Minciuna Noii Ordini Mondiale sau Ordinea Mondială Extra-terestră

                     Imperiul Draco-Orion aderă la filosofia înşelăciunii, colectivismului şi intervenţionismului.
                     Draconians şi orions îi manipulează psihologic şi emoţional pe urmaşii lor umani din Sirius-B, Imperiul Gizeh şi Bavaria, care este legat de ,,partea întunecată”. Aceştia doresc să înfiinţeze un guvern global pentru a-l anexa imperiului colectiv Luciferian-Interstelar.
                     Elita omenească serveşte elitei extra-terestre: Imperiul Draconian, în vederea instituirii Noii Ordini Mondiale, a unui Guvern Fascist Unic în vederea unui control totalitar atunci când, şi în cazul în care, va fi instaurată dictatura globală. Democraţia contemporană, complet lipsită de sens şi cu consecinţe dezastruoase, a fost introdusă în lume de francmasonerie. Lumea acum este cu susul în jos. Haos, neînţelegeri, războaie, nivel zero de civilizaţie umană. Elita a fost forţa din spatele acestui haos din lume. Egoismul şi materialismul unora a creat ceea ce vedem astăzi. Buncărele din subteran şi oraşele subterane fac parte din acest plan. ,,Ar trebui să ne dăm seama de faptul că lumea subterană ne este la fel de necunoscută ca şi lumile interstelare, din care provin majoritatea navelor stelare pe care le-am văzut. Aceasta este o lume foarte veche, iar locuitorii ei au interacţionat cu alte lumi sau chiar au colonizat alte lumi timp de mii de ani.” (Branton)
                    Guvernul secret al lumii, Elita-Mondială care urmăreşte instituirea unei Noi Ordini a Lumii, are reţele subterane secrete, baze pe care le-au vândut reptiloizilor-umanoizi din Draconis, Orion şi Sirius-B care au destulă libertate în ceea ce priveşte reţeaua subterană secretă a guvernului.
Muşamalizarea este la ordinul zilei, şi a devenit o problemă de securitate naţională. Muşamalizarea este un cuvânt care ascunde secrete şi înşelăciuni. Muşamalizarea implică organizaţii secrete ale guvernului precum: MJ – 12, PI 40, MAJI, Delta Air Force Office of Special Investigation, Rand, Ford Foundation, Aspen Institute. Apoi urmează corporaţiile Bechthel, GE, Amoco, Northrup, ITT, Lockheed şi multe multe altele.
                   Aceste organizaţii secrete în colaborare pot fi conducătorii secreţi ai evenimentelor:  declin economic, războaie, asasinate (există birouri de asasinate), conspiraţii pentru a manipula şi controla masele de oameni, pentru a avea control asupra destinului rasei umane.
                   Illuminați, Masonii, Cavalerii din Malta, Soceităţile Secrete, Comitetul celor 100, Bilderberg urmăresc de sute de ani un singur scop malefic: dictatura – mondială, guvernarea – mondială, şi sunt ajutaţi de draconienii care doresc conectarea Planetei Pământ imperiului lor extra-terestru. Mai sunt planete care sunt controlate de aceştia. Ei nu se supun ordinii galactice, şi de aici le vine sfârşitul.
Totodată, există o reţea uluitoare de tuneluri subterane, baze ,,underground” , adevărate oraşe subterane legate printr-o reţea uluitoare care protejează interesele societăţilor secrete. ,,The Underground Nation – Banchetul Rand” arată că există planurile de construire a acestora.
Astăzi, toate societăţile secrete au făcut un pact cu extra-tereştrii, pentru a continua cu planurile lor de dominaţie. La vârf se ştie, societăţile secrete sunt conduse de extra-tereştrii.
                 Putem presupune că dacă oamenii şi-ar trăda semenii în favoarea unei rase extra-terestre şi s-ar folosi de o astfel de alianţă pentru a-i domina pe semenii lor, atunci aceştia vor fi manipulaţi şi controlaţi de presupuşii ,,binefăcători”. Astfel, vă puteţi da seama de faptul că a-i domina pe ceilalţi cu ajutorul forţelor extra-terestre este o nebunie. ,,Elita” umană poate crede că gazdele sale reptiloide şi colectiviste îi vor lăuda şi recompensa pentru această cooperare şi pentru faptul că şi-au vândut semenii şi planeta, dar în realitate, ,,draconians” consideră că ,,elita” umană este o rasă nefolositoare la fel ca toţi ceilalţi oameni, dar că aceştia le sunt necesari deocamdată pentru a-şi atinge scopurile şi a-şi îndeplini planurile de acaparare a planetei.
                Membrii cultului bavarez al iluminaţilor câştigă recruţi în vederea stabilirii unei ordini luciferice pe pământ, mai întâi prin infiltrarea masoneriei şi apoi prin infiltrarea sectelor religioase majore din lume. Manipularea teologică face parte din planurile extra-tereştrilor.
                Problema cu extra-tereştrii colectivişti este că, deşi aceştia au nevoie deocamdată de oameni, instrucţiunile self-distructive care vin din colectivul ierarhiei luciferice sabotează toate încercările de a se înţelege cu oamenii într-un mod rezonabil. Odată ce stabilesc un acord cu o cultură umană pentru oricare motiv, colectivul începe să folosească acest acord în scopuri imperialistice, iar colaboratorii umani sunt trădaţi şi, uneori distruşi (cum au fost unii din bazele alternative 2 şi 3), şi din acest lucru se iscă inevitabil războiul.
                Există dovezi care arată că conducătorii grupului ,,Porţile raiului” au oferit unor medium-uri informaţii care au fost false şi manipulatoare.
                Este firesc să ne opunem cu toată puterea unui Guvern Unic Colectivist Mondial care nu tolerează sub nici o formă independenţa şi individualitatea, adică libertatea fiinţei. Guvernul Colecticvist este ameniţarea suveranităţii naţionale. Totuşi, pierderea suveranităţii naţionale este adesea rezultatul lăcomiei oamenilor; un exemplu este cel al bancherilor internaţionali care împrumută miliarde ţărilor mai mici deşi ştiu că conducătorii egoişti ai acestora vor risipii banii şi nu vor plăti împrumuturile, fapt care duce la cererea de către bancheri a tuturor rezervelor naţionale, miniere, proprietăţilor şi altor resurse naturale, ţara respectivă pierzându-şi astfel suveranitatea. Sperăm că respectul pentru suveranitate la nivel naţional să se reverse şi la nivel individual.
               O cultură subterană nu ar trebui să se amestece în activităţile culturilor de la suprafaţă decât în cazul în care existenţa le este ameninţată de pericole radioactive sau de alte lucruri de acest gen; aceştia nu ar trebui să fure resurse, să arunce otravă radioactivă în mediile de la suprafaţă, să elibereze boli biologice, să mutileze animale, să răpească oameni, să folosească raze electronice direcţionate pentru a invada intimitatea celor de la suprafaţă, să influenţeze în vreun fel minţile locuitorilor de la suprafaţă sau să se angajeze în orice formă de invazie a suveranităţii oricărei comunităţi de la suprafaţă.
               Americanii au fost înşelaţi de către extra-tereştrii, le-a fost înşelată încrederea, li s-a încălcat suveranitatea constituţională de cetăţeni americani şi de cetăţeni mondiali. Dar nu numai extra-tereştrii i-au înşelat! ,,Am fost trădaţi în favoarea acestor paraziţi extra-tereştrii, de către semenii noştri, de cele mai multe ori pentru a-i ajuta să-şi îndeplinească propria dorinţă de a stăpâni asupra semenilor lor. ” (Branton)
              Extra-tereştrii sunt experţi în dezbinarea oamenilor! Folosesc des principiul dezbină şi condu şi se folosesc de orice tehnică pentru a întoarce pe unul împotriva celuilalt. Apoi spun: ,,Voi oamenii sunteţi prea violenţi pentru a avea o tehnologie interstelară!”
              Elita-umană care este condusă de extra-tereştrii, îi ajută pe aceştia să depopuleze planeta de persoane nedorite prin atacul acestora cu arme biologice, prin războaie, epidemii, pruncucideri şi alte metode genocide.
              Care este cea mai mare slăbiciune a acestor entităţi extra-terestre? Este faptul că nu au suflet. În schimb au o inteligenţă deosebită şi tehnologie ultrasofisticată. Au planuri de manipulare cu oamenii, planuri care nu sunt deloc pozitive.
              Extra-tereştrii sunt…. goi. În zona creierului din craniul acestora există doar o tehnologie de tip superior. Aceştia nu pot servi la altceva, nu sunt folositori.
              Care este cea mai puternică trăsătură a oamenilor? Cea mai puternică trăsătură a oamenilor este credinţa în Dumnezeu! Acel Dumnezeu, căruia în vremuri de demult apuse i se spunea Omnezeu, creatorul a tot şi a toate, a tuturor fiinţelor de toate felurile şi din toate dimensiunile, a diverselor constelaţii în care s-au colonizat oamenii…. fiinţe, animale, lucruri despre care nu avem nici o idee.
             Cea mai puternică credinţă este această abilitate. Singura noastră legătură cu fiecare rasă reprezintă legătura cu Fiinţa Supremă, Dumnezeu.
Printre noi coexistă mai multe fiinţe: îngeri care îi ajută pe oameni, îngeri corpuţi, căzuţi, îngeri rebeli care posedă capacitatea de a apărea drept îngeri ai luminii în faţa oamenilor pe care doresc să-i înşele. Întotdeauna când cineva primeşte mesaje de la ,,îngeri” trebuie să examineze bine acele mesaje, ca şi cum viaţa lor ar depinde de ele, dacă cumva primesc astfel de mesaje sau întâlnesc o astfel de fiinţă.
             În ceea ce-i priveşte pe draconians, reptilienii individuali, nu reprezintă ultimul duşman, duşmanii adevăraţi sunt colectivul luciferian, pe care aceştia îi servesc, şi acelaşi lucru poate fi spus şi despre Noua Ordine a Lumii, care apare şi n Biblie. Dacă staţi şi vă gândiţi…. viaţa unui om ajunge până la 100 de ani, viaţa acestor entităţi anunnaki ajunge până la 4.000 de ani pământeşti! Deci, ei pot fi manipulatori ai existenţei generaţiilor de oameni de cel puţin 2.000 de ani, doar o singură entitate, care încă nu şi-a trăit jumătate de viaţă. Da, cam aşa stau lucrurile. Acum, cei care devin sclavii acestui sistem din propria voinţă sau prin înşelare nu reprezintă ultimul duşman, sistemul Luciferic este duşmanul autodeclarat. Un lucru care nu este prea des luat în considerare este perspectiva reptiloidă cu privire la supravieţuirea fizică şi spirituală. Una dintre probleme este faptul că reptiloizii sunt inteligenţi şi suficient de conştienţi – în mare parte datorită lucifericilor care i-au ajutat să distrugă statutul original imortal, atât al oamenilor cât şi al animalelor.
            Pentru a instaura Noua Ordine a Lumii, elita umană are nevoie de tehnologia de control a minţii extra-tereştrilor. Controlul minţii este folosit pentru a ţine oamenii în loc, artificial, încă din anii ’40. Complexul Dulce, New Mexico este o instituţie de colaborare a Guvernului Statelor Unite cu extratereştrii. Aceasta nu este prima bază care a fost construită în colaborare cu extratereştrii, mai există şi altele: în Colorado, Nevada, Arizona, Alaska etc.
           Ministerul Energiei Statelor Unite a decis ca laboratorul Lawrence Berkeley şi cel din New Mexico, Los Alamos să găzduiască noile centre de cercetare genetică avansată, care are scopul de a descifra genele umane. Acesta deţine instrucţiunile genetice codate care ar gida transformarea unei singure celule, un ovul fertil, într-o fiinţă biologică.
          Alex Collier afirmă că speciile reptiliene ale lui Alpha Draconis şi Rigel Orion, deşi sunt implicate în nişte proiecte de control a minţii pe termen scurt, sunt interesate de controlul genetic pe termen lung, adică de introducerea informaţiei genetice într-o rasă cucerită pentru a crea generaţii care li se vor supune acestor Draconians, prin sabotarea anumitor calităţi genetice. Aşa cum a mai avut loc rebutarea omenirii. Vezi cartea: ”Rebutarea omenirii” de Adrian Georgescu;
         Există numeroase relatări ale muncitorilor care au lucrat în laboratoarele lor genetice şi au văzut experimente ciudate pe care le-au prezentat în declaraţiile lor (pentru detalii vezi cartea ,,Cosmic Top Secret”, Ed. Esoteris 2005, de Christian şi Miriam Dikol)
         Pe internet, în multe cărţi dar şi în alte surse se vehiculează minciuna conform căreia omenirea este o creaţie genetică a reptilienilor. Ei vor să credem că ei ne-au creat pe această planetă şi alte minciuni de acest fel. Scopul răspândirii acestor minciuni, posibile rezultate ale acestei propagande ar fi faptul că deoarece ei ne-au creat, noi nu ne putem apăra împotriva lor şi ar trebui să negociem cu ei, oferindu-le ceea ce îşi doresc.
         Datorită faptului că au expus informaţii şi că au dezvăluit colaborarea secretă dintre guvern şi extra-tereştrii, mulţi civili şi mulţi din personalul militar au fost omorâţi. doar ei ştiau acest adevăr deoarece au lucrat îndeaproape cu aceste entităţi. Pentru ei a fost o problemă de conştiinţă. Nu se poate să omoare la nesfârşit oamenii. La un moment pentru ei totul va deveni ireversibil! Încercarea de a dezvălui colaborarea secretă dintre guvern şi extra-tereştrii a fost o reuşită pentru umanitate.
          În decembrie, fostul agent de spionaj naval William Cooper l-a intervievat pe un om care a lucrat cu ei, şi care a spus: ,,Nu ştiu totul, dar ne-a scăpat de sub control. Să vă spun adevărul, mă tem de ce o să se întâmple. Adăposturi subterane uriaşe sunt construite sub lacul Groom şi în alte locuri.”
Cu referire la faptul că aceşti extra-tereştrii colecţionează oameni de pe planeta pământ datorită trăsăturilor lor genetice, bioplasmatice şi de secreţie, Val Valerian afirmă: ,, Nu este nici o îndoială că politica guvernului de a ţine secrete toate aceste lucruri le uşurează munca extra-tereştrilor. Guvernele ar trebui să protejeze siguranţa civililor. Ceva nu a mers bine şi se pară că au fost implicate serviciile de informaţii naziste cu sediul la CIA.”
CIA – a fost înfiinţată de reprezentantul Allen Dulles, de la Bavarian – Illuminati, în colaborare cu societatea Bavarian Thule, reprezentată de nazistul General Reinhard Gehlen. CIA şi NSA – care lucrează pentru socialiştii din America şi care, conform lui Anthony Sutton şi altor economişti, au finanţat revoluţia bolşevică şi pe cea nazistă. Se crede că aceştia s-au infiltrat în sistemul industrial – militar şi au numit executivul din Guvernul Statelor Unite prin intermediul loviturii de stat a ramurii executive, care a avut loc simultan cu asasinarea lui John F. Kennedy. De la moartea lui Kennedy, majoritatea preşedinţilor Statelor Unite au fost membrii organizaţiilor globale financiare cum ar fi: Consiliul Relaţiilor Străine, Comisia Trilaterală şi Grupul Bilderberger; toate acestea nu onorează Declaraţia de Independenţă a Statelor Unite ci sprijină Guvernul Secret şi Noua Ordine a Lumii, care va fi probabil instaurată cu ajutorul forţelor militare ale Statelor Unite atunci când Elita – Iluminati va vrea să declare Legea Marţială pentru umanitate. (dictatura militară, forţa armată)
        ,,Aceşti extra-tereştrii rău-voitori s-au aliat cu Guvernul Secret al lumii noastre, a cărui sete de putere şi de supravieţuire este mai mare decât cea a extra-tereştrilor. Extra-tereştrii malefici au dat guvernului tehnologie avansată, au manipulat, au minţit şi înşelat şi au folosit Guvernul Secret pentru scopurile lor malefice şi inumane.”
        Din punctul de vedere al acestei specii extra-terestre, rolul elitei umane (a Guvernului Secret) este să decime fracţiuni din întreaga populaţie pentru ca restul, cei care rămân, să fie mai uşor de controlat. Hitler este unul din numeroasele exemple….
        ,,A venit momentul când nu mai trebuie să domolim duşmanul, ci să-l distrugem cu ajutorul lui Dumnezeu cel Atotputernic.”
Din punct de vedere social şi cultural, extra-tereştrii Grey şi oamenii sunt foarte diferiţi. Ei se tem de noi deoarece ştiu că avem foarte mult potenţial. Totuşi, încearcă să ne convingă că le aparţinem, că ei ne-au creat şi că au dreptul să facă orice cu noi. Ei mai spun că şi-au câştigat dreptul de a ne stăpâni deoarece ne pot controla din punct de vedere fizic şi mental atât la nivel individual cât şi cultural.
         Extra-tereştrii Grey se află în spatele organizaţiei Thule din Germania, şi sunt responsabili pentru politica nemţilor de incarcerare şi de exterminare a evreilor în timpul războiului. Gândiţi-vă numai la ce s-a întâmplat numai în lagărele de concentrare!
Aceşti extra-tereştrii transmiteau emoţii negative precum teama, cu ajutorul unui tip de osmoză. Se pare că există instituţii de colaborare între oameni şi extra-tereştrii şi în subteranul din Germania.
         Elita reptilienilor sunt umani în aparenţă, dar au o moştenire genetică cu totul diferită de a noastră. Elita lor este cunoscută sub numele de extra-tereştrii Draco. Aceste entităţi răpesc oamenii de secole. Pentru ele, Pământul este o fermă mare în care sunt crescuţi şi recoltaţi oamenii, iar ele răpesc oameni pentru a-i duce pe planeta lor şi pentru a-i creşte acolo. Extra-tereştrii Grey şi reptilienii profită de noi de secole!
În testamentul pe care Ioan Petre Culianu ni l-a lăsat, cartea postumă: „Călătorii în lumea de dincolo”, Editura Herald, care a fost pusă cap la cap și terminată de fosta soție a autorului deoarece acesta a fost chemat în America la o conferință, înainte de a finaliza cartea: „Călătorii în lumea de dincolo” și în toaleta instituției unde avea loc conferința, a fost împușcat mortal în cap, autorul ne spune: „ Asklepios, faimosul heros iatros (erou tămăduitor) era conform lui Pindar, fiul lui Apollon și al necredincioasei muritoare Coronis
          Există informaţii care sugerează că ritualul eucharistiei este o reflexie a unor ritualuri mai vechi, din perioada când extra-tereştrii mâncau corpurile oamenilor sau se hrăneau cu energia lor. Sintagma ,,hrana zeilor” capătă o altă semnificaţie atunci când luăm în considerare toţi factorii dominaţiei. În acest context valorile se răstoarnă, şi va trebui să vă spunem că adevăratul ,,nectar al zeilor”, pe care extra-tereştrii par să-l preţuiască cel mai mult, este o substanţă care provine de la oamenii proaspăt ucişi. Această substanţă este generată în momentul morţii (frica de moarte) datorită unui şoc de noradrenalină. Această cantitate de adrenalină din corp se acumulează la baza creierului, iar unii extra-tereştrii consideră că această substanţă este singura capabilă să le salveze specia. Această substanţă se găseşte cu precădere la copii, dar şi la adulţi, fiind produsă de glandele suprarenale.
         În sistemul Draco se află şi alte entităţi care au vizitat Pământul în trecut. Aceste entităţi au fost descrise de John Keel în cartea sa intitulată ,,Profeţiile omului molie”, carte care a fost publicată pentru prima dată în anii ’70.
        Elita ne – umană, compusă din extra-tereştrii controlează guvernele, aleg potenţiali subiecţi şi îi implantează folosindu-le creierele, le manipulează cariera şi îi duc în poziţii sociale cât mai influente cu putinţă. Când un candidat uman este controlat cu ajutorul metodelor de inducţie ale acestor extra-tereştrii, se întâmplă adesea ca aceştia să intervină în mod radical în mintea subiectului, înlocuindu-i individualitatea umană cu o inteligenţă creată artificial; această inteligenţă are misiunea de a întreprinde tot felul de operaţiuni secrete în dauna populaţiei umane şi a planetei Pământ.
        Oamenii care sunt implantaţi (astăzi implantul tip Micro – Cip este nedetectabil şi nu mai poate fi scos deoarece ajunge în ţesutul din creier şi fiind nedetectabil, nu mai poate fi găsit) în acest fel sunt făcuţi să creadă că sunt superiori celorlalţi oameni (de aici rezultă schismele omenirii care duc la războaie şi la lucruri în genul atrocităţilor nemţeşti din cele două războaie mondiale. Cele două războaie mondiale au masacrat un număr uriaș de oameni obișnuiți,foarte cumsecade și plini de decență, ceea ce a zdruncinat încrederea în bine și în valorile eterne. Ororile celor două războaie au creat milioane de văduve și de orfani, iar națiunile implicate au fost complet paralizate, nu numai în plan industrial, dar și în planul vieții morale. Consecința teribilă care a urmat a fost o viață goală, lipsită de viitor sau de speranța unei reveniri. Oamenilor le-a fost așadar, foarte ușor să abandoneze toate valorile etice și să înceapă o viață banală și superficială, tipică pentru anii șaizeci, șaprezeci și chiar pentru perioada prezentă. Viața culturală a acestor ani a fost în special marcată de atacul, tot mai agresiv, al așa-zisului curent modernist, îndreptat asupra tuturor valorilor și regulilor de conduită tradiționale. În decursul ultimilor șaptezeci de ani, nivelul general al conștiinței a coborât, treptat, sub potențialul său obișnuit. Acestea sunt unele dintre consecințele devastatoare ale decimării populației omenești prin războaiele ce au fost provocate cu bună știință împotriva rasei umane). Apoi extra-tereştrii le dau oamenilor tehnologie sau îi ajută să obţină arme pe care să le folosească împotriva semenilor (este vorba despre strategia ,,dezbină şi condu”, care a fost aplicată şi în cazul forţelor naziste , ale căror conducători încheiaseră un contract cu imperiul Gizeh, un colectiv umanoid şi reptilian saharian, care opera dedesubtul deşerturilor din Egipt.
         Nu mai este nevoie să menţionăm că toate persoanele de la conducerea insituţiilor care controlează oamenii, ca NSA, CIA etc, sunt implantate şi controlate de către speciile extra-terestre. Cu ei, elita ne – umană doreşte cucerirea definitivă a planetei Pământ şi controlul total al oamenilor care rămân. Dacă această elită se descurcă bine, membrii săi vor fi numiţi preoţi şi îngrijitori ai planetei pe care o vor fi cucerit extra-tereştrii.                                                                 Dacă eşuează, aceşti oameni cu implanturi sunt trădaţi şi aruncaţi la lupi….
Prima etapă a planului lor constă în folosirea armelor biologice pentru a goli planeta de toate persoanele nedorite.
          Se spune că multe dintre coloniile umane din următorul sector al Galaxiei au căzut deja în mâinile extra-tereştrilor printr-un proces de infiltrare şi cucerire. Pentru ei este imperativ să cucerească Planeta Pământ. Aceştia nu doresc ca instinctul de luptă şi metagenul pământenilor să scape de sub control şi să le împiedice exploatarea altor sisteme periferice. Au ţintit şi s-au infiltrat în SUA deoarece acesta este locul unde mişcarea individualistă are cea mai mare amploare (lucru exemplificat prin Declaraţia de Independenţă şi Declaraţia Drepturilor Omului). Această revoluţie individualistă sau independentă este duşmanul de moarte al forţelor colectiviste, atât pe planeta Pământ cât şi în alte părţi.
          S-a raportat că în cazul celor mai multe planete pe care le-au cucerit extra-tereştrii au avut colaborarea unor persoane puternice şi influente care lucrau în interiorul complexelor militare şi industriale din cadrul acelor culturi şi care aveau acces la mediul politic. Se pare că o invazie directă, cum s-a întâmplat în cazul atacului Draco împotriva lumilor Lyran, nu ar fi acceptată decât ca o soluţie ultimă. Aceştia au optat pentru o stare de război secretă pentru a limita numărul pierderilor în ceea ce priveşte personalul lor şi pentru a nu se lipsi de potenţialul de sclavi şi de resursele culturii ţintă. Un oraş ,,prăjit” din punct de vedere radioactiv nu îi mai este de folos imperiului Orionite, dar au apelat la această soluţie atunci când nu au găsit o altă metodă de a cuceri planeta pe care o vroiau. Ceea ce urmăresc ei este creearea unor planete subordonate – sclavi care să poată hrăni apetitul din ce în ce mai mare al colectivităţii Draconian – Orionite.
         Oamenii răpiţi de extra-tereştrii reprezintă sacrificiul uman din timpurile noastre. Acest lucru nu este spre binele umanităţii. Acest lucru a servit doar la umplerea buzunarelor celor care fac parte din elita umană, fie ei din guvern, din domeniul financiar, religios sau chiar conducători extra-tereştrii care au doar chip uman, şi care servesc Consiliul Luciferian.
Noi toţi ocupăm diverse corpuri, puse la un loc, împreună: corpul fizic înconjurat de cel eteric, care la rândul său este înconjurat de cel astral, care este înconjurat de cel solar, mental şi tot aşa. Noi, oamenii avem un corp în plus, care este corpul emoţional şi pe care extra-tereştrii nu îl au. Această parte din noi emană constant un fel de energie pe care ei nu o pot genera. Această energie emoţională (pe care noi o cunoaştem ca dragoste, ură, iubire profundă, bucurie, entuziasm…. reprezintă acelaşi fel de energie din unghiuri şi intensităţi diferite) este pentru ei un drog foarte dorit. Aceştia o pot scoate din noi şi o pot depozita în sticle, o pot folosi ştiinţific, ca obiect de schimb, la fel cum folosim noi banii. Noi generăm această energie în mod constant şi o depozităm în unul din multele noastre corpuri, ţinând totdeauna o rezervă la noi. Această energie este depozitată în corpul eteric ca substanţă între micile straturi de câmp eteric. Această energie se află şi în experienţele noastre şi în memoriile experienţelor.
Cu ajutorul procesului de ,,forfecare a sufletului” extra-tereştrii pot lua literal o persoană din corpul ei şi o pot pune în corpul altei persoane.
         Extra-tereştrii Grey, Draco aleg anumiţi subiecţi şi îi manipulează mental, iar dacă ei nu fac ceea ce programatorii lor doresc sau nu reacţionează aşa cum doresc extra-tereştrii, îi pot programa cu sugestii de auto-distrugere. Viaţa a milioane de oameni a fost sabotată în acest fel de către elita extra-tereştrilor, şi în multe cazuri persoanele respective s-au sinucis.
         Dacă persoana nu urmează jocul extra-tereştrilor, aceştia îl programează cu instrucţiuni de distrugere de sine. În acest mod au manipulat viaţa multor oameni care au ajutat umanitatea. Michael Jackson a început să aibă probleme atunci când a înfiinţat Fundaţia Heal The World în anul 1992 sau începutul lui 1993. Din acel moment totul a fost dat peste cap în viaţa lui. Au început manipulările mentale şi încet-încet elita şi-a pus amprenta pe sufletul acestui om care a dorit cu adevărat binele semenilor săi şi al umanităţii. Din nefericire, elita a reuşit să îi ia viaţa când, la ultima sa convorbire cu Dieter, managerul Turneului ,,This is it”, a spus : ,,They can take me….”, a doua zi a fost găsit mort. Vezi pe Youtube: ,,Federal Agent: We murdered Michael Jackson” Shocking Proof!!” (încărcat de FischerofMen, la data de 15 noiembrie 2014, https://www.youtube.com/watch?v=DxOBDywMHYY ) si se mai poate viziona si ,,Demascarea Industriei Muzicale”, (spitzio, încărcat pe 14 ianuarie 2011 care durează 1:49:26 ore,  ); sau ,,Demascarea Industriei Muzicale (01 din 11) Referinţe Youtube, încărcat în 10 martie 2012 de Bila Nicola Florin Sorin.
           La fel, moartea lui Marilyn Monroe a fost pusă la cale de agenți ai serviciilor secrete ale Sua.
Un document, o copie xerox mare, supradimensională, a unei file din 1962 extrasă din Agenția de Securitate Națională (NSA) conține diverse nume de cod, cum ar fi: „Proiectul Moondust, proiectul 46”, clasificat: „strict secret”, conține transcrierea în rezumat a ceea ce se aflase prin interceptarea convorbirilor telefonice ale lui Marilyn Monroe.
          Documentul a fost autentificat de cel mai mare expert în branșă din lume. Documentul dezvăluie faptul că agenții sub acoperire ai serviciilor secrete au omorât-o pe Marilyn Monroe înainte de a-l omorâ pe Președintele Kennedy. (i-au omorât apoi și fratele și frumosul fiu, Kennedy Jr)
Documentul descrie cum Marilyn Monroe, care fusese de curând părăsită de frații Kennedy și era foarte supărată din această cauză, i-a sunat pe Robert Kennedy și pe un om de vază din New York, un prieten de-al ei care vindea obiecte de artă. Marilyn Monroe a menționat la telefon că urma să convoace o conferință de presă și să spună publicului ce aflase de la Jack Kennedy cu privire la obiectele zburătoare neidentificate care se prăbușiseră și fuseseră găsite în New Mexico, în anii 1940. Președintele Kennedy îi mărturisise aceasta pentru că văzuse acolo nava extra-terestră și resturile rămase după prăbușirea sa. Acest document, în continuare strict secret, poartă data din ziua precedentă nopții în care Marilyn a fost găsită moartă. O persoană din unitatea de informații secrete a Departamentului de Poliție din Los Angeles, care ajutase la plasarea microfoanelor și la supravegherea ei până în momentul decesului, a spus aceasta; acea persoană știa foarte bine cum fusese asasinată actrița și nu este nici o îndoială că a fost ucisă de agenți ai serviciilor secrete ale Sua. Documentul este semnat de James Angleton, legendarul, fanaticul vânător de agenți dubli, obsedat de oprirea scurgerilor de informații din CIA.                                      Acest document a însemnat condamnarea la moarte a lui Marilyn Monroe, deoarece prezenta pe scurt ce intenționa ea să facă în viitorul apropiat. Ea nu știa peste ce dăduse și nici pericolul pe care-l atrăsese asupra sa.
         Există documente similare despre asasinarea lui Mary Meyer. Ea a fost amanta de lungă durată a unei importante personalități, și a fost împușcată pe traseul canalului C&O din Georgetown, în 1964, din cauză că știa prea multe. Aceeași persoană a identificat surse care cunosc motivele pentru care a fost asasinată Mary Meyer. Este același motiv pentru care au asasinat-o și pe Marilyn Monroe.
          La fel, Prințesa Diana a fost asasinată de Casa Regală a Angliei după ce, din Paris, de la un telefon public l-a sunat pe un prieten de-al ei, editor de presă și i-a spus că va dezvălui în direct un adevăr care va zgudui întreaga umanitate. Care este acest adevăr? Prințesa Diana vroia să spună lumii că regalitatea din Anglia, împreună cu capul acesteia, Regina Elisabeta, Prințul Charles sunt de origine reptiliană. Și înainte de a se întoarce acasă, a fost asasinată în ritual. ( https://www.youtube.com/watch?time_continue=84&v=lLyTZBxDReQ )
          Președintele Kennedy a fost asasinat pentru un mare număr de motive: serviciile secrete care se ocupă de OZN-uri și de extratereștri sunt parte a unui set de probleme care includ sistemul bancar global, conducătorii serviciilor secrete, grupul secret care ne controlează societatea prin interese de afaceri, financiare și instituționale, precum și interese de afaceri corupte legate de domeniul militar și guvernamental.
        Jack Kennedy, fratele Președintelui știa foarte multe despre aceasta și avea de gând să ia niște măsuri decisive pentru a rezolva problema. Urma să pună ordine în domeniul militar-industrial, să facă pace cu rușii, să pună capăt Războiului Rece, adică toate beneficii pentru întreaga umanitate! Pe scurt, urma să stopeze acțiunile fasciste. Și trebuie să înțelegeți că Jack Kennedy era, de asemenea, suficient de inteligent să știe că Marilyn Monroe fusese ucisă pentru că avea de gând să vorbească despre unele dintre lucrurile pe care i le spusese el despre chestiuni legate de extratereștrii.
        Bobby Kennedy cunoștea cu siguranță aceste lucruri. Există o scrisoare de la Bobby Kennedy în care acesta scrie despre OZN-uri și că este preocupat față de subiectul respectiv. Scrisoarea este redactată nu cu mult timp înaintea asasinării acestuia.
         În toamna anului 1963, Jack Kennedy era pe cale să modifice dinamica acestor proiecte. Vroia să dizolve CIA, voia ca problema OZN-urilor să fie făcută publică, iar aceste tehnologii să fie utilizate în folosul umanității. Dorea să schimbe decizia luată cu privire la acțiunea din Vietnam. Altfel ar fi arătat viitorul umanității. Dar gruparea rău intenționată nu avea nici un gând de a permite aceasta. A fost asasinat înainte ca acestea să fie puse în practică.
       Un bărbat implicat în uciderea lui Kennedy, care fusese implicat în logistica asasinatului și în acest metaguvern-fantomă, lucrează acum sisteme energetice noi dar le folosește numai în scop personal; dacă acestea ar fi folosite în masă, ar putea salva de la distrugere mediul.
        Extra-tereştrii reptilieni și draconienii (și grey-ii) au capacitatea de a extrage cunoaştere şi informaţie senzorială din creierul oamenilor şi de a folosi această informaţie când controlează conştiinţa oamenilor. Aceştia sunt vampiri de energie, care absorb energiile vitale ale victimelor lor pentru a se hrăni. Extra-tereştrii reptilieni sunt carnivori. În ceea ce priveşte oamenii, aceştia preferă copii. Ei mai consideră că dacă oamenii cred cu tărie în ceva, într-un anumit lucru, atunci aceasta se adevereşte. Extra-tereştrilor le este frică de intervenţia divină. Dacă extra-tereştrii Grey şi reptilienii sunt fiinţe care s-au încarnat în entităţi înrudite cu îngerii rebeli, după cum se spune în anumite părţi, atunci amintirea puterii Atotputernicului şi a vechilor lor duşmani, Fiinţa Supremă şi Îngerii Săi, îi va determina să se oprească.
       Cercetarea bioegenetică din Los Alamos, New Mexico a fost făcută în secret. Aceasta a fost combinată cu tehnologia extra-terestră pentru a produce entităţi biologice care pot înlocui oamenii, şi care sunt folosite aşa cum doresc creatorii lor. Clonarea umanoizilor face parte din programul natural al dezvoltării ştiinţifice împreună cu serviciul în sine. Nu este nici o îndoială că acest lucru se întâmplă acolo. Multe figuri politice din guvern au fost clonate şi reproduse, apoi controlate în totalitate de către creatorii lor, extra-tereştrii.
Clonele, copiile oamenilor păstrează aceleaşi amintiri şi identitate a originalului. Acestea sunt transferate electronic în mintea clonilor printr-o legătură minte-computer. S-ar putea ca clona să nu conţină matricea de energie a sufletului, originală. În majoritatea cazurilor duplicatul este implantat electronic pentru a fi conectat cu colectivul extra-terestru la un nivel inconştient sau conştient, dacă corpul se află sub controlul identităţii extra-terestre, ca în cazul fenomenului ,,mergi înăuntru”.
       Astăzi totul şi toată lumea este monitorizată şi controlată de către elita ne-umană şi umană, care doresc controlul total al oamenilor care să le ofere posibilitatea eradicării speciei umane de pe suprafața Pamântului pentru a prelua controlul Planetei.
       În anul 1978, un grup de muncitori din Dulce, New Mexico au descoperit adevărata natură a instituţiei în care îşi desfăşurau activitatea şi nu au fost de acord cu ceea ce se întâmplă acolo; astfel s-a format opoziţia. O unitate de rezistenţă într-o bază nu înseamnă mare lucru, dacă ţinem cont de faptul că în bază lucrează peste 18.000 de extra-tereştrii. La sfârşitul anului 1989 a avut loc o confruntare între oameni şi extra-tereştrii, deoarece aceştia nu se înţelegeau cu privire la arme. Mulţi oameni au fost ucişi atunci. Membrii din echipa de securitate Delta au fost trimişi după oamenii de ştiinţă şi au fost omorâţi cu toţii de către extra-tereştrii.
       Extra-tereştrii folosesc oamenii în multe moduri, le folsoesc chiar şi particulele atomice din materia care formează corpul. Şi oamenilor li se aplică diverse tehnici de control a minţii, cum ar fi metoda hipnotică Orion, tehnici menite să dezinformeze şi să zăpăcească oamenii astfel încât oamenii să se auto-distrugă, să înnebunească sau să nu mai ştie ce se întâmplă. Referitor la războaiele Groom din 1975 şi războaiele Dulce din 1979, John Lera a declarat următoarele: ,,Se pare că la sfârşitul anilor 1960 am făcut o înţelegere care stipula că vom primi tehnologie foarte avansată dacă acoperim existenţa şi operaţiunile extra-tereştrilor. Credeam că vom primi arme pe care să le putem folosim împotriva duşmanilor dar în schimb am primit foarte multă tehnologie care nu avea nimic de-a face cu armele. Aceşti oameni de ştiinţă lucrau într-o instituţie secretă şi în 1979 au dat cu toţii peste nişte informaţii care indicau că se întâmplă nişte lucruri foarte rele. Au aflat şi despre palnurile de a răspândi SIDA printre oamenii de la suprafaţă. Oamenii de ştiinţă aflând adevărul au început să îi încurce în planurile lor pe extra-tereştrii, astfel extra-tereştrii au hotărât că este necesar să-i elimine pe cei 44 de oameni de ştiinţă şi pe cele peste 60 de echipaje Delta, care ştiau adevărul. Au fost omorâţi cu toţii. Documentele peste care au dat oamenii de ştiinţă erau datate cu anul 1981.”
        Într-un mesaj trimis la Art Bell, un fost angajat al Vaticanului afirmă că a descoperit un fişier codat în centrul de computere din Vatican, împreună cu semnele unei legături directe între Papă şi telescopul Hubble Space. Se pare că fişierul conţinea informaţii despre cometa Hale-Bopp şi despre ,,însoţitorul” ei neobişnuit, care a fost fotografiat de Chuck Shramek, şi care este cunoscut sub numele de cod ,,Wormwood”. Se pare că Vaticanul este îngrijorat datorită apropierii acestei comete care şi-a schimbat cursul în mod inexplicabil, ca şi cum ar fi fost controlată de nişte forţe inteligente. S-a aflat faptul că acest angajat al Vaticanului a tras cu ochiul dar acesta a reuşit să scape şi nu s-a mai întors niciodată acolo. Acesta pretinde ca la scurt timp după ce a fugit, numeroşi membri ai familiei sale au început să moară în ,,accidente misterioase”.
         Un inginer de la Lockheed a avut dreptate când a afirmat că în Nevada se întâmplă lucruri care l-ar face şi pe George Lucas să saliveze. Acesta spune: ,,În urmă cu câţiva ani, un coleg cercetător de-al meu a făcut cunoştinţă cu un fost ofiţer al forţelor aeriene (care s-a sinucis), şi care pilota un avion YF-12, în Pacific. În timp ce zbura a întâlnit o navă în forma unei lacrimi. Înainte de a se sinucide din cauza descurajării, el a dezvăluit următoarele lucruri: ,, În 1969 existau 60 de avioane Hustler B58 ţinute într-o bază subterană, care avea o pistă subterană care se termina la o deschidere la suprafaţă. Fiecare din aceste 60 de avioane purta o bombă Cobalt. (Notă: o bombă H produce de o mie de ori mai multe daune decât o bombă A, iar bomba Cobalt, despre care mulţi fizicieni spun că este o armă pur ,,teoretică” care nu a fost construită încă, depăşeşte cu mult bomba H; atunci vorbim despre o putere de distrugere absolută, capabilă să radă totul de pe suprafaţa Pământului pe o dimensiune de sute de mile în zona impactului.)
        La începutul anilor 1970 un experiment care se număra printre cele mai iresponsabile acţiuni întreprinse de guvernul american, era următorul: se făceau experimente pe câmpuri magnetice modificate în timp. Să nu uităm faptul că se lucrează cu asemenea lucruri şi cu elemente de tehnologie extra-terestră de decenii bune. Experimentul implică detonarea unui dispozitiv nuclear în interiorul unui câmp magnetic pentru a vedea dacă câmpul eliberează sau nu energie. Acest lucru nu s-a întâmplat. Cu alte cuvinte, aceşti oameni au trimis cu bună ştiinţă forţa unei explozii nucleare peste timp. Nimeni nu ştie unde a ajuns. Nu putem decât să ne imaginăm daunele care au fost provocate. Este posibil ca această operaţiune să fi atras şi alte specii de extra-tereştrii care doreau să înţeleagă ce acţiune a fost provocată şi cine e responsabil pentru distrugerea altor fiinţe.
      Societăţile electronice din spaţiu care se ocupă cu războaie şi devastări au găsit o metodă mai bună de a câştiga bătăliile. Luptele pentru teritorii au devenit lupte pentru controlul minţii, căci toată lumea a învăţat că distrugerea în masă nu este eficientă pe termen lung. Entităţile de pe Orion au început oepocă de cuceriri şi de dominaţie. S-a întâmplat ca invadatorii să ajungă pe planeta pe care doreau să o cucerească şi să descopere prezenţa unei culturi primitive care avea potenţialul unor abilităţi psionice nemaipomenite. Câteodată drumul le era blocat de entităţi dezmembrate din alte dimensiuni. Aceştia foloseau arme electronice şi psionice bazate pe cristale pentru a izgoni localnicii.
       De vreme ce scopul acestora era să cucerească universul fizic (care implică controlul minţii şi conştiinţa de masă), a devenit necesar să creeze un sistem mai bun de control. Aceasta a fost întotdeauna o prioritate a guvernului.
      Unele legende boliviene, care datează de acum 5.000 de ani, povestesc despre distrugerea civilizaţiei pământene în timpuri îndepărtate, ca rezultat al unui conflict cu o rasă care nu era umană, şi al cărui sânge nu era ca al nostru.
     Crearea celor care produc arme chimice şi biologice îşi datorează sursa influenţei extra-tereştrilor. Apariţia bolilor globale are aceeaşi sursă. Între 540 î.d.H şi 592 î.d.H ciuma bubonică a răvăşit Imperiul Roman de Est. Această boală are şi ea acceaşi sursă.
     Steven Gibbs, pretinde că nişte oameni în negru sunt agenţi umani care se află sub controlul total al extra-tereştrilor şi au capacitatea de a călători în timp şi în spaţiu. Surse care au fost implicate în proiectele Mountauk spun că este posibil să călătoreşti în timp, în trecut şi în viitor.