Valoarea mitului este reală, dar istoria este falsă

          Valoarea mitului este absolut reală, iar efectul asupra entităților este total, dar aspectele istorice au fost deformate. Atunci când oamenii vorbesc despre totalitatea conceptului Isus, chiar dacă ar fi vorba despre original, este de fapt o acoperire a modului în care a fost el conceput și de unde a fost inspirat.
Valoarea mitului este absolut reală, doar că aspectele istorice au fost distorsionate astfel că, atunci când oamenii vorbesc despre Isus ca ființă, este vorba de fapt despre altcineva, ca de exemplu: Apollonius sau o altă ființă care a murit pe cruce în compania a mii de alții care au murit pe cruce în timpurile anterioare.
          Cu toate acestea, bineînțeles că a existat o entitate numită Hesus și aceasta venea din Nazareth, a locuit în nazareth și deci a existat o ființă numită Isus din Nazareth, care a fost una dintre cele multe pe baza cărora a fost creat mitul Isus, însă marea parte a informațiilor care au fost culese din diverse culturi pentru a alcătui compoziția lui Isus, sunt informații legate de alte entități ca: Apollonius din Tyana, Krishna, Zeul Soare al Romanilor, adoratori ai soarelui: Helios etc.