din mintea voastră, și chiar anumite entități luminoase, atrase și emoționate de toată această frumusețe, se decid să rămână lângă copil pentru a lucra asupra lui. Deci, este de preferat să reduceți puțin la tăcere intelectul vostru ce este mereu gata să obiecteze și să pună întrebări, și credeți în ceea ce citiți aici astăzi, veți câștiga din aceasta, și mai ales copiii voștri vor câștiga. Oare cunoașteți suficient de bine legile lumii psihice, ale lumii spirituale, pentru a vă pronunța sau a pune la îndoială toate acestea?…. Atât timp cât sunteți încă neștiutori, aveți nevoie să credeți toate acestea, ele au fost experimentate de cei care au mers mai departe decât voi pe calea cunoașterii. Prin urmare, mamele să le vorbească copiilor lor, chiar și când aceștia dorm, chiar dacă ei nu înțeleg.
Știm deja că este o mare diferența între gând și cuvânt. Meditația produce o mare acumulare de energie psihică și multe persoane se mulțumesc să mediteze fără să pronunțe vreodată cuvinte, simțind că aceste forțe sfârșesc prin a le perturba. De ce? Pentru că nu au știut să le dea o finalitate, o orientare. Trebuie deci ca ele să pronunțe câteva cuvinte pentru ca toate entitățile adunate prin meditație să se îndrepte în direcția indicată de cuvânt. Dar de ce cuvântul? Oare gândul singur nu este destul de puternic? Ba da, numai că gândul fără cuvânt este ca și cum ați scrie pe o hârtie tot felul de promisiuni și de angajamente, dar fără să vă puneți sub ele semnătura. Atât timp cât nu vă semnați, promisiunile nu sunt valabile. Puteți declara, promite sau lăsa prin testament tot ce doriți, dar fără semnătura personală nimic nu va fi luat în considerare. În față lumii, semnătura este aceea care contează. Ei bine, pentru lucrarea voastră spirituală cuvântul este ca o semnătură. Cuvântul este deci foarte important. Puteți gândi ore întregi, dacă vreți, dar dacă doriți să declanșați ceva, să dați un impuls pentru a vă concretiza gândul aici, în planul fizic, cuvântul trebuie să intervină. Gândul este puternic în planul psihic. Întelegeți deci acest adevăr și veți obține rezultate deosebite. Numai că, bineînțeles, nu pronunțați cuvinte înainte de a vă formă în voi însivă un gând viu, susținut de un sentiment foarte puternic, altfel cuvintele voastre vor rămâne goale, sărăcăcioase, fără forță, și nu vor produce nici un rezultat.
Mai târziu, tot ceea ce au înregistrat astfel, fără să înțeleagă, va apărea în conștiința lor și în acel moment vor putea profita de toate acestea; le vor folosi și vor reuși mult mai bine decât copiii care au fost îndepărtați de anumite preocupări sub pretextul că ele nu erau încă pentru vârsta lor. Copiii impregnați cu lumină la răsăritul soarelui, cu ambianța de puritate, de meditație, de rugăciune și de contemplare primesc razele soarelui care sunt Spirite conștiente și aceste raze lucrează asupra corpurilor lor eterice și lasă acolo urme. După câțiva ani, dacă unii încearcă să îi antreneze să comită fapte reprobabile, acești copii vor simți în ei o împotrivire, o forță care îi va reține pe calea purității, a luminii, a înțelepciunii. Chiar dacă nu îi vor cunoaște originea, această influență va rămâne atât de profundă în ei încât vor fi obligați să o constate. Iată de ce educația trebuie să se facă chiar înainte că înțelegerea să apară la copil. După naștere este deja prea târziu ca să se înceapă educația unui copil. Din acel moment, părinții nu mai au nici o putere pentru a-și influența copilul. Ei trebuie să facă acest lucru înainte de naștere, și chiar înaintea concepției. Din acest moment începe adevărată educație, aceea care este puternică, eficientă, reală, indestructibilă. Când un copil manâncă, el nu înțelege încă rostul acestor energii pe care hrana i le va aduce și modul în care acestea vor contribui la dezvoltarea sa psihică, morală, intelectuală, dar nu așteptăm momentul în care va înțelege pentru a i se da să mănânce. Ei bine, nu trebuie nici să așteptăm să înțeleagă ca să introducem în el elemente divine. Dacă ar trebui să așteptăm ca acești copii să fie în stare să înțeleagă viață spirituală ca să le-o oferim, ei vor muri repede, vor fi morți spiritual. Deseori se întâmplă acest lucru. Așteptăm ca ei să ajungă la vârsta potrivită unei educații spirituale, și până atunci îi lăsăm să se cufunde într-atât într-o viață mediocră, iar când vrem să îi corectăm, va fi prea târziu, nu va mai fi nimic de făcut.
Să nu lăsam niciodată un copil fără o preocupare
Trebuie să trezim la copii dorința ca ei să se arate cât mai capabili într-o activitate sau alta. Este mijlocul cel mai bun de a-i împiedica să facă prostii și de a-și pierde timpul pe oriunde. Nu trebuie să lăsăm niciodată un copil inactiv. Adesea când cerem unui copil să fie cumpătat, îi spunem: ‘Fii cuminte.’ Dar de ce confundăm cumințenia cu imobilitatea? Oare a nu te mișca, a nu face nimic înseamnă cumințenie? Să nu ne mire faptul că mai târziu copilul va detesta cumințenia, fiindcă în mintea să ea este legată de imobilitate, iar el este atât de dinamic! De altfel, ar fi mai bine să nu îi cerem unui copil să stea nemișcat, ci totdeauna să îi dăm ceva de făcut pentru a-i găsi o preocupare. De aceea părinții trebuie să accepte faptul că odraslele lor suferă puțin când fac ceea ce li s-a cerut la școală sau în altă parte. Copiii au asemenea resurse, o asemenea rezistență încât uită imediat aceste suferințe. Caracterul lor se formează cu fiecare străduință, și aceasta trebuie să îi bucure pe părinți. Dar dacă, dimpotrivă, ei spun: ‘Oh, săracul, nu trebuie să îl obosim’, îl vor face slab, leneș, incapabil, egoist, numai pentru a-l scuti de câteva mici eforturi. Iată care este iubirea și pedagogia adulților! Părinții trebuie să știe că adesea ei sunt cei care, sub pretextul de a nu-i supraîncărca, își mențin copiii în slăbiciune. Ei trebuie să-și schimbe atitudinea, dacă nu, ei vor fi cei care vor suferi toată viața fiindcă au făcut din copiii lor ființe egoiste și capricioase. Mai târziu, dacă fac această greșeală, își vor smulge părul din cap. Copiii trebuie învățați de timpuriu să îi ajute pe părinți, să spele câteva farfurii, să strângă patul, să facă unele treburi ușoare. Evident, cele mai multe lucrări sunt prea grele pentru cei mici, ei nu au nici forță, nici abilitatea necesară, dar ele pot fi făcute în fața lor, spunându-le: ‘Mai târziu o să le poți face și tu.’ Până atunci, sunt multe lucruri mărunte pe care ei le pot face deja. Numai că părinții nu le dau nimic de făcut, pentru că este mai ușor pentru părinți să facă ei mai repede anumite treburi, decât să le arate copiilor cum să le facă și să îi supravegheze în timp ce le fac. Dar aceasta nu este o metodă bună de educare pentru că, mai târziu, ei nu vor mai dori să facă ceea ce nu au învățat când erau mici: capacitățile lor nu au fost exersate destul de timpuriu. În acel moment, părinții pot să spună: ‘Leneșule, du-te să faci una sau alta, încearcă să înveți….’ dar copilul nu va dori fiindcă este prea târziu.
Există obiceiuri bune pe care copiii trebuie să le învețe încă de mici, pentru că aceste obiceiuri le vor avea toată viață.
Nu ne dăm seama de forța pe care o reprezintă obișnuința. Dacă un copil este obișnuit ca părinții lui să cedeze la capriciile lui, totul s-a sfârșit: mai târziu, chiar și când nu va avea dreptate și va fi conștient de aceasta, va dori să i se cedeze. Iar în acel moment va fi prea târziu pentru a-l mai schimba. Un copil care a fost răsfățat, alintat va pretinde să i se acorde mereu aceeași atitudine. Din păcate, în acel moment nu va există decât o singură forță capabilă să îl educe: viața, pentru că viața este neiertătoare. Atunci copilul va suferi și se va îndrepta. Dar câte suferințe inutile nu le pregătesc părinții copiilor lor neștiind să se opună capriciilor acestora! De aceea, ‘Atenție, bunătatea voastră nu este în realitate decât slăbiciune, necunoaștere…. Voi veți fi aceia care veți plânge mai târziu pentru că veți fi primele victime ale bunătății voastre prostești.’ Sunt părinți care își țin copiii aproape, și este bine. Să îi oferi posibilitatea copilului să lucreze cu ține și să îl răsplătești este ceva bun. Dar nu trebuie să fiți slabi cu copiii voștri, pentru că apoi ei abuzează și nu va fi din vina lor. Dacă nimeni nu arată unui copil că există reguli ce trebuiesc respectate și dacă, prea tânăr deja, el are impresia că totul se învârte după capriciile lui, cum vreți voi ca să asculte apoi de acela care l-a mustrat puțin? El nu îl va asculta și este normal. El va dori să braveze, să distrugă totul în jur, cu riscul de a se pierde chiar pe sine, doar să nu cedeze. Pentru că așa a fost obișnuit, și nu este totuși vina lui. Atunci când părinții își dau seama că educația proastă a distrus caracterul copilului, nu le mai ramâne decât să se roage Cerului, Spiritelor înțelepciunii, ca să îl facă să judece, să îl îndrepte. Copilul va plânge puțin, voi îl veți consola, dar va întelege, și datorită acestor rugăminți ale părinților, el va fi salvat. Bunătatea părinților față de copii este minunată, dar cu condiția că ea să se afle în slujba înțelepciunii. De exemplu, un tată care este foarte bogat nu trebuie să arate acest lucru copiilor săi întrucât ei se vor baza prea mult pe viitoarea lor moștenire și nu se vor strădui să lucreze și să învețe pentru a se descurca singuri; vor crede că toate capriciile și plăcerile le sunt permise, vor deveni leneși și aceasta este cea mai proastă educație posibilă. Părinții trebuie deci să își lase copiii, cât mai mult timp posibil, fără să cunoască bogățiile ce îi așteaptă. Când aceștia se vor obișnui cu munca, când vor deveni stapâni pe ei înșiși, atunci da, părinții vor putea să le vorbescă despre averea pe care o vor moșteni mai târziu, dar nu mai devreme. Părinții care vor să își vadă copiii asumându-și mari responsabilități trebuie să le dea o educație care să îi facă să cunoască viața și greutățile ei, altminteri cum vor înțelege ei truda lucrătorilor lor, a subordonaților etc? Aceia care au plecat dintr-un mediu foarte sărac și s-au ridicat prin munca lor sunt niște ființe înțelegătoare care manifestă adesea compasiune față de suferință altuia, pentru că ei însisi au suferit. În timp ce alții vor spune că și regina Maria Antoaneta: ‘ Ei nu au pâine?…. Atunci să manânce brioșe!’ Ea nu putea să înteleagă.
Pregatiți copiii pentru viitoarea viața de adult
Chiar dacă avem impresia că sunt prea tineri, copiii trebuie pregătiți pentru viața pe care o vor duce mai târziu, și este deci de preferat pentru aprofundarea înțelegerii lor să poată arunca o privire în lumea adulților. Priviți: ce face o fetiță? Instinctiv, ea cere să aibă păpuși pe care le leagănă, le hrănește, le spală. Această ocupație este o pregătire pentru viitorul ei rol de mamă. Există deci ceva în ea care o împinge să exploreze deja acest teren pentru viitor. Trebuie să ne gândim la toate acestea. Fiecare copil este obligat, într-o anumită măsură, să anticipeze evenimentele care nu sunt încă pentru vârsta lui și pentru aceasta trebuie să beneficieze de experiența adulților. Să luăm încă un exemplu foarte simplu: un student la chimie începe prin a studia tot ce a fost descoperit în această știință până acum; și dacă este capabil va adauga și propriile sale descoperiri. Dar el nu, el nu se preocupă de experiențele și descoperirile altora, nu ia în considerare munca acestora de pâna atunci, decide să ignore totul ca să găsească singur totul, și după douăzeci sau treizeci de ani de cercetare concluzionează (dacă totuși descoperă această!) că o moleculă de apă este compusă din doi atomi de hidrogen și unul de oxigen. Dacă el acceptă această noțiune, este mai înțelept, fiindcă, în acest fel câștigă timp. Dacă un copil este obișnuit să participe la viața adulților, în momentul în care va trebui să facă față el însusi anumitor evenimente, el va fi deja pregătit deoarece își va aminti și va imita ceea ce a văzut deja. Iată de ce este foarte util ca tinerii să nu fie limitați numai la activitățile considerate specifice vârstei. I s-a spus unei mame cu două fete: ‘ – Le-ar face bine fetelor dumneavoastră să citească și să afle adevăruri ce le vor ajuta mai târziu în viață.’ Știți ce a răspuns? ‘ Oh, nu, ele sunt prea tinere, la vârsta lor trebuie să se distreze: ele iubesc dansurile, petrecerile…. vor avea destul timp ca să se gândească la lucruri serioase!’ Ei bine, iată o mama care pregătea catastrofe pentru copiii ei. Desigur, tinerii trebuie să danseze, nu suntem împotriva dansului, dar trebuie de asemenea să îi obișnuim să aibă preocupări și de o altă natură. Este de la sine înțeles faptul că natura umană nu este făcută numai pentru muncă, pentru efort, pentru reflexii; și chiar Inițiații sunt aceia care în trecut, au instituit serbări unde poporul, prin cântece, dansuri, deghizări, putea să dea frâu liber tuturor forțelor ce încătușează munca și grijile zilnice. Dar să consideri că în viață esențialul este să te amuzi și să te distrezi, înseamnă să-ți ratezi existența. Trebuie să vedem pericolul acestor distracții ce nu sunt echilibrate de o judecată. Această fată pe care mama sa o trimite să ‘se distreze’ va fi foarte repede murdărită și înghițită de primul pierde-vară, și nu numai că își va pierde farmecul și prospețimea, dar își va pierde și luciditatea și va îngroșa repede mulțimea tuturor acelor femei care străbat existența fără să realizeze vreodată unde se află.
E dreptul tuturor tinerilor să se bucure, să cânte și să danseze, dar să accepte în același timp marile adevăruri, să studieze Știință Inițiaților, să învețe să se lege de forțele nobile și pline de viață ale naturii. În acel moment, vor deveni ființe formidabile, capabile să acționeze în mod binefăcător pentru familia lor, pentru țara lor și chiar pentru lumea întreagă. Iată deci câteva cuvinte ce vor să vă spună că tinerii nu trebuie lăsați să caute numai ceea ce le place, ce le este agreabil la nivelul la care au ajuns, ci să țintească mai departe și să anticipeze viitorul. E adevărat că mulți copii anticipează, dar nu chiar așa cum ar trebui. De exemplu, o fetiță drăgălașă, grațioasă, vrea să fie ca mătușa ei fiindcă aceasta are buzele și unghiile pictate și degetele acoperite de inele…. iar un băiețel vrea să se asemuiască cu bunicul său care trage din țigară…. Tinerii acționează adesea fără să știe și se grăbesc să devină bătrâni, să aibă un aer important, blazat. Doamne, ei nu trebuie să se grăbească, fiindcă aceasta va veni oricum. Dacă ceva este sigur, este faptul că vor îmbătrâni, nimic nu îi va putea împiedica. Tinerii trebuie să încerce să rămână cât mai mult cu putință în această stare! Să rămână tineri în inimă: spontani, simpli, curați, surâzători. Să mențină cu toate forțele în ei spiritul copilăriei. Să nu uite că tinerețea e ca primăvară…. atît de trecătoare!
Păstrați la copil sentimentul supranaturalului
Priviți la copiii care ascultă: dacă ați ști cum ne înțeleg cuvintele! Fața lor vibrează…. În momentul în care trebuie să râdă, ei râd; în momentul în care trebuie să gândească, ei gândesc. Ei reacționează într-o manieră atât de minunată. E un auditoriu care depășește adulțîi. Numai Dumnezeu știe ce se întâmpla în micile lor capete, cum văd și cum înteleg ei lucrurile! Este posibil că ei să descopere dintr-odată adevărul, în timp ce voi mai aveți nevoie de trecerea anilor. Da, în mod sigur, ei văd mai bine adevărul, mult mai bine decât adulții. În remarcile copiilor există multe lucruri pe care adulții le găsesc absurde deoarece nu le înțeleg deloc. De multe ori ramâi stupefiat în fața profunzimii unora dintre reflecțiile lor. Aceasta se întâmplă pentru că ei sunt încă simpli, naturali și apropiați de Regiunile Celeste de unde au venit. Ca urmare, familia, societatea ajung să le inoculeze propriul lor fel de a judeca și a vedea lucrurile, iar în final copiii acceptă aceste puncte de vedere greșite…. Da, adulții nu fac adesea decât să deformeze copiii.
Când copiii sunt prea mici, ei au un sens înnăscut al miracolului, ei cred că totul este viu, că totul este inteligent: ei vorbesc cu insectele, cu pietrele, cu animalele, cu plantele. Când se lovesc de o piatră, îi dau un picior adresându-i reproșuri pentru că ei se gândesc că piatra a vrut neapărat să îi rănească! Iar când li se povestesc istorioare cu zâne, cu uriași, cu animale extraordinare, ei cred în ele, este formidabil!…. Câțiva ani mai târziu, ei pierd acest sens al miracolului pentru că adulții își bat joc de credulitatea lor, și chiar dacă nu o fac, atitudinea lor materialistă și grosolană sfârșește prin a-i influența. De îndată ce copiii au pierdut acest sens, ei au pierdut cu adevărat esențialul. Fiindcă nu se poate imagina că o mare proba de superioritate din partea adulților este aceea de a crede că universul nu are nici suflet, nici inteligență, că omul este singură ființă vie și rațională a Creației. Toată natura este vie, inteligentă și populată de creaturi vii și inteligente și unele chiar mult mai inteligente decât omul. Din ziua în care omul neagă această viață și această inteligență, moartea începe să se instaleze în el. Dacă voi credeți că totul este mort în jurul vostru, moartea se instalează în voi, să nu uitați niciodată aceasta. Dar dacă veți crede că totul este inteligent și viu, veți spori în voi inteligența și viața. Iată un adevăr asupra căruia psihologii și pedagogii trebuie să se oprească, deoarece nu au studiat încă consecințele magice ale unui simplu gând. Dacă voi credeți că toți oamenii de pe glob sunt răi, leneși, depravați, criminali, este foarte rău, deoarece nu numai că aceasta se va reflecta asupra voastră, dar mai devreme sau mai târziu veți deveni ca ei. Iar dacă voi credeți că lumina, frumusețea, splendoarea, grandoarea domnesc peste tot, atunci veți lucra asupra voastră înșivă și veți deveni din ce în ce mai frumoși, mai nobili, mai expresivi.
Să nu omorâți deci niciodată simțul supranaturalului la copii. Cultivați-l chiar, pentru că ei se hrănesc cu aceasta întreaga lor viață. Și pe bună dreptate, poveștile păstrează viu în ei simțul lumii invizibile și al ființelor care o locuiesc. În multe familii, printre membrii familiei se găsesc câteva persoane în vârstă, ale căror cuvinte sunt întotdeauna pline de o mare înțelepciune. Ele, de obicei, nu au o pregătire, cele mai multe nu au fost nici măcar la școală, dar toată atitudinea lor este de o asemenea demnitate, de o asemenea stăpânire de sine, încât le admirăm pe aceste ființe, ele fiind niște modele. Le citesc povești nepoților, copiilor din familie, povești extraordinare în care se desfășoară lupta între bine și rău, între lumină și întuneric, între zâne bune și vrăjitoare, și întotdeauna binele este acela care obține victoria. După ce le ascultă copiii, toată viața lor vor simți că prin aceste povești, bunica, bunicul, mătușa sau unchiul le-au dat un impuls spre bine, spre lumină, dorința permanentă de a face să triumfe lumina. Ele lasă o amprentă profundă în sufletul micuților. Ceea ce vor învăța ei mai apoi la școală sau la universitate…. se va șterge, le vor rămâne numai poveștile în care lumina învinge întotdeauna întunericul.
Copiii sunt influențați mult de părinți, de rudele apropiate. De aceea este bine să nu vă lăsăți copiii în compania unor indivizi care i-ar putea duce pe o cale îndoielnică, povestindu-le vrute și nevrute. La această vârsta, ceea ce văd, ceea ce aud, se poate impregna în ei, influențându-le întreaga viață. Trebuie să vegheați asupra copiilor voștri. Dacă este posibil, alegeți-le chiar și prietenii: încercați în fiecare zi să aflați ce băiat, ce fată se afla în anturajul copiilor voștri. Chiar și voi, rememorându-vă viața, veți găsi în copilăria voastră explicațiile gusturilor, a tendințelor voastre sau a comportamentului actual.
Copilăria este cea care determină toată viața. Amprentele primite în timpul copilăriei nu se șterg niciodată.
Iată de ce responsabilitatea adulților este imensă. Dacă distrug un copil prin grosolănie și lene, acesta va ramâne marcat pe viață. Ei trebuie să se controleze și să se teamă să nu îi orienteze greșit. Și întelegeți bine. Trebuie să cunoașteți anumite legi ale spiritualității. Un copil nu ar trebui crescut numai într-un climat de vis, de poezie, de fantezie și de imaginație. Fiindcă acest lucru ar putea fi foarte periculos pentru el. Fiecare metodă are în același timp o latură pozitivă și una negativă și trebuie să ști când și cum să le aplici. Părinții, pedagogii trebuie să trezească atât intelectul copilului cât și sensul practic al acestuia, să îl învețe să se descurce în plan material pregătindu-l să facă față mai târziu realităților vieții, dar ei nu trebuie să omoare atracția sa pentru minuni și sensibilitatea acestuia față de lumea invizibilă. Ei îi pot vorbi despre spiritele naturii: spiritele pământului (gnomii), spiritele apei (ondine), spiritele aerului (silfide), spiritele focului (salamandrele), și despre lucrarea pe care acestea o fac în univers. Dar, mai presus de toate, ei trebuie să îi arate sensul Lumii Divine, și pentru aceasta pot începe prin a-i vorbi despre Pomul Vieții, despre Ierarhiile Cerești. Desigur, trebuie să cobori la nivelul de înțelegere al copilului. Nu este cazul să îi enumeri toate numerele cabalistice ale Arborelui Sefirotic, dar este posibil să îl faci să înțeleagă noțiunea de ierarhie spunându-i: ‘Tu ști că oamenii sunt mai inteligenți decât animalele aflându-se deasupra lor’ și să îi explici de ce. ‘Iar printre oameni, există unii care îi depășesc pe ceilalți: ei sunt mai buni sau mai înțelepți.’ Copilul recunoaște că este adevărat. ‘Atunci de ce nu ar exista și alte ființe care să îi depășească chiar și pe oamenii cei mai buni și mai înțelepți?’ Copilul acceptă și astfel începe să aibă noțiuni legate de existența Îngerilor, a Arhanghelilor și a tuturor entităților din Ierarhiile Spirituale. Un copil pe care îl educăm astfel va păstra întotdeauna conștiința unei Lumi Superioare plină de înțelepciune și de lumină cât și dorința de a tinde către această lume.
Omul care neagă existența lumilor și a entităților care îl depășesc devine limitat și confuz. Mulți dintre oameni nu avansează, nu evoluează, pentru că sunt neștiutori sau pentru că nu vor să admită că deasupra oamenilor există această Ierarhie Sublimă a Îngerilor, a Arhanghelilor…. pâna la Tronul Domnului, ceea ce înseamna că nu au un țel, un ideal de care să se lege pentru a primi, a capta energii de un ordin superior. Bineînțeles, ei trăiesc, se descurcă, dar din punct de vedere spiritual nu avansează, ei nu acceptă spiritualitatea. Ei sunt morți din punct de vedere spiritual. În timp ce aceia care acceptă conștient existența Ierarhiilor Spirituale au un țel superior și acesta le insuflă elanul necesar pentru a realiza lucruri mărețe.
O iubire fără slăbiciuni
Tatăl și mama nu trebuie să cedeze niciodată capriciilor copilului lor. Ei trebuie să fie tandri, plini de iubire, dar inflexibili. Atunci când au dat un ordin unui copil, trebuie să îi ceară să îl asculte. Anumite mame cedează în față copilului pentru că el plânge și ele nu vor să îl facă să sufere. Iată o înduioșare prostească pentru că mai târziu copilul, prost învățat, se va urca în capul părinților. Mama trebuie să ramână plină de blândețe, să nu se enerveze, să nu bată copilul, dar să nu cedeze nicicum, exact ca în cazul naturii, unde nici o dorință sau capriciu uman nu o poate supune. Dacă copilul bagă degetul în foc sau în gheață, legile căldurii și ale frigului nu se modifică pentru a-l feri. Natura asistă impasibilă la faptele copilului, de aceea el învață să o respecte. Pentru copil, mama reprezintă natura, și dacă nu o reprezintă corect, copilul va nesocoti faptul că există limite ce nu trebuie depășite și va fi pierdut. Deseori anumiți copii devin în viață adevărați călăi din cauza slăbiciunii mamei lor. Da, adesea iubirea prost înțeleasă a părinților este cea care aduce nefericire într-o familie, pentru că ei nu au știut să arate copiilor lor că există legi în față cărora toată lumea este obligată să se încline, atât părinții cât și copii. Un copil care a fost lăsat să facă tot ce vrea, nu va ști niciodată ce este bun și ce este rău, și nu va fi vina sa, fiindcă a fost obișnuit prost. Copilul trebuie să înceapă de mic să învețe că există legi și părinții trebuie să i le dea. ‘Da, dar dacă sărmanul de el va plânge?….’ Ei bine, să plângă! Imediat ce copilul începe să plângă, mama cedează pentru ca odrasla ei să nu fie nefericită. Atunci, s-a terminat, ea va ceda toată viață, va deveni o sclavă, copilul ei o va trata cu brutalitate, și ea va fi cea care va suferi pentru că a confundat iubirea cu slăbiciunea. Copilul plânge? Lăsăți-l să plângă, plamânii i se exersează, și în acest timp el înțelege că există reguli de respectat și de aplicat. Dacă la prima lacrimă veți reveni asupra deciziei, copilul va continua mereu să folosească plânsul pentru a vă face să cedați și să îi satisfaceți toate capriciile. Nu știați că un copil este mai inteligent și mai șiret decât mama sa? El știe să se folosească de lacrimi pentru a o obliga să cedeze și apoi i se va sui în cap și va face pipi…. în sfârșit, ce mai vreți, așa își predau mamele lecțiile!
Părinții nu trebuie să aștepte pentru a-i face pe copii să înțeleagă că nu le vor asculta capriciile, altfel, în ziua în care se vor hotărâ să reacționeze, va fi prea târziu. Când își dau seama de gravitatea situației, anumiți părinți devin imediat inflexibili, și atunci ce mai luptă! Ei își bat copiii, dar nu pot să obțină nimic, pentru că este prea târziu. Fermitatea trebuie arătată atunci când el este foarte mic. Părinții trebuie să ajungă să-și învingă această slăbiciune de a face plăcere copilului că este mic, deoarece prin aceasta ei trezesc anumite tendințe rele în inima și în sufletul lui. Dimpotrivă, tocmai pentru că este mic el va accepta constrângerile, mustrările, ordinele. Iar mai târziu, când va înțelege, își va iubi părinții și le va fi recunoscător pentru că l-au scutit de mari suferințe. Anumiți părinți nu știu ce să mai facă pentru a fi pe placul copiilor lor, pentru a-i distra, iar rezultatul acestei dorințe atât de exagerate de a fi pe placul lor are consecințe catastrofice. Să luăm numai exemplul jucăriilor. Ce jucării de produc pentru a-i distra pe copii? Pistoale, tancuri, tunuri, arme de toate felurile. S-a ajuns chiar până acolo încât se vând ghilotine în miniatură…. Dar părinții ce fac? În loc să se unească pentru a protesta și a interzice aceste jucării, ei acceptă să se fabrice și chiar le cumpără. Iată cum se pregătesc mici pierde vară. Câtă prostie, câtă necunoaștere! Cum de nu s-au gândit că aceste jocuri vor avea serioase repercursiuni asupra comportamentului și mentalității copiilor? Dacă unii dintre ei devin niște monștrii, înseamna că au primit o educație aberantă din partea unor oameni care nu cunoșteau marile adevăruri spirituale. Sunt copii care se strâmbă, fac niște grimase foarte urâte. Când îi întrebi unde le-au învațat, unele mame răspundeau: ‘Oh, tatăl lui îi făcea așa pentru a-l distra, și acum el îl imită.’ Priviți cum se educa copiii! Pentru a-i distra, a-i face să râdă, li s-a arătat o oarecare grimasă stupidă pe care ei o vor imita. Nu trebuie niciodată să arătați ceva diform sau prostesc copiilor, chiar dacă doriți să îi distrați. Există si alte modalități de a o face. Părinții nu trebuie să facă decât ceea ce este educativ, inteligent, chiar dacă aceasta nu îi face plăcere copilului. Copilul trebuie să accepte, să se obișnuiască. Lumea întreagă nu caută decât plăcerea, dar plăcerea este cel mai rău ghid, înjosește omul și îl face să se întoarca la stadiul de animal. Părinții neștiutori fac plăcere copiilor lor pentru că își închipuie că îi iubesc. Dar există iubire și iubire. Trebuie să căutați iubirea care educă, înfrumusețează, întarește copilul și îl face perfect. Ființa umană este în mod natural egoistă, ingrată și riscați să încurajați acest egoism și această nerecunoștință prin o prea mare indulgență. Iubim copiii și vrem să le oferim totul, dar înțelepciunea ne sfătuiește să îi lipsim puțin de anumite lucruri. Când părinții ajung să constate ce probleme au cu copiii lor, pot să înțeleagă de ce anumite metode nu funcționează sau ce ar putea funcționa pentru educarea copiilor lor. Spuneam că nu este bine să îi bateți pe copii. În realitate, în cazuri excepționale, o palmă sau o bătaie la fund nu le poate face rău. Dar dacă bateți un copil, fiți atenți la privirea voastră. Da, privirea voastră nu trebuie să exprime nici nervozitate, nici ostilitate, nici un fel de sentiment negativ, întrucât copilul va uita repede palma pe care i-ați dat-o, dar nu va uită niciodată o privire urâtă: mai devreme sau mai târziu, el va încerca să se răzbune. Fiți atenți la privirea voastră dacă vă bateți copiii! Adesea părinții bat un copil pentru că sunt exasperați de el și și-au pierdut răbdarea, ceea ce constituie o reacție proastă. Palmele și bătaia la fund nu trebuie să fie rezultatul enervării părinților (enervarea nu este un sentiment pedagogic), ci să fie rezultatul dorinței părinților de a-l face pe copil să înțeleagă că există reguli ce trebuie respectate. De aceea, când o mamă trebuie să își corecteze copilul, ea trebuie să ramână stapână pe sine, să arate copilului cât este de tristă că l-a bătut, să plângă chiar și ea în fața lui și să spună: ‘Nu vreau să te bat, dar sunt obligată să o fac pentru că ai acționat prost și trebuie să te corectez.’ Apoi vine urmarea…. bătaia la fund! Atunci, copilul simte că mama sa este nefericită, că suferă, și că datorită greșelii lui a fost obligată să acționeze astfel. În acest fel copilul va reflecta și va înțelege că există legi ce nu trebuie încălcate. Este foarte importantă această metodă, mai ales că părinții nu sunt atât de atenți la modul în care își corectează copilul. Ei nu trebuie niciodată să îi bată când sunt nervoși, pentru că lasă în mintea copiilor o impresie de ură, de răutate, de nedreptate, în vreme ce, pentru o bună educație, copilul trebuie să simtă că tatăl său și mama sa sunt drepți și datorită acestui fapt ei îl corectează. Dar chiar nici această metodă nu este potrivită pentru educarea copiilor. De ce? Când bateți un copil într-un moment de furie, curentul lipsit de armonie al sentimentelor voastre se transmite copilului și îi provoacă efecte extrem de distrugătoare. Furia ce a ieșit din voi sub forma unui curent de ostilitate va continua să influențeze în mod nefavorabil asupra lui timp de luni de zile, de ani, și astfel, fără să știți, ați închinat copilul vostru forțelor negative care vor pune stăpânire astfel pe el. Iată neștiința părinților care, în loc să-și ajute și să-și protejeze copilul, distrug în el elemente sacre, divine, pentru că ei i-au comunicat prea multe forțe negative ieșite din inima lor. Părinții trebuie de acum înainte să-și controleze aceste accese de furie. Este necesar ca părinții să-și corecteze copiii, dar fără să dovedească acest sentiment distructiv ce îi va expune influenței spiritelor întunecate. Iată însă ce se mai poate întâmpla: când mai târziu vor dori să își îndrume copiii, nu o vor putea face; în loc să fie docili și ascultători în mâinile lor, ei vor asculta de aceste spirite întunecate. Este o problema la care va trebui să vă gânditi. Corectați-vă deci copiii, dar numai pentru a-i face conștienți că există legi pe care nu le pot încălca fără să se expună unor mari pericole. Natura procedează tot la fel. Este iarnă, este frig și spargeți o bucată din geamul ferestrei: ei bine, dacă nu îl veți înlocui, va trebui să suportați consecințele: veți dârdâi. Veți putea spune naturii: ‘Dar îmi este frig, de ce nu dai un pic mai multă căldură?’ Ea va ramâne impasibilă, implacabilă și voi sunteți cei care trebuie să vă gândiți la stângacia voastră, să o îndreptați, și să încercați să fiți mai îndemânatici pe viitor. În privința copilului ei, mama trebuie să fie asemenea naturii: impasibilă și implacabilă, și în același timp să îi arate că ea însași se supune legilor. În acel moment, ea va întipări în mintea copilului idea de ordine, de ierarhie, și ne putem aștepta la minuni din partea unui copil care a fost crescut în această conștiință și respect al legilor.
În mod evident, copiii nu sunt toți la fel. Suntem deci obligați să îi educăm urmărind gradul lor de evoluție, temperamentul lor, forța, sănătatea lor și încă mulți alți factori. Există într-adevăr atâtea cazuri diferite în care nu putem da reguli generale, nici să spunem: ‘Fă așa sau așa….’ Este nevoie de o metodă pedagogică particulară pentru fiecare copil, și părinților le revine datoria să-și studieze copiii și să se arate suficient de inteligenți și luminați pentru a ști ce metodă trebuie să folosească în cazul lor. Dar ceea ce este sigur este faptul că în toate cazurile părinții trebuie să fie impecabili în fața copiilor lor, să nu arate nici o slăbiciune, nici o lacună. Se cunosc cazuri de mame care au amanți, sau care în timpul petrecerilor se culcau prin wc-uri cu bărbații care le plăceau…. veneau acasă cu ei mai apoi, copilul mic era acolo și privea fără să înțeleagă. Dar câțiva ani mai târziu, când își va aminti și va înțelege, vom putea observa în comportamentul său față de mamă, daunele pe care această scenă le-a produs în el. Ele comit tot felul de fapte reprobabile în fața copiilor lor crezând că ei sunt prea mici și nu înțeleg nimic. Nu, ei înregistrează absolut totul. Există evenimente de la trei, patru, cinci ani pe care un om nu le poate uită niciodată. El va uita ce a visat, dar își va aminti mereu ce a trăit cu șaizeci sau optzeci de ani în urmă. Când părinții își arată slăbiciunile , copiii se tulbură, se dezorientează, nu mai au nici un punct de reper. Copiii caută mereu din instinct să se sprijine de ființe care încarnează dreptatea, noblețea, puterea, perfecțiunea; toți simt în ei o nevoie instinctivă de dreptate și adevăr, și când îi văd pe părinți comițând fapte reprobabile, există ceva în sinea lor care se dereglează. Copilul, care se simte mic și slab, dorește să simtă deasupra sa o autoritate de neînvins care să îl protejeze. El este neștiutor, dar știe că este slab, de aceea are nevoie de protecție și se cuibărește în mama sa pentru a-i simți căldura. El caută un sprijin nu numai în planul fizic, ci și în planul psihic. De aceea, atunci când un copil înțelege că mama sa și tatăl său nu sunt la înalțimea situației, el se simte pierdut sau se revoltă, și aici găsim originea numeroaselor tragedii. Un copil are nevoie ca părinții săi să nu arate nici o slăbiciune, și de aceea este foarte rău faptul că după ce i-au dat un ordin copilului lor, părinții acceptă ca el să nu asculte. Când părinții i-au dat un ordin, ei trebuie să supravegheze executarea lui; altminteri, copilul va bagă de seamă că părinții nu au nici o fermitate, nici o stabilitate, și această imagine pe care și-o va face despre ei va dăuna educației sale. Când un adult vrea să acționeze, el trebuie mai întâi să se gândească; copilul nu are de ce să se gândească, pentru că mintea să nu este încă pregătită pentru reflecție. La copil, acțiunea este pe primul plan, el trebuie deci să acționeze executând fără comentarii ceea ce îi cer adulții. Demersul la copii este exact invers decât la adulți. Dacă copilul vrea ca mai întâi să înțeleagă și apoi să acționeze, el nu o va mai face niciodată. El trebuie să acționeze înainte de a înțelege, pentru că sunt alții înaintea lui care au înțeles, și având încredere în ei, el își va ușura propriul proces de înțelegere, care nu se va manifesta decât mai târziu. Copiii au posibilitatea să devină inteligenți actionând exact după ce părinții le-au cerut să facă. Pentru că inteligența, cea adevărată, este deja o lucrare. Realizarea presupune totdeauna că o inteligență a supravegheat execuția. Când o lucrare este bine făcută, se spune că ea nu poate fi decât opera unei inteligențe; iar dacă această inteligență este vizibilă sau invizibilă, conștientă sau inconștiență, aceasta este o altă problemă. Copilul trebuie deci să execute ceea ce i se cere fără să aibă nevoie de explicații. Când mama își ia cu ea băiețelul, nu este nevoie să îi explice în amănunt unde îl va duce. El are încredere și îi dă mâna știind că ea nu îl va conduce într-un loc cu șerpi, urși, mistreți care îl vor sfâșia (simbolic vorbind), și astfel copilul va face progrese. Dar copiii care nu încredere în părinții lor, sau care vor să fie independenți, liberi, nu-și pot dezvolta corect inteligența. Bineînțeles, există și excepții, putem întâlni copii cu totul excepționali, dar aceste cazuri sunt extrem de rare. Nu credem deloc ceea ce vor unii să ne facă să credem: că majoritatea copiilor sunt genii care au dreptate să se revolte împotriva părinților abrutizați. Nu, există un motiv din moment ce un copil s-a născut într-o familie sau în alta; acum când se află acolo este mult prea târziu pentru a critica și judeca. Dacă el este într-adevăr genial, de ce a venit să se întrupeze într-o familie abrutizată? Dacă a venit, înseamnă că a trebuit să facă un stagiu și să-și asculte părinții. Apoi, vom mai vedea. Au existat fii de regi care au fost trimiși în armată că simpli soldați pentru a fi tratați – uneori maltratați – ca și ceilalți! Deci, nu e treaba copilului să discute și să critice, nu i se cere să aducă dezordinea și anarhia. Din moment ce a venit acolo, în acea familie, trebuie să înceapă să se pună în acord cu ea. Atunci când își va dovedi adevărata superioritate, va putea face ce va dori, dar nu înainte. În momentul în care copilul își ascultă părinții și acceptă să facă ceea ce ei îi cer, inteligența să începe să se trezească. Apoi, încet-încet, copilul însuși va înțelege motivația a ceea ce face. Evident, există cazuri în care intransigența părinților poate fi catastrofală. Să presupunem că ceea ce copilul cere este de natură spirituală, și că are niște părinți grosolani, neștiutori și necinstiți care îl împiedică să își realizeze idealul pentru că acesta le depășește cu mult înțelegerea. Dacă ei se arată inflexibili, vor putea să îi facă mult rău. De aceea, de fiecare dată când dăm o regulă generală, trebuie să aducem nuanțări și explicații. Părinții trebuie să măsoare bine consecințele înainte de a se pronunța, de a acorda o permisiune sau a refuza în mod categoric. Dar cum să o facă dacă nu au discernământ? Ei trebuie să înceapă prin a se instrui pe ei înainte de a se pronunța, pentru că există un număr mare de factori ce trebuie luat în considerare: dacă copilul este destul de puternic…. dacă momentul este bine ales…. dacă va fi bine pentru el…. dacă are aptitudini ce trebuie protejate…. Chiar și în ceea ce privește hrana, părinții trebuie să ia în considerare anumite elemente și să nu îi forțeze pe copii să mănânce ceea ce ei găsesc bun pentru ei înșiși. Deci, un tată, o mamă, nu trebuie să impună o ascultare orbească copilului înainte de a-și fi pus întrebarea: ‘Oare eu îi cer un lucru bun, corect, divin? Oare sufletul său îl dorește cu tărie sau acest lucru va fi nociv pentru evoluția sa?’ Odată ce s-au informat, au văzut și au înțeles clar ce este bine pentru copil, ei pot să îi ordone – fie că va fi o permisiune sau un refuz – în mod categoric, irevocabil, iar copilul va trebui să asculte. Copilul trebuie să înțeleagă că există legi la care părinții înșiși sunt obligați să se supună. Chiar și Inițiații ascultă de aceste mari legi ale naturii și de altfel ei sunt primii care le respectă. Ei respectă poate mai puțin legile umane ce nu sunt întotdeauna corecte, dar în fața legilor divine, legilor veșnice, universale, ei sunt mereu plini de respect și de supunere. Trebuie să manifestați multă iubire pentru copii, este de la sine înțeles, dar trebuie să știți cum și când să o exprimați. Există momente în care nu trebuie să arătați iubirea, dar să vă folosiți de înțelepciune, și numai în această situație putem vorbi cu adevărat de o iubire cu adevărat luminată și binefăcătoare. Iubirea prostească și presărată cu slăbiciuni constituie o catastrofă.
Educație și instruire
Vedeți s-au construit multe școli pentru copii și pentru adolescenți în ultimii ani. Dar oare s-a ameliorat ceva? Numai latura exterioară. Copiilor le-au fost oferite școli mai mari, mai frumoase, cu laboratoare, cinema, televiziune, muzică, terenuri de sport, piscine…. dar ei totuși nu au progresat. În trecut nu se acorda atâta importanță laturii exterioare. Orice casă, chiar orice grajd putea servi drept școală; vântul intră prin ferestrele ce erau șterse cu o hârtie; nu existau provizii de lemne și copiii care veneau de departe aduceau fiecare câte un buștean pentru a menține focul. Câteodată nu existau nici cărți, numai învățătorul avea una…. Dar iată că din aceste școli au ieșit ființe excepționale, caractere puternice, nobile: modele. În timp ce astăzi, când s-au îmbunătățit toate condițiile materiale, din școli ies șarlatani, șmecheri, ființe interesante, necinstite. Ele sunt foarte instruite, sunt capabile să recite, să vă uimească, dar caracterul lor nu are nimic solid sau nobil. Erau copii care proveneau din familii sărace unde tatăl era mort de când erau ei mici, și fiind foarte săraci mama nu putea să le cumpere cărți. Plecau adesea dimineață la colegiu fără să mănânce și în timpul orelor erau somnolenți, aproape adormiți. În timpul pauzelor împrumutau cărți de la colegii lor, încercând în grabă să învețe câte ceva din lecții și când profesorul îi asculta, se străduiau să-și amintească din ceea ce citiseră în câteva minute. Dar toate aceste greutăți cu care s-au confruntat au trezit în ei anumite capacități de care au beneficiat mai târziu. Atunci când trăiești în confort te anesteziezi. Nu oamenii cei mai bine situați în viață sunt aceia care au dat cele mai importante lucruri umanității. Uitați-vă numai ce vorbesc, cu ce se ocupă cei care au de toate! Despre lucruri inutile, idioțenii…. Unii vor spune: ‘Da, dar toate aceste școli bine dotate sunt foarte utile, copiii noștri vor deveni tehnicieni, ingineri.’ De acord, ei vor deveni tot ceea ce vreți. Dar oare fericirea umanității depinde în mod absolut de progresul tehnic, de confort, de viteză? Nu suntem împotriva progresului, dar trebuie cunoscută direcția spre care se îndreaptă acesta. În acest moment, oamenii se interesează numai de progresul material ca și cum nu ar mai fi alte domenii în care ar trebui să progreseze. Suntem cu totul de acord cu progresul, dar cu ce fel de progres? În ciuda tuturor progreselor tehnice realizate, viața nu s-a îmbunătațit: oamenii nu sunt mai fericiți, mai luminoși, mai liniștiți…. nici măcar mai sănătoși! Din dorința, de altfel lăudabilă, de a îmbunătații latura exterioară, a fost uitată latura interioară, caracterul. Învățătorii, profesorii, și chiar părinții au crezut că este suficient să dea copiilor cele mai bune cărți, materialele cele mai perfecționate, dar din păcăte aceasta nu a adus rezultate foarte bune. Mulți își dau seama, observă că, în ciuda tuturor acestor îmbunătățiri, a mustrărilor și a pedepselor, copiii nu se îndreaptă, dimpotrivă. De ce? Pentru că ei nu au în față un exemplu viu. Pentru a obține rezultate bune, trebuie ca instructorii, educatorii să devină niște modele. Și cum primii educatori sunt părinții, dacă părinții își ratează vocația, dacă le dau sfaturi și fac exact invers de cum se exprimă, copiii își dau seama că ceva nu este în regulă. Din acel moment, nu numai că părinții își pierd autoritatea, dar copiii încep să le urmeze exemplul: își dau seama că sunt două adevăruri, unul pentru alții și altul pentru sine și că poți face orice cu condiția să salvezi aparențele. Deci, toți se exersează cum să înșele, să fure, fiindcă exemplele le stau în față. La ora actuală cea mai mare parte a pedagogilor sunt niște intelectuali care nu au vocație pentru această profesie: ei au citit cărți ce le-au dat cunoștințe superficiale, dar în esență ei nu au de-a face nimic cu pedagogia. Un adevărat pedagog trebuie să se fi născut pedagog, și numai prin prezența, prin privirea sa, prin emanațiile sale, copiii sunt educați. S-au văzut în istorie bărbați și femei care s-au născut cu această iubire, cu această calitate morală ce infleunțează copiii. Copiii sunt sensibili, ei sunt ca și animalele care simt de departe dacă sunteți sau nu stăpânul. Priviți un cal: dacă călărețul este un laș, calul îl simte și îl aruncă jos!…. Altminteri, el se supune. Și copiii au aceeași intuiție naturală. Din ce în ce mai mult, se observă faptul că profesorii și învățătorii își revăd propriile lor metode pedagogice, și astfel vor începe să înțeleagă că, pentru a educa tinerii, este nevoie să fii tu însuți impecabil, altfel nu poți avea o influență bună asupra lor. Și de ce este așa? Deoarece copiii au flerul animalelor și judecata lor este în general infailibilă. În școli, în universități sunt profesori care, de îndată ce intră în clasă, declanșează un zgomot îngrozitor: elevii încep să râda, să glumească…. Ei încearcă să facă orice pentru a restabili liniștea: chiar strigă, gesticulează, amenință…. dar tot degeaba. Sunt profesori care provoacă reacțiile elevilor, prin felul lor de a fi, ca și cum ceva se degajează din ei ca să declanșeze vacarmul și ilaritatea. Altul, intră încet în clasă, chiar fără să privească elevii, studenții. Dar, îndată ce apare, elevii se așează în liniște la locurile lor și nu se mai mișcă; el așează catalogul pe catedră și începe lecția cu o voce liniștită. Nu se înfurie niciodată, nu amenință, nu pedepsește niciodată. Știe perfect tot ce preda, nu ezită niciodată și elevii sunt obligați cu toții să studieze. Ramâi profund impresionat. Un astfel de profesor te impresionează profund. Și nu numai din cauza cunoștințelor sale, dar și din cauza prezenței sale, a ceea ce el emană, ceva ce impune în fața copiilor. Există și cazuri de yoghini care trăiesc în pădurile Indiei, în mijlocul tigrilor, al cobrelor, fără ca acestea să îndrăznească măcar să se apropie de ei pentru a le face vreun rău. Datorită purității, a virtuților lor, acești yoghini au vibrații pe care animalele le simt, și ele îi respectă, în timp ce altora le sar la gât pentru a-i mușca sau sfâșia. Dacă instruirea capătă din ce în ce mai multă importanță, înseamnă că toți înțeleg că datorită ei vor putea ajunge în situații mai bune, mai strălucitoare, mai bine remunerate. În timp ce, educația continuă să fie neglijată pentru că ea nu oferă nici unul dintre aceste avantaje. Dimpotrivă, chiar și acela care a acordat prioritate calităților morale este aproape întotdeauna izgonit de indivizi descurcăreți și fără scrupule. Și apoi este mult mai greu să lucrezi pentru a-ți îndrepta caracterul decât să obții diplome universitare. În orice caz, aici este greșeala părinților. Evident, ei sunt mulțumiți să-și vadă copiii ascultători, sinceri, respectuoși, cinstiți, dar sunt și mai mulțumiți dacă sunt primii în clasă sau se fac remarcați recitând versuri sau interpretând câteva cântece. Părinții pun pe primul plan calitățile intelectuale ale copiilor lor, și nu cele morale; iar mai târziu, atunci când copiii sunt instruiți, chiar erudiți, influențați de cine știe ce filosofie, ei se întorc împotriva propriilor părinți pentru a-i critica și pentru a le face reproșuri. Și atunci, bieții părinți sunt stupefiați: ei au făcut atâtea sacrificii pentru instruirea copiilor lor și iată cum aceștia îi distrug încet-încet! Dacă vreți deci ca instruirea pe care o dați copiilor voștri să nu se întoarcă într-o zi asupra voastră, acceptați adevărurile spiritualității, ale Științei Inițiatice, sporiți lumina din voi și veți putea marca Spiritul copiilor voștri de o sută de ori mai mult decât o fac profesorii lor. Nu trebuie ca părinții să-și închipuie că prin instruire au făcut esențialul pentru copiii lor. Nu, această iluzie nu poate decât să provoace lupta dintre cele două generații, întrucât în școli copiii vor acumula cunoștințe pe care părinții sunt departe de a le avea, și când vor reveni cu diplomele lor și cu aerul lor de superioritate, câte lucruri nu vor mai auzi părinții! Ei vor fi triști și nemulțumiți văzându-și copiii atât de ingrați, de grosolani, de violenți, dar a cui este greșeala? A lor! De ce nu au făcut nimic pentru a obține lumina și virtuțile pe care, în ciuda cunoștințelor lor, copiii le simt mereu superioare? Da, acesta trebuie să fie țelul tuturor părinților: să devină atât de nobili, de dezvoltați spiritual, de luminoși și puternici încât să fie de neîntrecut. Dacă părinții vor cu adevărat să-și păstreze copiii aproape de ei, dacă vor să fie iubiți, admirați și să nu fie niciodată părăsiți, trebuie să le ofere acestora un exemplu extraordinar. Altminteri își vor pierde copiii. Bazându-se numai pe soluții superficiale, ei devin slabi, vulnerabili, și în ziua în care problemele apar, vor fi pierduți. Dar unde se află câștigul? Nu trebuie să se ajungă aici, lucrurile trebuie gândite astfel încât greutățile să fie depășite din clipa în care apar. Asistăm la ora actuală la tot felul de manifestări anormale ce au drept cauza importanța exagerată dată instruirii. Bineînțeles, instruirea este necesară, indispensabilă, dar este pe cale să ucidă copiii și studenții cu prea multe cunoștințe inutile. De altfel, imediat ce-și termină studiile și-și iau examenele, ei se grăbesc să șteargă totul din creierul lor. Pentru ce au îngrămădit atâtea cunoștințe, de ce au pierdut atâția ani, dacă în final se grăbesc să uite tot și nu înțeleg nimic din ce este esențial în viață? Uitați ceea ce este esențial în privința educației: ființa umană este comparabilă cu un regat ai cărei locuitori sunt propriile celule, iar ea este regele. Din nefericire, în majoritatea cazurilor, nu este decât un rege detronat, doborât de propriul popor deoarece nu a știut să conducă cu înțelepciune; el nu a înteles că trebuie să-și educe celulele pentru ca ele să-și poată îndeplini toate sarcinile. În loc să aibă rolul de monarh, el era ocupat să alerge în căutarea plăcerilor de tot felul, și nu îi mai ramânea timp pentru a cunoaște nevoile poporului. În timp ce se găsea acolo, adâncit în activități inutile sau chiar criminale, anturajul său, fără să-și dea seama, poate că îl admira, dar propriile lui celule îl spionau, pentru că el nu se putea ascunde de ele și într-o zi au decis să dărâme acest suveran nedemn. Celulele noastre sunt vii, inteligente și ele ne supraveghează. Cum ele se găsesc într-o permanentă comunicare cu noi, noi nu putem scapă de vigilența lor: cele mai mici fraude, cele mai mici șmecherii se înregistrează în ele și după un timp, ele ne urmează exemplul. Ele își spun: ‘Haideți, beți, mâncați, stapânul nostru este ca și noi și noi suntem aidoma lui!’ Iată ceea ce nu se cunoaște: faptul că celulele noastre ne urmează exemplul. Înainte de a ne ocupa de educarea altora, fiecare dintre noi trebuie să devină pedagogul propriilor sale celule știind că un popor căruia regele îi da un exemplu prost, îl va imita pe acesta și tot acest popor este cel care apoi îl va detrona. În timp ce, dacă regele dă un exemplu de bunătate, de noblețe, de cinste, celulele sale, care de asemenea îl imită, fac totul ca să îl susțină, ele devin atât de ascultătoare, atât de strălucitoare încât această strălucire începe să se manifeste și în exterior. Tocmai această strălucire, aceste emanații sunt cele care acționează asupra oamenilor, a animalelor și chiar asupra vegetației. Ceea ce omul a creat în sine prin lucrarea sa, prin meditațiile sale, prin puritatea sa, se reflectă mai întâi în interior, asupra propriilor sale celule; mai târziu, aceste creații ies pentru a-i influența și pe alții. Dacă nu cunoașteți această lege, nu veți ajunge niciodată la realizări adevărate, pentru că lucrurile trebuie să se creeze și să se organizeze mai întâi în interior și abia după aceea să se concretizeze în plan fizic. Să nu credeți că numai altora dați un exemplu bun sau rău. Nu, îl oferiți mai întâi propriilor voastre celule și când ele văd că trăiți în anarhie, se vor arăta și ele anarhice, imposibil de stăpânit! În momentul în care veți dori să vă impuneți, ele nu vă vor asculta și astfel nu vă veți putea stăpâni senzualitatea, furia, poftele. În timp ce, dacă reușiți să câștigați încrederea celulelor voastre, veți câștiga o mare putere asupra lor: dacă vi se întâmplă să va găsiți într-o stare proastă, după câteva momente de concentrare, ele vă vor asculta și veți regăși pacea și lumina. Dacă până acum ați oferit un exemplu neplăcut celulelor voastre, de astăzi înainte ar trebui să aveți o atitudine potrivită, un comportament mai bun. Celulele, care vă privesc vor lua în considerare schimbările petrecute și din acel moment vă vor imita. La început, acest nou comportament nu vi se va părea atât de natural, dar puțin câte puțin el va deveni natural și veți fi mereu susținuți, chiar împinși în aceeași direcție. Când un om care a lucrat la început asupra copiilor săi în interiorul său, trebuie să educe și alți copii, în exterior, sau chiar bărbați și femei, nimic nu este găunos în ființa sa, nimic nu este gol: dimpotrivă, totul este plin, puternic, vibrează și toți simt că este un adevărat pedagog, că există în el o integritate, o unitate neasemuită. Da, pentru că în interiorul său, toți locuitorii săi îl susțin și îi dau forță. Iată de ce prezența sa este magică; orice ar spune, el va obține rezultate pentru că întreaga sa ființă este obișnuită să lucreze în această direcție, ea nu este împărțită: într-un fel în interior, și în alt fel în exterior. Trebuie să ajungeți la această integritate, la această unitate: așa cum apăreți în exterior, tot așa să fiți și în sinea voastră. În acel moment, veți deveni foarte puternici ca pedagogi, ca educatori. Aceasta este adevărata putere, puterea magică, pentru că toate celulele omului degajă ceva adevărat. Altfel, numai partea care vorbește degajă câteva crâmpeie de adevăr, iar tot restul strigă: ‘Nu, nu, nu, este fals!’ Adevărata magie se află în adevăr, în unitate. Magia subânțelege întotdeauna o unificare a tuturor forțelor, a tuturor energiilor; nu există nici o magie în dezmembrare, în împraștiere. Dar când vorbim despre magie, trebuie să înțelegem: nu este vorba despre cărți de magie sau vrăjitorie. Întregul univers, întreaga viață reprezintă magia: adevărata carte magică se găsește aici, în fața noastră, dar noi nu știm să o citim. În realitate, există trei categorii de educatori: aceia care cer copiilor sau elevilor să respecte anumite reguli pe care ei înșiși nu le respectă; aceia care se comportă ca niște exemple, dar o fac din amor propriu, din orgoliu, pentru a-și păstra bunul renume, dar care, în secret, își permit multe încălcări ale regulilor; și, în sfârșit, cea de-a treia categorie, Inițiații,adevărații pedagogi care nu sunt împărțiți: ceea ce spun, ceea ce doresc, se află în ei, în ființa lor, în esența lor. Trebuie să ajungeți până aici. Cel mai mare pedagog este soarele. Da, el este un adevărat maestru. El spune: ‘Toți acești așa-ziși pedagogi nu cunosc nimic din adevărata pedagogie. Ei nu știu că pentru a-i încalzi pe alții trebuie ca ei să fie calzi, pentru a-i lumina pe alții trebuie că ei să fie luminoși, pentru a-i însufleți pe alții trebuie ca ei să fie însuflețitori. Educatorii vor să le impună tinerelor generații calități morale pe care ei înșiși nu le posedă neputându-le fi astfel exemple. Cum vreți ca tinerii să nu se revolte? Este normal ca ei să nu asculte.’ Da, iată ce spune soarele. Un adevărat pedagog trebuie să emane calitățile pe care dorește să le predea, trebuie să transmită din sinea sa ceva molipsitor, stimulativ, irezistibil! Un adevărat poet, un adevărat muzician îi impulsionează pe alții să devină poeți, muzicieni. Un adevărat purtător de iubire îi face pe alții să fie plini de iubire. Educatorii spun: ‘Trebuie să fii bun, sincer, trebuie….’ dar oare ei cum sunt? Atunci cum vreți că tinerele generații să fie stimulate? Educația actuală ramâne de suprafață, mărginașă. Adevărata pedagogie este o pedagogie a centrului. Dacă în interiorul vostru sunteți nobili, corecți și cinstiți, chiar și fără să spuneți nimic, cei din jurul vostru vor deveni la rândul lor nobili, drepți și onești. Dați voi exemplul, întreaga putere magică a pedagogiei constă în acest lucru. Restul nu este decât amuzament, vorbărie. Știm, citim, scriem, explicăm, emitem teorii și suntem incapabili să dăm exemple. Toți pedagogii să-și concenterez întreaga voință asupra unei singure idei: cum să devină un model. Atâta tot. Dacă pedagogii s-ar gândi să introducă elemente spirituale în inima și în sufletul copiilor, cum aceste elemente vor continua mai târziu să acționeze, copiii își vor aminti întreaga viață de acei bărbați și femei care au lucrat asupra lor. În stadiul actual al lucrurilor, copiii nu-și mai amintesc nici chiar de învățătorii și profesorii lor, sau dacă își amintesc o fac aproape mereu pentru a-i detesta a-și bate joc de ei în continuare după trecerea anilor. Munca acestora nu a avut deci nici un sens, pentru că nu a conținut nici lumina, nici conștiință, nici iubire. Atunci când copiii sunt foarte mici, iubindu-i, îi veți câștiga pe Îngerii lor păzitori. Fiecare copil are un Înger păzitor care se ocupă de el, care veghează asupra lui, care vrea să îl educe; dar adesea el întâmpină mari dificultăți pentru că acel copil suportă alte influențe. Îngerul păzitor veghează, supraveghează, dar el nu poate face totul, de aceea este atât de bucuros când vede că cineva îl ajută pe copilul pe care el îl are în grijă, și îl recompensează. „Angels Guardian”, Omraam Mikhael Aivanhov, pe Youtube, https://www.youtube.com/watch?v=rU6xBerYYh4
Sarcina educatorului este de a lucra asupra sufletului și spiritului copiilor și, prin puterea iubirii, să înscrie în acestea ceva Divin. Cea mai nobilă, cea mai bună meserie este cea de educator. Educația copiilor este o lucrare divină! Această meserie stă pe primul loc: ființa umană, psihologia sa, educația sa. Pentru că s-a realizat faptul că se poate obține succes și o fericire stabilă pentru omenire atâta timp cât această problema este pusă la punct. Asta facem noi aici. Secretul pedagogiei se găsește în spiritualitate, în Știință Inițiatică. Trebuie să posezi un element pedagogic înăuntru, în inima, în suflet, în Spirit, iar acest element este cel care vibrează, care emană, care îi influențează pe alții: chiar fără să deschideți gura, ceilalți simt nevoia să vă imite. Ei își dau seama că se găsește ceva acolo, în voi, ceva luminos, călduros, plin de viață, și această lumină, această căldură, această viață îi ajută să înțeleagă mai bine tot ceea ce doriți să le explicați. De altfel, nu prin etalarea cunoștințelor putem să acționăm asupra oamenilor. Cunoștințele sunt, desigur, mijloace puternice; putem să îi facem pe oameni să înțeleagă multe lucruri având argumente bune, dar nu este de ajuns: ei pot să înțeleagă mult și bine, dar nu se vor urni din loc. Numai iubirea, convingerea, credința sunt puteri care stimulează, care inspiră. Ele sunt forțe pline de viață. Puritatea, moralitatea, credința, adevărul și iubirea, iată unde se află adevărata putere! În fața greutăților vieții, cel care posedă cunoașterea intelectuală, și numai pe aceasta, este oscilant, slab, temător, în timp ce acela care manifestă iubire și credință, chiar fără să știe mare lucru, continuă să înainteze, să evolueze, să depășească toate obstacolele. Nu este suficient să acumulați numai cunoștințe, trebuie să lucrați asupra purității, asupra iubirii, a încrederii, a curajului, altminteri veți ramâne slabi. Vă veți asemui cu acela care își petrece tot timpul în biblioteci și care, atât de cufundat în cărți, uită să mai mănânce: el citește, citește, dar devine plăpând, palid, fără viață, și după un timp este obligat să abandoneze totul, chiar și lectura. Acum, dacă preferați numai cunoștințele din cărți, căutați-le, dar vă veți ofili, nu veți mai emana nici iubire și nici bunătate: veți deveni numai o minte rece și seacă ce discută, critică, disecă, dar care este incapabilă să iasă din dezordinea în care se găsește. Ce putem face cu tineretul care nu mai crede în nimic, care trăiește în dezordine? Oare acesta este scopul filosofiei? Ce interes avem noi să știm că cineva a gândit într-un fel sau în altul? Trebuie să oferim tinerilor o singură filosofie, cea adevărată, unică: aceea care este conținută în marea carte a naturii vii. Dar profesorii nu o cunosc nici ei înșiși și prezintă un amestec de idei false și adevărate, cu puțin adevăr și mult fals. Spiritualitatea, Știință Inițiatică este calea pe care pășim pentru a contrui viitorul de lumină al umanității. Această filozofie este cea care vă dă viață, puritate, credință și iubire. Încercați să nu o părăsiți ca să nu vă rătăciți în tot felul de elucubrații, poate originale, dar care nu vă vor aduce nimic bun. Dovada constă în faptul că nu deveniți nici mai puternici, nici mai luminoși, pentru că nu vă hrăniți cu viață, nu beți lumină: vă mulțumiți cu mici amănunte superficiale în loc să lucrați în profunzime. Rezultatele vor veni în funcție de felul cum va veți hrăni cu adevărata viață. Dimineața, începeti ziua luând micul dejun ca să prindeți putere ca să vă îndepliniți toate obligațiile…. Dacă mergeți să vă petreceți ziua într-o bibliotecă fără să fi mâncat ceva în prealabil, veți fi somnolenți și nu veți înțelege nimic din ceea ce citiți. Ca să poți lucra, ai nevoie de forțe, și ca să ai forțe, trebuie să mănânci, acestea sunt lucrurile pe care majoritatea le practică. Atunci, de ce să nu întelegeti că există aceeași lege și în planul spiritual? Învățați deci să căutați o hrană spirituală, vie, proaspătă, și absorbiți-o așa cum absorbiți razele soarelui dimineața. Aveți nevoie de o hrană curată care să vină de la Sursă, care este ca și viață însăși: o hrană simplă, puternică, ce luminează, ce îndestulează, ce învie! Și tocmai această hrană o primiți aici. Bucurați-vă, și chiar dacă nu veți învăța nimic aici, veți primi cel puțin un elan, entuziasmul, viața fiindcă aici se găsește esențialul: trebuie mai întâi să deveniți cu adevărat vii, și apoi puteți să mergeți să învațați tot ceea ce vă doriți! Învățați din ce în ce mai mult să vă legați de Dumnezeu. Putem trăi și fără Dumnezeu, dar ce viață vom avea?…. Aceea a microbilor. Și putem deopotrivă să aducem pe lume copii, dar ce fel de copii?
Viitorul omenirii depinde de copii, de gândurile și de sentimentele pe care fiecare bărbat și femeie se vor decide să le aducă pe lume. Începeți deci cu aceasta: creați copii divini, sentimente curate, bune, gânduri curate, luminoase și fapte asemănătoare. Lucrând să vă purificați inima și să vă luminați intelectul, astfel ca ele să devină instrumente perfecte ale sufletului și Spiritului. Fiindcă prin aceasta începe adevărata lucrare pentru salvarea omenirii.
Să transformăm Pământul pentru ca Dumnezeu să poată veni să locuiască printre oameni.